duminică, 22 mai 2011

Iluzii optice

Pe 21 mai 2011 ora 6 a.m. (între timp am aflat cu siguranţă că Apocalipsa e şi ea matinală; dacă tot vrei să te apuci de ceva, te scoli de dimineaţă, nene, nu dormi în front cu ea la soare până la prânz) a Americii (22 mai 2011 în jur de 4 a.m., la noi) trebuia să sosească Sfârşitul. O garantează Biblia şi un panou cu un nene care se ouă-n asfinţit.
Trebuia...că iar ne-a tras ţeapă.

Băi, sunt 2 posibilităţi: ori a venit, iar eu mă uitam pe alt program sau şi mai grav, dormeam (nu ar fi prima dată...întotdeauna pierd cele mai tari faze); ori nu a venit. Am căutat-o; am verificat cu atenţie şi pe sub preş, că poate o fi fost timidă şi s-a ascuns...dar nu, nu a venit. Acesta e adevărul gol-goluţ. Adevărul porno, nefardat, nefrezat, netunat.

Oricum sunt împăcat cu sinele meu liric, pentru că am aşteptat-o. Serios. Deci am fost Pita lu' Dumnezeu în extaz lăuntric, am făcut tot ce era omeneşte posibil ca să mă pregătesc şi să nu mă fac de râs în faţa ei: m-am spălat, m-am parfumat, mi-am scos alura de Brad Pitt din dulap...i-am cumpărat chiar şi o cutie de bomboane! Numa' dacă băga capul niţel pe uşă, că o şi invitam la masă să i-o pun - o găină cu borcanu-n cur, să ne ospătăm şi noi aşa, de final; o îmbiam cu băuturi fine şi deserturi apetisante...aveam pregătite chiar şi ceva specialităţi dietetice, că poate ţine la siluetă şi nu vrea să se facă cât Palatul Culturii! Oricum o omeneam bine-ha, apoi îmi dezgoleam pieptul şi mă aruncam în faţa destinului crud cu vitejie şi erotism: "Take me, baby, i'm yours! Feed me, fuck me, never leave me!! Oh, yeah, spank my ass, bitch!!! OH....Ich come, du bist Vezuvius!!"



Putea să vină, că doar n-o...mâncam, chiar dacă sunt anti-talent la d-astea! Lucru slab, ce să-i faci???

Şi eu prost, am aşteptat cu sufletul (altuia, doar nu al meu!) la gură...Am numărat secundele până la ora fatidică ca la Revelion, cu paharul de şampanie în mână. Şi nu s-a întâmplat nimic! Nimic, NI-MIC, m-auzi?? I-am lăsat marjă de eroare (unde s-a mai văzut iepure mâncînd cucută, studenta nealergată şi femeie punctuală?), i-am acordat şi 3 sfertul de oră academic..adică no! O fi pierdut trenul, s-o fi blocat în trafic...d-astea, ca la noi. Orice e posibil.



Dacă eram la japonezi, da, nene! Era şi ea parolistă, fata! A zis la 6, păi la 6:00 era băţ în faţa mea! Da' la noi...am aşteptat degeaba. Ziua Judecăţii se amână până data viitoare.

Oricum, mai bine că n-a venit. Dacă venea, era ca o naştere înainte de termen, ca o...băi, am eu o comparaţie plastică în minte dar nu prea ştiu cum să o zic uşor mai cotită, că nu e frumos să i-o bagi omului în ochi chiar dacă are cunoştinţă de ea. AAAAAAAARRRRHHHHH, m-am inhibat!!! Deci e ca o...ca o... gândire precoce! N-are farmec, pentru că se termină înainte de a începe. Haidi băi şi...nimic! S-a supraîncălzit, mititica.
Păi să-mi bag calu-n pădure, Udrea la ce s-a mai născut pe planetă? A ajuns ea preşedinte??? NUUUUUUUUUUU....A ajuns EBA savant de renume mondial??? NUUUUUUUUUUUUUUUUU...Au găsit-o pe Elodia? NUUUUUUUUUUU....Poartă Obama chiloţi creaţi de Bote?? NUUUUUUU...măcar România, România, draga de ea, a văzut luminiţa de la capătul tunelului? NUUUUUUUU....
Şi atunci de ce să vină Judecata, când poate şi ea să stea la o bârfă ca fetele, ori să voteze prin telefon dacă Iri o omoară sau nu pe Moni. Adică...vrei tu să te destrăbălezi aşa pe planetă, să faci ca toate ielele şi să te iubească toţi în gură, sau preferi să caşti ochii la Pepe şi Moni, fleşcăită pe o canapea, dalbă şi castă în intimitatea propriului cămin?
Acuma hai să gândim logic...ce ai alege? (Nu răspunde! Nu răspunde!)

Mda...
N-a fost să fie nici de data asta.
Şi mai zici să gândeşti pozitiv...pentru ce? Ce rost are să te amăgeşti?? De ce să zici că o ai grasă şi lăptoasă, dacă nu se uită nici un taur la ea??

sâmbătă, 21 mai 2011

Mesagerie aniversară

La început a fost e-mailul; şi e-mailul era cu felicitarea, iar felicitarea era pe e-mail. Am continuat pe sms, iar acum recidivez pe blog. Tipic mie, ce să zic?

Iniţial mă gândeam să-ţi dau o simplă dedicaţie la începutul unui articol, pentru că nu stau foarte bine la partea orală...dar să vorbesc despre Băsescu după ce te-am urat pe tine este ca şi cum ar veni un dobitoc (eu) şi ar depune o baligă (ăăăă...Sfârşitul Lumii, desigur) pe un câmp de flori (tu).
Deci nu, aşa ceva nu se face...prin urmare postarea asta va fi doar a ta. Doar pentru tine.

Ţi-aş fi dorit "La mulţi ani" în germană, dar cunoştinţele mele de limbă şi stil în domeniu se rezumă doar la "Gututentag" şi alte câteva urări de bine din aria semantică înrudită. Ori asta nu se prea potriveşte cu ocazia de faţă, deci...pas. Nu simt nevoia apariţiei unui nou Fritz pe planetă şi plus de asta, cred că ţi-au ieşit creierii pe urechi de la atâta neamţă, că doar din septembrie numai asta auzi.
De fapt...nici nu te mai perii cu urări, pentru că: 1. ţi se urcă la cap, şi 2. mi-au plecat circumvoluţiunile în vacanţă şi encefalul mi s-a transformat în patinoar pentru muşte, în extrasezon.

Trecînd peste dorinţele indecente de genul "să-ntorci banii cu lopata" (care îmi repugnă total, de altfel), vreau doar să îţi mulţumesc foarte deosebit pentru anii în care m-ai suportat. (Bă, da ce-am îmbătrânit...parcă te ştiu din CuaternaaOLEU!!!! Stai măi liniştită, că tu nu te-ai schimbat :D:D:D).
Anyway: Lasă grijile deoparte, dormi şi tu oleacă şi baftă multă la referatul ăla de luni!

A, da! La mulţi ani, tu Ellie!

P.S.: Ar trebui să-ţi dau şi un cadou, nu? Nu am cont pe Facebook ca să-ţi trimit vaci virtuale pentru ferma pe care (puţin probabil) ţi-o creşti p-acolo, aşa că mai am o singură soluţie. Zisesem că încă nu s-a inventat fata care să (mai) merite flori de la mine, dar tu... ai mare noroc că te cunosc şi ştiu ce-ţi poate pielea.

vineri, 20 mai 2011

Cum mi-am petrecut Sfârşitul Lumii


"Panouri publicitare prevestesc sfârşitul lumii, pe străzile din Timişoara"
http://www.antena3.ro/

Mda, cică iar se gată Pământul...pe 21 mai 2011 ora 6. Aşa spune nu ştiu ce păstor american (vreun omolog al lui Becali, probabil), că ştie el sigur şi a calculat cu precizie secunda în care planeta se va zgudui şi se va duce pe Calea Lactee de suflet. În acest sens s-au făcut posturi de radio care să te pregătească psihic pentru Marele Salt, s-au edidat cărţi, s-au compus melodii...mâine (nu poimâine, că atunci e deja e tarziu) te pomeneşti că apar şi facultăţi de profil, sau ceva...adică norodul chiar se preocupă!
Totuşi, nu am înţeles bine care 6: a.m sau p.m.? Şi apoi, după care orar? Ora Americii presupun, că nu are nici o logică să stai în State cu telefonu-n mână fixat pe opţiunea "ora pe glob", ca să-ţi calculezi moartea după timpul probabil din Tanzania.
Băi, da' să-mi trag palme-n cap şi şuturi în cur (pentru stimularea neuronilor, că uneori se cam lenevesc)...eu tot mai am o problemă! Am înţeles că e ora 6 (a.m. sau p.m.) a Americii, dar care Americă? Aia din stânga, sau aia din dreapta? Sau poate aia de la intersecţia diagonalelor? Nu îmi dau seama... cică e ditai magaoaia de ţară şi prin urmare, are mai multe laturi temporale!

Nu râdeţi măi...că eu vreau să ştiu cu exactitate! Ce dracu...Vine Judecata şi nu mă găseşte acasă; păi treabă-i asta? Şi că nu m-o găsi, mai treacă-meargă, dar măcar să ştiu să-i las un bilet, să ştie hapsâna unde să dea de mine! "Dacă nu-s la carne, caută-mă la ouă"...sau mă rog, ceva de gen, depinde acum pe unde-oi fi.
Ideea e că e foarte posibil să fac piaţa, pentru că vreau să mă pregătesc cu toate cele cuvenite! Apă plată cu lămâie (ca să-mi păstrez aerodinamicitatea şi să dau bine la pozele de recunoaştere), ceva de citit în pauzele pentru reclame...Urăsc să ronţăi popcoarne d-alea în timpul filmului, dar acum, fiind o ocazie specială, mă voi blinda cu câteva baxuri de floricele cu uuuunt (măi, nu mai râde, că eu sunt seios!). Şi...hey, voi d-acolo! Care aveţi o cameră de luat filmări, trăi-v-ar strămoşii, că vreau să-mi înregistrez momentul!!! Vreau să capturez extorsiunea pentru posteritate! AAAAAA.....AAAAA......UUUUHHHHH..., iar eu click! poză şi înregistrare video...
Deci beton-armat, frate! Când oi fi eu mai apatic şi mai fără chef de viaţă, bag caseta-n V.C.R. şi minteni încep să aplaud ca o fecioară în faţa..ow, prea plastică descrierea! O să mă bucur ca...ca un bebe când îşi vede zdrăngănica (e mai inocentă imaginea asta, nu?)

Dar ştiţi ce? Nu cred că vine; eu nu mă prea pretez la acţiunile de grup, aşa că ar trebuie să vină întâi pentru mine... ori sunt uşor frigid din fire şi nimeni nu are atâta răbdare până mă termin eu. Nici măcar Marele Final nu ar face asta, pentru că tâmpeşte până-i dau eu de gust. Adică..."Hai, tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent, că mai sunt şi alţii la rând!!"
Nu, sigur nu. Oricât de mişto ar fi, nu cred că vine nici măcar tata-mare (să mă strige şi pe mine "NEEEEEPOAAAAAATEEEEEEEEE!!!!!", ca în reclamă), d-apoi cogeamite sfârşit! Păi ce Apocalipsă mai e aia, dacă soseşte mai des decât iese Românica din Criză? (Una migratoare, băi înţelenitule la creer! Vine primăvara şi pleacă iarna, că n-are bani să-şi plătească întreţinerea pe un an întreg)
Plus că nu am mâncat mare când eram mic, prin urmare mi-a zburat păsărica cu noroc! Şi atunci, cum mai pot fi oare atât de blagoslovit încât să prind cel mai trendy eveniment de pe planetă??? Nici măcar nu alerg prea repede...sincer să spun.

Uf!! Argumente pro şi contra...
Nu ştiu fraţilor, dar hotărâţi-vă-ţi mai repede cu precizecile astea, că v-am zis că am planuri mari!

joi, 19 mai 2011

Lovituri de teatru

4 Haruka:
La mulţi ani, măi dragă, oriunde te-ai afla.



Iniţial, am vrut să scriu despre elevii liceului din Timişoara care au fost puşi să jure în faţa lui Dumnezeu că nu vor copia la examen....
CORECŢIE! Ştirea trebuia să sune în felul următor:
"ŞOC ŞI GROAZĂ!!!
Elevii unui liceu din Timişoara sunt obligaţi să mărturisească în faţa Atotputernicului (orice asemănare cu Băzeul autohton este pur întâmplătoare) că nu vor copia!"
Săracii copii...unii s-au înspăimântat, alţii s-au amuzat, dar toţi au fost total împotrivă. Păi cum să le răpeşti tocmai sarea şi piperul anilor de studiu? Lipseşte acel je ne sais quoi poetic, acea joie de vivre. Şcoala fără copiat este ca jacuzzi-ul fără bulburuci...e ca o jughineală cu Jenna Jameson, dar fără orgasm! E ca şmirghelul pe fundul gol. E oribil.
Şi totuşi, eu aş fi acceptat provocarea; ba chiar şi promovam iniţiativa! Împărţeam fluturaşi pe stradă, ţineam discursuri înflăcărate despre necesitatea unei asemenea acţiuni, d-astea! Nu că aş fi vreun pui de ninja într-ale inteligenţei şi trişatul examinărilor mi se pare ceva total inadecvat, dar serios acu'...să mă proptesc într-un jurământ? Hai băi, fi serios; eu nu te-am înjurat pe tine!
O fac cum vrei, la orice oră din zi şi din noapte! Puteai să mă pui şi cu mâna pe Biblie, că nu-mi creştea pulsul nici măcar cu o bătaie pe minut; doar am exemplu de la cel mai înalt nivel, ce naiba! "Jur că nu am copiat...nici de pe fiţuică, nici de la colegul! Aşa să-mi ajute Domnul!" (Păi bou aş fi să mă mai chinui cu acordeoane lipite cu elastic pe sub haină sau cu pixuri scrijelite cu formule, dacă s-a inventat blututul?)

Nu mai am ce să zic în plus, aşa că trec frumuşel la cel mai subiect care a înfierbântat mintea întregii planete: viol, viol, nu săriţi că-mi place.
Mai precis, un tătăică de-o seamă cu istoria este acuzat că a siluit-o pe una (care nu a avut nici măcar bunul simţ să fie vreo Claudia Schiffer, sau orice din aria asta de răspândire femeiască) în propria cameră de hotel.


"Cea care l-a acuzat este o menajeră a hotelului din New York, unde era cazat Strauss-Kahn. Aceasta a relatat poliţiei că a fost bruscată după ce directorul FMI a ieşit dezbrăcat din baie."
http://www.antena3.ro/

Uaaaaaaaaaaaaaaaaa....deci cum aşa ceva?? Moşulete ăla cu fantezii de Ţumpi Seducătorul a tăbărât pe camerista care-i lustruia parchetul, când a ieşit de la duş??? CE TARE!!!
Îmi şi imaginez scena:
Iese Herodot din baie în toată splendoarea lui, ca Afrodita din clăbucii valurilor (pe sistem "iese popa din altar, cu mâna făcută par" - trebuia să fie gata înfierbântat, că doar nu e reclamă la Viagra să i se ridice nivelul de trai în secunda 2); şi cum se freacă el cu prosopul pe organism, odată îi pică ocularele pe bunăciunea care stătea aplecată pe mopul din dotare! Bă, în acel moment, pfuai de mine şi de mine..creierii încep să-i dăngăne a avarie şi ţuşti! Direct pe ea, frate! A smotocit-ă niţel şi apoi a intrat în pâine:"Jos textila fată, am o treabă groasă cu tine, pe la uşa din dos! Dar mai întâi, ia cântă tu puţin la microfon, să văd dacă şi ganencele au talent! Hai, nu te sfii...Lola-Lola-Lola...chestii din astea incitante la coarda sensibilă!"

Asta e acuzaţia.
Acu' am şi eu 2 mici curiozităţi:
- De ce era camerista la prestat de job, cu clientul în cameră? Numa' la pornache mai vezi aşa ceva: stai ca masculul depus pe o canapea (scărpinîndu-te la obraji de plictiseală) şi numa' ce-ţi vine zâna semi-dezbrăcată în odaie, ca să-ţi dea puţintel luciu la mobilă!
Din cunoştinţele mele altoite cu experienţele altora, nu există hotel în care menajera să intre peste tine în cameră, ca să-şi facă serviciul! (Sau bine...există, dar alea vin numai chemate - şi plătite în prealabil). Tu, ca şi consumator, nu întânleşti acea parte a personalului decât pe hol, niciodată în cameră. Niciodată, niciodată, niciodată, nici măcar o singură dată!
Sau no, poate era ziua lui şi i-au făcut tovarăşii de pahar o surpriză?? Dar a uitat să iasă din tort...



- De ce s-a năpustit tătăică ca nesătulul pe săraca divă, de parcă nu mai văzuse gagici de la întemeierea Romei? Deci pe cuvânt, zici că că era unu' cu bătături în palmă de la atâta abstinenţă iar când a dat cu ochii de o femeie, a intrat în roşu mai ceva ca un semafor şi nu şi-a mai putut stăvili pornirile băgăcioase!
Ori...nu este chiar aşa. Păi la câţi bani avea nenea ăsta, putea să închirieze toate cele 40 de virgine ale Islamului ca să le rezolve, nu se mulţumea doar cu o băştinaşă total "neatractivă" din punct de vedere fizic.

Una peste alta, e penibil. Jenant de penibil.
Surd dacă eşti, şi tot auzi tărăşenia asta cum îţi urlă în neuroni că e o făcătură grosolană!


miercuri, 11 mai 2011

Bezele cu miez

Dacă nu mi-ar displăcea total naţia asta, pe cuvânt că aş adora-o. AŞA CEVA n-ai văzut de când mama te-a făcut...tre' să fi sloi de piatră ca să nu ţi se sensibilizeze măcar o frântură de corazon în faţa unei aşa arătări supranaturale!
Petshop de acvariu scrie pe ţara asta, pe cuvânt de cercetaş!

Nu am pretenţii că-s vreo culme a potenţei civilizatoare sau vreun penetrator atroce al rafinamentului precoce, însă dezgustul mă inundă fără milă, ori de câte ori încerc să scot capul în lume.
Deci nu mai pot. Tribălimea autohtonă mă disperă, mă seacă ca un cancer în metastază!

Urăsc să merg ca omul, pe trotuar şi să dau peste cocalari din ăia gravi, soiul care pleznesc de virilitate şi coolăciune, cu mersul lor legănat, burta pe genunchi şi ceafa pe bigudiuri. Dar cel mai mult îi urăsc când lansează flegme mucioase pe asfaltul din proximitate, că cică aşa fac machomenii care se respectă...

Urăsc să trec pe lângă dudui senzuale care îmi râgâie în nas cârnaţi şi bere. De! Cică e trendy să fi dezinhibat şi independent. Naked truth, nene, naked truth!
Urăsc să mă înghesui în trolee, ca să apuc un loc liber pe scaun. Dar cel mai mult urăsc să-i văd pe alţii cum fac asta, fără nici o apăsare de dragoste, de neam, de ţară. Amintirea ultimei experienţe de gen încă îmi clipoceşte în creier: cohorte de femei se înghesuiau să intre câte 5 deodată pe uşa unui autocar, în scopul de a-şi ocupa binemeritatul loc în spaţiu. Logic că nu puteau...aşa că odată ce mi s-au şucărit creaturile şi au dat-o pe înjurături din alea cu toţi morţii generaţiilor prezente, trecute şi viitoare, de ţi se scula părul pe ceafă de scârbă.

Breaking news-ul beculeşte isteric pe ecran: "Îmbulzeală la sfinţirea bisericii Adormirea Maici Domnului din capitală" Pauză: cine e din capitală? Maica Domnului, Adormirea, sau Biserica? Anyway, să trecem peste detalii.
Deci..."Îmbulzeală...aşa, am mai zis. Credincioşii au forţat gardul de protecţie. Unei persoane i s-a făcut rău."
Băi, dăm pe din-afară de credinţă, ce mai? Cum vedem că e rost de ceva sfânt, ne repezim la pupat mai ceva ca o turmă de dobitoace turbate. A, da! Urăsc şi asta! Mi se pare greţos să-ţi ştergi mucii sau urdorile cu patrafirul, doar pentru că umblă vorba prin târg că dacă atingi locul defect de haina protului, Ăl de Sus te cocoşează cu minunea.
Dar pornisem de la îmbulzeală şi am deraiat.
Eu ştiam că mergi la biserică să reflectezi la nemurirea sufletului şi să-ţi găseşti un echilibru interior, nu să înfigi coate prin ficaţii cui nimereşti, să te calci pe cap cu (foarte) aproapele şi să-l tragi pe Dumnezeu de barbă, ca să-ţi îndeplinească cererea! Clar, sunt eu învechit şi nu mai ţin pasul cu avansul vremurilor. Observ grobianismul situaţiei fără probleme; culmea e că nu-i pot pătrunde defel esenţa.
Concluzie: am o eroare în sistem.

CU TOATE ACESTEA
Deşi suntem pielea de pe carasul decojit, noi avem fantezii că am îndoit banana şi prin urmare suntem gaura de la gogoaşa cu gaură (măcar prima parte a afirmaţiei e adevărată). Orice se întâmplă oriunde pe planetă, Românica noastră trebuie să se bage în seamă, ca supozitorul pe timp de boală.
Se întâmplă nasoale în Islanda. Dacă vulcanul ăla erupea aşa, de capul lui, fără să ne afecteze şi pe noi, nici măcar nu auzeam de el! Deci, ce-şi zice năzdrăvanul? "Mamăăăă...mă trece o erupţie, de-ţi lasă gura apă...dar la dracu' mă mai apuc de treabă, dacă nu am vână să îmi trimit emanaţia şi peste mioriticii carpato-danubiano-pontici?!" Ori, aşa ceva nu se poate...Cum să ne sară tocmai pe noi? Vine noru', pleacă noru', noi rămânem tot cu chelu' - vorba poporului care l-a votat. ORI, dacă norul nu mai venea, folclorul naţional nu era mai sărac cu o vorbă de duh? Cauză şi efect.
Se cutremură pământul la japonezi; repede...s-au înregistrat ceva decese de români morţi? Nu, că pe noi ne apără Providenţa (se vede treaba că pupăciunea moaştelor de anul trecut încă are efect, hihihihihi). Japonejii...Lasă, frate, că ăia-s păgâni, o meritau! Pedeapsă divină, ia aminte!

Acu, cică terorică ăl mai principal de pe planetă e mort şi înecat. Bine, băi, binile susţinut de sfinţii părinţi (cu ceva ajutor de la Licurici, ce-i drept), a triumfat! Da' dacă nu se năştea Românica pe planetă, mai triumfa o laie! Bin Laden flutura din degeţele către democrăcioşii de peste ocean şi acu', dacă nu se inventa pământul românesc...pământ care a adăpostit închisoarea CIA unde s-a ciripit locaţia total necunoscută a viloacei hapsânului.
Conform publicaţiilor autohtone, ROMÂNIA A ÎNVINS TERORISMUL!!
Na, mai zi ceva! Bagi capu' în nisip ca struţu...ce să mai zici? Un ceai cald şi la culcare!

Ăsta e blestemul naţional, ce să-i faci? Suntem buricul galaxiei şi trebuie să neobişnuim cu funcţia.
Deci somn de voie, tată! Dormi liniştit, viitorul scut antirachetă veghează pentru tine!

duminică, 1 mai 2011

Whispers of butterflies

...Şi a fost îmbuibarea pascală. Mi s-a scârbit, nu am intrat în horă.
Apoi a început nebunia cu paranghelia mondială, galactică şi universală, ocazionată de înjugarea lu' unu de una; nu am înţeles de ce trebuie să dau în debileală metastazică, să intru în şoc anafilactic şi să-mi casc plombele a uluială în faţa acestui mirific spectacol celest, aşa că am stat pe coada mea şi am dormit în front.
A urmat ghiorlănia tradiţională de 1 mai: claie de beţivani şi curv...pitzi promiscue, măi, că nu e frumos să jignesc sexu tunat - printre nisipurile vamaiote; tone de unsuroşi cu osânza la grătar, manele şi şunci dârdâitoare, care se zdrumică din toate buricele; burtoace flasce, gâlgâind de bere; totul ornat cu programele de aniversări îmbibate de spirit pionieresc (probabil ca să ne pregătească moral pentru cele ce va să vină). Ce mai? O nebunie! Faza e că nici asta nu mă pasionează, să-mi trag pălmi! Eu nu-s făcut pentru viaţa asta.
Însă un gând îmi urlă isteric în craniu, iar sunetul de cavou îmi zgârie ciocănelul: "COPILE, BAGĂ-ŢI MINŢILE ÎN CAP, ce Doamne iartă-mă, că e Săptămâna Luminată azi!!!"

Cargo - Bagă-ţi minţile în cap


Asculta mai multe audio diverse

Deci, am purces la ascultarea Vocii; cu realitatea se vede că nu mai puteam...aşa că m-am refugiat în artă; arta altora, se înţelege.



Sport şi măiestrie. Talent şi muncă. Muzică şi dans. Poezie pe gheaţă.
În lumea lor, mintea mi se goleşte şi respiră uşurată. Visează, sau doar se înconjoară de visele altora. Nici nu mai contează...



...evadez în lumea lor şi mă înfior. Trăiesc alături de ei, pentru că sunt tot ce mi-am dorit eu să fiu. Îi admir, pentru că îmi arată nemărginirea omului. Realizez că pentru mine e prea târziu şi mă reîntorc la ei...niciodată la mine.



Între 24 aprilie şi 1 mai, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Patinaj Artistic Moscova 2011. Oraşul gazdă trebuia să fie Tokyo, însă manifestarea a fost mutată, din respect pentru poporul nipon care se zbate să depăşească tripa tragedie din martie.

Este nepoliticos să-ţi manifeşti sentimentele lăuntrice, însă la Moscova, japonezii au fost celebraţi pe tot parcursul competiţiei.



P.S.: Gala Laureaţilor a cuprins un scurt moment dedicat copiilor, în cadrul căruia câţiva patinatori juniori au militat pentru mişcarea contra statului.
La sfârşitul programului, comentatorul nostru se întreba candid: "Când oare vor putea beneficia şi copiii români de patinoare şi profesori de patinaj cu adevărat profesionişti?"
Când?? Ha! Răspunsul este simplu: Când vor părăsi blestemăţia asta de ţară!!

luni, 25 aprilie 2011

Shrouded in Darkness



The Force is not so strong in this one...still, it is done.
Bad to the bone, baby...tananananaaaa...Bad to the bone.
MUAHAHAHAAAAAA.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Teorii formatoare de idei

Iar nu pot pătrunde atmosfera de lumină şi căldură care bântuie zilele acestea pe o mare parte din planetă. Mi se pare absolut inutil. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine...cred că mi s-a lehămesit cu existenţa de Homo sapiens!

Şi totuşi: suntem în acea perioadă în care trebuie să fim mai buni, mai frumoşi, mai gustoşi, mai aproape de aproape, mai curaţi, mai parfumaţi, mai afectaţi, mai sensibiloşi, mai iubăcioşi...într-un cuvânt, mai fini ca catifeaua. Doar că eu tind mai mult spre condiţia de naş, aşa că voi scrie despre ipocrizie.
Ce este ipocrizia? O bună bucată de vreme nu am ştiut, pentru că nu m-am întânlit cu ea (nu am tendinţe de semidocţie; nu mă încurc niciodată în definiţii, pentru că întotdeauna am preferat partea practică, experimentată personal; 3 măgării de cuvinte scrise de alţii într-un catastif mă cam lasă rece). Apoi, o altă bucată de vreme nu am putut să mă hotărăsc, pentru că limitele ei păreau extrem de largi. Dar nu, nu se poate aşa ceva! Deci sunt eu prea radical...greşesc pe undeva. Să o luăm logic: ce este ipocrizia?

Pe la început de liceu, era o înjurătură a domnişoarelor mult prea graţioase, adresată gibonilor în călduri de colegi nesimţiţi şi primitivi care le pipăiau pe sub bucata de cârpă care trebuia să fie fustă. Nimeni nu ştia ce înseamnă, dar suna de porc şi leza mândria de mascul în dezvoltare. Chestiune care îndepărta pretendentul la tron (dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun mai cu perdea, că de! E perioada!)...aşa că poate de aceea, prin anii terminali, aceată adevărată odioşenie era rezervată doar zânulelor care furau iubiţi. "Auzi, auzi, IPOCRITA! Se apleacă niţel să i se vânture ţâţele şi bou' de iubită-miu intră în roşu şi e călare pe ea! Ne-NO-RO-CI-TA IPOCRITĂ! Nu intră ea în mâili mele, că o ciufulesc de îi merg fulgii de ipocrită ce este ea!"

Wooooooooo...frână! Deci gata! Acelaşi experiment dă cu zecimale diferite la mai multe repetări! Clar, eroare umană!
Aşa că m-am apucat să-mi reevaluez...eeeeeaaaaa...ia uite de unde se inspiră drăguţul de preşedinte....nu mă credeam atât de important (şi de modest, desigur!). ANYWAY! Deci m-am apucat să-mi reevaluez propriile trăiri. După ani şi ani, mă voi întoarce, cum spune şi titlul melodiei cu acelaşi nume.

Şi m-am întors. Acuma...nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine, ipocrizia reprezintă coafarea căcatului şi prezentarea lui ca pe o bijuterie de mare preţ; fardarea şi împopoţonarea unui parameci de baltă, care este apoi adorat ca un mare leu în exerciţiul funcţiunii; boul împotent cu răşini de Hopa Mitică (cum te prinde cum te f..scapă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te scapă) altoit cu pursânge de taur comunal. Ipocrizia apare atunci când nu este nimic, dar tu vrei să pară că este.



Nu e o explicaţie chiar răzuită de pe pereţii academiei, dar cred că am ajuns la un rezultat destul de exact, din moment ce după câteva sute de ani de testat, mă proptesc inevitabil tot în el.
Uhhhhhhhhhhhhhh...apoi iar m-am speriat. Am realizat că totul musteşte de ipocrizie. Viaţa este o mare înşiruire de ipocrizii, un lanţ de convenienţe idioate, care să ne satisfacă la moral (fără prezervativ, normal; latexul micşorează plăcerea, se ştie!!). Că doar suntem civilizaţi şi evoluaţi, ce plugu' meu! (vorba lu' nea Traian, Domnul Preşedinte Al României)

Nu mă credeţi? Nu-i nimic...am experienţă la întrebări de genul "Cum se numea Mihai Viteazul şi de ce?", aşa că nu mi-e peste pământ să mă argumentez cu o situaţie inspirată din viaţa reală (orice asemănare cu o anumită persoană este pur şi simplu întâmplătoare)
Toată lumea a auzit de Robotzi, magnificul serial de animaţie care a băgat în fibrilaţie întreaga suflare autohtonă. Robotzii sunt miştoci, cool, marfă de marfă, beton armat, fency şi trendy, toate în acelaşi timp. Fără cont pe Facebook...treacă-meargă, încă mai eşti recunoscut prin cercurile de pretenari...dar dacă nu începi conversaţia cu "Ce faci Foca?", eşti bulit (ca în Locotenentul Bulit, adică)! Nu tu sonerie cu Robotzi, nu tu imn, nu tu ton de mesaj...Băi! Eşti că nu mai eşti, ce tot o dăm atâta după vişin! Nu bagi măcar un "să mi se ardă sursa!...uaaaaa....aolică, va fi spus! Marş acasă! Mâine să pui mâna să vii cu părinţii de mână la şcoală!
Şmenozeala fără Robotzi e doar o blegeală. Ei pun sâmburele în cireaşă şi îndoaie banana; cu ei, soarele străluceşte mai tare, cerul este mai senin, iarba este mai verde şi păsăricile sunt mai vioaie. Boschetarul se respectă şi bea whiskey, nu poşircă de rumeguş şi găinaţ fermentat...chiar şi câinii comunitari nu se mai împerechează prin sex, ci fac dragoste. (să-mi bag, dacă nu sună aproape identic cu descrierea oricărui Pământ al Făgăduinţei, de peste graniţe)
Robotzii rules, tată! Cam obsceni pe alocuri, uneori uşori mârlani, dar şmecheri nevoie mare. Bazaţi. E o încântare să-i asculţi. Sau doar o plăcere vinovată.
Nu prea sunt în pas cu moda, nu îmi place să dau citate din mari clasici în viaţă; de obicei sunt puţintel invizibil, dacă ar fi să mă rezum la un cuvânt; deci când am pus mâna pe tonuri de apel cu zisele Robotzilor l-am apucat pe Dzeu de picior! În sfârşit, eram recunoscut de societate! "Şi ia zi fra...vrei să auzi ce betonării am pe telefon? Hai, hai, că o să-ţi placă...nu te sfii". Şi numa' ce vine o gagică la mine: "Ooooooo...ROBOTZI! Dă s-ascult şi io! Sunt fană! Îi ştiu pe de rost! Nu ratez nimic de la ei!" Şi îmi smulge telefonul din mână, îl pune la ureche şi începe să zâmbească încântată (aş fi zis "tâmp", dar nu se pretează genul acesta de limbaj în prezenţa divelor), gângurind relicile uşurel. Apoi ajunge la o parte cu urări de bine, acoperite de bipăituri timide; imediat, săraca sclifosită se înroşeşte la faţă, îmi aruncă telefonul şi se încruntă speriată: "Aaaaaaaaaaa...păi începi cu d-astea? Hai bei, fugi d-aci că nu ascult golănii de cartier!". Eu...perplex! Vă daţi seama...nu era cu fana, cu ştiutul pe de rost...Am rămas prost în drum, să-mi trag palme! Deci CHIAR AŞA???? Las-o jos, că măcăne rău de tot!

Uuuuuuuuuussssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaa...sunt calm, sunt calm...
DA, dom'le! Ipocrizia există, ne scăldăm în ea în fiecare secundă.
Ne cotonogim ca disperaţii la dădutul pe d-a moaca a celor sfinte, dar altfel, plezneşte manierismul şi politeţea în noi; gena manelistă vibrează în fiecare respiraţie a naţiunii, însă suntem un popor de culţi în cap, care rup uşile ateneului în fiecare seară; toţi ne uităm numai pe Discovery Canal, dar zapăm pe telecomandă fix când Diaconescu e gata să mai scape câte-o băşină, iar noi suntem mereu prezenţi, pentru că trebuie să fim informaţi cu privire la mondenităţile care ne populează viaţa; citim pe nerăsuflate teancuri de Cosmopolitanuri şi Felicii, pentru că doar ele sunt conforme cu atributele de eleganţă care ne caracterizează, dar chiloţărelile de sezon le ştim pe nerăsuflate, "din auzite"; fiecare-n parte este cumpătat şi nu face excese alimentare, dar spitalele gem de orătănii cu rău de stomac, după fiecare chiolhan naţional; şi preferata mea: toţi suntem anti-băsişti, dar Adoratul a fost reales...Cum asa ceva?
M-am obişnuit: Românica mea este un tărâm al contradicţiilor.

Ipocrit sunt eu, eşti tu, este oricine care îţi creează câte-o imagine pentru fiecare mediu în care intră; este oricine care nu spune lucrurilor pe nume...şi nu există nimeni care să facă aşa ceva. "Spun adevărul verde-n faţă"...dă-te băi d-aci, că iei vopseaua! Dacă aplici teoria asta nu ţii la acea persoană! Orice sentiment duce la ipocrizie...ori dacă spui "verde-n faţă", ţi se-mbrăhăne de acel cineva. Te doare-n patină, pentru că nu te oboseşti nici măcar să minţi pentru a-i proteja bruma de sentimente. Însă cu o persoană de care te leagă orice, schimbi foaia.
"Dragă, rochia asta mă face grasă?" Ce poţi să răspunzi la o întrebare cu soluţie unică??? "Nu iubita, nu e rochia de vină"? Normal că nu...eşti ipocrit, retuşezi realitatea şi o dai în bărci: "Nu iubita şi punct" Gata, orice altceva e în plus!

Societatea este ipocrită; o anumită doză de ipocrizie este acceptată, de cele mai multe ori chiar recomandată, pentru că ea stă la baza relaţiilor interumane. Ceri un nr. de telefon la care ştii din start că nu vei suna sau doar saluţi un cunoscut după ce abia i-ai pomenit originile, fumezi ca să te dai mascul feroce/femeie fatală sau bei şi râgâi din fundul maţului gros ca să pari dezinhibat, este vorba de acelaşi lucru: IPOCRIZIE!
E simplu.

Cred că ar trebui să închei cu urări, că cică aşa se face. Doar că habar n-am ce să zic...Hristos n-a înviat încă, deci asta iese din schemă. Hmmm...hai că mi-a venit:

Vă doresc un Paşte liniştit.



vineri, 22 aprilie 2011

Ceaţa



guestpost by Ludoviov , cu dedicaţie pentru mine. Oare de ce?

Urcînd pe dealul ce se înalţă
În faţa pasului pierdut,
Te regăsesc în umbra lunii
Şi-a nopţii celei ce-a trecut.

Pentru o clipă te-am zărit.
Cu părul tău ce mă omoară,
Cu glasul dulce şi rărit
Şi ochii negri ce mă înfioară.

Dar ai plecat cum ai venit,
Ca o efemară ceaţă peste blocuri
Şi m-ai lăsat cum m-ai găsit:
Cu inima ruptă în zece locuri.

To be, or not to be



guestpost by Ludoviov

Sunt mort.
Nu sunt viu şi nici nu pot
Să vin în jurul tău,
Ca să trăiesc în noaptea rece.

Sunt viu.
Nu sunt mort şi nici nu pot
Să mă ridic din jurul tău,
Ca să trăiesc pe cerul nopţii.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Sfinţenie la purtător

Oficial, naţiunea a intrat in fibrilaţie pascală, iar eu simt cum îmi creşte presiunea în sucul celular. Mă ia ameţeala când mă gândesc la ce va să vină...cozi interminabile la orice, nervi întinşi la maxim şi înjurături printre dinţi, aruncate cu dărnicie în stânga şi-n dreapta, apoi bătăi şi codălăuri la bucate sfinte.

VINE PAŞTELE, şi toată lumea se pregăteşte pentru asta!!
Este timpul să fim asaltaţi de reportaje despre ce bucate de tradiţie îşi mai permite românul. Se propteşte o precipitată printre nişte hălci de carne, îşi înfige microfonul între buze şi începe să se întrebe afectată CE PUNE ROMÂNUL PE MASĂ?? (Tanti, alooooooo, TANTI...pe masă, tot românul va pune întâi şi întâi O FAŢĂ DE MASĂ! Garantez!! Gata, ne-am liniştit?).
Normal că nu; ce suntem proşti? Deci: doamnelor şi domnilor, astăzi o să vorbim despre ştirea care macină conştiinţa naţională ca mucegaiul într-un lemn putrezit...DA, Irinuca a plecat de la Izvorani! Dar eu vroiam să mă refer la CEALALTĂ ştire care ne seduce neuronul mioritic...NU, PEPE NU S-A ÎMPĂCAT CU ZĂVO! Vorbeam de CEA-LAL-TĂĂ PRO-BLE-MĂĂ DEEE SEE-ZOOOON...aia cu haleala...
AAAAAAAAAAAA!!!! Păi zi frate aşa, să priceapă şi omul!!!

Deci, încă o dată! CE BUCĂŢI ÎŞI MAI BAGĂ APROAPELE ÎN GURĂ, DE SĂRBĂTORI? Anul trecut...pfuai! Bei, a fost giugic! Poporul a introdus la maţ, mai ceva ca-ntr-un spital de urgenţă pe timp de război! Era criză, da' nu prea; pe când acum...nu mai este bani! Nu ştiu ce-om mânca, toate ale e scumpe de mori! Ce bani de cinemauri şi muzee? Conform unui sondaj, islandezii merg de 4-5 ori/lună la chestii d-astea de deştepţi, noi...ioc! Cei mai proşti din curtea şcolii! Nici măcar o dată pe an...GREŞIT! NOI O FACEM ÎN FIECARE ZI! Mergi la alimentară, THRILLER! ŞOC ŞI GROAZĂ!! Mielul are ditai biletul în frunte: vă rugăm, nu atingeţi exponatul! Adică cum, nici măcar să punem degetul să se impregneze aromă, ca apoi să îl sugem cu sârg la ocazii?? NU, NIMIC! Muzeu de istorie naturală, nenică! Admiri şi pleci, ce puii mei să faci? Ciobanii preferă să vândă marfa pe piaţa internaţională (emancipare, nu aşa!), decât să se certe cu muşterii autohtoni şi pe ultimul bănuţ.
Bine, bine, şi românu' ce mai mănâncă? E Paşte, trebe musai miel!! Cum să stai aşa, fară mielul tradiţional? Unde-s cele cuvenite de pe masă?? Ha?? Miel, avem nevoie de miel! Ce Paşte e ăla fără miel?? Ar fi ca un Crăciun fără porc, la naiba! Spune-mi ce ai în farfurie ca să-ţi spun ce sărbătoreşti! Cum să pui pe farfurie altceva decât miel...vrei să mă încurc??

Dar vine Paştele. Gospodina îşi curăţă ograda, oaia se pune pe fătat, preotul începe spovedirea norodului păcătos, pelerinul pupă moaşte pe bandă rulantă, ziarele oferă gloatei spirit creştin la pachet: DOAR AICI vezi noile silicoane cu care s-a tunat Sexy Floricica; şi nu uita! Azi şi numai azi, ai pachetul special de sărbători: trusa micului creştin - aghiasmă şi pământ sfânt din Ţara (şi mai) Sfântă - la un preţ special! Nu rata!
Unii îţi scot ochii cu Biblia pentru copii în 2 volume (complet) ilustrate, alţii îţi îndeasă pe gât ediţia în 8 volume (revizuite şi adăugite, probabil). Dar de ce să-ţi strici ocularele citind aiurea, când s-au inventat filmele?? "Iisus din Nazareth", fra', ăsta film! Am crescut cu el, e moştenire de familie! Deja face parte şi din tezaurul naţional...Chiar şi Burebista îl urmărea, încă de când era copil. Cum să nu ai aşa ceva în casă?

Vine Paştele...şi orice credincios care se respectă, se purifică prin post. Înjură cu obidă, da' imediat bagă un "Doamne iartă-mă" în barbă; stă cu dinţii-n curu' la tot ce este viu pe planetă, dar mănâncă bălării de pe şanţ, ca să nu-şi spurce sufletul.
Cutremur la japonezi...mama lor de necreştini! Aşa le dă Dumnezeu palme, că prea şi-au luat-o în cap! Omor la libieni...fugi băi d-aci cu rătăciţii tăi! Dreapta credinţă nu e la ei, Domnul le mai dă câte-un şut, ca să-i trezească! Woop their asses, God! Show them who's The Almighty around here! (Uai, da' Dumnezeu e smardoiul cartierului şi face practică pe noi? Nu ştiam; parcă era cu iubirea, alea-alea...da cine sunt eu să pun astfel de întrebări? Crede şi nu cerceta, aşa scrie la Carte!)

Apropo. Ce mai înseamnă să ţii post (alimentar) în ziua de azi? Nu că mântuirea ar sta fix într-o urjumă de carne care ţi-a pângărit stomacul în prohibiţie...dar nici măcar preoţii nu mai ştiu. Cu 300 de ani în urmă, era simplu; e de la animal, nu te atingi. Băi! Fasolea o dă vreo orătanie de prin curte? Nu...deci e bună! Laptele? Îl face vaca, piei Satană cu ispita ta!
Acu, să-mi trag palme, că habar nu ai ce să mai îmbuci! S-a inventat brânză de post, carne de post, ciocolată de post, cârnaţ de post...numai că nu e chiar aşa de simplu. Laptele cică e "de dulce", dar laptele praf e de post! De ce? Laptele praf e lapte deshidratat şi trecut printr-un pulverizator. Deci, unde este trasată linia care împarte hrana după principiile astea bisericeşti? La nivel molecular? Amândouă produsele conţin lactoză...nu ar trebui să fie amândouă la fel? De ce are importanţă dacă îl dă lighioaia sau laboratorul, când compoziţia chimică este aceiaşi?

Vine Paştele...iar românul e prototip de pioşenie. Civilizaţia s-a născut la sat, elavioşenia s-a născut pe aste coclauri. Mi se topeşte inima ca o îngheţată la soare, când văd cohorte de cuvioşi care se roagă cu lacrimi de crocobaur smerit pe la câte-o icoană, pentru bunăstarea aproapelui lovit de tărăşenii naturale; se roagă să-i cocoşeze Ăl De Sus cu bunătăţi, că doar merită! Ştiu că merită!
Chiar deunăzi am văzut o culme de un cocala...ăsta...credincios; amărât, săracul om, amărât; avea o janghină de Dacie, că ţi-era frică şi să te uiţi la ea, ca nu cumva să se năruie sub greutatea privirii tale. Da băi, da credincios om! Ce e-al lui, e pus deoparte, n-ai ce comenta! Credincioasă fiinţă! Parbrizul maşinii era tapetat cu crucioace de toate formele şi mărimile: mici, mari, sclipioace, beculitoare, poleite, aurite, lustruite, încustrate cu pietricele sau ciucuraşi, dantelate, multicolorate, cu clopoţei, cu zorzonei, cu...HHHOOOOOO!!! Să-mi pice ţigla de pe casă, că habar n-avem că o cruce se poate lucra în atâtea miliarde de tipuri. Pfuai de mine şi de mine! Avea nenea ăla o perdea de crucioace pe parbriz...cred că şi-a mutat ştergătoarele pe interior, că altfel nu mai vedea să conducă!
Dar faza cea mai tare: la cel mai loc de cinste de pe acest adevărat altar ambulant, fix sub oglinda retrovizoare, cine crezi că-mi trona? O "iconiţă" cu Hannah Montana!! WOW! Deci...WOOOOOOOW...gata tati, îmi iau jucăriile şi mă duc la scara mea! No comment! Eşti bazat, ce pana mea?

Românul are talente în credinţă, n-ai ce spune. Dar vine Paştele şi trebuie să fie şi mai credincios, să se întreacă pe sine. Dacă rugăciunea ar fi probă de olimpiadă, noi am fi campioni mondiali. Asta e de bine, nu-i aşa?

Vine Paştele...prilej de ipocrizie maximă şi ghiftuire până la leşin.
Toţi se plâng de lipsuri, dar facem pariu că după ce trece dileala, se vor arunca la tomberon tone de mâncare? Masa trebuie îmbelşugată, că aşa se cere...vrei să nu mai intre Dumnezeu cu lumina în casă, dacă nu vede toate cele cuvinenite? Şi mai e o chestie: Cum ţi-ai mai exprima bucuria Învierii, dacă nu-ţi muţi alimentara pe farfurie? Apoi...bagi crăpelniţă ca disperatul, da' cât să cuprinzi şi tu? Şi dacă te păstrezi tot timpul anului pentru masa pascală, tot îţi mai trebuie câteva stomace ca să dovedeşti munţii de mâncăruri care ţi se plimbă prin faţa ochilor!

UUUUUSSSSSSSSSSSSSAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA...Vine Paştele!
...Abia aştept să treacă Paştele...

joi, 14 aprilie 2011

Nana korobi ya oki

...or "Fall seven times, get up eight"

Coz they are the children of the gods.
Coz I know they'll overcome this tough situation.
Coz I believe in them more than I believe in myself.
Coz I don't give a shit about Romania, but I would give my life for them:
Come on Nippon, Yomigaere! Rise and rise again, til the end of time and beyond!

luni, 11 aprilie 2011

România retardată

Motto:
"Pardon, pardon, e rândul meu,
La rând am aşteptat şi eu.
Aşteaptă şi nu te grăbi
Şi rându-ţi va veni."

Iniţial, am încercat să înţeleg situaţia: Frate, ţara asta are lustru pe jeg de la atâta sărăcie. Oamenii sunt amărâţi, mănâncă o bucată de pâine la o masă, apoi 3 zile se hrănesc sugînd resturile care le-au rămas înţepenite printre măsele (d-aia nici nu se practică spălatul pe dinţi pe la coclaurile autohtone; adică...noi ce mai mâncăm dacă irosim hrana aiurea? Dă-i în mă-sa de dinţi, că doar suntem neam dumnezeiesc şi popor cilivizat! Ne apără dumnezeu de carii; sau dacă Sfântu' nu e pe recepţie, profităm şi noi de avansul tehnologic: punem proteze, la naiba!!) Ţin minte şi acum imaginile cu pensionari septuagenari care se buluceau la o promoţie de de la un mall, pentru că se dădea încălţăminte la reducere....şi în principiu, i-am aprobat. Pensii mici, pantofi scumpi, logic. În condiţiile în care e greu (uneori spre imposibil) să-ţi asiguri pâinea de zi cu zi, achiziţionarea de galoşi pentru o promenadă rustică prin fundul grădinii devine un quelque chose desprins dintr-un episod de Star Trek.

Apoi am văzut bătăi la oferte de bormaşini, detergenţi sau zahăr şi m-am sucit; am reevaluat situaţia, ca să mă folosesc un termen prezidenţial. Aici nu mai e vorba de sărăcie...ci doar de primitivism în stare pură. Tembelism feroce. Barbarism animalic.
Românii sunt învăţaţi să stea la coadă, să se cotonogească pentru un solz de peşte sau o coajă de portocală. Face parte din genetica speciei noastre. De ce să negi realitatea? Dacă s-ar da câte o sacoşă cu căcat pe gratis, garantez că ar fi genocid. Apocalistă, nene. Nu avem bombe atomice şi arme, ca să plecăm la luptă?? Las' că inventăm, mintenaş!
Al treilea război mondial va începe de la grupurile de gospodari care îşi vor disputa ultima linguriţă de căcat de pe teritoriul românesc. "Lasă bei, că e bun!! Îl pui la fermentat, aştepţi câţiva ani, îl împrăştii pe ogor şi faci o recoltă...ţâţă de mâţă!! Iei fasolea cât pepenele, nu alta! Uite cum se gândesc dragii de conducători la noi, ăştia mai oropsiţi de soartă..ne dă belşug, ca să nu mai murim de foame!! Dacă nici asta nu mai este gândire în perspectivă şi reformă agrară pe termen lung, nu ştiu ce altceva ar mai putea fi!"

Cea mai bună metodă de stoarcere a strugurilor în vederea obţinerii vinului de calitate este călcatul în picioare a chiorchinelor. După câteva milenii de evoluţie, rasa umană nu a reuşit să inventeze o metodă mai eficace ca acesta, indiferent de câte multi-sute de microcipuri şi roboţi industriali s-ar folosi. Deci: dacă la ăia merge, oamenii de ce nu s-ar frăgezi prin acelaşi procedeu? Bagi nişte vibromasaje după câteva ore de înghionteli la o coadă, de nu-ţi mai trebuie spa şi sala de fitness o lună întreagă! Stai la rând şi te dor muşchi prin locuri pe care nici nu ştiai că le ai!
Iar bomboana de pe colivă vine abia acum: TOTUL ESTE PĂ D-A MOACA! Tre' să fi cretin să nu profiţi de o asemenea ofertă! Păi cum? Şi la pomană să fi prost?

Ceauşescu s-a prins de fază şi a speculat situaţia: dacă mulţimea asta vrea, asta va primi! Apoi dictatorul s-a dus, gloata e debusolată. "Aoleu, nu mai avem cozi? Şi eu unde îmi mai arăt muşchii? Unde mă mai înghesui?? De la nefolosire, coatele se usucă şi pică! Tulai, Doamne!! Vreţi să cad bolnav la pat??"
Noroc că s-au inventat promoţiile şi alegerile electorale, cu pomenile aferente. Deci dacă nu-l ducea capul pe ăla de l-a dus capul să născocească aşa ceva, naţia asta crăpa de inimă rea. Păi cum, măi frăţicule...nici un codălău, nimic? Nu. Adică, nimic, nimic? Nu. Chiar aşa nimic, nimic, nimic?? Poate a mai rămas vreun rest pe undeva... NU! Păi şi eu ce fac acuma?

"Şi ce ai vrea? Să nu mai stea lumea la coadă? Să ne ucidem ca nişte demenţi care nu au răbdare să le vină rândul?" Nu, nu e asta problema.
După seismul de luna trecută, japonezii au trebuit să stea la rând pentru alimente, apă, benzină, lanterne, pături..orice. Era o situaţie de viaţă şi de moarte, însă atmosfera de acolo nu se compară nici pe departe cu cea de la noi. Ei o duc greu, dar sunt mândri în disperarea lor. La noi..dacă înghesui într-un ţarc o haită de lupi hămesiţi şi o turmă de...mioare (sună mai laic, aşa-i?) turbate, nu cred că reuşeşti să provoci măcelul care s-a iscat pentru o plasă cu 2 peşti împuţiţi, primiţi pomană din prea-plinul unui ales de pe care se scurg zoaie de grăsime într-un şuvoi mai abundent decât Oltul (la Cozia, desigur).
Dar şi eu prost! Să încerc să asemuiesc Japonia cu Românica este ca şi cum aş încerca să compar un diamant cu o balegă stătută. Na, ia-o p-asta! Caută asemănări şi deosebiri, fă o listă şi pune în balanţă!


Ufffffffff....ce să mai zic?? Mi-e greaţă şi am o vagă impresie că nici un camion de lămâi nu o va potoli.
"Uitaţi domnu', să vedeţi cum arată România retardată!"

marți, 5 aprilie 2011

Visul unei nopţi de (primă)vară

Că România este o ghenă de parameci, gunoaie şi sugărori, se ştie. Am spus-o şi eu de atâtea triliarde de ori, încât am împresia că-s o placă stricată, care se învârte în derivă. Deci nu, nu mai are rost să afirm o evidenţă pe care o poate observa şi un orb. S-a atins maximul idioţeniei, nu se merită să fac risipă de energie; însă din când în când mai apare ceva.. o nouă culme, care să mă facă să rămân perplex în faţa realităţii. M-am obişnuit; suntem o naţie în cădere liberă şi ţintim mereu spre absolutul ei. Însă uneori, se mai întâmplă ceva...genul acela de lucru, care îţi împarte existenţa în două: înainte şi după. Este ca o palmă divină, care te trezeşte din letargie şi te face să realizezi că ai greşit; mult iubita şi stimata noastră patrie nu este atât de rea pe cât credeai...ci mult, mult mai rea. Inimaginabil de rea. Odios de rea. Meschin de rea.

De pe Lună, ograda naţională se vede ca o pată întunecată şi cangrenată într-o mare de lumină şi culoare; un buboi imflamat pe faţa unei planete netede ca un cur de bebeluş, o glumă proastă pe care Mama Geea şi-o joacă sieşi.
Din avion, se observă şi detaliile: casă-casă-boschet-şanţ-boschet-boschet-izlaz-coteţ-izlaz. Adevărate urme de civilizaţie, băi tată!
Dar dacă îţi muţi privirea mai acana, spre...orice altă direcţie în princiu, orăşel-autostradă-câmpuri parcelate-autostradă-orăşel-câmpuri parcelate-mai multe câmpuri parcelate-autostradă-autostradă şi iar autostradă...Sesizaţi diferenţa? Noi avem multe izlazuri cu boscheţi decât restul umanităţii, în papucii mă-sii!! Deşi...e uşor de înţeles: în vine ne curge sânge latin, de mari iubăcioşi; dacă nu am avea tufe şi ne-ar apuca brusc extazul casanovic, unde ne-am mai exercita moştenirea genetică? Pe imaş, ca dobitoacele? La naiba! E bine şi eco, e bine cu plata în natură, dar chiar aşa pe teren viran, să te tragă curentul la amigdale? Păi, oameni suntem, sau cârlige de rufe?

Românii sunt o enclavă de sălbăticie în mijlocul unei zone metropolitane, o rezervaţie de barbari într-un centru comercial. Locul nostru ar trebui să fie la un muzeu dedicat ciudăţeniilor naturii, pentru că rar ai ocazia să întânleşti aşa ceva într-o viaţa de om. Ştiam, bănuiam că tribalismul nu are o arie de răspândire prea întinsă. Aici suntem noi, acolo sunt ei: 2 mulţimi separate, total diferite; 2 entităţi distincte, care nu se pot intersecta niciodată, care nu se pot reuni niciodată. Ce e-n A şi nu e-n B?? Totul!! De treci codri de aramă, de departe vezi albind şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. De cum treci în cealaltă lume, simţi diferenţa. O vezi, o miroşi o atingi. O iei de mână şi zburzi pe câmpii. Râzi, pentru că ai evadat.

Soarele străluceşte mai tare, cerul este mai albastru, iarba este mai verde. Mi-e milă să calc pe trotuar, pentru că nu e fir de praf pe nicăieri; mă oftic că nu am învăţat să levitez...îmi vine să mă descalţ, pentru că oricum ştiu că nu mă voi murdări. Toate strălucesc, toate-s vechi şi nouă-s toate. Metalul nu are nici o pată de rugină, vopseaua nu e scorojită pe nicăieri, gardurile nu stau într-o rână, aerul nu este îmbâcsit de smog şi arome îndepărtate de bălegar. Nu faci slalom printre cerşători, nu rişti să te muşte de...obraji nici un câine mai tupeist. Nu vezi mucuri de ţigări aruncate anapoda, nu calci pe covoraşe rustice de seminţăraie şi ambalaje de chipsuri. Sunt înconjurat de o lume multicoloră din lego, modelată de un copil mult prea atent la detalii. Aleile nu au pavele lipsă, străzile pietruite nu sunt întrerupte de nici o fleaşcă asfaltică; clădirile nu sunt jerpelite pe la colţuri din cauza vreunei buruieni buclucaşe, zidurile nu sunt mucegăite, pasajele nu miros a urină stătută şi a rahat.



Şoseaua este aglomerată, dar îmi ţiuie urechile de la atâta linişte. Sunt uşor surprins să o văd atât de dreaptă...la noi nu este aşa (nu mă pot aşeza nici acum în bune condiţii, datorită gropanelor de pe pista românească, pe care le-am simţit până-n fundul capului). Ei nu au tranşee pe şosele...se pare că nu au auzit de ultima fiţă în domeniu de trasport. Proşti, nene, needucaţi. Ţărani tradiţionalişti şi fără spirit inovator!
Claxoanele nu îmi sparg timpanul (pesemne ăştia sunt atât de idioţi încât nu i-a dus capul să-ţi doteze trocaletele cu goarne de atenţionare a gagicilor), înjurăturile nu îmi siluiesc neuronii - deci nici nu pleznesc de masculinitate...pe cuvânt, creaturile astea au cam multe lipsuri.
Ici-colo pâlcuri de oameni discută ori se plimbă cu bicicleta sau cu rolele. Nu mă cunosc, dar mă salută cu zâmbetul pe buze, pentru că... nici până acum nu ştiu de ce. Bănuiesc că-s pe etnobotanice sau ceva...


La noi e ţara lui "ce te uiţi, bă urâtule?". Ei îmi zâmbesc. Nu am înţeles cum pot face asta; şi ei au probleme, şi ei au greutăţi. Un nene taximetrist care îşi verifica cu o uşoară agitaţie ceasul, îmi mărturiseşte că se grăbeşte puţin pentru că trebuie să fie prezent la al doilea job; ce să-i faci? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget. Sau cum spunea un alt filozof contemporan mai pe de-a dreptul: Viaţa-i grea, copiii-s multe, fraierii să suge...ăăă...fraierii este proşti.

Nici la ei nu e vreun Rai de firmă sau ceva de gen. Şi ei au lichelele lor (cum mă atenţiona "prietena mea aiurită"), şi ei au cretinii lor; rasa umană este eminamente tembelă, dacă e să o iei chiar de la esenţă. Cred că Dumnezeu iubeşte proştii, altfel nu ar fi făcut atât de mulţi...si nu există ţară pe planeta asta, care să facă vreo excepţie (România este vârful moţului la moţ, în privinţa asa - în sfârşit, ceva la care excelăm; Iupiiiii!!!). Ştiu că nicăieri în lume nu există mega-splendoare şi palate cu cohorte de virgine care să îţi îndeplinească orice dorinţă, dar mai ştiu că oriunde în lume este mai bine ca la noi, din orice punct de vedere ai privi situaţia.

Noi am uitat să trăim. Nu avem de ce să zâmbim. Fiecare are lumea lui, propriul său pacheţel de problemuţe. Nu există coeziune, colectivitate; Only you are responsible for you, cum spunea Întâiul Fiu Al Neamului, în rarere-i momente de sinceritate. Păi ia stai mătălică niţeluş... şi cam cine ai vrea să te ajute? Statul? Da ce, Statul te-a făcut? Statul e mă-ta, să aibă grijă de tine? Nu-ţi convine, trebuia să te învredniceşti să te naşti pe alte meleaguri!
Studiile europene arată că suntem ce-a mai pesimistă seminţie de pe continent. Hai, să mori tu! Bă psihologistule....noi avem pe Moni şi Iri si Pepe şi...cum o mai cheamă şi p-aia? Dacă nici asta nu e prime-time special, ce altceva ar mai putea fi? Jay Leno? Hai băi fetelea, fă-te boc şi du-te acasă cu boşorogii tăi! Sugi o ceapă şi taci! Cum să te distrezi dacă nu îţi mai clăteşti ochii cu vreo grasă cu ugerele până-n genunchi, dacă nu mai asişti la vreo elegantă şi neaoşă ţigăneală între starurile de primă mână. De fapt...ce zic eu de primă mână? Ptiu, ptiu, ptiu, ce prostii îmi ies pe gură! Astea-s staruri de amândouă mâinile, bei nenicule, bei!! Învaţă şi ia aminte!!
Noi nu avem de ce să zâmbim...ne doare burta de atâta râs!! Bântuie veselia printre noi, mai ceva ca moartea printr-un oraş atins de ciumă.

Noi nu avem de ce să zâmbim? Nu cumva eşti cam prost? Uiţi că am ieşit din criză, încă de pe 1 aprilie? So...Let the riches come! Abundenţa mă sufocă..help, help!! I need some fresh air, pls! Şi Dumnezeu a fost pe frecvenţă, pentru că mi-a auzit ruga; se pare că am intrat din nou în căăăă..criză; dl. Minibăs cică ieşim iar, pe 13 mai ora 9 fix - matinali frate...cine se scoală de dimineaţă, înseamnă că s-a culcat cu găinile; elementar, dragul meu Watson, elementar!
Suntem un neam uşor nehotărât. Intrăm-ieşim, intrăm-ieşim...nu avem stare deloc. Sau poate o fi tot pe sistem de "Buzele taleeeeee, două petaleeee, când le sărut mă tooopesc pe picioareeeeee"...mai ştii? Of, IUBIREA!!!
Nu sunten neam nehotărât, doar unul foarte iubăcioc! Iubim orice şi pe oricine (mai ales dacă ne ia ochii cu o găleată de orez), chiar şi pe Criză...d-aia nu ne putem dezlipi de ea. "Iubeşte-ţi duşmanii", aşa scrie la Carte!

A venit timpul să mă întorc. Mă simt ca un condamnat la moarte, care este readus în carcera sa şi îşi aşteaptă sentinţa. Sunt romn, ce altceva mai am de făcut? În urechi îmi răsună o voce suavă: "Las', că toţi murim; numa' te rog eu, nu muri acum, că nu am bani să te îngrop". O fi celălalt eu...nu sunt sigur. Sunt român, dar trăiesc cu speranţa că îmi voi învinge karma asta diabolică şi viaţa viitoare mă voi reîncarna într-o fiinţă mai evoluată; o râmă ar fi perfect.
Nu-mi vine să cred ce fac, revenirea mă şochează. Sunt uimit şi foarte, foarte speriat. Nu are rost să mă zbat, nu îmi fac decât mie rău. Sunt bulversat. Un gust amar, mult prea cunoscut, mă inundă. Mi-e scârbă.
A fost un vis...unde am găsit tot ce am pierdut aici. Am găsit-o pe Ea.
A fost doar un vis. Sau nu?

duminică, 20 martie 2011

Thunder in Paradise

România este prinsă într-un început de Ev Mediu, se ştie. Drumurile ar crea probleme şi căruţelor, sistemul medical şi-o trage cu Justiţia pe la colţuri şi scoate mutaţii genetice pe bandă rulantă, educaţia aplică continuu la postul de traseistă între reforme, agricultura a rămas cu sapa preistoriei proptită între obraji, industria e în şoc anafilactic.



Totul este praf şi pulbere, îngrăşământ sterp pentru un sol pustiit; avem o ţară multilateral dezvoltată...spre dispariţie! Doamne ajută!

Da. Doamne ajută, pentru că religia este singurul lucru care se devoltă fără îndiguire. O religie aplecată spre misticism, o entitate preistorică, obsedantă, fanatică, la nivel de superstiţie şi totemism.
"Secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc"
Pentru români, este de-a dreptul cretin de religios. Deci spune-i unui mioritic că va fi năvălit de belşug şi va sta cu burta la soare toată viaţa (vorba cântecului: Stau cu gaşca pe o bancă, stau cu ea la soare) dacă se roagă la boscheţi şi dă bani unor brahmani închipuiţi, că din toată sărăcia lui, mintenaş deschide portofelul şi sare cu darurile.
"Doamne, o Doamne, spre tine îmi îndrept oasele mele obosite!! OOoooooo..Doamne! Dă-ne un semn dacă eşti printre noi!! Dă-ne bip!! Bu-hu-huuuuuuu...Îndoaie lingura, îndoaie lingura! Nu ne lăsa, dovedeşte că eşti prezent!"
Aşa e la noi: dai o tonă de bani, urli niţel cu faţa cuprinsă de spasme şi înnecată în sudoare sfântă, apoi aştepti ca cineva să frece lampa şi să apară Dumnezeul de Aur care să îţi îndeplinească 3 dorinţe. Sau mai multe.

Ultima fiţă în domeniu este să crezi în Bahaulah, profet persan care cică e încarcarea lu' Avraam, Buddha, Iisus şi Mahomed. 4 în 1...evoluţie tată! Economie de spaţiu, pe o planetă suprapopulată! Mişto...şi să mai zici că nu crezi în protecţia mediului înconjurător, când ai dovada clară că s-a inventat Greenpeace şi prin sferele celeste!!
Numai că pe mine mă roade o întrebare: de ce e Papistaş ăsta aşa de inovator? Ia stai să-l întreb...poate-mi răspunde.
Băi Bailamos, trăi-ţi-ar familia ta de sfânt la promoţie! Uuuuuuuuu!!! Somebody home?? Şi ia zi măi 'Nea Jacobs inflamat, cam ce trebuie să învăţ eu de la tine? Ce tre' să ştiu ca să mă fac băhăitor d-ăsta de-al tău? Nu că m-ar interesa...dar aşa, să nu mor prost! Şi totuşi...

În popor se spune că pisica a murit din cauza curiozităţii. Nu este adevărat! Cunoaşterea a omorât pisica şi tot ea este cel mai mare duşman al omului. Cunoaşterea te sminteşte, te frustrează; în cele din urmă, te omoară. Cu cât înveţi mai mult, cu atât realizezi imensitatea oceanului de necunoaştere care te înconjoară. Înveţi şi te prosteşti mai rău.

Religia...
Habar n-am dacă mă pot numi o persoană credincioasă. Nu ştiu…nu cred. Pentru mine, religia este o trăire personală, care ţine doar de intimitate. Nu se face mare caz cu ea, nu are de ce să intervină în relaţiile interpersonale. Credinţa este O.B.-ul sufletului, care se umflă şi se fixează în adâncimea acestuia, absorbind scurgerile nasoale (ultimate protection, fra'); iar eu discut cu omul, nu mă uit în gâtul lui să văd dacă are gâlci, la fel cum nu îl caut dacă are absorbant şi dacă da, de ce tip ar fi el. Ce crezi tu, te priveşte pe tine şi atât. Nu îmi place să aduc în discuţie probleme din astea, pentru că feresc să îmi pun viaţa personală pe tapet. (Nu am deloc stofă pentru tabloidizare, aşai?) Nu aduc în discuţie problemele legate de cult, pentru că în acel moment fac apel la cea mai profundă, cea mai sensibilă fibră a persoanei, pe care nu pot emite vreo pretenţie că aş cunoaşte-o. Cine spune asta, e idiot; niciodată nu cunoşti cu adevărat pe cineva, chiar dacă stai cu ea sau în ea.
Nu îmi place să mă avânt în necunoscut deoarece nu ştiu ce voi găsi pe acolo...mai ales că nu există un standard de care să mă leg. Mă pot simţi ofensat eu sau interlocutorul, pentru că nimeni nu acceptă dogma fără a o adapta propriei personalităţi; iar cei care înghit nemestecat şi se cacă nedigerat, se comportă ca nişte fanatici. De aceea, propriile manifestări religioase pot părea ciudate, uneori chiar amuzante, pentru cineva din exterior.
No, sir, no! No, no, no! No! Hell, no! Nu vreau să cunosc aceste amănunte despre nimeni! Nu mă interesează. Fiecare este liber să creadă ce vrea, atâta timp cât îţi ţine credinţa pentru el. Atâta timp cât îţi păstrează partea lăuntrică în lăuntricitatea ei.
În relaţiile sociale, latura evlavioasă nu are ce să caute. Cine se leagă de ea, este cel puţin scrântit la diblă.

Vrei să crezi că furi şi te duci în Iad, dar dacă nu furi, te duci în Rai? Faci 3000 de mătănii pe zi, înconjurat de 15 cruci din 300 de lumânări aprinse, ca să-ţi ajute Doamne-Doamne să pătrunzi în fanta de lumină a tutelor siliconate, care stau înşirate pe marginea trotuarelor ca nişte căcăreze în urma unei turme de oi?? Baţi cruci cu o rapiditate care ar înspăimânta şi un colibri, când îţi trece autobuzul pe lângă vreo biserică sau metroul pe sub vreun lăcaş sfânt? Blestemi ca un barbar în extaz, dar iei poziţia de găină tembelă (capul uşor aplecat într-o parte, pivirea visătoare, pierdută prin lumi de mult apuse şi mâinile împreunate cuminţi, în poală) când vorbeşti de cele sfinte? Treaba ta, te priveşte! Crezi ce vrei, faci ce vrei! Dar fă-o când eşti tu cu tine şi atât, nu îmi scoate mie ochii cu jelania ta de pocăinţă acerbă taman când îmi iau covrigisau când îmi suflu nasul. Este un aspect pe care nu vreau să-l ştiu, nu vreau să am cunoştinţă de el.
Dacă îmi doresc aşa ceva, s-au inventat locuri special amenajate destinate meditaţiei introspective. Merg acolo şi mă rezolv în linişte! MEDITAŢIE, REMEMBER??

Turbez de furie în prejma prostiei şi ipocriziei. Prostie din aia crâncenă, cum numai aici poţi să găseşti aşa ceva...cretinităţi idioate, rupte din începuturile paleoliticului timpuriu. Urăsc din ficaţi delirul religios practicat în public, pentru că de cele mai multe ori, este vorba doar de manifestarea unor simple prejudecăţi. Nu se mai bea sângele duşmanului ca să capeţi vitejia acestuia...acum bagi marş forţat în genunchi pe deal, că cică Doamne îţi numără paşii şi îţi dă în gură numai avuţii, dacă nu îi iese cu virgulă.

Şi totuşi, impulsul cucerniciei eate adânc impregnat în fiinţa umană. Fiecare trebuie să creadă în ceva...
...Eu cred că o să mai beau ceva, apoi mă culc.

joi, 17 martie 2011

C-aşa-i românul

Am momente când repulsia faţă de bălegeala asta de neam infect îmi atinge paroxismul. Acum este unul dintre ele...Însă trebuie să mă eliberez, pentru că scârba mă inundă în valuri şi risc să îmi scurtcirtuiteze sinapsele.
Deşi mai bine aş descrie cu lux de amănunte dezvoltarea unui mucegai pe mediu nutritiv de glucoză, asta nu mă ajută deloc. Sila rămâne, voma îmi colcăie în fundul gâtului ca un vulcan pe punctul să erupă.
Aşa că doar îmi descriu starea...în încercarea disperată de a-i minimiza efectele.


...Şi a fost mare mitingu lu' peşte, de protest împotriva asumării noului cod al muncii de către guvern.
"România iese în stradă". Da? La ce oră, să-mi potrivesc ceasul şi eu.
România iese; se pare că nu iese...o fi constipată? Apropo: Tu, cât timp petreci zilnic, la toaletă?
Şi totuşi, România se încăpăţânează să iasă în stradă. Mare sculă!! O mână de speriaţi veniţi să scandeze la muşte, şi atât. Ce protest? Care miting? Mai multă lume se adună pe izlaz când e rost de vreun bâlci, sau ceva manifestare din asta, cu priză la public! Te duci pe un câmp prin de balegi şi gunoaie, râgâi o bere, te scarpini pe burdihan şi admiri piţipoancele cum dau din şunci, cuprinse de extaz manelăresc. Da, frate! Aia distracţie! Acolo se merită!

Bă, în puii mei! 8000 de persoane întâlnesc dacă o iau la pas prin orice suburbie de răşini, la naiba!! Ăla e protest? O flegmă de gloată stă pe trotuar şi bâţâie în aer pancarde cu "Hău-hău, jos Băsescu!"... Că parcă sus la pus Tata Mare!! (dar asta e, deja, altă discuţie)
Radu Tudor spunea că atunci când îţi ajunge cuţitul la os nu mai stai ca un câine, să înduri toate mizeriile stăpânirii. Da' la noi...mai cu uşurelul, ce atâta agitaţie? Dacă aşa dă Dumnezeu, cum să ne punem noi de-a curmezişul? De ce papuci să ieşi în stradă şi să-ţi urli păsurile, când primeşti răsplata doar dacă rânjeşti bolând când îi vezi pe Columbeni cum se divorţează la tv? Strângi cureaua, strângi din dinţi, strângi din buci, te văicăreşti ca o babă apucată de crampele constipaţiei şi cică rabzi...Dumnezeu te ajută! Aşa scrie la carte, să înduri! Pentru neamul ăsta, protestul este o răscoală împotriva divinităţii; ori...se ştie că suntem popor credincios şi apostolic...deci: Îndurăm, ce să facem?? Nu e bine?? Fatalitate! Ne întindem cât avem plapuma şi gata. Vrei revolte? Hai măi, fi serios! Ai greşit ograda! Riposta este împotriva Domnului; nu întorci obrazul celălat, Doamne-Doamne nu îţi dă sănătate (it's a must asta), gagici cărnoase care să simţi şi tu ceva când ţi se fleşcăie în poală şi hardughii de fiţe cu care să abureşti la curve. Cu răbdarea şi rugăciunea pioasă, răstorni munţii!! La ce dracu' să te oboseşti să mişti un deget pentru viaţa ta, când totul se rezolvă cu o mână de lumânări, câteva crucioace şi un tencălău de acatiste?? Stai în genunchi şi bagi cerşeală divină, că acolo este Puterea de schimbare!
Uite exemplu! Pe japonezi, oameni păgâni şi necreştini i-a pedepsit Ăl de Sus, ca să intre şi ei în rândul drepţilor credincioşi! Noi...se atinge neam de cutremur de noi?? Băi...aci e grădină dumnezeiască cu frunza udrească în poartă, tată...nu vine extorsiunea cu una cu două! Păi ochi în dungă ăia au aşa ceva? Au vreo Nuţi călare pe 2 ministere? Au frunză cu roţi? Ei, aud?! N-au, de unde pagoda lor să aibă? D-ai noi suntem mai superiori dăcât ei şi îi facem în sânge la orice oră din noapte (e mai bine noaptea, ca să nu ne vadă; suntem pui de ninjalăi, băăăăăăăăăăă....).

Am genă de ducaci, clar. Încă din zorii preistoriei, pe când nici nu ştiam bine nici să merg, eu le aveam cu plecatul. Nu îmi plăcea acasă şi gata! Vroiam să plec pa şi să nu mă mai întorc niciodată. Ştia juma' de oraş când ajungeam eu acasă, pentru că eram adus forţat, cu urlete şi ţipete. Deci trebuia o întreagă trupă de mascaţi ca să bage în propria curte un dop de copil. Eram teroare, ce mai?! De obicei, părinţii aşteptau să adorm, ca să ducă la capăt această operaţiune delicată, fără să dea coşmaruri aprige mediului înconjurător.
Anii au trecut, dorinţa nu s-a schimbat. Încă vreau să plec...nimic din ce se întâmplă în magherniţa naţională nu mă ajută să mă răzgândesc. Când se mai plânge cineva de trai greu, atât îi spun: "PLEACĂ! Nu eşti în stare să prostezi, du-te în ţări mai trăibile. Pleacă şi ai o şansă la viaţă, stai aici şi crăpi înglobat în frustrare, datorii şi neajunsuri. Rămâi şi dai acceptul unor jegoşi să micţioneze pe tine când le vine lor chef de degolit vezica." Dar ei nu şi nu...că ce, acolo, oriunde, umblă câinii cu covrigi pe coadă? Ia uite japonejii (deci e pe bază de laitmotiv cu niponi) ce au păţit, nu te pui cu puterea lu' Dumnezeu! Mai bine mor aici, în ţara mea...dacă aşa îmi dă Dumnezeu.
Bă, eşti prost? Şi dacă pleci la mai rău, mori dracu' într-o ţară ca o ţară, nu într-un muc purulent, înconjurat de viermi infectaţi!!!!

Da' la noi e pe bază de Dumnezeu. Dă Dumnezeu, e de bine. Nu dă, nasol....dacă ne rugăm cum trebuie la moaşte, primim de-a gata tot ce ne doreşte sufleţelul...că doard-aia suntem un neam de cre(ş)tini.
Uf! Noi nu merităm să trăim. Noi suntem o eroare în unives, o glumă a naturii. O epidemie pe planetă şi atât. O maladie.

P.S.: Mă amuză la culme problema rahaţilor maghiari care cer iei autonomie şi spânzură păpuşi de garduri, ca să transmită ei mesaje deştepte.
Deci serios...nu-s vreun pui de naţionalist sau ceva (cred că se vede măcar chestia asta), dar la mine totul se reduce la o singură frază: "Băi, nea' Üloş în erecţie! Nu-ţi place p-aci, ieşi dracu' în pppp...hăăăă...panonia mă-tii şi ia-ţi autonomie şi la păduchii care te populează, dacă asta ţi-e vrerea "
Punct.

miercuri, 16 martie 2011

Cuvintele spun prea puţin

Am văzut distrugeri inimaginabile. Am citit mărturii incredibile despre dezastrul japonez. Am văzut oameni cu chipuri răvăşite de o demnă disperare. Am înţeles ce înseamnă umanitatea. Am fost martor la reuniuni de familie emoţionante, atunci când totul părerea pierdut.
Am învăţat ce înseamnă elogiul vieţii şi admiraţia pentru un popor ireal.
Am cunoscut furia naturii şi îmblânzirea ei prin civilizaţie.

Dar nu am văzut pic de laşitate, nu am auzit pe nimeni plângându-şi de milă. Văitîndu-se. Nu am auzit strigăte isterice, nu am rămas tablou în faţa întinderii inimaginabile a văicărelilor. Nu şi-a turnat nimeni cenuşă-n cap, nu s-a milogit nimeni. Nu şi-a ridicat nimeni poalele în mijlocul uliţei, că ce dezastru nemaivăzut de ochii muritorilor a dat peste gospodărie:
"Vine Sfârşitul, ia uite-l cum vine! Călăreţii Apocalipsei se întind în şa să mă ducă cu ei, Doamne apără-mă!"; "Mi s-a dus pe Apa Sâmbetei toată munculiţa mea de-o viaţă! Of, Doamne-Doamne, cât de amărâtă poate fi viaţa unui om. Muncuşoara mea...ia uite! Praful s-a ales de ea...Ce mai las moştenire? Munculiţa pentru care m-am spetit o vieţişoară întreagă, pentru care mi-am luat de la gură ca să realizez ceva."

DE CE??

luni, 14 martie 2011

Nuanţa dragostei



Curcubeul are trebui să fie portocaliu; cerul ar trebui să fie portocaliu, iarba ar trebui să fie portocalie, oameni ar trebui să fie portocalii - mă rog, nu numai pe dinauntru. Portocaliul este culoarea supremă. Doar ea ne ridică la Cer, ne apropie de lumea tremurîndă a conducătorilor iubiţi, ne îmbrăţişează ca o mamă iubitoare; la şcoli, pe biserici, pe panouri, pe drapel, pe bănci în parc, culoarea asta îţi sparge virginitatea retinei cu o voluptate demnă de cei mai bărbaţi iluştri ai poporului, pe care îi reprezintă.

Însă, eu mai decât un singur dor în liniştea ogrăzii şi profit de context pentru a mi-l enunţa: aş vrea, foarte, foarte mult mi-ar plăcea, dacă s-ar putea să se vopsească şi toate budele (publice sau mai puţin publice) în portocaliu. Aşa, ori de câte ori mă plimb de chiaun prin colbul naţional şi mă apucă cheful de votare, să nu-l mai ţin în mine la dospit, fix ca un dobitoc de geniu, ci să-l depun (ceremonios) acolo unde trebuie. Cu surle şi trâmbiţe, vreau şi eu să-mi exercit dreptul de cetăţean atunci când simt că mă ia din călcâie; vreau să îmi exprim preţuirea pentru clasa conducătoare de mai multe ori pe zi, nu doar o dată la 4 ani. Vreau să particip activ la construirea viitorului luminos al acestei ţări, vreau să ctitoresc baza materială pentru generaţiile care vor pleca peste hotare, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat.
Cer prea mult de la viaţă?

sâmbătă, 12 martie 2011

Paralele zguduitoare

Megacutremur...cel mai mare din istoria modernă a insulelor nipone. Se ştie despre asta, jurnalele au urlat continuu despre subiect.
Alertă de tsunami. Şi despre asta se ştie, imaginile cu ambarcatiuni, automobile si case cărate de apă au făcut istorie.
Nuke alert. Reactorul 1 ale centralei de la Fukushima a explodat, reactorul nr. 3 nu se poate răci. Unii specialişti spun că se topeşte, autorităţile îndeamnă la calm.

Cronica unui dezastru, în direct pe toate televiziunile planetei. Ce se mai poate spune despre un subiect care a fost întors în cruciş şi-n curmeziş, apoi dezbătut şi-n dungă de specialişti, profesionişti, mega-cunoscători sau simpli neica-nimeni, băgători în seamă de mare geniu şi avânt intelectual? Adică, s-a ajuns atât de departe încât 'Nea Deştepţii chiar şi-au muncit creierii şi cu ce s-ar întâmpla pe la noi, dacă am trece prin aceiaşi situaţie. Mama Ta, Doamne...şi dă-i şi luptă şi discută pe scheme şi schiţe...WOOOOOOOO!!! Bă, văi sunteţi întregi cu capul? Ce dracu' să se întâmple? Numai dacă ni se clatină puţin plaiul mioritic, Românica se buleşte grav (definitiv, dacă s-ar întâmpla cum sper eu...numa' că nu-s aşa norocos să experimentez asemenea plăceri extazice în viaţa asta sau în oricare alta, câte oi mai avea şi eu) şi voi vă mai faceţi griji de cutremure serioase? Păi la naibă, se face epurare etnică p-aci! Ne rezolvăm în câteva minute toţi, de ţi-e mai mare dragul!

Deci. Ce ar mai fi de spus? Păi nu mare lucru...dar mie mi se pare extraordinar de interesantă atitudinea oamenilor obisnuiţi în faţa naturii dezlănţuite.



Totul se clatină în jur, japonezul îşi continuă cumpărăturile, stă calm...sau mai sprijină diverse rafturi de la vreun magazin sau computere de pe birou, ca să nu le adune de pe jos câteva minute mai incolo. Ce altceva să facă? A-ţi păstra gândirea limpede în situaţii de criză, este o virtute. Curajul nu înseamnă anularea fricii, ci cucerirea ei.

“Să nu mă tem. Frica este ucigaşul mintii. Frica este moartea măruntă, purtătoare a desfiinţării totale. Îmi voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă prin mine, peste mine. Iar după ce va fi trecut, voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma sa. Pe unde frica a trecut, nu a mai ramas nimic. Doar eu…”
Acesta este japonezul. Pentru el, totul este un ritual...chiar si pregătirea în cazul seismelor (aprox 1000/an, ceea ce inseamnă cam 3/zi...aproape că îţi potriveşti ceasul după ele).
Japonezul trăieşte cu onoare, moare cu zâmbetul pe buze. Luptă pentru viaţa sa, însă este gata să accepte orice finalitate îi rezervă karma sa.

--------------------------

„A fost îngrozitor, parcă nu se mai termina. Am crezut că vine sfârşitul lumii. Am ieşit în fugă afară”, a declarat Daniela Uchiyama, o româncă stabilită de 12 ani în Japonia.


Şi dacă nu spunea că-i româncă, pariam cu capul că entitatea asta e vlăstar mioritic. Atâta ţăţism idiot nu mai poate exista nicăieri pe planetă, cu excepţia coclaurilor noastre. În Japonia, Guatemala, Cambogia, Sahara, Smârcurile Cenuşii sau grotele afgane, românul iese în evidenţă ca o cioară între porumbei (aveam si alte comparaţii mai...parfumate, dar cred că aţi prin ideea). Degeaba schimbi decorul, dacă actorul e cel puţin viciat...Băi, deci ăştia sunt atât de obsedaţi că şi-n Rai dacă ar fi şi s-ar clătina niţel podeaua, ar începe să orăcăie că vine Sfârşitul!
Apocalipsa e o obsesie pur autohtonă. Numa' conaţionalul plin de superstiţii rudimentare poate fi chinuit de idei din astea maladive. "Aoleu, muică, sfârşitu' lu lume! Tulai doamne, să termină Pământu'!!". AŞA, ŞI??? Am înţeles asta. ŞI???? Treci peste, în puii mei, că oricum nu poţi schimba nimic. E sau nu e, accepţi şi gata!
Clar, neamul ăsta are probleme grave. Serios...Eu nu ţin minte să fi văzut aşa ceva nici la triburile din junglă, d-apoi la o naţie cu pretenţii de neam ales. Şi se mai constată şi prin alte părţi câte-o tornadă, inundaţie sau uragan, extorsiuni din astea nasoale, care pe noi ne aruncă cu zgaibarecele-n sus şi ne face să bâlbâim rugăciuni pentru sfinţii din toate religiile planetei, în timp ce ne închinăm la lumânări aprinse.
În 12 ani de trai civilizat, mă gândeam că s-a mai dat şi specimena pe brazdă...dar de unde? Gena picioarelor de plai nu dispare cu una, cu două! Oriunde ar fi, tanti Leana se pune în mijlocul uliţei cu poalele-n cap, şi începe să se screamă năduşit că vine sfârşitu', fix cum scrie la carte.

Uneori (din ce in ce mai des, în ultima vreme), mi-e scârbă de neamul ăsta.

P.S.: "Am crezut că vine sfârşitul lumii".
Nu mai spune! Să-ţi moară Pierre Cardin-ul din dulap?! Şi cam câte sfârşituri ai văzut până acum, de ştii tu ce şi când să crezi?

luni, 7 martie 2011

Viaţa la extreme

Acum aproape 400 de ani, René Descartes afirma franc: "Cuget, deci exist”; nu "Simt, deci exist”...CUGET. Cu puţin timp în urmă, o ostalgică de geniu spunea că Universul s-a născut din tupeu. Tupeu şi nu sentiment; tupeul este logic, este raţional.

Sentimentele pure sunt ademenitoare, dar mincinoase. Îţi întunecă raţiunea, te face să gândeşti strâmb, găunos. Mintea atinsă de sentimente devine o entitate bolnavă, ceva nedefinit care funcţionează în parametri nebuneşti. Lumea este iraţională, însă doar raţiunea pură te ajută să supravieţuieşti. Într-o lume ilogică, singura logică este şansa. Şansa este logică, pentru că nu discriminează. Sentimentele o fac...ohohooooooo...atâta timp cât simţi, creezi deosebiri, te înconjori cu principii segregaţioniste, bazate pe aparenţe; bazate pe un singur lucru: îmi place, nu-mi place. Se spune că prima impresie contează...de ce? "Iubesc”...nu mai spune! Profiţi de nişte oportunităţi, pe care, ca persoană solitară, nu le-ai putea avea.
Speranţa, entuziasmul, sunt cele mai sigure căi spre dezamăgire, pentru că sunt contra naturii; "Ce faci? Sper”...însă lumea înconjurătoare este un sistem entropic bazat pe acţiune. Acţiunea consumă energie, care în timp ajunge la 0 şi procesul se termină. Legile fizicii nu permit existenţa perpetuumulu mobile, pentru că nu există eternitate. Nu există naştere fără moarte. Veşnicia este doar un convenient social.
Entuziasmul este o părere, o himeră. "Uau...ce frumos! A răsărit soarele...să ne bucurăm. O să fie o zi minunată!! O, my jumping Jesus, ce splendoare va fi! A răsărit soarele!!” Băi, eşti idiot?? Soarele răsare de câteva miliarde de ani şi...ghici ce?? Va mai continua să facă asta, încă câteva miliarde de ani de acum încolo! Ce poate fi atât de frumos într-un simplu proces natural?? A răsărit soarele...iar eu am văzut o turmă de oi pe tăpşan. Şi, ce-i cu asta??

Dar nu, dom’le...cică gândirea pozitivă te ajută. Abordarea afectivă, contactul cu lumea exterioară prin stroboscopul sufletului, doar te mint.
Sentimentele pot fi manipulate. Sentimentele distrug rasa umană. Din cauza lor s-au pornit războaie, sau comis atrocităţi inimaginabile. Sentimentele sunt o caracteristică a societăţilor inferioare şi primitive. Ele creează doar haos, strică ordinea universală. Lumea spartană a rămas întipărită adânc în istorie, pentru că era logică, şi nu emotivă.
Sentimentul te chinuie, rana nu se vindecă niciodată. Sentimentul îţi schimbă viaţa pentru totdeauna, naşte cicatrici care într-un final, ajung să te definească. Sentimentul te ameţeşte cu căldura lui, te moleşeşte. Frigul raţiunii te căleşte.

Raţiunea este lucidă şi clară, eficientă. Rece. Egoistă, pentru că viaţa este egoistă. Ce este egoismul? O preocupare pentru satisfacerea nevoilor proprii. Ce este altruismul? Acţiunea dezinteresată în favoarea altora...pentru satisfacerea eului personal. Logic.
Gândirea nu lasă loc de ambiguităţi, de porniri sensibile, de impresii.

Civilizaţia este bazată pe precepte morale, omul este este imoral. Omul civilizat este o imagine, o mască de carnaval. Omul are la bază autoconservarea, care apoi este îmbrăcată în sentiment. Omul este eminamente egoist, instinctiv. La nivel celular este logic şi asta se vede în fiecare alegere pe care o face. Întotdeauna, chiar şi în iubire. Mai ales în iubire...puritatea omniprezentă, a toate cuprinzătoare. Iubirea e de bon ton, e un act social; o caracteristică morală importantă în civilizaţie; o fătărnicie, de cele mai multe ori învăluită în snobism. Niciodată nu vei iubi pe cineva inferior ţie, pentru că ai contrazice legile universului...iar omul este prea nesemnificativ pentru a putea realiza asta. Superiorul îţi garantează un fond genetic bun, care satisface condiţia primordială a perpetuării speciei. Un organism defect este sortit pierii întotdeauna. infiferent de cât de academici şi cizelaţi am vrea să fim. Iubirea, forţa motrice a sistemelor interumane actuale este o vorbă goală mestecată intens, doar pentru atingerea unui extaz auditiv.

Şi totuşi, omul este o fiinţă duală: raţiune şi simţire. Raţiunea pură este o utopie, tocmai datorită sufletului. Unicul lucru care ne trage în jos, singurul care nu poate şi înăbuşit. Îl poţi ignova o vreme, nu pentru totdeauna. O singură imagine, un parfum, o privire, o atingere îl pot aprinde...îţi pot întuneca judecata. În faţa sufletului nu eşti niciodată imun, pierzi din start. Emoţia te cuprinde ca o flamă, te distruge, iar logica nu poate opri asta. Distruge speranţa, temperează pasiunea, dar niciodatp nu o retează de la rădăcină. Sentimentul pur este o utopie, datorită raţiunii.
Viaţa la extreme nu este posibilă.

Raţiune şi simţire...două concepte care delimitează tragismul existenţei umane. Două principii care care nu pot coexista în echilibru perfect, niciodată.