10 lucruri de învăţat de la japonezi

...Acesta a fost titlul unui e-mail primit recent de la nişte prieteni care sunt în legături foarte strânse cu Ţara Soarelui-Răsare.
Părerea mea?
Admirabil. Frumos, în teorie. Dar total greşit; inaplicabil pentru manelărimea autohtonă. Românul nu va învăţa niciodată nimic, pentru că nu poţi învăţa un vierme cum să fie leu.
Observi, aprobi din cap, identifici obiectivele pe care ar trebui să le atingi, dar atât. Eşecul, mlaştina morală este înscrisă în mentalitatea de grup.
Şi totuşi, ce am avea de învăţat? Enorm de mult, tone de civilizaţie. În urma unei priviri de ansamblu, grosiere, top ten-ul ar sta cam în felul următor:

1. Calmul
Cu 3 luni şi ceva în urmă, poporul nipon a fost lovit o catastrofa inimaginabilă pentru mioritici. Fotografiile surprinse la locul dezastrului încă mă înfioară..însă în tot acest timp, nu am văzut nici o imagine cu oameni care-şi băteau piepturile cuprinşi de sălbăticia disperării. Durerea în sine a fost elevată, profundă prin liniştea ei.
2. Demnitatea
În timp ce la noi gloata se omora pentru o pungă cu 2 peşti stricaţi, niponii formau cozi disciplinate la apa şi alimente, chiar şi în cazul unei situaţii limită. Nu există gesturi dure, pentru că toţi se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi tine. Hmm...ciudat! Nu o dau în bărci cu valoarile creştine, preamărirea aproapelui şi credincioşia fără seamăn în Divinitate. Ce proşti! Păgâni!! Păi la noi, frate, e treaba aia cea mai adevărată pentru care să merită să-ţi rupi capul!
3. Seriozitatea
În timpul cutremurului, "zgârie norii" s-au legănat, dar nu au cedat. O şosea distrusă de extorsiunea degajamentului a fost reconstrită complet, în numai 3 zile. Plajele devastate de tsunami au fost refăcute. În numai 3 luni, urmele dezastrului au şterse aproape complet.

4. Cumpătarea
Într-o lipsă acută a orice, oamenii au cumpărat doar cât au avut nevoie. În faţa pericolului toţi suntem egali în drepturi, cu toţii avem aceleaşi nevoi.
5. Ordinea
Pe tot timpul situaţiei de criză, autorităţile nu au înregistrat nici măcar un singur jaf.
6. Sacrificiul
400 de muncitori au rămas să pompeze apă de mare în reactoarele nucleare. Obligaţi sau nu, ei au acceptat să primească o moarte lentă şi chinuitoare pentru a-şi proteja semenii.
7. Înţelegerea
Aeroporturile au personal specializat care se ocupă cu căutarea pasagerilor care nu s-au îmbarcat în avionul pentru care şi-au luat bilet.
Datorită crizei prin care trece întreaga ţară şi din solidaritate pentru conaţionali, patronii restaurantelor au redus preţurile.
Yamaguchi-gumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-ka, ramuri ale Yakuza, au organizat centre de primire pentru sinistraţi şi au strâns zeci de tone de ajutoare, în lumea întreagă. "În vremuri de criză, nu sunt Yakuza, civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii", a declarat unul dintre liderii clanului Sumiyoshi-kai.
8. Instruire
Bătrânii şi copiii, toată lumea ştie exact ce să facă în caz de urgenţă. Şi au facut doar ce a trebuit. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
9. Conştiinţa
Şe ştie că pentru a economisi energie, administraţia a decis oprirea curentului electric pentru un anumit timp. Dacă oamenii erau surprinşi în magazine de o pană de curent, ei puneau marfa în rafturi şi aşteptau în linişterepornirea caselor de marcat.
Obiectele pierdute şi apoi găsite de altcineva sunt inapoiate proprietarului, Nu există ideologia "ce-am găsit, al meu să fie", pentru că acest lucru echivalează cu furtul..iar cine fură e un om slab, incapabil să-şi procure ceea ce are nevoie.
Japonezul nu se înjoseşte să facă asta. Nu este inferior nimănui, nu dă dovadă de slăbiciune.
10. Reţinere
Niciodată media nu a transmis informaţii senzaţionale, alarmiste, panicante. Frica întunecă judecata, îndeamnă la acţiuni pripite, impulsive.

Reconstituire dubitativa

Stau tuflit pe canapea şi consum media de zor, cu gândurile rătăcindu-mi prin boscheţii planetei. Aceleaşi ştiri...mi-e scârbă. Vasul Ales al Poporului băseşte în mănuşă şi reorganizează ţara în funcţie de cum i se împrăştie emanaţia, norodul e ameninţat cu deposedarea averilor corupte, ungurii cer autonomie - să-mi bag păru-n bigudiuri, ăştia au un fetiş! Ce-or face cu slobozenia, dacă o au? O ţin sub cheie, în cămară? Dorm cu ea sub pernă, în lipsa tabloului cu Udrea? Pe cuvânt, nu înţeleg ce vor...Limbă oficială? Guvernare proprie? Educaţie în limba maternă?? Păi să ducă dracu' în Panonia mă-sii, că acolo o au deja aşa ceva! Ce, îi ţin cu forţa?? Sau nu, iar sunt rău. Nu vor asta. Dar atunci...ce? Autonomie. Şi ce înseamnă asta, pă real? HEI!! Se poate să articulaţi o propoziţie cu subiect şi predicat??
Anyway
Plictiseală crâncenă. Apoi, am început să râd isteric...DECI CE-A ZIS AIA????

"Rectorul Institutului Romano-Catolic din Alba Iulia a fost lovit cu o bâtă în cap, de 3 indivizi. [...] Ministerul de Externe ungar a reacţionat imediat; diplomaţii noştri au reuşit, însă, să-i convingă că a fost doar un conflict izolat, fără conotaţii etnice."
http://observator.a1.ro/observator23/Observator-23_39294.html

Adică, mai mulţi neni cu o bâtă l-au smardoit pe un nefericit. Şi cum au înfăptuit asta, mai exact?? Grup, grup...da'toţi odată, sau pe rând?

L-au ţintuit pe om cu privirea de zid şi apoi?? Au ţinut de par cum ţin îndrăgostiţii cuţitul când taie tortul de nuntă, ori s-au aşezat la coadă, ca la casa de bilete?
"Un-doi-trei...ŞI!!", sau "JAAAP!! Na, mânca-ţi-aş ficaţii...BĂ!! Gălăgia!! Linişte acolo-n spate, ce dracu'!! Vă vine rândul şi vouă, aveţi răbdare!! Ce vă grăbiţi aşa, ca fata mare la călărit trotuarele?!!

Ordine şi disciplină, frăţicule...io o dată, tu o dată, ălalalt o dată...împărţim în mod egal loviturile, că n-avem decât o sculă! Dar staţi liniştiti, că e destul pentru toată lumea."

ACEASTA-I ÎNTREBAREA.

Apoi vine diplomăciosu român să calmeze spiritele: Hahahahaha! Liniştiţi-vă, A FOST O GLUMĂ! Smile, u're on Candid Camera. Nu a fost nimic grav, nu, nu, nu...

Ciocu' mic, publicitate - part II

Noul Mennen Speed Stick Waterproof: protecţie eficientă chiar şi după contactul (ooooo) cu apa!! (ăăăăăăăăăă)

Întrebare de 1000 de puncte:
După ce te termini de ieşit din piscină, cum faci diferenţa între udeala de la apă şi transpiraţia de la organism? O miroşi? O guşti?? Ce e incolor, inodor şi insipid e apă, ce e incolor, sărat şi duhneşte ca un hoit e sudoare??

Şi oricum...După ce ai aburit toantele cu cascatoriile tale scufundace, nu e mai eficient să-ţi faci dracu' un duş, decât să te spoieşti la axilă cu parfum?? Să-mi trag pălmi, asta e la fel ca la inventarea pampers-ului: în loc să schimbi, în pana mea, un scutec răhăţit şi puturos, specialiştii caută de zor materiale care să absoarbă putoarea. WTF?????
Observ din ce în ce mai des că omenirea are tendinţa de a gela căcatul şi ai face moţ, când mai igienic este să îl elimini prin spălare. Mă crucesc, dar nu pricep, neam! (cred că am procesorul virusat, clar)

Stai, să o iau de la cap, că poate sar amănuntul cel mai esenţial; las şi treaba cu piscina, că nu toţi au bani de aia. Deci:
Umblu pe stradă, parfumat, cu freza-n vânt şi mers în reluare - ufffff-uffff-ufffff. În jur răspândesc miros de levănţică, păsăricile se opresc să îmi soarbă aroma. Nu transpir. De nicăieri, cineva îmi toarnă în cap o găleată cu apă - Care-ţi gâţii mă-tii...nu, nu cu d-astea, că-s bine-crescut...uuuuuusssssssaaaaaaaaa...coafura rezistă!
Băga-mi-aş, am încurcat reclama!!!Rev-rev-rev.
Merg pe stradă...ufffff-uffff-ufffff...găleata cu apă în cap...fără obscenităţi...M-am udat fleaşcă; dar în continuare nu transpir, PENTRU CĂ AM DEODORANT JMECHER, BĂĂĂĂĂĂ!!!!
Aşa?? Sau cum, că nu-mi ies scenariile!!!

De ce mi-ar trebui antiperspirant subacvatic, în condiţiile în care s-au inventat metode de contracepţie :D mult mai simple?
Ştie cineva?? Anyone??? (Echo...echo...echo...)

Perseverenţă cu tâlc

Mi-am cam luat muştruluială pentru postarea trecută...am dovedit că am scris din inima fundului, fără pic de compasiune pentru săracele exemplare feminine care ar avea nevoie să-şi ascundă cele câteva??? kg în plus, dobândite din cauze extrem de respectabile (defecte metabolice, naşteri, nunţi, botezuri, cumetrii şi alte bairamuri). Faza cea mai tare e că mie mi se rupea dacă vreo pitzi se simte sexy coz there is a good pussy under her belly, sau nu. Eu doar eram cu întrebarea de final...ce să-i faci? Unde dai şi unde crapă!

Oricum, am dovedit (din nou) că sunt un ingrat sentimental, un grosolan (uuuuuuuuuuu), un insensibil de cea mai înaltă speţă (dacă ziceam "cea mai joasă speţă" mă apropiam de limita emotivităţii, ceea ce la mine nu era cazul; deci da, tind şi eu spre nivelurile superioare măcar într-un domeniu). Sunt un om rău, nemilos, cu un suflet frigid, incapabil de orice simţire. Am o anatomie singulară, contrar oricărei norme sociale (cum îmi spunea o prietenă). Nu mă dau în vânt (aici nu bat nici un apropo la vreo emanaţie prezidenţială) după fineţuri şi găloşenii (dacă nu există cuvântul, tocmai l-am inventat), pentru că mi se par libidinoase, în majoritatea cazurilor.

Iar acum, ca să arăt că regret ce am făcut, îmi voi întări afirmaţiile precedente: nu cred în miturile contemporane.

Nu cred în mitul graţioasei care e penetrată ea, mititica, de toate vibraţiunile sferelor celeste, pentru a pune id-ul în "cupidon". Adică bine...cred asta cu pătrunsul, doar că dimensiunea superioară n-are nimic de-a face cu fenomenul. E ceva pur şi simplu banal, profan până-n sâmburi.
Numai că avem o reputaţie de fiinţe intelectuale de apărat, la dracu! Chiar aşa, ca animalele? Hunga-punga, napii stau prin gard? No...no, sir! No fucking way, cu accent pe fucking în direct, înregistrat şi în reluare, ca diaconescul neamului.
La ele e cu dragostea, cu completarea inimoacei, organul nepereche.
Mda...Hai, să mori tu! Numa' ieri ce citeam mărturisirile unei splendori de profesie: e singură şi nu are cu cine se iubi (băi fată, d-aia s-au inventat dildăurile!!!!). În fine... diva e în căutare de jumătate; una cu portofel siliconat, ca să îi satisfacă şi cele mai mici pofte consumiste.
Ştiam că iubirea era oarbă...dar no! Între timp tehnica a mai avansat şi poate şi-o fi făcut transplant de cornee sau ceva..că prea e mofturoasă.

Când eram în clasa a patra (prin paleozoic, adică), am fost întrebat dacă aş fi de acord ca femeile să intre în politică (Eteteeee...Ţâs Călină, întrebare!). Am răspuns "nu", pentru că femeile sunt flexibile în principii şi manipulatoare de geniu (bine...asta am învăţat-o mai târziu, pentru că atunci am folosit mai puerilul "generoase"). Dacă îşi joacă cărţile cum trebuie, o femeie poate obţine ce vrea de la un bărbat, chit că e de rău sau de bine. De ce? Simplu: femeia este înconjurată de atenţie cam de pe la 14 ani, alege ce vrea, când vrea, de unde vrea; bărbatul atinge vârsta total dezirabilă spre 50 de ani (în caz că nu are profesie de fiu de şmecher natural), când/dacă se face de succes, putred de bani şi faimă. Dar cum există viaţă şi înainte de asta (oameni suntem, ce naiba!), când o femeie aleargă după un bărbat (sau dă impresia asta, cel puţin), masculul fuge în reluare, apoi brusc îl apucă cârceii şi febra musculară. Au, au, au, gata, dragă! M-ai prins, pedepseşte-mă!! I've been a bad boy!

Nu cred în mitul gibonului masculin, care se-nfige ca nesătulu' şi răpeşte ditai monumentul de virtute.


Parcă şi văd cum stă neprihănita pe marginea trotuarului, cugetînd adânc destinul universului, când ce să vezi? După colţ apare grobianul asudat şi îngălat, care-o siluieşte la un recital, să vadă ce talente are. Acuma fata, na! Ce să facă? E nepoliticos să refuzi omul aşa în faţă...deci prestează cu avânt. În afară de asta...colivie, colivie! Dar păsărica moare de foame, dacă nu o hrăneşte nimeni.
"Ridică-mă la ceeeeeeeerrrrr, ridică-măăăăăăă". Cel mai comun lucru cu putinţă. Spune asta şi ai rămas cu buza umflată. Introdu iubirea în sistem şi te arzi, garantat! De ce? Necioplitul se transformă brusc în Făt-Frumos, dacă ştie să-şi poleiască rahatul, să bage placa cu iubirea transmisibilă din gură-n gură, ca folclorul. Trebuie să ştie să creeze cadrul de ipocrizii care alimentează prejudecăţile sociale. Şi cam punct.

Nu cred în mitul iubirii, mai ales în veşnicia ei. Totul e mult, mult mai simplu: cerere şi ofertă. Satisfacerea nevoilor primordiale.
Iubim cu patos. Suntem o tonă de fiinţe superioare pe milimetru pătrat, iar societatea noastră promovează curvăsăraia ca izvor al celui mai sentiment nobil care ne acoperă universul ca o mâzgă. O aplaudăm, o fredonăm ca pe un cântec de leagăn, bâţâim frenetic din fizic pe acordurile ei, doar-doar ne-o lovi amoru-ntre obraji. "Move your punani*, go make yourself some money" sau şi mai directul "Shake it girl, shake that money maker" sunt simple ode moderne închinate femeii. Îndemnuri spre iubire, cum altfel??
Ce frumos, ce real! Lucrurile cele mai serioase se spun mereu în glumă. Ştim adevărul dar menţinem fariseismul băloşit al văpăii de sentimente, ca să ne autosatisfacă ego-ul civilizator.
Sexul vinde...toată lumea o ştie.


Toată lumea o aprobă, nu e nimic în neregulă cu asta. Dar odată ce apar fiţele de suavitate sclifosită, odată cu transformarea curvelor în vestale de prim rang, ne acoperim cu himenul făţărniciei. Uuuuuu...ce urât am zis! Scuze! Nu sunt deloc rafinat în exprimare.

Hai că mă duc să mă limpezesc la creeri; merg la un concert, cică vine Jamiroquai (nu îl ştiu, dar numele lui are o rezonanţă vârtoasă la urechi). Tăticule, da'cum îl cheamă p-ăsta...iar modul cum pronunţă dj-ii la radio e Dumnezeu! Deci cum aşa ceva? S-a brănduit fix ca o variantă masculină a lu' Sexy-Brăileanca... Jamiro o mai exista pe planetă, dar numai ăsta are şi quai, să nu-l ratăm, cumva. Bărbat adevărat, nu glumă! Cum îi auzi denumirea, ştii la ce să te aştepţi: La mare, la soare, fetiţele sunt goale...şi apare Jamiroquai, ca măgarul din ceaţă şi soarele răsare. Jamiro ca Jamiro, da' Quaiul...WOOOOOOO
Pariez că va ieşi o distracţie pe cinste, special pentru tinerii doritori de distracţie. Intuiesc deja cum oamenii legii vor aplica amenzi usturătoare pentru deranjarea liniştii publice şi private.

Gata. Am ratat vreun clişeu?? Nu de alta, dar uneori mă chinuie (pe sistem "cum te prinde, cum te freacă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te freacă") fantasmele de jurnalist şi trebuie să intru în pielea personajului.
Uffffffffff...mă duc să mă răcoresc. S-a încins bobina şi mi se denaturează percepţiile.

A! A! Apă de izvor, mai repede, că mor! Mai repede, că mor!!!
Noapte bună.

* într-o abordare mai elegantă s-ar traduce prin "corp", însă termenul se referă, cu stricteţe, la acea parte a corpului

Ciocu' mic, publicitate!

Pentru că misterele civilizaţiei de zi cu zi mă fascinează cu splendoarea lor şi nu le pot pătrunde nici chip, pun întrebări. Probabil am intrat în anu' morţii, că prea sunt curios...însă pe cuvânt de mă pot abţine!
Până una-alta, intru în pielea nedumeritului de serviciu şi prestez, că tot sunt aci, pe treabă.

Mda...foarte frumos. Bagi elefanta gestantă în corset şi o scoţi gazelă mignonă.

În sfârşit, halitoarele de untură pă pâine, slănină cu usturoi şi bere la 3 litri pot arăta mai ca nişte încercări de femei. Şi asta fără efort, fără diete obositoate şi fără să te doară capul. PERFECT, FRATE! Moamă, moamă, o să trăim într-o lume populată numa' de bunoace trase prin inel!
Băi, deci dormi fără grijă: Slim N...ăla lucrează pentru tine, draga mea divă în devenire. Cum eşti mai revarsată şi mai fleşcăită la organism, cum îţi apare şiragul de burţi pe trup, cum îmbraci minunea şi redevii Afrodita cu măr în gură...beton!

Am înţeles-o p-asta cu dorinţa fiecăruia de a arăta mai bine. Doar că nu sunt adeptul trucurilor ieftine...adică, dacă tot te bagi într-un rahat, bagă-te cu totul! Ce rost are să te amăgeşti? Vrei să ai siluetă? Sport la greu, tată, diete, program fix...cum se face. De ce să te promovezi ca pe un produs fals? Intră Mozartu' Matematicii în extaz când te vede, vine şi el ca omu' să introducă întregul în fracţie şi-apoi i se ofileşte năravul şi nu mai nimereşte uşa când te termini de degolit? Nasol moment, te lasă nerezolvată. Sau poate poate îţi păstrezi hainele pe tine, ca să nu te tragă curentul când eşti deschisă la...hmmm...sugestii şi eşti fericită. You never know.

Însă am o întrebare mică: presupunînd că mergi la toaleată. Ce poate fi mai mai banal decât asta? Cu toţii folosim, cu toţii suntem oameni. Numai că tu, o floare de colţ printre flori de ţigancă, porţi invenţia asta pe sub rochie. Da, 'oi fi Mona Lizza (prietenii ştiu de ce) reformată, dai pe spate toată macionăraia care se perindă prin proximitate, bagi în boală toţi goriloii înfierbântaţi. Foarte tare, nimic de zis.
Aşa...deci toate bune şi frumoase. DAR cum naiba faci dacă te taie urgenţa şi alergi după budă? Minunea vestimentară îmi pare a fi un maiou cusut de bugigăi, sau ceva, nu are nici o deschizătură cu arici prin zonele esenţiale, nici măcar un prohab (nu că asta ţi-ar folosi). Când vine fluxul, ce faci? You can leave your hat on? Nu, că îţi ia o tonă de timp pân' te dezbraci şi te scapi pe tine. Sfâşii mirobolanta textilă cu dinţii? Nu, că te doare sufletul când te gândeşti câtă pâine cu gem ai mâncat, ca să ţi-o poţi permite. Îi dai drumul prin ea, pentru că materialul e uşor ca un fulg şi diafan ca o pană de colibri, încât aburul trece prin el fără probleme? Nu, că apoi trebuie să te reîntorci în societate şi nu dă bine să puţi ca o canalizare.
Deci, ce faci? Concret! Nu-s vreun Bote al lenjeriei de damă, dar vreau şi eu mecanismul, vreau să cânt voios şi dulce "Cu creonul pe cârtie o explicaţie am desenat". Cine ştie când îmi va folosi chestia asta?

Constatari întrebacioase

Până-n revoluţie, o Dacie se repara pe genunchi, pentru că toată lumea se pricea la asta. Te-aşezai frumos pe scăunel, scuipai în palme şi băgai meştereală de maidan, că nu se cere licenţă de Cambridge pentru asta. Toţi eram mecanici, toţi ştiam să ne proptim culasa peste cilindrii blocului motor sau să înlocuim cureaua de transmisie cu un ciorap de damă. Eram inventivi şi descurcăreţi. Bravo nouă, dom'le! Popor ales, nu glumă!
20 de ani de democraţie nu ne-am schimbat; am rămas aceiaşi mieji din dodoaşcă, aceiaşi inovatori paranormali şi matriţe de cârpaci. Suntem o grădină carpatică care musteşte de adaptibilitate...prin urmare, peticim un tren cu o cracă de pe marginea drumului, liţă şi o banală rolă de scoch. (Tiiii, să-mi trag palme...acu' mă lovi cunoaşterea - mintea cea de pe urmă, clar! Păi voi vă daţi seama că noi - adică io, tu, ală din spatele tău şi restul, dacă se întâmplă să ne pice vreun satelit în grădină, îl reparăm imediat cu nişte gumă de mestecat şi-un patent? Aaaaaa, gata, nene! Mă angajez la NASA în direct, înregistrat şi în reluare! Who's the man, dude, who's the man???)
Suntem buni, sau suntem buni? Exemplu de supravieţuire, frate! Bear Grylls e boţ cu ochi pe lângă oricare din noi.



Dar nu mă mai preocup cu evidenţele...imaginile fac cât 1000 de cuvinte iar eu nu mai am ce comenta. Mi se rupe chiar şi de Cârmaci, care vrea el să coafeze căcatul să să ni-l prezinte ca pe ceva cu totul nou, un exponent valoros al reformei care ne călăreşte pe oriunde ne prinde. (o fi în călduri??)
România schimbă judeţele pe 8 regiuni. Aşa, şi? Aceiaşi Mărie, cu altă pălărie. BĂĂĂĂĂĂĂ, Măria e curvă proastă, pălăria nu are nimic, dă-o-n mă-sa de treabă!!! Ţara asta e defectă la fibra gânditoare, mi se rupe de denumirea plaiului pe unde locuiesc!
Dar ce să te faci, dacă capu' la ţară atâta emană în atmosferă? Oamenii îţi dau foc de disperare şi sărăcie, p-ăsta îl ff..freacă grija de toponomia pana...ptiu! PANORAMEI din împrejurimi! Yeah, right! Nu-s mare politolog (şi nici măcar vreunul de sămânţă), însă impresia mea e că nea' Băse se comportă fix ca o caracatiţă: ne fleoşcăie cu mizerie în ochi ca să ne deruteze. Nu se poate altfel...orice modificare adusă împărţirii teritoriale se va materializa în schimbarea tutulor actelor care există în ţara asta; adică miliardela puterea "n", ţinînd cont că suntem campioni la hârţogărie. Dacă se întâmplă rocada, trebuie să-ţi schimbi totul..orice fiţuică în care apare îţi apare adresa. Apoi urmează modificările în actele publice, iar cum noi avem un sintem centralizator de cea mai viitoare generaţie, sunt convis că n-o să ne ia decât...hmmm...în jur de 1000 de ani (cu indulgenţă).
Deci nu. Hai să ne râdem, dar mai bine nu. Oricâtă esenţă de prostie se desprinde din această informaţie, ea nu mă amuză...doar mă enervează.

În schimb, mi se pare foarte haioasă maniera puerilă şi grosieră în care sunt tratate lucrurile care se mai petrec pe la curticica naţională. Şi asta nu se întâmplă la tanti Leana de pe colţ, ci la ditai jurnaliştii cu pretenţii de inteligeţi în erecţie.

La televizor se anunţă sacadat şi uşor impacientat:
"Facebook a devenit pepinierea pedofililor! Un bărbat din Caraş-Severin este acuzat că şi-a transformat prietenele minore de pe pagina de socializare în sclave sexuale. Victimele sale le-au mărturisit poliţiştilor cum bărbatul le-a agăţat pe internet şi le ademenea până în locuinţa lui. [..] Bărbatul le-ar fi convins pe minore să întreţină relaţii sexuale cu el. Pe majoritatea le-a amăgit cu bani. Însă fetele habar nu aveau că urmau să fie filmate. Cu ajutorul imaginilor, bărbatul le şantaja."
www.antena3.ro

Prima dată când am auzit ştirea am bufnit în râs.Apoi am început să decojesc informaţia spre esenţă şi am observat că s-a făcut vâlvă (atenţie la citire) în jurul a două noţiuni: minoră (neinovată) şi pedofil (odios).
Ori, nu este chiar aşa...pentru că iar sunt întrebăcios şi am câteva nedumeriri fără răspuns şi nu pot digera întâmplarea fără să le dau de cap.
(ATENŢIE!! Doar pun nişte întrebări care mi se par de bun simţ, nu dau cu parul, nu ţin cu Lupul, nu ponegresc Scufiţa; nu lansez verdicte, nu iau partea nimănui)
Deci:
Cum dracu' poţi să agăţi pe internet?

Am înţeles, dai click pe păginile cu dive. Găseşti bunoaca, băleşti din gros la fotografiile ei şi vrei să o scoţi la un film în mod repetat, chiar şi de mai multe ori pe zi. Îi trimiţi mesaje fierbinţi, apoi...apoi ce? Cum convingi zânula să te bage în seamă? Să zicem că e vrăjită de poza de Brad Pitt cu pătrăţele care îţi tronează la profil...însă cum papucii mă-sii o mai şi ademeneşti în propria ta locuinţă? Cu firimituri de pâine, ca pe câinii comunitari? O legi fedeleş şi-o iei pe sus? (Nu de alta, da poate îi place să fie bruscată) Mai scapi din când în când câte o bancnotă, şi ea se ţine după tine sperînd să-ţi pice portofelul cu totul? Concret, cum se face asta?
Serios măi, I need a little help! Vreau să fiu şi eu Casanov, la naiba! Vreau să momesc şi eu ceva palpabil, nu numai cohorte de muşte!!
Aşa....dar mai am nedumeriri, nu vă grăbiţi!!. Să zicem că minora, în profunzimea castităţii ei mentale s-a lăsat totuşi prostită şi s-a dus acasă la pedofil (care părea de-o seamă cu Gerula, nu avea alură vreo de Făt-Frumos în dizgraţie), apoi s-a lăsat convinsă să...în principiu s-a lăsat convinsă. Cum? Ca în bancul ăla..."2 prietene MINORE întânlesc un pedofil. Acesta întreabă pe una din ele: Dacă îţi dau o acadea, dai jos bluziţa? Dacă îţi dau o ciocolată, dai jos sutienul? Dacă îţi mai dau o prăjitură, dai jos şi fustiţa? La care cealaltă îşi pierde răbdarea şi oftează cu obidă: Hai dragă, să mergem, că până se hotărăşte ăsta să orice, facem diabet!"
Nenea din povestea noastră a luat-o mai pe de-a dreptul şi a promis şi el ce ştia că ţine la vremurile contemporane. NUMAI CĂ...Fiind o copiliţă virtuasă, o vestală plăpândă, o întrupare a gingăşiei ancestrale (A!Aaa!Aaaaaa! Fă-mă sclava ta - dar în intimitate, dragă, că mă inhib, la naiba!!), de ce te-ai dezbrăca pentru bani? Vrei să acumulezi experienţă pentru viitor, sau cum? Ţi-a citit în palmă careva că ajungi divă porno, şi vrei să experimentezi senzaţia mai din timp?

Aş dori şi eu, dacă se poate, o părere minoră. Sau majoră, că tot îi fac faţă.

Plimbare prin natura înconjurătoare

Este Ziua Internaţională a Copilului (de fapt nu chiar atât de internaţională, deoarece în Japonia se serbează pe 5 mai, fix când românii o dau în bărci cu Ziua Masculului - aprig consumator de berulă la cârciuma din colţ), dar copii acestei ţări se sinucid pe capete. Este urâtă descrierea, însă realitatea îmi aminteşte de poveştile cu şobolanii care abandonează primii o corabie cu probleme, pentru că simt că Sfârşitul este aproape.

Suntem o naţie îndobitocită, iar starea asta nu are nimic de-a face cu sărăcia. Sărăcia este un factor, dar atât. Persoanele stabile din punct de vedere financiar nu sunt mai deştepte, ci pur şi simplu tind spre condiţia de parvenit, de snob;


Devin simple exponente ale societăţii de consum, indivizi care preiau pe nemestecate nişte produse ce conturează mondenitatea şi înhibă gândirea individuală.
Nu, nu, nu...problemele sunt mai profunde, nu se opresc doar la starea materială. Noi avem probleme grave cu dezvoltarea encefalului, care a stagnat pe undeva pe la nivel de australopitec. Adică acum vreo 2 milioane de ani.
Noi ne-am desprins din maimuţe, dar am rămas aproape de ele. Suntem o enclavă a evoluţiei.

Ţara noastră este eminamente primitivă. De ce? Simplu:
Pentru că aproape o zecime din populaţie este total analfabetă (vă daţi seama că dreptul la vot nu ţine seama de educaţie, nu?). Ne bulucim să ne cumpărăm smart-phon-uri ultima generaţie şi să spargem gura târgului, dar punem degetul, când e vorba să semnăm ceva. Opulenţa este în floare, trebuie să fim cât mai vizibili, cât mai ostentativi...însă nu suntem în stare să citim nici măcar literele de pe un wc. Şi ce e şi mai frumos, starea asta de sigilare mintală se transmite în continuare, fără să o oprească nimeni; pentru noi, încă este mai important să cureţi grajdul de balegă decât să înveţi în prispa mă-sii să citeşti un căcat de bilet de autobuz.
Şi de ce nu ar fi aşa? La ce te ajută învăţatul? Cineva îmi spunea că 8 clase pentru un copil sunt arhisuficiente...ce să facă cu mai multe? Ca să munceşti, nu-ţi tebuie carte...pentru că dacă nu dai cu sapa, înseamnă că nu faci nimic. La ce ne trebuie atâta educaţie? (întrebare oarecum legitimă, din moment ce - la noi - singura diferenţă dintre un om care nici nu ştie să ghicească măcar 3 litere şi unul cu 2 facultăţi este o dezvoltare strict pe plan individual)

Pentru că neamul ăsta are mentalităţi de Ev Mediu Timpuriu.
Oamenii încă se judecă ani de zile pentru că vecinul a mutat gardul cu 10 cm pe averea mea (am văzut tipul ăsta de abordare la persoane tinere, deci faza cu bătrânii învechiţi pică din start). Noi încă suntem legaţi de pământ. Blestemul pământului este mai actual ca oricând, şi el calcă în picioare orice abordare civilizată. După moartea unui părinte, primul instinct al moştenitorilor este cearta pe avere. Nu plângi, împarţi. Suntem prea înglobaţi în "dreptul meu", care este alful şi omegul existenţei noastre. Totul începe şi totul se termină cu el. Toate, până la el.

Pentru că totul se face pentru rândul lumii.
Nunţile încă sunt reprezentate prin ditai alaiul, ca se să vadă (altfel, la dracu ne mai apucăm de şmenozeală). În trecut legam panglici colorate de căruţe, acum legăm baloane de oglinzile retrovizoare ale Mercedes-urilor.
Filonul nostru de gândire se mulează pe un singur aspect: "Râde lumea". Faci şcoală ca să nu râdă lumea, te speli ca să nu râdă lumea, te ţii după modă ca să nu râdă lumea. Nu există o conştientizare a sensurilor acestor acţiuni, o gândire de ansamblu. La noi, întrebarea DE CE are un singur răspuns: AŞA ZICE LUMEA. Care dracu o fi lumea asta, habar n-am...probabil e personajul colectiv al lui Negruzzi - Gloata. Proşti, da' mulţi.

Zilele astea e mare tămbălău cu contul pe Facebook. E la modă, toată lumea are. Iarba nu mai creşte, vaca nu se mai balegă dacă nu anunţă asta la statusul de profil. Băi frate, e isterie naţională (şi planetară), să-mi bag. Ai 5 ani sau 50, nu te mai poţi flatula fără să scrii pe Facebook că te trece. Ai cont, altă nebuneală: trebuie să-ţi actualizezi fotografiile de profil zilnic; trebuie să te pozezi cât mai interesant şi în locaţii cât mai exotice, să scapi de banalitate, să fii unic, ca să te înscrii în turmă mai uşor.
De ceva vreme tot întreb de disperat, pentru că printre multe alte calităţi proaste de-ale mele, una este necesitatea de a înţelege ceea ce fac: "Care e scopul la asta? Cu ce te ajută?". Mereu primesc acelaşi răspuns sec: "La comunicare". Hai, să-mi trag pălmi, la asta nu m-am gândit! Ce dracu comunici pe FB cu colegu' de clasă? Nu îl ai în ochi juma de zi? Nu s-a inventat telefonul, chiar mobil? Când stai în Alaska şi prietenii tăi s-au mutat în Insula Paştelui Mă-sii, mai pricep asta cu comunicarea. Dar aşa?
Nu, deci nu pot pătrunde corola de minuni a modei, la fel cum nu am priceput nici rostul pentru care înjurăturile colegiale la adăpostul Mirc-ului făceau furori în zorii existenţei mele.

Pentru că la noi nu există credinţă, ci superstiţie. Animism, totemism, tribalism. E bine să porţi cruce la gât, că te apără Domnul...până ţi-o fură aproapele. E bine să pupi moaşte, că iei notă mare la examen..până îl pici, că tu nici nu ai deschis vreun curs. E bine...în principiu, "e bine să" tot ce e legat de Dumnezeu.
La noi, credinţa e abordată pe sistem de troc: aprinzi lumânări, Dumnezeu îţi îndeplineşte o dorinţă; dai de pomană, Dumnezeu îţi dă o vilă.
Noi nu ne rugăm, cerşim. Sau nu, nu cerşim...că ne rugăm pentru puterea necesară depăşirii greutăţilor (aşa e trendul credincioşilor, acum). Şi totuşi, nu mişcăm un fir păr pentru a obţine acea putere interioară, care este strict legată de noi.
Mă amuză la culme când văd bătrânici sau eleve de liceu cum se închină în grabă când trece autobuzul pe lângă biserică (de ce nu se închină şi în metrou când trec pe sub biserică...nu am înţeles). Oricum , cică e un gest de respect...dar vin şi întreb: Dacă este aşa, de ce se execută în grabă, mecanic? Japonezii se înclină tot din respect, dar din câte am studiat eu, nu o fac într-o secundă. Răgazul este un respect, timpul acordat unei persoane este un semn al respectului şi nu gestul în sine.

Pentru că la noi se vinde votul pe o pungă de mălai şi o sticlă de bere.
Nu avem profunzime abordarea realităţii; suntem un neam de alcoolici, caracteristică care se vede în orice distracţie pe care ne-o permitem. Dacă nu bei până te faci lemn, nu te distrezi...drăguţii vamaioţi şi tinerii doritori de distracţie (ce altceva?), plăcerea vieţii mele, sunt exemplul elocvent a ce vine din urmă.
Suntem nişte forme fără fond, nişte entităţi flasce, nişte şobolani de canal care se lasă mituiţi şi cu o bomboană râncedă, dacă este învăluită într-o poleială de vorbe alese.

Pentru că nu avem memoria anterioare şi începem fiecare zi cu mintea albă ca o coală de hârtie...materialul prostibil ideal. Mai vreţi exemple? Realegerea Băsescului...şi cu asta am spus tot.

Pentru acestea şi pentru multe altele, suntem pulbere fără speranţe de redresare. Şi nu sunt (numai) aleşii de vină pentru asta, ci natura populaţiei. Îngustimea mentalităţii de grup. Pur şi simplu suntem prea strâmţi (nu vă gândiţi la ce vă gândiţi) în concepţii.
Dintr-o asemenea adunătură, cam ce genii de conducători am vrea să iasă? Ei sunt oglinda noastră în aceiaşi măsură în care noi suntem oglindirea lor...
..Două jumătăţi ale unui întreg intrat în putrefacţie (dar fără generalizări, desigur)

Poveştile copilăriei

Introducere

Din Haosul Primordial s-a ridicat o colină, iar din floarea de lotus ce creştea în vârful acelei coline a ieşit Ra, Zeul Soare. El scuipă şi o crează pe Tefnut, Zeiţa Umidităţii, apoi tuşeşte şi îi dă naştere lui Shu, Zeul Aerului. În cele din urmă băseşte şi aduce pe lume...tot un zeu, da' pe un plan mai local.

Cuprins
Pe vremea aceea, România nega criza cu o inocenţă de vestală. Peste tot era prăpăd, toată planeta îşi smulgea părul şi şi-o lua vârtos, ţara noastră juca rol de Ileana Cosânzeana culegînd flori! Nu, nu există aşa ceva! Stătea neprihănirea pe noi mai ceva ca muştele pe rahat.

Până când iubirea...
Până când Criza răsare viguroasă la orizont, ca un cavaler în armură strălucitoare; însă noi, nu...adică nu se cade să ne punem poalele în cap, chiar aşa în văzul lumii. Lasă-i pe alţii să fie curvi, noi nu servim, nu ne murdărim la virtute. Şi nu şi nu, până am pus gura pe ea (pe Criză, băi!) şi i-am dat de gust...că acu' nu ne mai săturăm.
Ne pornim greu, că asta-i neamul - n-ai ce-i mai face; dar şi când ne-am pus pe treabă..să te ţii, frate, cu te-oi ţine. O turmă de bivoli turbaţi este parfum pe lângă noi...nu ne mai opreşti nici cu-o legiune de tancuri!
Pe noi ne ţine mult şi cu putere, băi, că suntem sânge de casanovi în vene! Toată lumea a terminat, noi abia suntem la preludiu. (pe sistem de baladă populară: că ne place, ne place, ne place-place-place)


Apoi vajnicele autorităţi ale statului au anunţat că am ieşit (aşa, deci acu' începe şpârla aia groasă). După o vreme iar ni s-a trâmbiţat ieşirea (deci logic, între timp intrasem la loc) şi zi de vară până-n seară ne-am tot hârjonit nehotărâţi; ba intram, ba ieşeam, că de! Doar aşa se face treaba. Din când în când capu' la stat ne mai anunţa când eram afară, pesemne ca să mai tragem o gură de aer proaspăt. (Deci mi se înmoaie sufletul când îi văd p-ăştia aşa de preocupaţi de starea naţiunii în dizgraţie!)

După un timp (şi multe alarme false), Cel Mai Cârmaci Dintre Popor ne anunţă că greul a trecut şi economia a început să se ridice firav. Să se ridice? Păi noi n-avem ce să ni se ridice...ori suntem hermafrodiţi? (Bă Băsescule, hotărăşte-te odată-n puii mei ce facem, că eu nu mai înţeleg nimic! Adică cum să ni se ridice?)
În fine...să depăşim problemele de ordin tehnic. Să zicem că ni se ridică; păi nu e bine nici aşa! Dacă ar fi să ghicesc cu puţinele cunoştinţe pe care le am în materie, aş zice că de-acum încolo începe adevărăciunea, dacă abia suntem în stadiul de excitaţie. Hmmm...economia se scoală firav..0.1% nu sună bine deloc! Păi mai avem de aşteptat până să ajungem şi noi măcar la un procent de bun simţ, cu care să rezolvăm ceva! La faza în care suntem, e inutil chiar şi să ne prefacem că gâfâim, ceapa mă-sii de treabă!
Dar stai! "FREEZE", cum urlă ăia în filme! Eu nu-s decât rugina de pe biela-manivela din sala motoarelor, de ce oi comenta atât?? De la timonă lucrurile se văd mai clar, iar dacă Vasul Ales Al Flotei (Dispărute) spune că suntem o masculă vânjoasă, aşa o fi! Ne aflăm pe un curs puternic ascendent...deci: BITCHES COME AND LET THE PARTY STARTED!
Oficial, suntem fericiţi! Oficial ne merge bine, înregistrăm producţii record în toate domeniile vizate. Norii Recesiunii se preumblă printre dealurile patriei, dar suntem pe calea cea bună, pentru că statul stă cocoşat sub greutatea reformelor din temelii: educaţia este aliniată la standardele europene dar scoate tâmpiţi pe bandă rulantă; serviciile medicale sunt gratis dar se plătesc; autostrăzile se înmulţesc pe hârtie; muncitorii de pe şantiere se spetesc dormind...dar mai ales Udrea construieşte proiecte frumoase şi face orgii de idei pentru dezvoltarea turismului în natură.
Ţara-i o grădină, Bucureştiul, o floare.

Suntem cei mai dă best! Vorba 'ceea: Fruntea sus, genunchii tari!

Încheiere
În Haosul Primordial apare primul element ordonat, izvorul de logică care va da naştere Universului, leagănul vieţii. Viaţa se bazează pe instintele primare, manifertări egoiste ale raţiunii pure.
Omul, fiinţă superioară (uneori), este lucid şi rece. Omul este civilizat, şlefuit, fin, fără rugozităţile naturii sălbatice. Omul este ipocrit, încercînd să-şi creeze această imagine. Nu există altruismul propovăduit de societate, doar egoism...pentru că orice acţiune are ca scop principal satisfacerea nevoilor individuale. Orice acţiune are un scop.

De când mă ştiu, eu încerc să înţeleg lumea în care fiinţez şi atunci, ca simplu observator, mă întreb DE CE?
Nu-s vreun analist de frunte, nu mă simt psihologistu' lu' peşte, dar singurul neuron funcţionabil nu se poate abţine să să nu-şi dea şi el cu părerea fix ca un om mare; ba mai are şi insolenţa să întrebe:
DE CE se întâmplă toate acestea? De ce dintr-o dată, Băzeul iese să-şi ceară scuze pentru măsurile anti-criză luate acum un an (care erau singura salvare de la colapsul total al ţării) şi promite să le anuleze efectele, începînd de la anul ce vine? Where is the catch?
DE CE Boc se laudă pe unde apucă cu văditele succesuri ale guvernării sale? Dacă sunt chiar atât de evidente, nu trebuia să le vedem şi noi? Adică, dacă plouă afară şi nu am umbrelă, mă ud; însă nu am nevoie de terţi care să îmi explice cauza pentru care sunt fleaşcă...decât dacă am creierii paralizaţi şi îmi curge scuipat din gură de prost.


DE CE suntem manipulaţi şi nu ni se permite şi nouă o relaţie normală, ca de la Cetăţean la Stat?
DE CE ca la un semn, clanul conducător ia cu asalt televiziunile ca să-şi prezinte propriile realizări? Am senzaţia că-s la talcioc şi vânzătorul să dă de ceasul morţii ca să încerce să-mi vândă...ce? Care-i singura marfă pentru care ca individ, pot prezenta vreun interes pentru ăştia?

Singurul răspuns care îmi vine în minte este "VOTUL"; anul 2012 este an electoral, iar prostimea trebuie prostită, trebuie mituită. Printr-o repetare suficientă, o minciună devine adevăr...pentru că dacă 10 inşi îţi spun că eşti beat, mergi să te culci; iar dacă ţi se repetă asta zi de zi, mergi la dezalcoolizare.
Sau mă rog, pui ştampila unde trebuie, ca să fie bine.

Fineţuri sub acoperire

Cu mult timp în urmă într-o galaxie îndepărtată, o prietenă mă întreba de ce critic atât de mult lumea în care trăiesc, de ce analizez cu încăpăţânare doar aspectele urâte care-mi devorează viaţa. De ce nu-mi îngroş şi tuşa sensibilă care mă înzestrează? De ce pedalez cu consecvenţa boului pe "you're the sickness to my stomach", uitînd grav de aspectul mult mai digerabil "you're the Mickey to my Minnie and the Popeye to my Olive"?
De ce îmi ascund struma sensibilă?
De ce, de ce, de ce?

Păi şi eu ce să fac dacă laturile plăcute se inhibă în prezenţa mea? Eu vreau, încerc să pătrund numai splendoare, dar nu o găsesc; s-o fi dus la operaţie de tunare, să fie şi ea în tendinţe? Un silicon colo, o adăugare de şunci apetisante (pe model doamna Udrea) dincolo...Bă, trebuie, asta e! O vrei urâtă şi banală, sau fierbinte şi bombă sexy?

Apoi, altă întrebare cu efect de închidere centralizată: "Chiar nu întânleşti şi frumosul în calea ta?"
O, ba da, sigur că îl întânlesc. Nu sunt tipul de persoană care să aibă orgasm de fericire când i se cacă o cioară pe haină, sau care să intre în roz când vede turmele de păsărici cum ies înnebunite de dorinţi feciorelnice la intervalul trotuarului; însă da, uneori mă mai împiedic şi de lucruri frumoase. În afară de o mână de prieteni apropiaţi care îmi dau puterea să îmi menţin coeziunea celulelor şi să nu mă disipez în atmosferă de scârba care mmă încearcă deseori, frumos este un asfinţit de soare care precede o vijelie (fără Vali, desigur), liniştitor este mirosul de liliac într-un miez de noapte învăluit în cântec de păsăret, revirgorant (cum spunea un coleg de liceu) este ceaiul de mentă care deschide tăvălugul de cretinităţi zilnice.
Însă dacă m-aş apuca să descriu toate acestea pe zeci de pagini şi cu lux de amănunte, aş fi mai libidinos decât Liiceanu împărtăşindu-ne cum stă el în cumpănă după fiecare duş, neştiind ce unguent să aleagă pentru a se dezmierda pe organism. Aş fi un şablon de libidinoşenie internaţională, întruchiparea lascivităţii premature. Îîîîîî, câh, câh!

Hai măi, că nu-s pe etnoboanice, ce dracu!
Viaţa e o continuă luptă, iar Sun Tsu recomandă cunoaşterea inamicului. Viaţa e dură, e urâtă, e nedreaptă, e o curvă care-ţi ia banii, apoi pleacă şi te lasă nerezolvat.
Asta cred, asta spun, asta scriu. Nu-s adeptul optimismului ilogic, tonele de gândire pozitivă nu stau pe mine ca rapănul pe porc şi râia pe capră. Nu vreau cu yellow submarine, flower power, hora unirii şi contopirea cu natura virgină. Nu cred în atotputernicia dragostei şi nu sper la gingăşenii afective înfăptuite de cineva sus-pus, într-un viitor cât mai apropiat. Uneori n-am pic de simţământ în mine, sunt naşpa rău, sunt ca apa şi uleiul cu acest aspect.

Însă un prieten drag nu trebuie niciodată dezamăgit, aşa că în cele ce urmează mă voi deschide spre tulburare ca Pythia în faţa iluminării divine. Voi fi înduioşător de inocent şi voi încerca să vorbesc cu emoţie în glas despre ceva care mi-a topit fălnicia în acte; ceva unic, care mi-a înmuiat sufletul şi l-a făcut să bocească de atâta candoare extrasenzorială.

"Laptele de măgăriţă este mai bun pentru siluetă decât laptele de vacă.
Conţinînd cantităţi mari de Omega 3 şi calciu, se pare că laptele de măgăriţă este mai bun şi pentru inimă şi ajută la menţinerea unui nivel ridicat de energie pe durata întregii zile."http://www.antena3.ro/

Da, da, da! Laptele de măgăriţă e bun pentru siluetă că-ţi dă energie, dar studiul a uitat să precizeze SĂ-ŢI MAI ŞI MIŞTI CELULITA DE PE SCAUN dacă speri la vreun efect!
Otherwise, (cum ar spune francezul) o să se simtă fix ca o puţă de colibri pentru o divă porno. Adică va fi atât de utilă încât n-o va putea folosi nici măcar pe post de scobitoare.

Când fotoliul ia forma dosului din dotare, atunci e groasă. PUNE BĂ MÂNA PE MIŞCARE, DACĂ VREI MIJLOCEL TRAS PRIN INEL!! Garantez cu capul că doar laptele de curfutiţă din aia nu te ajută să scazi în dimensiuni.

Ba da...ajută, că ţi-ai luat vibrator pentru slănină şi ăia de la teleshoping ne-au asigurat că dă rezultate. "În 7 zile am dat jos 2 cm de pe burtică", aşa spune reclama.
Serios? Şi vine Mata Hari expandată să-mi spună asta? Păi trebuie să alătur 3 televizoare ca să o prind în cadru mai ca pe un om, la naiba! Dar e mişto ca a pierdut 2 cm de pe burtică...Care din ele? Că şi dacă îi împarţi pântecul în careuri ca pe tabla de şah, tot nu obţii aşa ceva.
Auzi? Hai să zic ca tine...să presupunem prin absurd că ai dat 2 cm de pe burtică. Aşa...şi cu restul ce faci? Îi pui în poşetă, sau cum?
Nu, nu, nu, sigur că nu! Bei lapte de popircheliţă, că d-aia s-a inventat şi animala pe planetă.
Te uiţi, bei şi slăbeşti sănătos, fără pic de efort!
URA!!

Beatitudine holmesiană

"Eleva de 19 din Târgu-Jiu care a dispărut de acasă miercuri a fost găsită duminică dimineaţă înecată în apele râului Jiu.
Tânăra era în ultimul an de liceu şi avea rezultate bune la învăţătură. De curând, fusese admisă la mai multe universităţi de prestigiu din Marea Britanie."
http://www.antena3.ro/

Cam asta a fost una din ştirile care m-au amuzat pe mine ieri...adică nu, nu mă înţelegeţi greşit! Faptul că o tânără vlăstară a acestui neam a ales să-şi ia zilele este tragic. (Pentru părinţi, nu pentru ţară, că ţara gândeşte pozitiv: ce-am avut şi ce-am pierdut?)
Însă pe mine mă distrează total maniera de lemn şi tona de prejudecăţi râncede cu care se tratează subiectul.
Adică...apropiaţii sunt şocaţi, MAI ALES că "tânăra era o elevă eminentă". Aşa şi? Ce are sula (instrumentul de împuns) cu prefectura? De ce la nivel de percepţie publică, faptul că cineva se distinge prin calităţi intelectuale denotă faptul că are o viaţă perfectă, fluidă, neîntreruptă de nici un incident? De ce personalitatea unui om se rezumă doar la studiu şi nu se priveşte situaţia în asamblu? Numai neamul ăsta are talente atât de idioate, să-mi bag lingura-n tocană!!

Cel mai mult în viaţa asta (mă rog, oricum, pe locurile fruntaşe) mă enervează prejudecăţile...cum e şi tâmpenia aia odioasă cu "Bărbaţii adoră berea". Aşa...şi dacă nu sunt cu ea în gură tot timpul, par travestit?? Deci pe controlatelea, dacă nu mă credeţi!
Totuşi, atâta poate naţia asta, ce să-i faci? Ne proptim în idei preconcepute mai abitir ca Mig-urile în câmpiile nearate ale patriei. Înţelepciunea populară decretează candid şi marţial: "Dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să citească, dacă stripper să...danseze exotic."
Eşti tânăr? Păi te distrezi maxim cu pretenarii, bei, fumezi, te droghezi, fu...ri gagici de la alţii mai impotenţi cu portofelul, agăţi în club toate ciulinoasele, apoi o iei de la capăt; orice tânăr trebuie să facă asta, pentru că dacă nu o face, e halit!
Treci de douăj' cinci de ani, deja te-ai mai stilat o ţâră; e musai să ai o slujbă (de preferinţă bine plătită, ca să dea bine la public), o casă (cu chirie) a ta, o jumătate stabilă la suflet, încep planurile cu căsătoareala, apoi progeniturile...d-astea. Nu le ai, nu eşti normal. Eşti un ciudat, respins de cercurile academice. Eşti un paria.
Dacă nu "te-ai realizat" cu familie and stuff până pe la 35...păi ce-ai făcut, tati? Auzi, ţi-a legat vreo amantă căsătoriile? Bagă baba un descântec, de-i merg fulgii...da' eşti şi tu cu bun simţ, mă-nţelegi??
No, şi tot aşa.

Culmea ştiţi care e? Marea majoritate a populaţiei se ghidează la milimetru după şabloanele astea "din bătrâni". Pentru că la noi, viaţa nu e personală, ci mondenă. Normalitatea pentru mine nu o stabilesc eu, ci majoritatea colectivului pe unde mă învârt; dacă-s mai minoritar în preocupări...ghinion; ia uite să vezi minune...sunt anormal!

Acum.
Din câte am observat, prin mediu înconjurător de pe la noi nu stau cohortele de liceeni acceptaţi la Harvard, sau puii mei ce universităţi de renume mondial...deci fata asta, era ceva deosebit.
În reportajul de la ştiri i s-a prezentat şi poza; băi, m-am uitat...nu are alură de vampă care pierde nopţi la discoteci, şi-o trage pe unde apucă şi bea de stinge. Nu am observat că ar fi tunată cu silicon prin părţile esenţiale (buzele, nu săriţi ca nesătulii), nu dă pe din-afară de exuberanţă. Mai degrabă, mie îmi pare o persoană serioasă, care îşi vede de treaba ei, probabil uşor retrasă şi fără grămezi de prietenifăcuţi la o pipă pe marginea şanţului. Adâncirea în studiu a venit ca o urmare firească, că doar trebuia să-şi ocupe şi ea timpul cu ceva.
Fata se simţea fix pe inversul opulenţei pe care o propovăduieşte mentalitatea de turmă, se simţea marginalizată. Şi asta e un fenomen tare naşpa, care duce la formarea unor frustrări enorme. IQ-ul nu te ajută să-ţi ţii psihicul întreg...de multe ori, contribuie la prăbuşirea lui. Înţelegi complexitatea vieţii, observi superficialitatea cu care este trăită şi vezi că tu nu ai un loc uşor de găsit în ansamblul ei. Din acel moment îţi asumi singurătatea sau clachezi. Ţi se rupe joagărul de lume, sau trăieşti cu regretul că nu eşti ca ea...până cedezi.
Fata asta a cedat.

Dacă eu, care-s ditai mireanul în orice domeniu, am identificat nişte amănunte evidente, inteligeţii ăia de jurnalişti cu mintea limpede şi trează, de ce papucii mă-sii propagă o imbecilitate care frizează scleroza în fază terminală? Ce dacă avea rezultate bune la învăţătură? Doar asta este măsura împlinirii pe care trebuie să o simtă o persoană?

Iluzii optice

Pe 21 mai 2011 ora 6 a.m. (între timp am aflat cu siguranţă că Apocalipsa e şi ea matinală; dacă tot vrei să te apuci de ceva, te scoli de dimineaţă, nene, nu dormi în front cu ea la soare până la prânz) a Americii (22 mai 2011 în jur de 4 a.m., la noi) trebuia să sosească Sfârşitul. O garantează Biblia şi un panou cu un nene care se ouă-n asfinţit.
Trebuia...că iar ne-a tras ţeapă.

Băi, sunt 2 posibilităţi: ori a venit, iar eu mă uitam pe alt program sau şi mai grav, dormeam (nu ar fi prima dată...întotdeauna pierd cele mai tari faze); ori nu a venit. Am căutat-o; am verificat cu atenţie şi pe sub preş, că poate o fi fost timidă şi s-a ascuns...dar nu, nu a venit. Acesta e adevărul gol-goluţ. Adevărul porno, nefardat, nefrezat, netunat.

Oricum sunt împăcat cu sinele meu liric, pentru că am aşteptat-o. Serios. Deci am fost Pita lu' Dumnezeu în extaz lăuntric, am făcut tot ce era omeneşte posibil ca să mă pregătesc şi să nu mă fac de râs în faţa ei: m-am spălat, m-am parfumat, mi-am scos alura de Brad Pitt din dulap...i-am cumpărat chiar şi o cutie de bomboane! Numa' dacă băga capul niţel pe uşă, că o şi invitam la masă să i-o pun - o găină cu borcanu-n cur, să ne ospătăm şi noi aşa, de final; o îmbiam cu băuturi fine şi deserturi apetisante...aveam pregătite chiar şi ceva specialităţi dietetice, că poate ţine la siluetă şi nu vrea să se facă cât Palatul Culturii! Oricum o omeneam bine-ha, apoi îmi dezgoleam pieptul şi mă aruncam în faţa destinului crud cu vitejie şi erotism: "Take me, baby, i'm yours! Feed me, fuck me, never leave me!! Oh, yeah, spank my ass, bitch!!! OH....Ich come, du bist Vezuvius!!"

Putea să vină, că doar n-o...mâncam, chiar dacă sunt anti-talent la d-astea! Lucru slab, ce să-i faci???

Şi eu prost, am aşteptat cu sufletul (altuia, doar nu al meu!) la gură...Am numărat secundele până la ora fatidică ca la Revelion, cu paharul de şampanie în mână. Şi nu s-a întâmplat nimic! Nimic, NI-MIC, m-auzi?? I-am lăsat marjă de eroare (unde s-a mai văzut iepure mâncînd cucută, studenta nealergată şi femeie punctuală?), i-am acordat şi 3 sfertul de oră academic..adică no! O fi pierdut trenul, s-o fi blocat în trafic...d-astea, ca la noi. Orice e posibil.

Dacă eram la japonezi, da, nene! Era şi ea parolistă, fata! A zis la 6, păi la 6:00 era băţ în faţa mea! Da' la noi...am aşteptat degeaba. Ziua Judecăţii se amână până data viitoare.

Oricum, mai bine că n-a venit. Dacă venea, era ca o naştere înainte de termen, ca o...băi, am eu o comparaţie plastică în minte dar nu prea ştiu cum să o zic uşor mai cotită, că nu e frumos să i-o bagi omului în ochi chiar dacă are cunoştinţă de ea. AAAAAAAARRRRHHHHH, m-am inhibat!!! Deci e ca o...ca o... gândire precoce! N-are farmec, pentru că se termină înainte de a începe. Haidi băi şi...nimic! S-a supraîncălzit, mititica.
Păi să-mi bag calu-n pădure, Udrea la ce s-a mai născut pe planetă? A ajuns ea preşedinte??? NUUUUUUUUUUU....A ajuns EBA savant de renume mondial??? NUUUUUUUUUUUUUUUUU...Au găsit-o pe Elodia? NUUUUUUUUUUU....Poartă Obama chiloţi creaţi de Bote?? NUUUUUUU...măcar România, România, draga de ea, a văzut luminiţa de la capătul tunelului? NUUUUUUUU....
Şi atunci de ce să vină Judecata, când poate şi ea să stea la o bârfă ca fetele, ori să voteze prin telefon dacă Iri o omoară sau nu pe Moni. Adică...vrei tu să te destrăbălezi aşa pe planetă, să faci ca toate ielele şi să te iubească toţi în gură, sau preferi să caşti ochii la Pepe şi Moni, fleşcăită pe o canapea, dalbă şi castă în intimitatea propriului cămin?
Acuma hai să gândim logic...ce ai alege? (Nu răspunde! Nu răspunde!)

Mda...
N-a fost să fie nici de data asta.
Şi mai zici să gândeşti pozitiv...pentru ce? Ce rost are să te amăgeşti?? De ce să zici că o ai grasă şi lăptoasă, dacă nu se uită nici un taur la ea??

Mesagerie aniversară

La început a fost e-mailul; şi e-mailul era cu felicitarea, iar felicitarea era pe e-mail. Am continuat pe sms, iar acum recidivez pe blog. Tipic mie, ce să zic?

Iniţial mă gândeam să-ţi dau o simplă dedicaţie la începutul unui articol, pentru că nu stau foarte bine la partea orală...dar să vorbesc despre Băsescu după ce te-am urat pe tine este ca şi cum ar veni un dobitoc (eu) şi ar depune o baligă (ăăăă...Sfârşitul Lumii, desigur) pe un câmp de flori (tu).
Deci nu, aşa ceva nu se face...prin urmare postarea asta va fi doar a ta. Doar pentru tine.

Ţi-aş fi dorit "La mulţi ani" în germană, dar cunoştinţele mele de limbă şi stil în domeniu se rezumă doar la "Gututentag" şi alte câteva urări de bine din aria semantică înrudită. Ori asta nu se prea potriveşte cu ocazia de faţă, deci...pas. Nu simt nevoia apariţiei unui nou Fritz pe planetă şi plus de asta, cred că ţi-au ieşit creierii pe urechi de la atâta neamţă, că doar din septembrie numai asta auzi.
De fapt...nici nu te mai perii cu urări, pentru că: 1. ţi se urcă la cap, şi 2. mi-au plecat circumvoluţiunile în vacanţă şi encefalul mi s-a transformat în patinoar pentru muşte, în extrasezon.

Trecînd peste dorinţele indecente de genul "să-ntorci banii cu lopata" (care îmi repugnă total, de altfel), vreau doar să îţi mulţumesc foarte deosebit pentru anii în care m-ai suportat. (Bă, da ce-am îmbătrânit...parcă te ştiu din CuaternaaOLEU!!!! Stai măi liniştită, că tu nu te-ai schimbat :D:D:D).
Anyway: Lasă grijile deoparte, dormi şi tu oleacă şi baftă multă la referatul ăla de luni!

A, da! La mulţi ani, tu Ellie!

P.S.: Ar trebui să-ţi dau şi un cadou, nu? Nu am cont pe Facebook ca să-ţi trimit vaci virtuale pentru ferma pe care (puţin probabil) ţi-o creşti p-acolo, aşa că mai am o singură soluţie. Zisesem că încă nu s-a inventat fata care să (mai) merite flori de la mine, dar tu... ai mare noroc că te cunosc şi ştiu ce-ţi poate pielea.

Cum mi-am petrecut Sfârşitul Lumii

"Panouri publicitare prevestesc sfârşitul lumii, pe străzile din Timişoara"
http://www.antena3.ro/

Mda, cică iar se gată Pământul...pe 21 mai 2011 ora 6. Aşa spune nu ştiu ce păstor american (vreun omolog al lui Becali, probabil), că ştie el sigur şi a calculat cu precizie secunda în care planeta se va zgudui şi se va duce pe Calea Lactee de suflet. În acest sens s-au făcut posturi de radio care să te pregătească psihic pentru Marele Salt, s-au edidat cărţi, s-au compus melodii...mâine (nu poimâine, că atunci e deja e tarziu) te pomeneşti că apar şi facultăţi de profil, sau ceva...adică norodul chiar se preocupă!
Totuşi, nu am înţeles bine care 6: a.m sau p.m.? Şi apoi, după care orar? Ora Americii presupun, că nu are nici o logică să stai în State cu telefonu-n mână fixat pe opţiunea "ora pe glob", ca să-ţi calculezi moartea după timpul probabil din Tanzania.
Băi, da' să-mi trag palme-n cap şi şuturi în cur (pentru stimularea neuronilor, că uneori se cam lenevesc)...eu tot mai am o problemă! Am înţeles că e ora 6 (a.m. sau p.m.) a Americii, dar care Americă? Aia din stânga, sau aia din dreapta? Sau poate aia de la intersecţia diagonalelor? Nu îmi dau seama... cică e ditai magaoaia de ţară şi prin urmare, are mai multe laturi temporale!

Nu râdeţi măi...că eu vreau să ştiu cu exactitate! Ce dracu...Vine Judecata şi nu mă găseşte acasă; păi treabă-i asta? Şi că nu m-o găsi, mai treacă-meargă, dar măcar să ştiu să-i las un bilet, să ştie hapsâna unde să dea de mine! "Dacă nu-s la carne, caută-mă la ouă"...sau mă rog, ceva de gen, depinde acum pe unde-oi fi.
Ideea e că e foarte posibil să fac piaţa, pentru că vreau să mă pregătesc cu toate cele cuvenite! Apă plată cu lămâie (ca să-mi păstrez aerodinamicitatea şi să dau bine la pozele de recunoaştere), ceva de citit în pauzele pentru reclame...Urăsc să ronţăi popcoarne d-alea în timpul filmului, dar acum, fiind o ocazie specială, mă voi blinda cu câteva baxuri de floricele cu uuuunt (măi, nu mai râde, că eu sunt seios!). Şi...hey, voi d-acolo! Care aveţi o cameră de luat filmări, trăi-v-ar strămoşii, că vreau să-mi înregistrez momentul!!! Vreau să capturez extorsiunea pentru posteritate! AAAAAA.....AAAAA......UUUUHHHHH..., iar eu click! poză şi înregistrare video...
Deci beton-armat, frate! Când oi fi eu mai apatic şi mai fără chef de viaţă, bag caseta-n V.C.R. şi minteni încep să aplaud ca o fecioară în faţa..ow, prea plastică descrierea! O să mă bucur ca...ca un bebe când îşi vede zdrăngănica (e mai inocentă imaginea asta, nu?)

Dar ştiţi ce? Nu cred că vine; eu nu mă prea pretez la acţiunile de grup, aşa că ar trebuie să vină întâi pentru mine... ori sunt uşor frigid din fire şi nimeni nu are atâta răbdare până mă termin eu. Nici măcar Marele Final nu ar face asta, pentru că tâmpeşte până-i dau eu de gust. Adică..."Hai, tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent, că mai sunt şi alţii la rând!!"
Nu, sigur nu. Oricât de mişto ar fi, nu cred că vine nici măcar tata-mare (să mă strige şi pe mine "NEEEEEPOAAAAAATEEEEEEEEE!!!!!", ca în reclamă), d-apoi cogeamite sfârşit! Păi ce Apocalipsă mai e aia, dacă soseşte mai des decât iese Românica din Criză? (Una migratoare, băi înţelenitule la creer! Vine primăvara şi pleacă iarna, că n-are bani să-şi plătească întreţinerea pe un an întreg)
Plus că nu am mâncat mare când eram mic, prin urmare mi-a zburat păsărica cu noroc! Şi atunci, cum mai pot fi oare atât de blagoslovit încât să prind cel mai trendy eveniment de pe planetă??? Nici măcar nu alerg prea repede...sincer să spun.

Uf!! Argumente pro şi contra...
Nu ştiu fraţilor, dar hotărâţi-vă-ţi mai repede cu precizecile astea, că v-am zis că am planuri mari!

Lovituri de teatru

4 Haruka:
La mulţi ani, măi dragă, oriunde te-ai afla.

Iniţial, am vrut să scriu despre elevii liceului din Timişoara care au fost puşi să jure în faţa lui Dumnezeu că nu vor copia la examen....
CORECŢIE! Ştirea trebuia să sune în felul următor:
"ŞOC ŞI GROAZĂ!!!
Elevii unui liceu din Timişoara sunt obligaţi să mărturisească în faţa Atotputernicului (orice asemănare cu Băzeul autohton este pur întâmplătoare) că nu vor copia!"
Săracii copii...unii s-au înspăimântat, alţii s-au amuzat, dar toţi au fost total împotrivă. Păi cum să le răpeşti tocmai sarea şi piperul anilor de studiu? Lipseşte acel je ne sais quoi poetic, acea joie de vivre. Şcoala fără copiat este ca jacuzzi-ul fără bulburuci...e ca o jughineală cu Jenna Jameson, dar fără orgasm! E ca şmirghelul pe fundul gol. E oribil.
Şi totuşi, eu aş fi acceptat provocarea; ba chiar şi promovam iniţiativa! Împărţeam fluturaşi pe stradă, ţineam discursuri înflăcărate despre necesitatea unei asemenea acţiuni, d-astea! Nu că aş fi vreun pui de ninja într-ale inteligenţei şi trişatul examinărilor mi se pare ceva total inadecvat, dar serios acu'...să mă proptesc într-un jurământ? Hai băi, fi serios; eu nu te-am înjurat pe tine!
O fac cum vrei, la orice oră din zi şi din noapte! Puteai să mă pui şi cu mâna pe Biblie, că nu-mi creştea pulsul nici măcar cu o bătaie pe minut; doar am exemplu de la cel mai înalt nivel, ce naiba! "Jur că nu am copiat...nici de pe fiţuică, nici de la colegul! Aşa să-mi ajute Domnul!" (Păi bou aş fi să mă mai chinui cu acordeoane lipite cu elastic pe sub haină sau cu pixuri scrijelite cu formule, dacă s-a inventat blututul?)

Nu mai am ce să zic în plus, aşa că trec frumuşel la cel mai subiect care a înfierbântat mintea întregii planete: viol, viol, nu săriţi că-mi place.
Mai precis, un tătăică de-o seamă cu istoria este acuzat că a siluit-o pe una (care nu a avut nici măcar bunul simţ să fie vreo Claudia Schiffer, sau orice din aria asta de răspândire femeiască) în propria cameră de hotel.

"Cea care l-a acuzat este o menajeră a hotelului din New York, unde era cazat Strauss-Kahn. Aceasta a relatat poliţiei că a fost bruscată după ce directorul FMI a ieşit dezbrăcat din baie."
http://www.antena3.ro/

Uaaaaaaaaaaaaaaaaa....deci cum aşa ceva?? Moşulete ăla cu fantezii de Ţumpi Seducătorul a tăbărât pe camerista care-i lustruia parchetul, când a ieşit de la duş??? CE TARE!!!
Îmi şi imaginez scena:
Iese Herodot din baie în toată splendoarea lui, ca Afrodita din clăbucii valurilor (pe sistem "iese popa din altar, cu mâna făcută par" - trebuia să fie gata înfierbântat, că doar nu e reclamă la Viagra să i se ridice nivelul de trai în secunda 2); şi cum se freacă el cu prosopul pe organism, odată îi pică ocularele pe bunăciunea care stătea aplecată pe mopul din dotare! Bă, în acel moment, pfuai de mine şi de mine..creierii încep să-i dăngăne a avarie şi ţuşti! Direct pe ea, frate! A smotocit-ă niţel şi apoi a intrat în pâine:"Jos textila fată, am o treabă groasă cu tine, pe la uşa din dos! Dar mai întâi, ia cântă tu puţin la microfon, să văd dacă şi ganencele au talent! Hai, nu te sfii...Lola-Lola-Lola...chestii din astea incitante la coarda sensibilă!"

Asta e acuzaţia.
Acu' am şi eu 2 mici curiozităţi:
- De ce era camerista la prestat de job, cu clientul în cameră? Numa' la pornache mai vezi aşa ceva: stai ca masculul depus pe o canapea (scărpinîndu-te la obraji de plictiseală) şi numa' ce-ţi vine zâna semi-dezbrăcată în odaie, ca să-ţi dea puţintel luciu la mobilă!
Din cunoştinţele mele altoite cu experienţele altora, nu există hotel în care menajera să intre peste tine în cameră, ca să-şi facă serviciul! (Sau bine...există, dar alea vin numai chemate - şi plătite în prealabil). Tu, ca şi consumator, nu întânleşti acea parte a personalului decât pe hol, niciodată în cameră. Niciodată, niciodată, niciodată, nici măcar o singură dată!
Sau no, poate era ziua lui şi i-au făcut tovarăşii de pahar o surpriză?? Dar a uitat să iasă din tort...

- De ce s-a năpustit tătăică ca nesătulul pe săraca divă, de parcă nu mai văzuse gagici de la întemeierea Romei? Deci pe cuvânt, zici că că era unu' cu bătături în palmă de la atâta abstinenţă iar când a dat cu ochii de o femeie, a intrat în roşu mai ceva ca un semafor şi nu şi-a mai putut stăvili pornirile băgăcioase!
Ori...nu este chiar aşa. Păi la câţi bani avea nenea ăsta, putea să închirieze toate cele 40 de virgine ale Islamului ca să le rezolve, nu se mulţumea doar cu o băştinaşă total "neatractivă" din punct de vedere fizic.

Una peste alta, e penibil. Jenant de penibil.
Surd dacă eşti, şi tot auzi tărăşenia asta cum îţi urlă în neuroni că e o făcătură grosolană!

Bezele cu miez

Dacă nu mi-ar displăcea total naţia asta, pe cuvânt că aş adora-o. AŞA CEVA n-ai văzut de când mama te-a făcut...tre' să fi sloi de piatră ca să nu ţi se sensibilizeze măcar o frântură de corazon în faţa unei aşa arătări supranaturale!
Petshop de acvariu scrie pe ţara asta, pe cuvânt de cercetaş!

Nu am pretenţii că-s vreo culme a potenţei civilizatoare sau vreun penetrator atroce al rafinamentului precoce, însă dezgustul mă inundă fără milă, ori de câte ori încerc să scot capul în lume.
Deci nu mai pot. Tribălimea autohtonă mă disperă, mă seacă ca un cancer în metastază!

Urăsc să merg ca omul, pe trotuar şi să dau peste cocalari din ăia gravi, soiul care pleznesc de virilitate şi coolăciune, cu mersul lor legănat, burta pe genunchi şi ceafa pe bigudiuri. Dar cel mai mult îi urăsc când lansează flegme mucioase pe asfaltul din proximitate, că cică aşa fac machomenii care se respectă...

Urăsc să trec pe lângă dudui senzuale care îmi râgâie în nas cârnaţi şi bere. De! Cică e trendy să fi dezinhibat şi independent. Naked truth, nene, naked truth!
Urăsc să mă înghesui în trolee, ca să apuc un loc liber pe scaun. Dar cel mai mult urăsc să-i văd pe alţii cum fac asta, fără nici o apăsare de dragoste, de neam, de ţară. Amintirea ultimei experienţe de gen încă îmi clipoceşte în creier: cohorte de femei se înghesuiau să intre câte 5 deodată pe uşa unui autocar, în scopul de a-şi ocupa binemeritatul loc în spaţiu. Logic că nu puteau...aşa că odată ce mi s-au şucărit creaturile şi au dat-o pe înjurături din alea cu toţi morţii generaţiilor prezente, trecute şi viitoare, de ţi se scula părul pe ceafă de scârbă.

Breaking news-ul beculeşte isteric pe ecran: "Îmbulzeală la sfinţirea bisericii Adormirea Maici Domnului din capitală" Pauză: cine e din capitală? Maica Domnului, Adormirea, sau Biserica? Anyway, să trecem peste detalii.
Deci..."Îmbulzeală...aşa, am mai zis. Credincioşii au forţat gardul de protecţie. Unei persoane i s-a făcut rău."
Băi, dăm pe din-afară de credinţă, ce mai? Cum vedem că e rost de ceva sfânt, ne repezim la pupat mai ceva ca o turmă de dobitoace turbate. A, da! Urăsc şi asta! Mi se pare greţos să-ţi ştergi mucii sau urdorile cu patrafirul, doar pentru că umblă vorba prin târg că dacă atingi locul defect de haina protului, Ăl de Sus te cocoşează cu minunea.
Dar pornisem de la îmbulzeală şi am deraiat.
Eu ştiam că mergi la biserică să reflectezi la nemurirea sufletului şi să-ţi găseşti un echilibru interior, nu să înfigi coate prin ficaţii cui nimereşti, să te calci pe cap cu (foarte) aproapele şi să-l tragi pe Dumnezeu de barbă, ca să-ţi îndeplinească cererea! Clar, sunt eu învechit şi nu mai ţin pasul cu avansul vremurilor. Observ grobianismul situaţiei fără probleme; culmea e că nu-i pot pătrunde defel esenţa.
Concluzie: am o eroare în sistem.

CU TOATE ACESTEA
Deşi suntem pielea de pe carasul decojit, noi avem fantezii că am îndoit banana şi prin urmare suntem gaura de la gogoaşa cu gaură (măcar prima parte a afirmaţiei e adevărată). Orice se întâmplă oriunde pe planetă, Românica noastră trebuie să se bage în seamă, ca supozitorul pe timp de boală.
Se întâmplă nasoale în Islanda. Dacă vulcanul ăla erupea aşa, de capul lui, fără să ne afecteze şi pe noi, nici măcar nu auzeam de el! Deci, ce-şi zice năzdrăvanul? "Mamăăăă...mă trece o erupţie, de-ţi lasă gura apă...dar la dracu' mă mai apuc de treabă, dacă nu am vână să îmi trimit emanaţia şi peste mioriticii carpato-danubiano-pontici?!" Ori, aşa ceva nu se poate...Cum să ne sară tocmai pe noi? Vine noru', pleacă noru', noi rămânem tot cu chelu' - vorba poporului care l-a votat. ORI, dacă norul nu mai venea, folclorul naţional nu era mai sărac cu o vorbă de duh? Cauză şi efect.
Se cutremură pământul la japonezi; repede...s-au înregistrat ceva decese de români morţi? Nu, că pe noi ne apără Providenţa (se vede treaba că pupăciunea moaştelor de anul trecut încă are efect, hihihihihi). Japonejii...Lasă, frate, că ăia-s păgâni, o meritau! Pedeapsă divină, ia aminte!

Acu, cică terorică ăl mai principal de pe planetă e mort şi înecat. Bine, băi, binile susţinut de sfinţii părinţi (cu ceva ajutor de la Licurici, ce-i drept), a triumfat! Da' dacă nu se năştea Românica pe planetă, mai triumfa o laie! Bin Laden flutura din degeţele către democrăcioşii de peste ocean şi acu', dacă nu se inventa pământul românesc...pământ care a adăpostit închisoarea CIA unde s-a ciripit locaţia total necunoscută a viloacei hapsânului.
Conform publicaţiilor autohtone, ROMÂNIA A ÎNVINS TERORISMUL!!
Na, mai zi ceva! Bagi capu' în nisip ca struţu...ce să mai zici? Un ceai cald şi la culcare!

Ăsta e blestemul naţional, ce să-i faci? Suntem buricul galaxiei şi trebuie să neobişnuim cu funcţia.
Deci somn de voie, tată! Dormi liniştit, viitorul scut antirachetă veghează pentru tine!

Whispers of butterflies

...Şi a fost îmbuibarea pascală. Mi s-a scârbit, nu am intrat în horă.
Apoi a început nebunia cu paranghelia mondială, galactică şi universală, ocazionată de înjugarea lu' unu de una; nu am înţeles de ce trebuie să dau în debileală metastazică, să intru în şoc anafilactic şi să-mi casc plombele a uluială în faţa acestui mirific spectacol celest, aşa că am stat pe coada mea şi am dormit în front.
A urmat ghiorlănia tradiţională de 1 mai: claie de beţivani şi curv...pitzi promiscue, măi, că nu e frumos să jignesc sexu tunat - printre nisipurile vamaiote; tone de unsuroşi cu osânza la grătar, manele şi şunci dârdâitoare, care se zdrumică din toate buricele; burtoace flasce, gâlgâind de bere; totul ornat cu programele de aniversări îmbibate de spirit pionieresc (probabil ca să ne pregătească moral pentru cele ce va să vină). Ce mai? O nebunie! Faza e că nici asta nu mă pasionează, să-mi trag pălmi! Eu nu-s făcut pentru viaţa asta.
Însă un gând îmi urlă isteric în craniu, iar sunetul de cavou îmi zgârie ciocănelul: "COPILE, BAGĂ-ŢI MINŢILE ÎN CAP, ce Doamne iartă-mă, că e Săptămâna Luminată azi!!!"

Cargo - Bagă-ţi minţile în cap

Asculta mai multe audio diverse

Deci, am purces la ascultarea Vocii; cu realitatea se vede că nu mai puteam...aşa că m-am refugiat în artă; arta altora, se înţelege.



Sport şi măiestrie. Talent şi muncă. Muzică şi dans. Poezie pe gheaţă.
În lumea lor, mintea mi se goleşte şi respiră uşurată. Visează, sau doar se înconjoară de visele altora. Nici nu mai contează...



...evadez în lumea lor şi mă înfior. Trăiesc alături de ei, pentru că sunt tot ce mi-am dorit eu să fiu. Îi admir, pentru că îmi arată nemărginirea omului. Realizez că pentru mine e prea târziu şi mă reîntorc la ei...niciodată la mine.

Între 24 aprilie şi 1 mai, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Patinaj Artistic Moscova 2011. Oraşul gazdă trebuia să fie Tokyo, însă manifestarea a fost mutată, din respect pentru poporul nipon care se zbate să depăşească tripa tragedie din martie.

Este nepoliticos să-ţi manifeşti sentimentele lăuntrice, însă la Moscova, japonezii au fost celebraţi pe tot parcursul competiţiei.



P.S.: Gala Laureaţilor a cuprins un scurt moment dedicat copiilor, în cadrul căruia câţiva patinatori juniori au militat pentru mişcarea contra statului.
La sfârşitul programului, comentatorul nostru se întreba candid: "Când oare vor putea beneficia şi copiii români de patinoare şi profesori de patinaj cu adevărat profesionişti?"
Când?? Ha! Răspunsul este simplu: Când vor părăsi blestemăţia asta de ţară!!

Shrouded in Darkness

The Force is not so strong in this one...still, it is done.
Bad to the bone, baby...tananananaaaa...Bad to the bone.
MUAHAHAHAAAAAA.

Teorii formatoare de idei

Iar nu pot pătrunde atmosfera de lumină şi căldură care bântuie zilele acestea pe o mare parte din planetă. Mi se pare absolut inutil. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine...cred că mi s-a lehămesit cu existenţa de Homo sapiens!

Şi totuşi: suntem în acea perioadă în care trebuie să fim mai buni, mai frumoşi, mai gustoşi, mai aproape de aproape, mai curaţi, mai parfumaţi, mai afectaţi, mai sensibiloşi, mai iubăcioşi...într-un cuvânt, mai fini ca catifeaua. Doar că eu tind mai mult spre condiţia de naş, aşa că voi scrie despre ipocrizie.
Ce este ipocrizia? O bună bucată de vreme nu am ştiut, pentru că nu m-am întânlit cu ea (nu am tendinţe de semidocţie; nu mă încurc niciodată în definiţii, pentru că întotdeauna am preferat partea practică, experimentată personal; 3 măgării de cuvinte scrise de alţii într-un catastif mă cam lasă rece). Apoi, o altă bucată de vreme nu am putut să mă hotărăsc, pentru că limitele ei păreau extrem de largi. Dar nu, nu se poate aşa ceva! Deci sunt eu prea radical...greşesc pe undeva. Să o luăm logic: ce este ipocrizia?

Pe la început de liceu, era o înjurătură a domnişoarelor mult prea graţioase, adresată gibonilor în călduri de colegi nesimţiţi şi primitivi care le pipăiau pe sub bucata de cârpă care trebuia să fie fustă. Nimeni nu ştia ce înseamnă, dar suna de porc şi leza mândria de mascul în dezvoltare. Chestiune care îndepărta pretendentul la tron (dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun mai cu perdea, că de! E perioada!)...aşa că poate de aceea, prin anii terminali, aceată adevărată odioşenie era rezervată doar zânulelor care furau iubiţi. "Auzi, auzi, IPOCRITA! Se apleacă niţel să i se vânture ţâţele şi bou' de iubită-miu intră în roşu şi e călare pe ea! Ne-NO-RO-CI-TA IPOCRITĂ! Nu intră ea în mâili mele, că o ciufulesc de îi merg fulgii de ipocrită ce este ea!"

Wooooooooo...frână! Deci gata! Acelaşi experiment dă cu zecimale diferite la mai multe repetări! Clar, eroare umană!
Aşa că m-am apucat să-mi reevaluez...eeeeeaaaaa...ia uite de unde se inspiră drăguţul de preşedinte....nu mă credeam atât de important (şi de modest, desigur!). ANYWAY! Deci m-am apucat să-mi reevaluez propriile trăiri. După ani şi ani, mă voi întoarce, cum spune şi titlul melodiei cu acelaşi nume.

Şi m-am întors. Acuma...nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine, ipocrizia reprezintă coafarea căcatului şi prezentarea lui ca pe o bijuterie de mare preţ; fardarea şi împopoţonarea unui parameci de baltă, care este apoi adorat ca un mare leu în exerciţiul funcţiunii; boul împotent cu răşini de Hopa Mitică (cum te prinde cum te f..scapă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te scapă) altoit cu pursânge de taur comunal. Ipocrizia apare atunci când nu este nimic, dar tu vrei să pară că este.

Nu e o explicaţie chiar răzuită de pe pereţii academiei, dar cred că am ajuns la un rezultat destul de exact, din moment ce după câteva sute de ani de testat, mă proptesc inevitabil tot în el.
Uhhhhhhhhhhhhhh...apoi iar m-am speriat. Am realizat că totul musteşte de ipocrizie. Viaţa este o mare înşiruire de ipocrizii, un lanţ de convenienţe idioate, care să ne satisfacă la moral (fără prezervativ, normal; latexul micşorează plăcerea, se ştie!!). Că doar suntem civilizaţi şi evoluaţi, ce plugu' meu! (vorba lu' nea Traian, Domnul Preşedinte Al României)

Nu mă credeţi? Nu-i nimic...am experienţă la întrebări de genul "Cum se numea Mihai Viteazul şi de ce?", aşa că nu mi-e peste pământ să mă argumentez cu o situaţie inspirată din viaţa reală (orice asemănare cu o anumită persoană este pur şi simplu întâmplătoare)
Toată lumea a auzit de Robotzi, magnificul serial de animaţie care a băgat în fibrilaţie întreaga suflare autohtonă. Robotzii sunt miştoci, cool, marfă de marfă, beton armat, fency şi trendy, toate în acelaşi timp. Fără cont pe Facebook...treacă-meargă, încă mai eşti recunoscut prin cercurile de pretenari...dar dacă nu începi conversaţia cu "Ce faci Foca?", eşti bulit (ca în Locotenentul Bulit, adică)! Nu tu sonerie cu Robotzi, nu tu imn, nu tu ton de mesaj...Băi! Eşti că nu mai eşti, ce tot o dăm atâta după vişin! Nu bagi măcar un "să mi se ardă sursa!...uaaaaa....aolică, va fi spus! Marş acasă! Mâine să pui mâna să vii cu părinţii de mână la şcoală!
Şmenozeala fără Robotzi e doar o blegeală. Ei pun sâmburele în cireaşă şi îndoaie banana; cu ei, soarele străluceşte mai tare, cerul este mai senin, iarba este mai verde şi păsăricile sunt mai vioaie. Boschetarul se respectă şi bea whiskey, nu poşircă de rumeguş şi găinaţ fermentat...chiar şi câinii comunitari nu se mai împerechează prin sex, ci fac dragoste. (să-mi bag, dacă nu sună aproape identic cu descrierea oricărui Pământ al Făgăduinţei, de peste graniţe)
Robotzii rules, tată! Cam obsceni pe alocuri, uneori uşori mârlani, dar şmecheri nevoie mare. Bazaţi. E o încântare să-i asculţi. Sau doar o plăcere vinovată.
Nu prea sunt în pas cu moda, nu îmi place să dau citate din mari clasici în viaţă; de obicei sunt puţintel invizibil, dacă ar fi să mă rezum la un cuvânt; deci când am pus mâna pe tonuri de apel cu zisele Robotzilor l-am apucat pe Dzeu de picior! În sfârşit, eram recunoscut de societate! "Şi ia zi fra...vrei să auzi ce betonării am pe telefon? Hai, hai, că o să-ţi placă...nu te sfii". Şi numa' ce vine o gagică la mine: "Ooooooo...ROBOTZI! Dă s-ascult şi io! Sunt fană! Îi ştiu pe de rost! Nu ratez nimic de la ei!" Şi îmi smulge telefonul din mână, îl pune la ureche şi începe să zâmbească încântată (aş fi zis "tâmp", dar nu se pretează genul acesta de limbaj în prezenţa divelor), gângurind relicile uşurel. Apoi ajunge la o parte cu urări de bine, acoperite de bipăituri timide; imediat, săraca sclifosită se înroşeşte la faţă, îmi aruncă telefonul şi se încruntă speriată: "Aaaaaaaaaaa...păi începi cu d-astea? Hai bei, fugi d-aci că nu ascult golănii de cartier!". Eu...perplex! Vă daţi seama...nu era cu fana, cu ştiutul pe de rost...Am rămas prost în drum, să-mi trag palme! Deci CHIAR AŞA???? Las-o jos, că măcăne rău de tot!

Uuuuuuuuuussssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaa...sunt calm, sunt calm...
DA, dom'le! Ipocrizia există, ne scăldăm în ea în fiecare secundă.
Ne cotonogim ca disperaţii la dădutul pe d-a moaca a celor sfinte, dar altfel, plezneşte manierismul şi politeţea în noi; gena manelistă vibrează în fiecare respiraţie a naţiunii, însă suntem un popor de culţi în cap, care rup uşile ateneului în fiecare seară; toţi ne uităm numai pe Discovery Canal, dar zapăm pe telecomandă fix când Diaconescu e gata să mai scape câte-o băşină, iar noi suntem mereu prezenţi, pentru că trebuie să fim informaţi cu privire la mondenităţile care ne populează viaţa; citim pe nerăsuflate teancuri de Cosmopolitanuri şi Felicii, pentru că doar ele sunt conforme cu atributele de eleganţă care ne caracterizează, dar chiloţărelile de sezon le ştim pe nerăsuflate, "din auzite"; fiecare-n parte este cumpătat şi nu face excese alimentare, dar spitalele gem de orătănii cu rău de stomac, după fiecare chiolhan naţional; şi preferata mea: toţi suntem anti-băsişti, dar Adoratul a fost reales...Cum asa ceva?
M-am obişnuit: Românica mea este un tărâm al contradicţiilor.

Ipocrit sunt eu, eşti tu, este oricine care îţi creează câte-o imagine pentru fiecare mediu în care intră; este oricine care nu spune lucrurilor pe nume...şi nu există nimeni care să facă aşa ceva. "Spun adevărul verde-n faţă"...dă-te băi d-aci, că iei vopseaua! Dacă aplici teoria asta nu ţii la acea persoană! Orice sentiment duce la ipocrizie...ori dacă spui "verde-n faţă", ţi se-mbrăhăne de acel cineva. Te doare-n patină, pentru că nu te oboseşti nici măcar să minţi pentru a-i proteja bruma de sentimente. Însă cu o persoană de care te leagă orice, schimbi foaia.
"Dragă, rochia asta mă face grasă?" Ce poţi să răspunzi la o întrebare cu soluţie unică??? "Nu iubita, nu e rochia de vină"? Normal că nu...eşti ipocrit, retuşezi realitatea şi o dai în bărci: "Nu iubita şi punct" Gata, orice altceva e în plus!

Societatea este ipocrită; o anumită doză de ipocrizie este acceptată, de cele mai multe ori chiar recomandată, pentru că ea stă la baza relaţiilor interumane. Ceri un nr. de telefon la care ştii din start că nu vei suna sau doar saluţi un cunoscut după ce abia i-ai pomenit originile, fumezi ca să te dai mascul feroce/femeie fatală sau bei şi râgâi din fundul maţului gros ca să pari dezinhibat, este vorba de acelaşi lucru: IPOCRIZIE!
E simplu.

Cred că ar trebui să închei cu urări, că cică aşa se face. Doar că habar n-am ce să zic...Hristos n-a înviat încă, deci asta iese din schemă. Hmmm...hai că mi-a venit:

Vă doresc un Paşte liniştit.

Ceaţa

guestpost by Ludoviov , cu dedicaţie pentru mine. Oare de ce?

Urcînd pe dealul ce se înalţă
În faţa pasului pierdut,
Te regăsesc în umbra lunii
Şi-a nopţii celei ce-a trecut.

Pentru o clipă te-am zărit.
Cu părul tău ce mă omoară,
Cu glasul dulce şi rărit
Şi ochii negri ce mă înfioară.

Dar ai plecat cum ai venit,
Ca o efemară ceaţă peste blocuri
Şi m-ai lăsat cum m-ai găsit:
Cu inima ruptă în zece locuri.

To be, or not to be

guestpost by Ludoviov

Sunt mort.
Nu sunt viu şi nici nu pot
Să vin în jurul tău,
Ca să trăiesc în noaptea rece.

Sunt viu.
Nu sunt mort şi nici nu pot
Să mă ridic din jurul tău,
Ca să trăiesc pe cerul nopţii.