duminică, 29 mai 2011

Poveştile copilăriei

Introducere
Din Haosul Primordial s-a ridicat o colină, iar din floarea de lotus ce creştea în vârful acelei coline a ieşit Ra, Zeul Soare. El scuipă şi o crează pe Tefnut, Zeiţa Umidităţii, apoi tuşeşte şi îi dă naştere lui Shu, Zeul Aerului. În cele din urmă băseşte şi aduce pe lume...tot un zeu, da' pe un plan mai local.

Cuprins
Pe vremea aceea, România nega criza cu o inocenţă de vestală. Peste tot era prăpăd, toată planeta îşi smulgea părul şi şi-o lua vârtos, ţara noastră juca rol de Ileana Cosânzeana culegînd flori! Nu, nu există aşa ceva! Stătea neprihănirea pe noi mai ceva ca muştele pe rahat.

Până când iubirea...
Până când Criza răsare viguroasă la orizont, ca un cavaler în armură strălucitoare; însă noi, nu...adică nu se cade să ne punem poalele în cap, chiar aşa în văzul lumii. Lasă-i pe alţii să fie curvi, noi nu servim, nu ne murdărim la virtute. Şi nu şi nu, până am pus gura pe ea (pe Criză, băi!) şi i-am dat de gust...că acu' nu ne mai săturăm.
Ne pornim greu, că asta-i neamul - n-ai ce-i mai face; dar şi când ne-am pus pe treabă..să te ţii, frate, cu te-oi ţine. O turmă de bivoli turbaţi este parfum pe lângă noi...nu ne mai opreşti nici cu-o legiune de tancuri!
Pe noi ne ţine mult şi cu putere, băi, că suntem sânge de casanovi în vene! Toată lumea a terminat, noi abia suntem la preludiu. (pe sistem de baladă populară: că ne place, ne place, ne place-place-place)


Apoi vajnicele autorităţi ale statului au anunţat că am ieşit (aşa, deci acu' începe şpârla aia groasă). După o vreme iar ni s-a trâmbiţat ieşirea (deci logic, între timp intrasem la loc) şi zi de vară până-n seară ne-am tot hârjonit nehotărâţi; ba intram, ba ieşeam, că de! Doar aşa se face treaba. Din când în când capu' la stat ne mai anunţa când eram afară, pesemne ca să mai tragem o gură de aer proaspăt. (Deci mi se înmoaie sufletul când îi văd p-ăştia aşa de preocupaţi de starea naţiunii în dizgraţie!)

După un timp (şi multe alarme false), Cel Mai Cârmaci Dintre Popor ne anunţă că greul a trecut şi economia a început să se ridice firav. Să se ridice? Păi noi n-avem ce să ni se ridice...ori suntem hermafrodiţi? (Bă Băsescule, hotărăşte-te odată-n puii mei ce facem, că eu nu mai înţeleg nimic! Adică cum să ni se ridice?)
În fine...să depăşim problemele de ordin tehnic. Să zicem că ni se ridică; păi nu e bine nici aşa! Dacă ar fi să ghicesc cu puţinele cunoştinţe pe care le am în materie, aş zice că de-acum încolo începe adevărăciunea, dacă abia suntem în stadiul de excitaţie. Hmmm...economia se scoală firav..0.1% nu sună bine deloc! Păi mai avem de aşteptat până să ajungem şi noi măcar la un procent de bun simţ, cu care să rezolvăm ceva! La faza în care suntem, e inutil chiar şi să ne prefacem că gâfâim, ceapa mă-sii de treabă!
Dar stai! "FREEZE", cum urlă ăia în filme! Eu nu-s decât rugina de pe biela-manivela din sala motoarelor, de ce oi comenta atât?? De la timonă lucrurile se văd mai clar, iar dacă Vasul Ales Al Flotei (Dispărute) spune că suntem o masculă vânjoasă, aşa o fi! Ne aflăm pe un curs puternic ascendent...deci: BITCHES COME AND LET THE PARTY STARTED!
Oficial, suntem fericiţi! Oficial ne merge bine, înregistrăm producţii record în toate domeniile vizate. Norii Recesiunii se preumblă printre dealurile patriei, dar suntem pe calea cea bună, pentru că statul stă cocoşat sub greutatea reformelor din temelii: educaţia este aliniată la standardele europene dar scoate tâmpiţi pe bandă rulantă; serviciile medicale sunt gratis dar se plătesc; autostrăzile se înmulţesc pe hârtie; muncitorii de pe şantiere se spetesc dormind...dar mai ales Udrea construieşte proiecte frumoase şi face orgii de idei pentru dezvoltarea turismului în natură.
Ţara-i o grădină, Bucureştiul, o floare.

Suntem cei mai dă best! Vorba 'ceea: Fruntea sus, genunchii tari!

Încheiere
În Haosul Primordial apare primul element ordonat, izvorul de logică care va da naştere Universului, leagănul vieţii. Viaţa se bazează pe instintele primare, manifertări egoiste ale raţiunii pure.
Omul, fiinţă superioară (uneori), este lucid şi rece. Omul este civilizat, şlefuit, fin, fără rugozităţile naturii sălbatice. Omul este ipocrit, încercînd să-şi creeze această imagine. Nu există altruismul propovăduit de societate, doar egoism...pentru că orice acţiune are ca scop principal satisfacerea nevoilor individuale. Orice acţiune are un scop.

De când mă ştiu, eu încerc să înţeleg lumea în care fiinţez şi atunci, ca simplu observator, mă întreb DE CE?
Nu-s vreun analist de frunte, nu mă simt psihologistu' lu' peşte, dar singurul neuron funcţionabil nu se poate abţine să să nu-şi dea şi el cu părerea fix ca un om mare; ba mai are şi insolenţa să întrebe:
DE CE se întâmplă toate acestea? De ce dintr-o dată, Băzeul iese să-şi ceară scuze pentru măsurile anti-criză luate acum un an (care erau singura salvare de la colapsul total al ţării) şi promite să le anuleze efectele, începînd de la anul ce vine? Where is the catch?
DE CE Boc se laudă pe unde apucă cu văditele succesuri ale guvernării sale? Dacă sunt chiar atât de evidente, nu trebuia să le vedem şi noi? Adică, dacă plouă afară şi nu am umbrelă, mă ud; însă nu am nevoie de terţi care să îmi explice cauza pentru care sunt fleaşcă...decât dacă am creierii paralizaţi şi îmi curge scuipat din gură de prost.


DE CE suntem manipulaţi şi nu ni se permite şi nouă o relaţie normală, ca de la Cetăţean la Stat?
DE CE ca la un semn, clanul conducător ia cu asalt televiziunile ca să-şi prezinte propriile realizări? Am senzaţia că-s la talcioc şi vânzătorul să dă de ceasul morţii ca să încerce să-mi vândă...ce? Care-i singura marfă pentru care ca individ, pot prezenta vreun interes pentru ăştia?

Singurul răspuns care îmi vine în minte este "VOTUL"; anul 2012 este an electoral, iar prostimea trebuie prostită, trebuie mituită. Printr-o repetare suficientă, o minciună devine adevăr...pentru că dacă 10 inşi îţi spun că eşti beat, mergi să te culci; iar dacă ţi se repetă asta zi de zi, mergi la dezalcoolizare.
Sau mă rog, pui ştampila unde trebuie, ca să fie bine.

vineri, 27 mai 2011

Fineţuri sub acoperire

Cu mult timp în urmă într-o galaxie îndepărtată, o prietenă mă întreba de ce critic atât de mult lumea în care trăiesc, de ce analizez cu încăpăţânare doar aspectele urâte care-mi devorează viaţa. De ce nu-mi îngroş şi tuşa sensibilă care mă înzestrează? De ce pedalez cu consecvenţa boului pe "you're the sickness to my stomach", uitînd grav de aspectul mult mai digerabil "you're the Mickey to my Minnie and the Popeye to my Olive"?
De ce îmi ascund struma sensibilă?
De ce, de ce, de ce?

Păi şi eu ce să fac dacă laturile plăcute se inhibă în prezenţa mea? Eu vreau, încerc să pătrund numai splendoare, dar nu o găsesc; s-o fi dus la operaţie de tunare, să fie şi ea în tendinţe? Un silicon colo, o adăugare de şunci apetisante (pe model doamna Udrea) dincolo...Bă, trebuie, asta e! O vrei urâtă şi banală, sau fierbinte şi bombă sexy?

Apoi, altă întrebare cu efect de închidere centralizată: "Chiar nu întânleşti şi frumosul în calea ta?"
O, ba da, sigur că îl întânlesc. Nu sunt tipul de persoană care să aibă orgasm de fericire când i se cacă o cioară pe haină, sau care să intre în roz când vede turmele de păsărici cum ies înnebunite de dorinţi feciorelnice la intervalul trotuarului; însă da, uneori mă mai împiedic şi de lucruri frumoase. În afară de o mână de prieteni apropiaţi care îmi dau puterea să îmi menţin coeziunea celulelor şi să nu mă disipez în atmosferă de scârba care mmă încearcă deseori, frumos este un asfinţit de soare care precede o vijelie (fără Vali, desigur), liniştitor este mirosul de liliac într-un miez de noapte învăluit în cântec de păsăret, revirgorant (cum spunea un coleg de liceu) este ceaiul de mentă care deschide tăvălugul de cretinităţi zilnice.
Însă dacă m-aş apuca să descriu toate acestea pe zeci de pagini şi cu lux de amănunte, aş fi mai libidinos decât Liiceanu împărtăşindu-ne cum stă el în cumpănă după fiecare duş, neştiind ce unguent să aleagă pentru a se dezmierda pe organism. Aş fi un şablon de libidinoşenie internaţională, întruchiparea lascivităţii premature. Îîîîîî, câh, câh!

Hai măi, că nu-s pe etnoboanice, ce dracu!
Viaţa e o continuă luptă, iar Sun Tsu recomandă cunoaşterea inamicului. Viaţa e dură, e urâtă, e nedreaptă, e o curvă care-ţi ia banii, apoi pleacă şi te lasă nerezolvat.
Asta cred, asta spun, asta scriu. Nu-s adeptul optimismului ilogic, tonele de gândire pozitivă nu stau pe mine ca rapănul pe porc şi râia pe capră. Nu vreau cu yellow submarine, flower power, hora unirii şi contopirea cu natura virgină. Nu cred în atotputernicia dragostei şi nu sper la gingăşenii afective înfăptuite de cineva sus-pus, într-un viitor cât mai apropiat. Uneori n-am pic de simţământ în mine, sunt naşpa rău, sunt ca apa şi uleiul cu acest aspect.

Însă un prieten drag nu trebuie niciodată dezamăgit, aşa că în cele ce urmează mă voi deschide spre tulburare ca Pythia în faţa iluminării divine. Voi fi înduioşător de inocent şi voi încerca să vorbesc cu emoţie în glas despre ceva care mi-a topit fălnicia în acte; ceva unic, care mi-a înmuiat sufletul şi l-a făcut să bocească de atâta candoare extrasenzorială.

"Laptele de măgăriţă este mai bun pentru siluetă decât laptele de vacă.
Conţinînd cantităţi mari de Omega 3 şi calciu, se pare că laptele de măgăriţă este mai bun şi pentru inimă şi ajută la menţinerea unui nivel ridicat de energie pe durata întregii zile."
http://www.antena3.ro/

Da, da, da! Laptele de măgăriţă e bun pentru siluetă că-ţi dă energie, dar studiul a uitat să precizeze SĂ-ŢI MAI ŞI MIŞTI CELULITA DE PE SCAUN dacă speri la vreun efect!
Otherwise, (cum ar spune francezul) o să se simtă fix ca o puţă de colibri pentru o divă porno. Adică va fi atât de utilă încât n-o va putea folosi nici măcar pe post de scobitoare.

Când fotoliul ia forma dosului din dotare, atunci e groasă. PUNE BĂ MÂNA PE MIŞCARE, DACĂ VREI MIJLOCEL TRAS PRIN INEL!! Garantez cu capul că doar laptele de curfutiţă din aia nu te ajută să scazi în dimensiuni.



Ba da...ajută, că ţi-ai luat vibrator pentru slănină şi ăia de la teleshoping ne-au asigurat că dă rezultate. "În 7 zile am dat jos 2 cm de pe burtică", aşa spune reclama.
Serios? Şi vine Mata Hari expandată să-mi spună asta? Păi trebuie să alătur 3 televizoare ca să o prind în cadru mai ca pe un om, la naiba! Dar e mişto ca a pierdut 2 cm de pe burtică...Care din ele? Că şi dacă îi împarţi pântecul în careuri ca pe tabla de şah, tot nu obţii aşa ceva.
Auzi? Hai să zic ca tine...să presupunem prin absurd că ai dat 2 cm de pe burtică. Aşa...şi cu restul ce faci? Îi pui în poşetă, sau cum?
Nu, nu, nu, sigur că nu! Bei lapte de popircheliţă, că d-aia s-a inventat şi animala pe planetă.
Te uiţi, bei şi slăbeşti sănătos, fără pic de efort!
URA!!

luni, 23 mai 2011

Beatitudine holmesiană


"Eleva de 19 din Târgu-Jiu care a dispărut de acasă miercuri a fost găsită duminică dimineaţă înecată în apele râului Jiu.
Tânăra era în ultimul an de liceu şi avea rezultate bune la învăţătură. De curând, fusese admisă la mai multe universităţi de prestigiu din Marea Britanie."
http://www.antena3.ro/

Cam asta a fost una din ştirile care m-au amuzat pe mine ieri...adică nu, nu mă înţelegeţi greşit! Faptul că o tânără vlăstară a acestui neam a ales să-şi ia zilele este tragic. (Pentru părinţi, nu pentru ţară, că ţara gândeşte pozitiv: ce-am avut şi ce-am pierdut?)
Însă pe mine mă distrează total maniera de lemn şi tona de prejudecăţi râncede cu care se tratează subiectul.
Adică...apropiaţii sunt şocaţi, MAI ALES că "tânăra era o elevă eminentă". Aşa şi? Ce are sula (instrumentul de împuns) cu prefectura? De ce la nivel de percepţie publică, faptul că cineva se distinge prin calităţi intelectuale denotă faptul că are o viaţă perfectă, fluidă, neîntreruptă de nici un incident? De ce personalitatea unui om se rezumă doar la studiu şi nu se priveşte situaţia în asamblu? Numai neamul ăsta are talente atât de idioate, să-mi bag lingura-n tocană!!

Cel mai mult în viaţa asta (mă rog, oricum, pe locurile fruntaşe) mă enervează prejudecăţile...cum e şi tâmpenia aia odioasă cu "Bărbaţii adoră berea". Aşa...şi dacă nu sunt cu ea în gură tot timpul, par travestit?? Deci pe controlatelea, dacă nu mă credeţi!
Totuşi, atâta poate naţia asta, ce să-i faci? Ne proptim în idei preconcepute mai abitir ca Mig-urile în câmpiile nearate ale patriei. Înţelepciunea populară decretează candid şi marţial: "Dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să citească, dacă stripper să...danseze exotic."
Eşti tânăr? Păi te distrezi maxim cu pretenarii, bei, fumezi, te droghezi, fu...ri gagici de la alţii mai impotenţi cu portofelul, agăţi în club toate ciulinoasele, apoi o iei de la capăt; orice tânăr trebuie să facă asta, pentru că dacă nu o face, e halit!
Treci de douăj' cinci de ani, deja te-ai mai stilat o ţâră; e musai să ai o slujbă (de preferinţă bine plătită, ca să dea bine la public), o casă (cu chirie) a ta, o jumătate stabilă la suflet, încep planurile cu căsătoareala, apoi progeniturile...d-astea. Nu le ai, nu eşti normal. Eşti un ciudat, respins de cercurile academice. Eşti un paria.
Dacă nu "te-ai realizat" cu familie and stuff până pe la 35...păi ce-ai făcut, tati? Auzi, ţi-a legat vreo amantă căsătoriile? Bagă baba un descântec, de-i merg fulgii...da' eşti şi tu cu bun simţ, mă-nţelegi??
No, şi tot aşa.

Culmea ştiţi care e? Marea majoritate a populaţiei se ghidează la milimetru după şabloanele astea "din bătrâni". Pentru că la noi, viaţa nu e personală, ci mondenă. Normalitatea pentru mine nu o stabilesc eu, ci majoritatea colectivului pe unde mă învârt; dacă-s mai minoritar în preocupări...ghinion; ia uite să vezi minune...sunt anormal!

Acum.
Din câte am observat, prin mediu înconjurător de pe la noi nu stau cohortele de liceeni acceptaţi la Harvard, sau puii mei ce universităţi de renume mondial...deci fata asta, era ceva deosebit.
În reportajul de la ştiri i s-a prezentat şi poza; băi, m-am uitat...nu are alură de vampă care pierde nopţi la discoteci, şi-o trage pe unde apucă şi bea de stinge. Nu am observat că ar fi tunată cu silicon prin părţile esenţiale (buzele, nu săriţi ca nesătulii), nu dă pe din-afară de exuberanţă. Mai degrabă, mie îmi pare o persoană serioasă, care îşi vede de treaba ei, probabil uşor retrasă şi fără grămezi de prietenifăcuţi la o pipă pe marginea şanţului. Adâncirea în studiu a venit ca o urmare firească, că doar trebuia să-şi ocupe şi ea timpul cu ceva.
Fata se simţea fix pe inversul opulenţei pe care o propovăduieşte mentalitatea de turmă, se simţea marginalizată. Şi asta e un fenomen tare naşpa, care duce la formarea unor frustrări enorme. IQ-ul nu te ajută să-ţi ţii psihicul întreg...de multe ori, contribuie la prăbuşirea lui. Înţelegi complexitatea vieţii, observi superficialitatea cu care este trăită şi vezi că tu nu ai un loc uşor de găsit în ansamblul ei. Din acel moment îţi asumi singurătatea sau clachezi. Ţi se rupe joagărul de lume, sau trăieşti cu regretul că nu eşti ca ea...până cedezi.
Fata asta a cedat.

Dacă eu, care-s ditai mireanul în orice domeniu, am identificat nişte amănunte evidente, inteligeţii ăia de jurnalişti cu mintea limpede şi trează, de ce papucii mă-sii propagă o imbecilitate care frizează scleroza în fază terminală? Ce dacă avea rezultate bune la învăţătură? Doar asta este măsura împlinirii pe care trebuie să o simtă o persoană?