sâmbătă, 5 martie 2011

Cerere şi Ofertă

"Băsescu, huidut la reuniunea Partidului Popular European, din Finlanda"
http://antena3.ro/

Uită-te măi la ei, ce moguli nenorociţi! Perfidia şi meschinăria le-a mers până într-acolo încât i-au plătit şi pe finlandezi ca să bage huiduieli din gâtu' mâinii. Răii şi urâţii şi-au întins tentaculele peste toată Europa, nu le mai ajunge ţărişoara asta! Mai ştii că nu au şi o societate secretă?? Inntunecatti...pentru sarea şi poşta plebei. Huo, OPOZIŢIA!!! HUO, MOGULII!!!!
Băi, şi dna Udrea sigur ştia de fază! I-a telefonat preşedintelui şi l-a avertizat, i-a cerut să nu se ducă...precis aşa a făcut! Ce nu ar face dna Udrea pentru Împărat?? Dar el nu şi nu: Batman, Batman! Dacă datoria dictează, cum să se poată da în lături? E nepoliticos să refuzi o cerere, aşa a fost educat. I-o ceri, ţi-o dă, bei, că el ştie mai bine ca tine de ce ai nevoie!!! Nouă ne-o dă aici, să vază toată lumea şi să nu iasă vorbe la proces. Nu se fac discriminări, ne-o dă la toţi la fel, cu aceiaşi voluptate.
Huiduitorii sunt oameni răi, clar!

Mai rămâne duduia Udrea...care i-a cerut, dar nu a primit răspuns favorabil. Sau poate nu ştim noi? Cred că a fost o chestiune care s-a consumat în privat...E nepoliticos să refuzi o cerere, aşa a fost educat; plus că în cazul doamnelor trebuie să te porţi cu mănuşi, dacă vrei să fi galant.





WOW!!! Cât am divagat de la subiect!! Plecasem de la huiduieli, am ajuns aiurea-n bălării! Mai ales că nemulţumirile erau destinate tuturor liderilor populari europeni care s-au întâlnit la Helsinki pentru a concepe un pachet de măsuri anticriză înaintea summitului din 11 martie. Băsescul, acest adevărat Zamolxe al naţiunii, şi-a luat doar partea leului/eurocentului - după caz.

Dar vorbeam de Udrea...să vedem ce ne mai oferă această străluminată Bendis (nu citiţi "bendix", că stricaţi toată alegoria), zeiţa pădurilor, a dragostei şi de ce nu? a turismului... (extrapolîndu-i atribuţiile pentru timpurile moderne) Dna Udrea, unica entitate dătătoare de lumină, luxtenul neamului...dna Udrea, care "introduce un sistem electronic de evidenţă a turiştilor, în valoarea de 400.000 euro". Admirabil, formidabil, inutil! La ce ne trebuie sistem de contorizat turişti? Se blocheazo programul, la cifra unităţilor! UAU...CE TARE!! E ca şi cum mi-aş lua bolid care prinde 500 în curbă, ca să mă întreacă Aerotermă cu tricicleta! Sau nu...că asta se întâmplă deja; nu e bună paralela...poate perpendiculara??
Deci e ca şi cum...pfuai! hmmm... e ca şi cum mi-aş lua un sistem electronic de evidenţă a turiştilor, în valoare de 400 de mii de euro!! Păi la dracu', la cât lumet ne vizitează, se poate folosi şi abacul!! Numeri pe degete, în puii mei!! Ce să faci cu ditai scula?? (o introduci, măi...LOGIC!)

Iar sunt cârcotaş...Ce mai e 400.000 de euro în ziua de azi? Ăştia işi donează salariul anual spre bunăstarea copu..vai, ce era să-mi iasă!!!...populuţiei, iar noi mai punem botu' la un mizilic de câteva sute de euro. Sunt berea calde, sunt sucu cald...toate alea e calde. E multe rebuturi, cum mărturisea un cetaţean. Ce să te mai încurci în bagatele?

P.S.: Psssssst! Dna Udrea...e cineva acasă? Hai că vă promitem că nu ne uităm când executaţi "mâna greblă se făcu".
"Tiiii...ce avem noi aici?? Se pare că mi-a alunecat ceva mălai în buzunare! Shit! Şi d-abia cumpărasem haina asta!! Acu' trebuie să îmi iau alta...of, of, of! Dar de unde bani??"

vineri, 4 martie 2011

Hâţână hâţână-mă...

Cum dau drumul la tv sunt asaltat de cutremur. Previziuni, zone cu risc seismic ridicat (în principiu tot teritoriul ţării, care este o cociobărie deplorabilă), strategii de acţiune, numere de urgenţă. Hmmmmmm...ciudat.
Peste vreo câteva ore, găsesc un jurnal de ştiri...acelaşi lucru. Schimb canalul, degeaba. Încep o zăpare frenetică pe telecomandă, fără nici un rezultat. Cutremur, cutremur şi iar cutremur. Băi fraţilor, aţi intrat în anul morţii? Mai vrea şi omu' să audă vreo informaţie de interes (dacă Columbeanca şi-a luat cu ea şi conţinutul toaletei - pe care l-a depus ea, cu mânuţele ei - pe lângă cada din baia lu' Iri din apartamentul aceluiaşi Iri; ce divă apetisantă a devenit Gingirica după ce şi-a pus silicoane d-un kil; câte multi-sute de autostrăzi vor răsări pe teritoriul Românicii în următoarea sută de ani...adică vom fi atât de dezvoltaţi că ne vom trage autostradă cu 6 benzi pe sens şi de la poarta livingului până la uşa wc-ului din curte. Actualităţi d-astea serioase, care ne pot schimba viaţa).


Eu vreau să mă cultiv si voi mi-o frecaţi cu cutremurul...păi treabă-i asta?
Apoi m-am prins.
Azi este 4 martie 2011...cică se împlinesc 34 de ani de la marele cutremur din '77. Ocazie cu care se reiau tradiţionalele tocşoaie de gen, pentru a se ajunge la aceiaşi concluzie: suntem pastă, dacă se gândeşte planeta să se scarpine puţin între numele băsescului. Hâţa-hâţa...Zduf! Suntem muci! AOLEU!! Păi ce-ai făcut, tati?
Nu mai avem timp nici măcar să ajungem la orgasm, orcât de precoci am fi în domeniu. Oh Oh Ih Conme se amână...poate cu altă ocazie.



"Şi...domnu' specialist cutremolog, ce se întâmplă în cazul unui cutremur?"- întreabă reporteriţa, cu glas afectat, pătruns până-n străfund de intensitatea momentului. Bă, eşti proastă? Ce coasta lu' Adam să se întâmple? Păsăretul râde la soare, pământul emană o muzică îngerească, cerurile se deschid şi începe să plouă cu peştişori de aur, satisfăcători de dorinţi!!

Auzi, auzi! Ce se întâmplă...
Dar noroc cu specialistu' lu' peşte, care ne salvează din caznele encefalice.
"Păi...domnişoară, nu am de unde şti. WOOOOOOWWWWWWW...FANTASTIC! APLAUZE!!
În '77 lumea s-a panicat grozav, văzduhul era plin de gemete şi strigăte de ajutor, şi - ceea ce m-a îngrozit cel mai mult - se spărgeau magazinele în draci. Dar fiţi liniştită...acum nu va mai fi aşa. Suntem mai evoluaţi, dispunem de tehnologie ultimu' răcnet, avem autorităţi mai competente, care pot inverveni în cel mai scurt timp, avem strategii, un program complet informatizat care va intra în curînd în funcţiune. Acum, suntem pregătiţi."

1. România a crescut prin scădere, în menţionata dvs evoluţie. Mama îmi spunea (la vremea aceea nu eram nici măcar pe planşa de proiectare, deci nu pot spune că vorbesc din experienţă) că lumea era disperată atunci...stare de spirit care cică e la genunchiul broaştei faţă de ce este acum.
2. Unde este ascunsă logistica aia nemaipomenită?? Unde, unde??? Că să-mi trag palme dacă o văzui pe undeva. O fi în rablele de tancuri care explodează când vor să scuipe vreun proiectil, sau în MIG-urile care ne ară cu talent văile şi munţile patriei?
3. Care, mai exact, sunt autorităţite alea "mai competente"?? Vreau nume, prenume, gen şi CNP. Aaaa...apropo! "Competent" nu are grad de comparaţie; ori eşti, ori nu eşti şi punct.
3. Acum ceva vreme se lansa cu ditai fanfara un progam ultraperformant, care cică coordona CAS-ul sau ceva. După 2 zile s-a blocat, fără măcar să fie măcar vreo impresie de calamitate naturală. Şi ce ziceaţi că mai intră în funcţiune??? Program, cu mai cine? Progrămel ăsta...e copil de Mondial, sau ce?
Dacă eram eu reporter, pe cuvânt că aşa întrebam. (FJSC-ul needs me grav, după cum mi-a spus mai mult ca amica condeească - asta vine de la "mai mult ca perfect, nu vă faceţi gânduri").

Până una alta.
La cum evoluează situaţia, cred că te vei considera norocos dacă se clatină pământul şi-ţi pică un bloc în cap. Au început deja rugăminţile de eutanasiere...mâine-poimâine vezi că se organizează slujbe religioase pentru invocarea regurgitaţiei din adânc. Viaţa este un lux din ce în ce mai indisponibil pentru publicul larg.
Da pân' la urmă...o avea grijă Dumnezeuş în caz de nevoie, poate îşi trimite vreo legiune de îngeri să proptească locuinţele binecredincioşilor ca să nu-i stârcească pe evlavioşi.
Ce să-i faci? Dacă Domnul vrea să avem şi noi clădiri ca nişte clădiri, ni le-o face şi p-alea.



Dacă nu...şi privind în jur, se pare că nu, o scoatem noi la vreun capăt.
Sunt încrezător în viitor...oricare (n)ar fi el.

miercuri, 2 martie 2011

Why so serious?

Emil Boc a anunţat că de la 1 martie începem numărătoarea inversă pentru ieşirea din criză. Care criză?? ROMÂNIA A REFUZAT CATEGORIC SĂ INTRE ÎN CRIZĂ (vorba cârmuitorului precoce), apoi a mai ieşit din ea de vreo...10? ori până acum. (conform aceleiaşi surse, de mare încredere)
Eu nu mă bizui pe imbecilităţi. Plus că, sincer, mi se rupe cu talent dacă România intră, iese sau rămâne proptită în recesiune...atâta timp cât viaţa mea nu se schimbă, e inutil să mă aprindă vreo flamă de entuziasm. Oricum, din câte văd, situaţia merge din rău în mai rău; când spui "Gata! Mai naşpa nu mai există", realitatea te păleşte în moalele capului. Aşa că, nu cred că ieşim din nimic. Nu acum, nu mâine, nu peste o lună, un an sau mai mulţi. Nu în timpul vieţii mele...care pentru mine ar echivala cu "niciodată". Nu are rost să îmi fac iluzii. E o idioţenie chestia asta cu speratul, plus că e cea mai sigură cale spre dezamăgire.
"Uimeşte-mă" este filosofia mea de viaţă..Şi mereu rămân năuc în faţa cotidianului. E de bine?

Nu cred că depăşim nici o nasoleală financiară, bancară, mobiliară, automobilistică, turistică, teatrală, fotbalagistă sau orice hram o purta ea. Un 0.01% cu care cică ar creşte economia nu mă încălzeşte cu nimic.
Cert este că primăvara vine cu noi scumpiri: cresc preţurile la alimente, benzină (deci a orice unde fluxul tehnologic include transportul...deci a orice) gigacalorie, până şi la hârtie. Noua lege a muncii va fi adoptată şi aplicată...dragi ascultători! Întrerupem buletinul de ştiri pentru un breaking news de o importanţă capitală pentru destinul ţării: Iri a primit custodia Irinucăi, rodul iubirii sale nestrămutate cu preafrumoasa Moni. Dar nici diva de Izvorani nu se lasă şi contraatacă grav, contestînd decizia instanţei!! WOOOOOOOOOOOOWWWWW!!! Nu se poate, doamnelor şi domnilor!!! Nu pot să credce-mi zăresc felinarele!! În timp ce apetisanta brunetă (atenţie domnilor cu anumite dotări...sufleteşti, desigur - în curând singură) îşi linge rănile primei înfrâgeri, Iri îşi duce odrasla în club şi se distrează fără ABSOLUT nici o grijă! Oare ce vor mai facecei 2 guguştuci? Cum se va termina telenovela despărţirii anului...ce zic eu? Despărţirea secolului!!!
Râmâneţi cu noi, pe programul...2 (n-am găsit altă rimă).
Stay tuned, pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Meanwwhile
Noul cod al muncii va fi adoptat. Poa' să se pună sindicatele şi-n cur şi-n cap, poa' să iasă lumet în stradă până...până se plictiseşte de Imnul Pinguinului şi îngheaţă la deştete, noul cod va fi adoptat. Clar. La fel cum se va întâmpla şi cu noua lege a educaţiei. Protestează studenţii? Sunt împotriva cursurilor obligatorii (mie mi se rupe, că mi-am încheiat socotelile la capitolul ăsta; dar mă gândesc la freo 2 persoane dragi, care mai au de tras la jug şi pe care nu le voi putea ajuta în nici un fel...) şi a imposibilităţii de a-şi mai da cu părerea la alegerea decanului? Şi unde-i problema? Mda...îşi leagă banderole albe de mâneca hainei, trimit colete cu zacuscă şi murături la parlament (să aibă şi mititeii de-o gustare, trăi-le-ar familia lor de rotundei), spânzură cearşafuri şi diferite bulendre la balconul camerei în speranţa că dau palme morale conducătorilor...



Băi, sunteţi întregi cu capul? Protestaţi, sau vă gâdilaţi la chiloţi? Palme morale??? GLUMIŢI!! Greşiţi din start, presupunînd că ăia mai au vreo moralitate pe care să le-o frecaţi voi!
La ei, la noi nu mai există aşa ceva! Când eram mic, am văzut câini care fugeau cu hălci de moralitate în gură. Pentru ăştia, codul etic nu mai există nici măcar la nivel de micron; e moartă şi putrezită, răspândită în cele 4 colţuri ale planetei! Duceţi-vă-ţi pe acolo şi o căutaţi, dacă poftiţi pălmuiri. Aici, nu mai există aşa ceva. Aici, dacă tot te apuci să vrei ceva, dai o palmă. Şi atât.Punct. Ceri şi gata. Protestezi radical: te arunci de la vreun balcon, îţi dai foc, intri cu camionul în vreun pălăţoc...d-astea. Altfel, te amăgeşti cu iluzii, te saturi sugînd resturile rămase prin dantură (d-aia românul nici nu prea le are cu periajul după fiecare masă), ţi-o freci singur şi pretinzi că faci menage a trois. Nu rezolvi nimic, în puii mă-sii!!

Codul muncii va intra în vigoare, legea educaţiei se va aplica.
Apoi, începe distracţia.



Peste puţin timp, Moni, Iri, Ţumpy, şi alţi divi din ăştia vor fi istorie. Când patronul îţi va pune sula-n coaste (aşa este expresia, n-am ce-i face) perfect legal, să alegi între a-i munci pe plantaţie sau a muri de foame în bojdeuca ta, când Statul îţi va lua cu japca vaca din coteţ, ca pe vremea Moromeţilor, nu ştiu ce importanţă va mai avea chiloţăreala mondenă.

marți, 15 februarie 2011

Ştiu...dar să mor, de vă spun!

"Traian Băsescu, la întâlnirea cu şefii filialelor PDL: Am premierul independent, dar nu vi-l spun"
http://www.antena3.ro/

O vorbă românească spune clar: "De tăceai, filosof rămâneai". Se pare că mr. president joacă în filmul cu Socrate şi tace sfios ca Şeherezada, la ivirea zorilor (Ups! Asta e altă poveste! Am încurcat borcanele...sorry)

Şi...ar mai fi o posibilitate:
Viaţa este rotundă (cam ca burtălăul videanului, dacă chiar vreţi o imagine grafică).
Te naşti cu mintea albă, ca o coală de hârtie; pe măsură ce trec anii consemnezi diferite informaţii şi o umpli, apoi, de la o vârstă, memoria începe să te lase, neuronii leşină pe capete şi gândirea îţi tinde spre starea de neprihănire iniţială.
Nu vroiam să cred acestă teorie...am crescut înconjurat de proverbiala înţelepciune a bunicilor (care nu mai erau chiar holtei şi domniţe, pe vremea când m-am hotărât să apar şi eu pe lume). Şi totuşi...iată dovada!

Super tare, frate!
"Na, na, na,na, na, naaaaaa...eu ştiu şi nu vă spun. Sâc, sâc! Bâz-bâz-bâz, balegă de mânz. Ce, vă ofticaţi? Eu ştiu şi...ghici ce?? Vouă NU VĂ SPUN!!!"
Făceam infantilităţi din astea când aveam 3 ani...că doar d-aia sunt infantilităţi. Le faci când ai o minte necoaptă. Sau când ai creerii terci. Sau când nu îi ai deloc. Sau când îţi curge scuipat din gură de prost. Sau când eşti prea tălâmb ca să ţii minte că după inspiraţie, următorul pas logic este expiraţia. Sau când eşti băsist.
SAU CÂND EŞTI BĂSESCU??



Şi ia ziceţi domn preşedinte: cam pe când vă putem urmări (cu fascinaţie, desigur) cum vă jucaţi cu pu..şca prin ţărână, de-a micuţii şi hoţii?? Pac-pac-pac!!! DUFFFFFFF!!! Trrrrrrrrrrrrrr...fugiţi, scăpaţi-vă pielea!!! Pac-pac-pac-pac-pac! GO, GO, GO, GO, GO!!!! (Rostogolire, fandare, răsucire, eschivare, ochire din cădere, tumbă înapoi) BUMMMMM..TRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR PAC-PAC-PAC!!!
Serios acuma...nu vă sfiiţi. Ce rost mai are să vă ascundeţi cele mai intime dorinţi ale trupului?? Toate lumea le cunoaşte!!! Daţi-vă-ţi drumul, ce naiba! Oameni suntem! Vreţi să vă scălâmbaţi ca-n Tom şi Jerry? Băgaţi scălâmbăieli pănă obosiţi!! Neîmplinirea viselor duce la frustrări grave...iar noi ne dorim un conducător lucid, cu capul pe umeri şi cu scaun la el (încă se vorbeşte despre cap în propoziţie). Vrem să ni se arate fanta de lumină din viitorul apropiat şi numai dvs ne-o puteţi arăta, pentru că aţi privit-o de atâtea ori, în intimitatea iatacului domnesc. Numai dvs puteţi duce la capăt acestă cimilitură ieftină (Da băi, aţi auzit bine. IEFTINĂ! Nu mai este scumpă, pentru că România a ieşit din criză!).
Deci...acuma sper că nu vă supăraţi de comparaţie... dacă ţara asta ar fi falusul lui Osirid, dvs aţi fi vraja care l-a învârtoşat spre naşterea mult iubitului său fiu, Domnul Aştrilor Şi Al Cerului.
Atât sunteţi de valoros pentru destinul neamului.
Şi să ne mai împiedicăm noi de un nume?? Când veţi fi pregătit, când vom merita să ştim, vom afla. E chiar aşa mare mâncare de peşte?

Ştiu...dar să mor, de vă spun!
Şi eu ce trebuie să fac la faza asta? Să-l aplaud?
MI SE RUPE!!

luni, 14 februarie 2011

Cugetări

Când am deschis televizorul, primul lucru care mi-a siluit retina a fost..hai că puteţi..o declaraţie de dragoste. Normal. (Valentinu and stuff, remember?) "Eşti aerul meu (care-l trag în prag de seară?), eşti viaţa mea, fără tine nu sunt eu (dar cine? Robocop?). Te iubesc laleaua mea." (Cred că la suavă îi place lalelelelele, sau ceva).
No...chestia e că sunt pe treabă, mi s-a sculat cheful şi mi-am înveselit ziua (ca să fiu sincer.. cu ajutor extern, că nu mai puteam. Apă de izvor, mai repede că mor, lămâi, lămâi!). NEway...ce a fost a fost. Chestia e că starea de fapt mi-a născut nişte întrebări la care nu am răspuns.


Care este diferenţa dintre un golan şi un intelectual?
NICI UNA! Fondul e identic, forma e ambalată altfel. Amândoi spun aceleaşi lucruri, dar în formulări diferite.



Când vede o bunoacă, golanul urlă franc: "Maamă, da ce te-aş fu..gări până îmi pierd vlaga!"; când vede o dalbă fecioare, intelectualul îi declară elegant: "Te iubesc".
Melteanul, cu limbajul lui de cartier, spune "M-am băşit"; cineva mai cultivat trage un "pârţ", un pudibond mângâie atmosfera cu un "vânt", iar intelectualul rupe gura târgului, gânditor: "Am eliberat o flatulaţie".
Grosolanul cere rugos: "Vreau o pereche de chiloţi". Intelectualul solicită cu tact: "Aş dori o pereche de lenjerie intimă". (Aaaa...apropos! se spune "pereche" la pantaloni, fiindcă are 2 craci - UPS!!! CARE E FORMA ELEGANTĂ???? REPEDE, CĂ-MI DAU CU FIRMA-N CAP!!!. Chiloţii, dacă nu au aşa craci, se mai pot numi "pereche"?)
Necioplitul declară tăios: "Mă duc să bag la maţ". O persoană de condiţie medie grăieşte limpede: "Mă duc să mânânc". Intelectualul o dă în bărci, galanton: "Merg să servesc masa."

Persoana cu vocabular grosier foloseşte vorbe lipsite de fineţe. Graţiosul va spune întotdeauna "ciorbiţă" (cu buzele ţuguiate) în loc de neaoşul "ciorbă".



Mult mai delicatul "punguţă" a înlocuit rudimentara "pungă", "plimbărică" se foloseşte în loc de necivilizatul "plimbare". Pe scurt, că mai am şi alte treburi pe planetă: dacă nu utilizezi dimunitivarea a ...orice?, clar eşti om de cavernă, primitiv de geniu şi de porc, grav.

Dar am o mică întrebare: de unde s-a născut fantasma conform căreia folosirea diminutivelor te transformă în aristocrat de renume mondial? Toată spălătura de varză cu regulile bunului gust, doar la asta se reduce? Hai să vorbim ca retardaţii!! Uau, ce cool! Sunt trendy, să-mi moară ţigla de pe kotetsu (asta e în japoneză, că cică în română iese un cuvânt prea mult prea frust) lu' porc!
Suntem un neam de boieri!! URA!!!! Noi suntem români, noi suntem romani, noi suntem urmaşii lui...Vlăduţ Ţepuţel!!
Uuuuuuuuuuuuu....iese naşpa, plus că se înţelege ca pixu! Totuşi, se pare că nu chiar pentru toate lucrurile se poate folosi o exprimare alintăcioasă...Dă prost la o anumită parte de public. Ma bad.

Desiur, asta nu schimbă lucrurile cu nimic. Suntem o naţie de tarabostes...şi totuşi, în toată viaţa mea, eu am întâlnit o singură şi unică persoană care emană rafinament nobiliar prin toţi porii. (Plecăciuni) Hmmmm....ciudat! Cred că e timpul să belesc ochii mai cu talent la lumea prin care mă învârt. Mai ştii că nu sunt înconjurat de Elwişi, Madonne, Williami şi Marlene, iar eu ca dobitocul, ignor totul? Sau, poate sunt doar ghinionist...de câte ori ies în lume, toţi sunt duşi la toaletă, să facă căcuţa. (sau pipilică...nu ştiu sigur, nu am controlat pe nimeni)
Sigur, aşa se întâmplă!

P.S.: Mai am o întrebare elementară: Sunt trendy dacă-s cool, sau sunt cool dacă-s trendy? Vreau să fiu....ceva la modă, dar să-mi bag (mănuşa, că mi-au îngheţat deştele) dacă ştiu ce!

sâmbătă, 12 februarie 2011

Tripod - The Reborn


Pentru...SE ŞTIE! Keep up ză good work!
Pentru Ellie: I got your back, too. Together, anything is possible...even wooping internet's butt. Sau îi luăm o drezină şi purcedem la pedalare: Arriba-ribba-ribba...IIIIIIHHAAAAAAAAAAAAAA!!!!!
Vremea mea trecuse, era rândul generaţiei tinere să iasă la rampă.
The Tripod se destrăma, pentru că eu îl părăseam. Trebuia să mă izolez. Singur, nu mai ţin seama de consecinţe, nu am remuşcări. E mai simplu.
Dar nu am putut face asta....niciodată nu fac ce trebuie. De ce aş începe acum? Am încercat, dar nu am putut. Nu sunt croit pentru viaţa în doi. Nu mă pot adapta. Îmi pierd lubrifierea mecanismelor interioare şi angrenajul începe să scârţâie, dă rateuri şi îmi pierd controlul. În doi, am reacţii din cele mai ciudate, uneori înspăimântător de agasante. Însă nu mă simt înjumătăţit pe nicăieri, ca să îmi caut vreo completare. Sunt cât se poate de întreg (serios, pe verificatelea), nu îmi doresc surplus de organe. Totuşi, funcţionez doar în 3. Respir, mă regenerez, doar atâta timp cât există trinitate. Trei, o cifră sacră, o cifră demonică, o simplă scrijelire pe o tăbliţă de lut. Viaţa în 3...pentru că între două, nu mă plouă.
Cu 150 de milioane de ani în urmă, viaţa se supunea regulii tripodului. Teropodele, mai rapide, mai eficiente şi mai agile, făceau legea într-o lume a greoaielor patrupede.


Acum domină sistemul dual, însă trepiedul a rămas cel mai statornic mod de abordare a problemelor. Viaţa în 2 duce la obţinea de soluţii absolute: alb sau negru, da or ba. "Only a Sith deals in absolutes"... Deci într-o lume cu adevărat democratică, trei-ul îţi oferă posibilitatea de a alege o cale de mijloc, reciproc avantajoasă: "Alb-negru-alb-negru-NEI-NEI!", vorba papagalilor din reclama cu acelaşi nume.
Nu suntem cavalerii mesei rotunde, unde toţi aveau aceleaşi drepturi. Noi suntem punctele de sprijin ale unui triunghi echilateral, pentru că toţi suntem la conducere, în aceiaşi măsură. Suntem axele care definesc o lume tridimensională, bogată în detalii. Trăim realităţi diferite, dar problemele pe care le întâmpinăm sunt aceleaşi. Suntem diferiţi, suntem zăpăciţi, suntem nebuni...dar ne completăm reciproc. Realism, pesimism, optimism; imaginea de ansamblu. Infern, Purgatoriu, Paradis; propria noastră lume. Corp fizic, corp mental, corp astal; omul.

Şi totuşi, regret.
Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. De ce fac asta?? Pentru că ţin la voi, pentru că acesta este modul meu de a v-o arăta. Cu fiecare cuvânt, vă dau puterea să mă distrugeţi, să mă pulverizaţi în atmosferă, să mă împrăştiaţi în toate colţurile pământului. Am încredere în voi, ştiu că nu o să faceţi asta no matter what. Arhimede obişnuia să spună: "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pământul din loc". Finţa umană este fragilă, eu nu am vreo altă pretenţie. Eu vă dau gândurile...nu este nevoie de mai mult, pentru a-mi destabiliza universul spiritual.
Adevărata faţă a unei persoane se vede în momentele limită, când acţionează din instinct. Instictul este definit doar de partea întunecată: frica, ura, nu se pot mima, nu se pot dosi, nu se pot uita. Le ai sau le ai, din două una. Cu toţii le avem, dar suntem educaţi să le ascundem. Pentru a trăi în societate, trebuie să ne creem o mască acceptabilă cel puţin de o majoritate. Momentele cheie, punctele critice anulează aceste convenienţe idioate, deci ele ne definesc. Angoasele ne definesc...iar discutînd aceste lucruri (nu întotdeauna plăcute) cu voi, vreau să vă arăt cât de mult vă preţuiesc. Întotdeauna şi fără rezerve. Vorbesc cu voi, ca cu mine însumi. Sunteţi extensii ale propriei mele existenţe. Dacă m-aş arunca de pe o stâncă, ştiu că voi sunteţi jos, să mă prindeţi (copii, nu încercaţi aşa ceva acasă!).
Am trecut prin momente dificile, voi aţi fost alături de mine. De cele mai multe ori vă lăsam fără cuvinte, însă prezenţa voastră m-a ajutat să îmi ţin creierii întregi. M-aţi susţinut, încă o faceţi...deşi de cele mai multe ori, eu uit. Sper, încerc din răsputeri să mă ridic la înălţimea voastră.

Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. Cu permisiunea voastră, voi continua să fac asta. Dar o să compensez. Pinky promise.
Aşa sunt eu, aşa înţeleg eu parametrii unei relaţii strânse...iar voi mă acceptaţi. Nu am nevoie de mai mult...nu mai caut altceva. Nu are rost. Compania voastră îmi este de ajuns. În privinţa companiei mele...v-am împărţit vouă toate acţiunile ei (btw, brilliant wordplay, Roxana).
The Tripod lives again and I'm proud to be a part of that.

marți, 8 februarie 2011

Trăirea unui prieten

Guest post by Ludoviov


Adorm în noapte.
Vântul trece peste gândul de departe…
Te chem în şoapte,
Şi mă doare într-o parte.

…E partea în care nu eşti tu,
Ci doar gândul ce te cheamă.
Aş vrea să spun şi da si nu
La strigătul tău: Ia-mă!

Trezeşte-te din visul meu
Si alungă-mă pe mine
Din gândul tău, să mor acum eu vreu
Ca să fiu din nou cu tine.

Tresar acum şi tot strănut
Cu un gol ce mă-nprejoară.
Nu e gândul că te-am pierdut,
Ci doar foamea ce mă omoară.

luni, 7 februarie 2011

Dragoste fără număr

Deci când te gâdilă filingul pe aortă eşti cu totul alt om; te deschizi ca o floare către minunile universului, percepi lucruri care nu ştiai că sunt acolo. Vezi păsărici (WTF????) care se scaldă în lumina soarelui, îţi îmbeţi urechile cu trilulituri de lire angelice, înaltul cerului ţi se pare mai scund (capătă o alură BOCciană, ca să fac o legătură cu teluricul autohton), existenţa ia o nuanţă roz-bonbon în degrade, smogul atmosferic îţi mângâie obrajii cu o gingăşie de catifea (puţin tocită pe la colţuri, ce-i drept), rahatul prinde mirosul trandafirilor de firmă (D&G, Vuiton, apa lu' Gio...chestii de gen), întâmplările banale capătă brusc un sens încărcat de misticism atroce (se scapă o cioară pe reverul hăinii tale: "Uite măi, micuţa creatură, ce drăgălaşă e...a făcut căcuţa...să pupe tata ciocu' ei de îngeraş. E un semn divin! Precis se gândeşte la mine...OF, CE FRUMOS E SĂ IUBEŞTI!").
Într-un cuvânt spus: totul ţi se pare mirobolant, senzaţional, extraordinar, emoţionant, fantastic, fulminant, mirific, incredibil şi întâi de toate, magnific.

Ce, nu mă credeţi?? Fugiţi, băi, d-aci...n-aţi întâlnit voi ce trebuia! Beliţi ochii mai cu talent, că nu se ştie de unde vă stropeşte norocul!
Nu mă dau pe mine exemplu, că poate-mi ziceţi că exagerez sau ceva. Vă prezint mostre din experienţele altor fiinţe, mult mai predispuse la trăiri neexperimentate vreodată de vreo cuvântătoare (om sau animal, deopotrivă). Personal nu mă jenez şi comentez totul pe parcurs.

"Să-ţi spun ce este dragostea adevarată. (Hai fra, glăsuieşte să te-aud! BĂ!!! LINIŞTE-N SALA CU MESE! Nu mişcaţi, nu respiraţi...aşa, frumos, să lăsăm creatura asta să se fleşcăie în voie. BĂ, NU MIŞCAŢI, AM ZIS!! Cine mişcă, nu mai mişcă! Care mişcă, MIŞCĂ MORT! Hai, mânca-ţi-aş, bagă volum pe sistem!)
Dragostea adevărată...E credinţă oarbă (Dacă îi pui şi-o balanţă-n mâini, zici căi coana Justiţica, să-mi sară ochii de te mint!), umilinţă fără preget (Să-mi dai banii cu căruţa, nu ţ-aş arăăta nici...MĂI! Asta nu-i umilinţă, nu?), supunere desăvârşită ("Porunca mea e lege pentru tine"...cred că începe să-mi placă. Mai zi...nu tăcea sfioasă, ca Şeherezada la ivirea zorilor), încredere şi dăruire împotriva ta însuti (Aici nu pricep), împotriva lumii întregi (M-am prins! Gică Contra altoit cu Gheorghe Dracu??). Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul (Vrei cu doi, depravato??) întreg celui care ţi le va zdrobi. (Cu plăcere)
miri"*



Uite măi, suava făptură, cum ne educă pe noi, grobienii din caverne! Dar vrea cu 2 odată...cam nimfomană, fătuca.
Ia să mai auzim, că începem să ne iluminăm.

"Te iubesc pentru că ... îmi alungi singuratatea într-o lume plină şi aglomerată. (Ia-ţi un câine; face acelaşi lucru). Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regasi (Cumpără-ţi o busolă; e mai ergonomică)[..]Te iubesc pentru simplele banalităţi pe care le faci (Mă trece piş), te iubesc pentru că bei apă ( Şi vrei să beau NUMAI APĂ, pentru că aşa îţi place ţie?? Ei las', că diseară mă fac rangă! Gogâie în extaz, ce mai?!), pentru felul in care te încalţi (Adică vrei să zici că-mi put picioarele, ai?), pentru felul în care porţi diferite obiecte (portofelul, spre exemplu?). [..] Te iubesc pentru că îmi zâmbeşti (De fericire că pleci, fă de la făptură gingaşă), pentru că mă alinţi (Am rămas cu un tic nervos, de când mi-a murit pisica). [..]Te iubesc pentru că nopţile sunt minunate alături de tine (Este că sunt viril??), triste când lipsa ta umbreşte zâmbetul meu (Nesătulo, nu-ţi mai ajunge duzina de vibratoare!)... Te iubesc orbeşte! (DEMONSTREAZĂ, SĂ TE VĂD!)
Elena"

Of, ce frumos!! Numai o castă fecioară (2în 1...cam greu găseşti aşa ceva) putea găsi vorbili alea atât de...UAU! Simt cum mi se îngroaşă coarda sensibilă iar pipota tremură de nerăbdare, dorind mai mult, mai adânc...mai...AAAAHHHH!

"Închid ochii şi-mi imaginez că eşti lângă mine. (Mâna dreapt-o ţin în poală, poza ta în mâna stângă). Parcă îţi simt şi atingerile (Uuuuuuuuuuuuuuuuu), şi parfumul (Am consumat o cutie de spray pt tine, ursuleţ!). Mă cutremur (Frate, te susţin! Nici eu n-am ficaţi pentru aşa ceva!)! [...] Îţi simt prezenţa chiar şi când nu eşti lângă mine, fiindcă esti o parte din mine ( Şi eu din tine: Tincuţa, Tincuţa mea, nu mai da din fund aşa...nebunatică cum eşti, s-ar putea să mi-o suceşti...A! A! A! Apă de izvor, mai repede, că mooooooooorrrr - desigur!!!)
Adiţă B."

Băi Adiţă, tată, eşti strong, să-nnebunesc de te mint!! Bravo!! Cu abureli din astea, sigur înscrii şi tu, măcar o dată!! Ţine-o tot aşa! Păşeşte fără frică, fix ca Walker. Johnnie Walker. (pentru alte detalii apelează casa prezidenţială...nea' Traian se are în domeniu.)



Gata, time out! Need a break or something, că mi se topeşte mitocondria-n celulă!
Sunt şef la secţia de insensibili, ştiu. Dar nu mai pot în seara asta...poate mâine? Ce ziceţi??
Un singur lucru mai vreau să adaug: stiţi ce declaraţie de dragoste mi-ar plăcea mie să aud?? Ceva simplu şi eficient, ca pentru un profan nenorocit...ceva ce ştiu sigur că şi ea vrea. Vreau să aud doar două cuvinte...cele două cuvinte magice, singurele din lume care pot schimba viaţa unui om năcăjit: WASH ME!

* Ziceri sustrase de pe http://www.e-dragoste.ro/. Curat profesionişti, păi cum, altfel?

sâmbătă, 5 februarie 2011

Science Fiction pă real


Aş mai fi avut de comentat nişte declaraţii iubăcioace maxim, să ne mai râdem şi noi niţel...doar că mi se sterpezesc dinţii de la atâta ofrandă pe altarul primordial. Pauză de cafea, deci.

În demersul meu plin de romantism am trecut cu vederea peste o ştire care m-a amuzat la culme:
"După ce anul trecut au avut parte de tăieri peste tăieri, bugetarii şi pensionarii pot să-şi mai descreţească frunţile. Luna aceasta, peste un milion şi jumătate de pensionari vor primi mai mulţi bani, a dat asigurări premierul Emil Boc."
http://www.antena3.ro/

WOW!!! Cresc pensiile şi salariile...sau mai precis, se micşorează tăierile pensiilor şi salariilor. Aşa ne-a asigurat Boc. BOC!!! Adevărul e că de câte ori a zis ceva, fix aşa a fost (nu mai încep înşiruirea de evenimente arhicunoscute, că devin obositor)! A avut dreptate omul, la milimetru. Ce e-al lui, e pus deoparte! Acum ne-a asigurat..putem să mergem liniştiţi, la schi. După părerea mea, e o activitate care ne va antrena pentru viitor.
No, păi ce mai e de spus?
Pensionar mereu să fiu,
Să trăiesc aşa cum ştiu,
Ca la 70 de ani,
Plin de boli şi fără...plin de bani...pac-pac-pac-pac-pac-pac.

Prostia mare ştiţi care este?
"Românii nu mai au încredere nici în guvernul Boc şi nici în preşedintele Băsescu."
Nu o spun eu, o spune un sondaj GSS 200, apărut astăzi.
No, şi NE ASIGURĂ BOC? Dacă ştiam că e concurs de bancuri, mă pregăteam şi eu cu ceva, nu vedeam aşa, cu mâna-n cur.

Dar, să vedem mai pe larg ce mai spun concetăţenii zilele acestea...

"Mai bine de două treimi dintre români consideră că statul acţionează ca un duşman al cetăţenilor. 67% dintre romani ar vota pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dacă mâine ar avea loc un referendum pe aceasta tema. 77,4% dintre români cred că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită. 77,1% dintre repondenţi califică activitatea Guvernului ca fiind foarte proastă."
http://www.antena3.ro/
Nu ştiu cum să spun, dar sondajele astea mi se par idioate. "Dacă mâine ar avea loc alegeri"...băi, fiţi serioşi! AU FOST ALEGERI, poporul a dat buluc la urne să-l ştampileze pe Băsesc. Dacă ne murea cârmuitorul de foame? Fie-sa nu se mai dădea în bărci pe la euro-parlamentari (le zice aşa că-s din Europa, presupun; dacă erau în America, le zicea dolari-parlamentari...iar în Botswana..nasol; îmi pare rău pentru ei); ailaltă fi-să poate nu mai avea bani de întreţinere şi o executa silit vreo bancă; Udrea nu mai făcea şpagat între ministere, noi nu-i mai vedeam frunza... Doamne fereşte! Deci era Apocalipsa pe aici, dacă nu se vota cum trebuie.
Şi-acu a dat bleanda-n toţi! "Dacă mâine ar fi alegeri...". Ei, uite, că NU SUNT!! Vă ofticaţi? Luaţi UE să v-ajungă, că d-aia avem reprezentanţi acolo-şa la Ăi DE Sus! Să se lupte pentru popor, pentru voi! Să vă dea..de toate, să fiţi fericiţi!

Dar, hai să nu fiu cârcotaş. Îmi place. Serios, fără 'şto. 67% ar vota pentru suspendarea marinarului...sincer, nu cred. Şi chiar de ne-ar lovi o molimă de inteligenţă (măcar o aromă...aşa, cam cât neuronii viermilor inelaţi), facem pariu că se găsesc alţi 68...chiar 80% de mioritici care să se pună contră? Buturuga mică răstoarnă carul mare, băi...minoritatea întotdeauna are ultimul cuvânt!
Şi să mai crezi în sondaje? Ce, ei nu trebuie să-ţi facă serviciul? S-au angajat sondori, statul nu îi plăteşte degeaba!

Tăierile se vor diminua. Ne asigură Boc. Românii nu au încredere în guvernul Boc. Boc nu este guvernul.

vineri, 4 februarie 2011

Between the lines

Pentru că nu m-am terminat de spus

Pe vremea tinereţii mele încă nu se născuse nebunia semeseurilor care mustesc de sentiment. La noi în ţară, abia erau zorii telefoniei mobile.
Pe atunci, şmenozeala maximă era să ai celular. În pauzele orelor de curs, colegii se adunau în jurul celor care aveau o astfel de sculă performantă şi se minunau în cor. Apoi începea sesiunea de laude: "Băi, stai să-mi auzi soneriile! Vreţi să vă cânte Mozart?? Am telefon polifonic, se aude beton!". "Mnea...asta nu-i nimic pe lângă ce am eu!! Deci telefonul meu este polifonic, dar are ŞI ECRAN ÎN CULORI! Mozart color, beiiiiiiiiiii... Deci sunt bun, sau cum?! Dacă vă mai spun că am şi credit pe el (chiar pauza trecută i-am trimis un mesaj femeii mele) pică chiloţii de pe voi!"
Da, dom'le. Erai miezul din fanta altoit cu gaura de la covrig dacă aveai mobil, însă ştirbeai gura târgului dacă exista şi ceva credit pe el. Câţiva cenţi sau doar 1$, aveai cu ce. Nu îţi trebuia să vorbeşti, nu aveai de ce...se născuse codul bipurilor. Când frecai menta şi ţi se scorojeau creierii de plictiseală, comunicai cu prietenii: BIP!! "Bună, ce mai faci??". Dacă MINUNE! primeai un mesaj, tu răspundeai codificat: 1 bip= DA, 2 bipuri= NU, 3 bipuri...aici era mai complicat. Atunci, în vremea mea, nu sunai la radio dacă vroiai să îi spui toantei c-o iubeşti, dar erai în pană de inspiraţie; nici măcar nu exista nu exista "baby, u're my paraschute", că să dedici clipocelii aortice Atunci, dădeai bip; 3 bipuri, o iubeşti. Cu cât îi dădeai mai multe bipuri, cu atât o iubeai mai mult. Clar. Vedeta clasei era un coleg care ajunse la 100 de bipăieli...record mondial neîntrecut nici până în ziua de azi. Deci îşi iubea gagica...era frânt, tochitură în sânge, zdrobit după ea. Era un Superman printre colegi, însă fătuca asta era kriptonita lui...i se înmuiau gladiolele când o vedea. Mamă, şi ce ar mai fi înmuiat şi el!! Se topeau colegele când intra în clasă, el avea ochi pentru una. Apoi a...a scos-o la film. A fost prima dată când o făceau, amândoi adică. Le-a plăcut, aşa că nu a trecut mult până l-a scos ea pe el; apoi s-au calmat. Iubirea a trecut. Ce are un început, are şi un sfârşit.
"De ce nu m-ai învăţat să respir fără tine?". Simplu. Pentru că va veni alta.

Nu cred în IUBIRE.
Adică...cred în iubire, dar nu în IUBIRE. (e o mică nuanţă, pe care cultura occidentală nu o subliniază...spre deosebire de cea niponă, de exemplu). Nu cred că există acea iubăciune mirobolantă şi diafană, veşnică şi nemuritoare, omniprezentă şi atotcuprinzătoare. La nivel ideatic, da. Menestrelii o cântă duios, poeţii îi închină ode emoţionante, pictorii o visează şi-o pictează...dar în realitate este doar o flatulare în vânt de seară. Iubirea aceea este o dorinţă, un efect Placebo pe invers, care există numai în mintea individului. Este ceva contra naturii, o ipohondrie dementă şi searbădă. O maladie închipuită, care cică stă la baza Universului. Universul e o debileală haotică.
IUBIREA ADEVĂRATĂ NU EXISTĂ...pentru că atunci, ar trebui să existe şi una falsă. Sentimentele cică-s pure...deci nu, nu se poate!

Eu cred în ceva mai uman...o pasiune mai fierbinte, o îndrăgosteală care vine şi trece, ca acceleratul prin gară. Este acea iubire care o îndeamnă pe completarea sufletului să îţi spoiască maşina cu inimoace de ruj; e o prosteală, o exagerare, un motiv pentru a obţine...diverse. Este o libidinoşenie cool, mereu în tendinţe, mereu la modă; este atât de rară, încât o experimentează toată lumea, pe unde apucă, cât mai repede, ca să o simtă la maxim. Este impulsul romanţat, care ascunde preacurvia. E o nebunie de moment. În timp, trece.
"L-am iubit pe fostul, dar acum mi-am găsit locul în Univers. Cu pisoiaşul meu simt că am un rost, lucrurile vin de la sine. El ESTE ALESUL"...până apare următorul. Hai, să mori tu! Cum adică "ai iubit", dar acum iubeşti iar? Cam de câte ori dai peste dragostea unică? Nu e puţină contradicţie logică? Plus că...Ce se întâmplă cu nenurirea acestui sentiment superior? Dacă spui "iubire", nu există timpul trecut. Parcă "etern" se referea la ceva continuu...dar poate s-a schimbat sensul cuvintelor, cât am fost eu plecat să ud buretele. Clar, aşa s-a întâmplat.

La tinereţe, când nu ştii ce-i cale pe vale, iubirea este nevalnică, înnebunitoare, obsesivă. E concurs de înscris iubiri, ca să nu rămâi de prost. În timp, totulse maturizează...ei căcat! Nu se maturizează nimic, doar că în ecuaţia afectivă invervin alţi factori, mulţi din ei cât se poate de egoişti.
Iubirea este necesară ca să astupe gura lumii; căsătoria, ca să intri în rândul lumii. Fără o nenorocire de hârtie de la primărie, eşti fără căpătâi. Partea cu Isaia dănţuieşte este doar o tradiţie necesară tot apartenenţei la turmă; dacă nu ar fi aşa, nu ar exista divorţ. Te uneşti cu aleasa în faţa lui Dumnezeu din dragoste, omul nu are voie să desfacă acea legătură...parcă aşa se spune pe acolo. Şi totuşi, iubirea trece, cercul se frânge.
Iubirea este necesară, pentru că uşurează viaţa individului. Nu mai stai cu grijă să îţi calci chiloţii şi să îi arzi. Nu mai mânânci cartofi prăjiţi în culcare şi-n sculare, pentru că fata/femeia de lângă tine, în principiu, îţi asigură nevoile de bază (gândire tribală, dar adevărată; nu mă feresc să o recunosc, pentru că nu am de ce să fac asta). Ca să nu mai zic că dacă îţi vine chef de jughineală, nu mai bagi lucru manual sau alergi prin cluburi, că poate ai noroc şi îţi surâde norocul...acasă, te aşteaptă ceva sigur. Plus că în doi, ratele la casă şi la maşină sunt mai uşor de suportat. În doi, îţi mai permiţi şi un restaurant din când în când.
Apoi..tinereţea se duce, nu mai poţi umbla din floare în floare (asta desigur, dacă nu eşti vreun virinel, o culme a potenţei...de obicei financiare). Apare rutina, apoi frica de singurătate, teama de o moarte în uitare. Apare neputinţa, nevoia unui ajutor.

Sunt grosolan? Mdea...Hai să căutăm motivaţii boeme care să poleiască rahatul...să ne stimuleze la coarda sensibilă, să menţină iluzia de fiinţă evoluată.



Băi, mă leşi cu IUBIREA? Nu cred în ea, nici în ruptul capului. Este o minciună strufantă, o culme de ipocrizie care apare din motive pur fizice sau sociale. Quasimodo niciodată nu a fost iubit de Esmeralda, pentru că nu avea de ce. Nu avea nimic. Mila nu e dragoste...poate o componentă a ei, dar nu un întreg.
În India nu se făceau căsătorii în afara castei. Era legea lor. Chiar dacă s-ar fi dat voie, aşa ceva nu era posibil. Odată ce creşti într-un mediu şi te obişnuieşti cu anumite standarde de viaţă, logic, vei căuta ceva asemănător, sau mai mult. Niciodată nu priveşti în jos. Evoluţia nu pe asta se bazează. Abordări gen "lasă, că dragostea completează totul" sunt pure idioţenii. Era un amărât, curgea jegul de pe el, umbla în zdrenţe...până când IUBIREA. Până când, plecat la cerşit la văzut o fiică de baron şi s-a îndrăgostit iremediabil de el...pă dracu! În trecut, cei din clasele sociale inferioare nici măcar nu erau consideraţi oameni. În prezent...Dragostea trece prin stomac. Nu suntem fiinţe eterice, să ne hrănim cu concepte. Chiar dacă apar situaţii când este ignorat, materialul distruge orice, în cele din urmă.

Indienii au fost practici. Au întocmit reguli uneori brutale, dar cel puţin, din societatea lor lipseşte făţărnicia care ne caracterizează nouă viaţa.


P.S.: Chiar dacă în micul meu expozeu m-am referit mai mult la partea masculină, situaţia este mai mult decât identică pentru ambele specii umane.
O persoană, de orice gen ar fi ea, este pălită de iubire doar când îi sunt îndeplinite o sumă de aşteptări. Când apare altcineva mai atractiv, iubirea se mută. Elementar, dragul meu Watson.

marți, 1 februarie 2011

Love stinks in the air

Pentru că, acolo, chiar nu am terminat ce aveam de spus

O să-mi iasă pe nas iubirea zilele acestea. O să vomit iubire amestecată cu bucăţi de fiere. Doar suntem în februarie, nu? Inimoace de plastic; pernuţe beculitoare; căni căntăcioase; cuvântări zaharisite în asemenea hal, că mă ia cu leşin la sentiment; maimuţoaie de puf; baloane dantelate; transfer de bale la fiecare margine de şanţ şi toate cretinismele de gen. BUCURAŢI-VĂ, E VREMEA COLINDELOR!
Lumeeeeee lumeeeeeeee "...Arată-i că o iubeşti pe aia care o iubeşti! Declară-ţi dragostea la radio, să te audă o ţară întreagă!!! Eşti în pană de idei? Te ajutăm noi!! Trimite sms la 6969 cu numele tău şi al jumătăţicii tale, iar noi o rezolvăm! Nu ezita, ca prosta-n faţa..cofetăriei!! Dovedeşte-ţi dragostea aici, să vadă toată lumea!"



Da' eu nu pricep. De ce trebuie să îmi iau lumea ca martoră, când fac...ORICE?? Dă-o-n mă-sa de lume, mi se zburduncăne de ea!
Sunt în pană de idei...adică nu mai ştiu să vorbesc, sau cum? "Tu fată, să-mi moară antena ..(măi...nu vă gândiţi la prostii)...de bulgari că-mi place de tine!". Scurt şi la obiect. Ce-o mai iei prin învăluire din aia romantică cu zânule, îngeraşi dalbi, crochete de pui, pets, şaorme şi alte metafore de boem ratat? Simplu, tată! De ce să mai abureşti?
Dar sunt rău, pe alocuri chiar ipocrit. Când ai o persoană specială, te face să te simţi special. Diferit. Deci, dacă tot te foloseşti de comparaţii hiperbolizate (în limita bunului simţ, totuşi) ca să îi spui ceva să atingă norii şi ploaia în secunda 2, măcar fi în puii mei original! Adică TU, cu limbuţa ta, nu un mesaj standard de pe telefonul mobil.

Nu cred în iubire.
Mi se pare o aberaţie cretinoidă, un simplu cuvânt gol care cică este deasupra tuturor, dar nu spune nimic, în principiu. Greşesc? Daţi-mi o definiţie a iubirii care să fie valabilă la modul general! Presiunea este forța pe unitatea de suprafață aplicată în direcție perpendiculară pe acea suprafață; randamentul este raportul adimensional dintre lucrul mecanic util si lucrul mecanic consumat; intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară ce măsoară sarcina electrică care traversează secțiunea unui conductor în unitatea de timp; difuzia este un proces de amestecare spontană a particulelor a două substanțe, acționând treptat până la completa și ireversibila omogenitate a acestora. Iubirea ce este? Ce unitate de măsură are în sistemul internaţional? Când ştiu că iubesc?
Cineva, (o tânără domniţă, dulce şi suavă...conform clişeului, plină de sensibilitate abstractă ruptă din sferele pătratelor ancestrale, desigur) scandalizată de propriile păreri, mi-a răspuns melancolic, cu privirea pierdută prin zări nedescoperite de civilizaţie: "Dacă nu ai întâlnit TU iubirea, nu înseamnă că nu există". S-o întâlnesc? Adică cum? Merg pe stradă şi îmi sare iubirea în braţe, de după ghena de gunoi? "BAU!! Ghici cine-i??"


Alerg după autobuz şi calc în ea? "Fleoşc! Am ceva iubire pe pantofi. Miroase tare, aşai?" ; Stau crăcit în pat şi mă trezesc călărit de o dragoste sucubă, care mă muşcă pofticios de ureche? "Ah-Oh-Ah, ce bine îi. AAAAAAAA, BITE MY ASS AND FUCK MY BRAINS OUT!!! C'MON DARLING!! IIIHAAAA....Riders on the storm..."; O culeg dintr-un boschet, înnodată, albă şi flască, sau cum? "Bleah! That's grose, man!!! Iubirea asta-i cam folsosită". Nu pricep asta cu "n-ai întâlnit". Şi mai precis, ce n-am întâlnit? N-am fost îndrăgostit? Hai, să mori tu! Îndrăgosteala nu e iubire, e doar o pasiune mai puternică ce vine, apoi trece cu timpul. Nimic mai mult. Orice are un început, are şi un sfârşit...Ce dracu' e aşa complicat? Mă îndrăgostesc mai des decât fac piş dacă îmi pun mintea, dar asta nu înseamnă că mă sparg de iubire.
Altă duduie, fără să stea prea mult pe gânduri, mi-a recitat calm: "Iubirea e atunci când îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi". Hopa..citate din cărţi! Păi zi frate-aşa! Ideal ar fi fost să ai o părere proprie, dar merge. Deci e cu aproapele..Păi dacă eu îmi cumpăr o îngheţată, apoi îmi piere cheful de ea şi o donez primului aproape care îl întâlnesc, se pune că-l iubesc? L-am tratat pe el ca şi pe mine, deci...ia uite amorezul din mine pe unde era! Băi, şi mă speriam că nu există! Mare prostie din partea mea...
"Şi dacă vine o fiică de maharajah (adică obeză de avuţii), tunată după ultimele răgete ale modei, deci de o neasemuită frumuseţe? Nu o iubeşti?" Nu, e o simplă dorinţă pentru un viitor asigurat, dublată de o nevoie carnală din cele mai comune.
"Bunicii mei s-au căsătorit şi se iubesc şi după 60 de ani de căsnicie". Un contract social, frica de singurătate, obişnuinţa, dorinţa de a fi în rândul lumii. Poate, o anumită doză de respect pentru fiinţa care te-a suportat atâţia ani.
"Îmi iubesc prietenul; suntem de 6 ani împreună". Şi ce, vrei să te-aplaud? Dacă renunţi la el, ţi-e teamă că nu va mai alerga nimeni după tine şi rămâi nevorbită şi neînţeleasă??
Hai, alte întrebări? Care mai doreşte, care mai pofteşte?? Love guru e aici, pe treabă.

Îmi place de o fată. Dacă îi spun "te iubesc", sigur o jignesc.
Iubirea este o curvă la colţ de stradă, un pretext peste care te împiedici când ai chef să ţi-o pui. O iei în gură, o scuipi în faţa diafanei, hunga-punga haidi băi şi s-a terminat. Dacă îţi place, stai cu ea şi peste ceva vreme repeţi figura iubăcioasă. Dacă nu, "scuze fată, trebuie să merg la baie" şi uiţi să mai vii. Simplu şi eficient.
Clar, cea pe care o plac nu va auzi cele 2 cuvinte în veci, din gura mea. No, sir. No. Huh Huh. No. No! No! No! Hell No! NO! NO! I refuse to... No! No!

Nu spun "te iubesc". Nu acum, nu într-o zi a anului sau într-alta. Sunt mai Gică Contra, nu îmi place să am răspunsuri pavloviene când stabilesc unii şi alţii! Cu atât mai puţin de "Valentine's Day, ziua îndrăgostiţilor". Ziua lu' drăgăstoşi...Ce-i idioţenia asta? De ce ar avea cineva nevoie de o zi, ca să poată spună că vrea să se joace de-a doctorul cu tuta din dotare?? Care-i scopul? În restul anului îl părăseşte potenţa verbală? Restul timpului ia laxative contra fluturăcelilor stomacale? Hai să celebrăm nimic! O, da, da! Suntem în tendinţe, baby, alături de o cireadă de libidinoşi decervelaţi!
Păi dacă tot vreţi serbări, mâine e ziua în care am făcut prima dată la oliţă! A fost un adevărat eveniment mondial, ţinînd seama de faptul că pe vremea mea nu se inventase pampers-ul...şi mama îmi spăla scutecele e mână. Apoi, peste 3 zile se fac 25 de ani de când am scuipat prima dată. N-a fost o flegmă din aia cu noduri...mai mult o ploicică dispersă, care oricum, a ajuns tot pe mine. Dar am încercat...şi am învăţat o lecţie valoroasă: nu e bine să o faci contra vântului (în special când nu ştii cum).
No, ce ziceţi? Mai am o căpiţă de date importante pentru viaţa mea! Nu le sărbătorim?

Iubirea...ca subiect de carte, film sau muzică, merge. Teoretic, este o idee valabilă. Practic, nu există aşa ceva. Iubirea aia unică, eternă, plină de bunătate, care iartă totul, crede totul şi speră totul nu există. Este un unicorn rupt dintr-o poveste; alb şi mlădios, o frumuseţe delicată care îţi răneşte sufletul cu puritatea ei. (Cum??? S-a descoperit un inorog viu, pierdut în sălbăticia junglei amazoniene?? Da, sigur! Un ponei cu un corn pe nas, lipit cu aracet. Megatare, ce să zic!!)
Iubirea e ca sfinxul egiptean. Un monument grandios care îţi taie respiraţia prin măreţia sa, un gigant care rezistă vicistitudinilor timpului. Dar care nu există în lumea reală. Este o simplă plăsmuire a minţii omeneşti. Iubirea, bibelou de porţelan. Lasă-l pe milieu, lângă peştocul moştenit din fundul bazarului şi carpeta cu "Răpirea din Serai"; nu-l şterge de praf. Dacă îl iei în mână, se sparge...mai bine lasă-l acolo unde e şi nu mai încerca. Fă-i serenade, recită-i poezii, spune-i poveşti nemuritoare, închină-te la el, adu-i ghirlande de flori, fă-i ce vrei, numai nu-l mişca din loc. Cioburile unei himere te taie al dracu de rău, iar durerea e cât se poate de reală.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!! Tâmpesc!! Îmi vine să-mi iau câmpii, să mă duc peste 9 mări şi douăj' dă ţări, să fac pe mortul şi să nu mai iau contact cu vreo fiinţă vie de pe planeta asta. Măcar acum...sunt un intrus în viaţă, luna asta! Nu mai pot cu tembelismele!! Unde să mă mai ascund?? Intru într-o grotă şi torn o tonă de pământ la intrare...but then again, l-au găsit pe Marele Saddam, d-apoi pe mine, care-s un scuipat într-o tornadă pe lângă el. Şi totuşi...vreau să plec, vreau să fug de mine, vreau să mă vaporizez în neant. Vreau să mă dedublez, să îmi trimit ki-ul în alte dimensiuni astrale şi să îl las acolo! Poate se usucă şi pică, de la nefolosire. Dă-l în pisici...ce-am avut şi ce-am pierdut?
Doar că nu pot. Pe plaiurile mioritice, drumul dintre 2 puncte este mereu în construcţie.

Smiley - Plec pe Marte feat Cheloo

Asculta mai multe audio diverse

luni, 31 ianuarie 2011

Pentru câţiva lei grei în plus

"Sărăcia îi împinge pe români să recurgă la gesturi incredibile. Rămase fără bani, sute de femei au ajuns să îşi vândă laptele matern pe internet.
Vând lapte matern, proaspăt recoltat, preţ negociabil - anunţurile de acest gen de la mica publicitate s-au înmulţit simţitor în ultima perioadă. În cele mai multe cazuri recoltarea se face în condiţii improprii, însă mamele fac orice pentru un ban în plus."

http://www.antena3.ro/

Ruşine! Hoţilor! Mişeilor! Oameni răi aserviţi mogulilor, ce sunteţii voi de oameni răi!
Auzi, auzi..."sărăcia le împinge pe mame". PENIBILILOR! NE-NO-RO-ŢI-LOR! Băi denaturiştilor scârbavnici! Dragostea maternă şi cel mai profund spirit creştin le împinge pe mame să facă asta! Nu scrie la Carte să îţi iubeşti aproapele, să îl cinsteşti ca pe tine însuţi? Se ştie că laptele matern este cel mai complet şi benefic aliment pentru fiinţa umană, iar aceste martire pe altarul iubirii îl împart tuturor pe degeaba, contra unei sume modice din care să trăiască şi gura lor cu ceva. Într-o lume a E-urilor cancerigene, cea mai dragă fiinţă vă dă lactoză de oamă originală! Sculă germană printre lactate, măi tăticule!! Lapte proaspăt recoltat şi cald încă, pentru ca atunci când îl bei să te răscolescă aroma celei din care izvorăşte viaţa pe planetă.



Ce oare poate fi mai frumos de atât? Curat splendoare-n iarbă! Asta este, băi neaveniţilor! Băi vânzătorilor, aruncaţi cu noroi în cele mai valori ale acestui popor!! HUOOOOOOOOOOOOOOO INSENSIBILILOR! Meschinilor şi negrilor la suflet! HUUUUOOOOOOOOO, cârpe netrebnice!

Da' slugile ce să priceapă? Bagă mogulu' banu', tonomatul cântă la comandă! Mortu' cu cireaşa-n gură ."Imediat şefu'! 'Trăiţi sefu'! Imediat! Moş Crăciun şi prietenii săi...asta....Mortu' cu cireaşa-n gură , Mortu' cu cireaşa-n gură"
Auzi, auzi! SĂRĂCIE! Mi se umflă vena cavă de pe frunte, numai când citesc aşa ceva! SĂ-RĂ-CI-E, ete zdrânga!!! Băi! Băi, tu ăla din Mybac (bacul meu, adică - hehehe...cine ştie, cunoaşte engleză)! Tu vezi vreo urmă de sărăcie pe undeva? "Nu dooom, nu dooom...yo matu', toată lumea amatu' yayo! N-am ce dăyo! Ce fuckyu yayo! Pffff, shit-shit puii yayo!!"
EI, AŢI VĂZUT???? Declaraţie la cald! Mai vreţi ceva? La noi nu e sărăcie! Sunt săraci doar milogii, ăia care trăiesc ca nişte lipitori pe spinarea lu Stat şi cer de pomană! Da' gata, s-a tăiat macaroana! La muncă, băi!! Cine nu munceşte, nu mănâncă! Aşa spune Luxtenul Patriei!
La noi nu e sărăcie. Noi trăim între mirificii sâni ai lu' Antonia, numai că suntem atât de idioţi că nici nu-i vedem! Avem tot ce ne trebuie, şi chiar mai mult de atât! Viaţa cu belşug în plus...dar şarpele, când îl doare capul, iese la drum să fie strivit!! Aşa suntem noi! Noi ne drogăm cu televizorul, ne acoperim ochii minţii cu un văl mortuar şi credem că stăm în mizerie. Avem o ţară minunată, Băzeul Încrucişat se luptă din răsputeri cu corupţia şi sistemul ticăloşit ca să ne scoată la liman! Se speteşte pentru noi şi noi...voi vă plângeţi! "Vrem salarii, vrem pensii"...păi la ce vă trebuie aşa ceva? Voi credeţi că din asta se trăieşte??

Hotărât lucru, la noi nu e sărăcie. Şi de-ar veni aşa ceva pe aici, o zgornim de nu se vede!!
"Bună ziua, bună ziua. Mă cheamă Lucia. Saracia Lucia!"
"Pfaiii...eşti atât de frumoasă! Dar nu se poate...du-te păsărică, d-aci! N-avem nevoie de serviciile tale! Clipoceşte din ochi cât vrei!! Arată-ţi tâţoacele pân' te plictiseşti, crăceşte-te în şpagat pe 3 scaune, că nu ne impresionezi! Hai du-te! Că acu mi se scoală Mântuitorul Neamului şi îţi trage laba la ochi! (s-au pe unde-o putea şi el...oricum, ţi-o trage sigur, sigur. Garantez)"

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Diabolique



"Artrostop Plus" îţi dă ariiiiiiiiiiiiiiiipiiii...ştiu. Acum, măi tătăică, ia încearcă să mai joci şotron şi acum:

miercuri, 26 ianuarie 2011

Dorinţe


Astăzi:
"Ceauşescu ar fi împlinit azi 93 de ani: Zeci de nostalgici, la mormântul fostului dictator"
http://www.antena3.ro/

Undeva în viitor:
Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 2580 de ani; stafiile ramolite ale câtorva nostalgici s-au adunat la mormântul fostului dictator, spre a-l slăvi şi elogia. Îl vor înapoi pe dictator.

Mai departe în viitor:
Dacă ar mai fi trăit, cel mai iubit fiu al popo...nu! că facem confuzii. Dacă ar mai fi trăit, Matusalemicul Cizmar ar fi împlinit astăzi ceva fără număr, fără număr, fără număr. Încă este dorit de urmaşii neamului, chiar dacă acesta nu mai există.

marți, 25 ianuarie 2011

Capu la lista eurupeană



Primul loc din Europa.
URRRAAAAAA!!! AM ÎNVINS!! Suntem cei mai buni! Noi suntem români, noi suntem romani, noi suntem urmaşii lui Traian!!! Mutu' ute pământul, se ştie!!


Băi frăţicule! Suntem, sau nu suntem pe primul loc? Mai contează la ce? Doamne, mulţam, Doamne, pentru că ni l-ai dat pe Matelotul Neamului, acest şaman binecuvântat care a oblojit rănile unei întregi naţii!! Fără el nu reuşeam să fim cei mai superiori din Europa. O, DA!! Spank my ass, baby, I was a bad boy! Da, DA, DA! Suntem cei mai the best!
UE Europule! Te-am lăsat în urmă, bei....suge-ne ţeava de eşapament, că atâta mai vezi de la noi! Te doare opulenţa noastră?? Hai, spune drept! Te râcâie....să te faci tu atâtica? Dă-te bei d-aci, că iei vopseaua! Kiss Udrea's little (?????) lily white butt!! Shit your pants and shut the fuck up! Nie, nie, nie...România este în colaps! Nie, nie, nie...România este pe marginea prăpastiei! PROSTII!! Dezinformări ale mogulilor! (Ruşine, Dinu Patriciu!!) Linşaj mediatic! Manipulare irefutabilă şi grosolană!!! Trădare, conaşule! Trădare fără nici un prinţip! HUUOOOOOOO!!!!!

România A FOST pe marginea prăpastiei!! Astăzi, alături de Băsescu (cel mai Awesomest fiu popular), am făcut (ÎN SFÂRŞIT) un pas înainte! Am evoluat! Suntem cei mai buni! URA!!!!
Suntem băeţi de băeţi, băăăăăă...În plină criză economică, când alţii ţâţâie din cur să nu cumva să le scape ceva mai mult şi să facă risipă de hrană, noi am cheltuit 175 milioane de ieuro pe şosete, laxative, produse de papetărie (probabil şerveţele umede, ca să avem ce folosi după cufureala medicamentoasă) maşini şi telefoane. Suntem buni, sau ce pisicii mă-sii?? Păi ce, dacă avem bolizi de îi băgăm în boală şi pe maharajahi, cât pana mea aţi vrea să cheltuim? Anul trecut "maşinile de lux s-au vândut ca pâinea caldă"*. Rolls Royce Phantom Coupe, Rolls Royce Ghost, Lamborghini, Ferarri 599, nimic nu este prea mult pentru noi. Ne respectăm, băi...băsescul subţire cu cheltuială se ţine! Degeaba suntem noi pe primul loc?
Suntem buni, frate. Clar. În sfârşit ne sunt recunoscute meritele.

SUNTEM ULUITORI! Suntem un cap d-operă. La mai mare! If the world would be a shit, we would be the Holy Shit. Fără nici o discuţie. Orice alt comentariu este de prisos.
"Dăm legătura..."

*http://www.antena3.ro/

P.S.: Nu cred că e nici o problemă dacă băgăm şi noi o închinare mică.

luni, 24 ianuarie 2011

Impotenţă crasă, putirinţă maximă


----------------

Tateyama Kurobe este un munte sfânt pentru Japonia şi totodată un obiectiv turistic la fel de important precum Muntele Fuji. Iarna, şoseaua de acces este acoperită cu un strat de zăpadă de 20 de metri. Şi totuşi, este permanent deschisă publicului larg. Mişto, nu?




"Ia de la Băsescu!" forever

"Preşedintele Traian Băsescu a avut dificultăţi în susţinerea discursului prilejuit de Ziua Unirii Principatelor. Încă de la primele cuvinte rostite, şeful statului a fost huiduit de mai mulţi oameni adunaţi în Piaţa Unirii din Iaşi. Aceştia au fluierat şi au scandat "Jos Băsescu!" sau "Hoţii!" pe tot parcursul cuvântării."
http://www.antena3.ro/

"Bună ziua şi la mulţi ani!" SĂ TRĂIŢI BINE! HUO, HUO! BANDITUL, HOŢUL, DEMISIA!!! IEŞI DIN ŢARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ!!
Nu, nu, nu, nu, nuuuuu...staţi în ţară, Mr. President!! Dar poftiţi...doriţi o pernulă, să vă stea băsescul pe moale? Ce vă pofteşte sufleţelul? Un trabuc, ceva? N-avem noi Monică, dar...poate vreţi să vă manipuleze o Elenă? O punem să poarte pantaloni, ca să nu fie probleme cu rochiţa!Spuneţi, nu vă sfiiţi!

Şi acum îmi răsună în urechi vorbili unei vecine pătrunse de spiritul portocaliu: "Mă duc, maică, să votez cu domnu' Băsescu! Doar el poate salva ţara din ghearele comuniştilor! Vrei să vină securistul ăla de Iliescu şi să ia frâiele puterii? Doar domnul Băsescu ne poate salva, slăvit fie pe veci în nume! Cum, se poate?? Domnul Băsescu ne reformează, ca să scoată ţara asta din mizerie. El se luptă cu Sistemul, bine le zice la lichelele alea de comunişti, care fură din bugetul ţării! Mogulii ne distrug! Mogulii ne duc în sapă de lemn! Domnul Băsescu este ultima noastră salvare! El taie averile bogaţilor şi dă la săraci!"
No, şi acum "Hoţul, Demisia??". Stai aşa, că nu-i aşa! Aţi vrut tăieri, luaţi de vă săturaţi. "Ia de la Băsescu". Cum, nu mai vreţi? Da' ce s-a întâmplat cu cohortele de pensionari care rupeau porţile secţiilor de votare, ca nu cumva să rateze Fiul Neamului încă un mandat de stăpânire?
"Hoţul!! Banditul!!??" Prin 2009 parcă mă aflam şi eu pe aici-şa pe la coteţul mioritic. Când poporul s-a exprimat în voinţă, nu ţin minte să fi existat cordoane de mascaţi cu mitraliere în mâini, lângă cabina de votare; din ce îmi aduc aminte, parcă nu a stat nimeni cu săbiocul la gâtul cetăţeanului, ca să ştampileze pe cine trebuie. Poporul a ales, acu' poporul să tacă dracu' din gură şi să lustruiască măciuci!

Băi, că mă-nvervez! Zice Gloriosul că trăiţi bine? Nu câr-mâr, că vă câr-poc! Ce-i asta! Unde vă credeţi aicea?? BĂ, ZICE SAU NU ZICE??? Deci dacă aşa spune, aşa este! "Eu sunt frate, tu mi-eşti frate, în noi doi băsismul bate!". Punct şi gata! Noroc cu Cârmuitorul, băi neaviniţilor, că voi nu sunteţi în stare să vă conduceţi viaţa! Beliţi ochii în portofel, dacă vreţi să vă vedeţi pensiile mari! Ei, în mă-sa pă gheaţă! Dar cum este posibil aşa ceva?? Vă pune comuniştii să huiduiţi şi voi prestaţi întocmai şi la timp, ca o turmă de bovine bolânde? "Huo, HUO", doar atâta ştiţi! La muncă, băi cerşătorilor care trăiţi voi pe spinarea lu Stat! La muncă, nu la întins mâna!
Iete dom'le, unde se propteşte reformarea naţiei! O ţară de mămicuţe, bebeluşi, asistaţi sociali, pensionari şi milogi, nu merită nimic! Noi nu îl merităm pe Luminăcios! Voi, băi ăştia cu gura mare, nu îl meritaţi pe acest adevărat Apollo al naţiei - ce-i drept, îl ajută şi chelia pentru acest rol! Tătucul a crescut la sân nişte vipere! Scârbelor!Nu v-ar fi ruşine să vă fie!

Ia! Şşşşşşşşşşşşş....vreau să aud! Fluierături, huiduieli, urlete de disperare; ochi injectaţi de ură, neputinţă, gemete de foame, horcăituri. ASTA-I MUZICA CE-MI PLACE! Concert din muzică de Bach, ce mai la deal, la vale! Tribul ăsta preistoric merită făcut fărâme, risipit în cele 4 vânturi apoi dezinfectată atmosfera, ca să nu rămână nici o urmă de posibilă contaminare!
Dacă, Doamne fereşte reuşesc ăştia să îl suspende pe Băsel, eu mă duc îmi îndes ştampila în mufa lui. Poporul merită! Poporul a ales, acum să suporte consecinţele.
Am auzit întrebări de genul"în 2005, domnul preşedinte era pe val; acum este huiduit. Cum comentaţi??" Băi nene, voi sunteţi cretini?? Lasă 2005...numa' acu' 1 an şi niţel lumea se călca în picioare ca să fie alături de Luptăcios! Ce 2005? ACUM 1 AN, în pisicii mă-sii! Şi labil psihic de erai, nu te răzgândeai aşa repede!

"Unde-s banii din pensioara mea??"
"Hă, hă, hă, i-am dat la Sănătate!".
SUPERB. Pişă-te pe noi, gurule! Integrează-ne în Absolut!

Blue Moon Behind Blue Eyes

4U...bcoz I was so, so late



I hide my star within my dejected eyes,
full of bewilderment, I can’t do anything…
Even if we hold hands, we’ll feel awkward…
I want us to smile, like we do in my dream.
The other side of night resounds it’s melody
and my hot chest makes a riot…
If we stretch our hands to the whispering Blue Moon,
it seems we’ll be able to reach it.
You won’t run after me
with your usual tender smile…
Each passing second is a glittering grain of sand,
I won’t let even a single grain spill, I won’t forget that.
The faint displeased moon seems like it’ll disappear,
I claw it out from your defenseless back.
Left behind is a deep scar,
I embrace the etched evidence left behind.
Fleeting Blue Moon, why did I
came to love you?
We continue to pause in the same scene,
it’s a story too sad..
Blue Moon, when I look up and think of you,
my time stops…
Lamenting Blue Moon, it seems I’ll
be sucked in deep into your unending darkness…
Although it won’t come true…I’ll love you,
even if one day the heavens shatter,
I’ll always think of you…forever.

duminică, 23 ianuarie 2011

Whiskey lullaby

Plictiseală crâncenă.
Aceleaşi tâmpenii idioate. Am nevoie de ceva care să mă revigoreze, panarama naţională nu mai face faţă.



Pensionarii cică se adună mâine, ca să protesteze. Am citit titlul acestei ştiri de senzaţie şi am trecut mai departe. "Să prostesteze! Oricum nu-i bagă nimeni în seamă!". Noi ne facem că protestăm, voi vă faceţi că ne ascultaţi. Mişto, frate!
M-am săturat să tot povestesc despre mesele populare care au plecat de acasă să-l ştampileze pe Matelot...dacă, Doamne fereşte, murea de foame sărăcuţul, fiind şomer. Da frate, proşti ca masa! No, acuma..."Ia de la Băsescu! Ia de la Băsescu cu amândouă mâinile! Deschide guriţa...că vine tranşa de la F.M.I.!"

"Procesul recalculării pensiilor militarilor poate continua cu o altă hotărâre de guvern întrucât a fost suspendată de instanţa supremă doar aplicarea actualului normativ privind recalcularea acestor pensii, a declarat, duminică, la Iaşi Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea."*
Mare sculă! Treînd peste faptul că guvernul nu respecă hotătârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie...Nu pricep de ce se bagă şi duduia Udrea în căcatul cu pensiile militarilor. Eu ştiu că se visează buricul principesii şi capu la tot guvernul, dar nu am înţeles cine este ea, mai concret. Sau...băi, sunt prost! Tanti are fantasme de supozitor, iar eu, ca un dobitoc ce mă aflu, iau în râs dorinţile-i cele mai fierbinţi! Of, ruşine să-mi fie! Mi-aş da 2 palme şi m-aş trimite la colţ, dacă nu aş fi aşa de ocupat. (lasă, că mai sunt ocazii pentru asta)
Totuşi, cine dracu este Udrea? Vas ales al virilităţii băsesciene - trompeta prezidenţială, adică. Ştiu. Găina lu' Cocoş. Şi asta ştiu, dar nu se pliază deloc pe subiectul în cauză. În tinereţe, a făcut şoseaua...adică a i-a vopsit asfaltul, nu mă-nţelegeţi greşit. Aşa, şi? Acum cică ne-arată frunza ca să mai învârtoşăm turismul mioritic, sau face proiecte frumoase ca să se dezvolte regional (nu ştiu pe unde ar vrea să mai facă asta, pentru că pare expandată la maxim. Dar, HEY!! Haideţi să gândim pozitiv...întotdeauna este loc de mai bine) Aşa, ŞI??? Ce treabă are ea să dea comunicate de mare interes pentru popor, în legătură cu recalcularea unor pensii?? În calitate de ce spune asta? E ca şi cum aş veni eu să îi zic "Băi duduie, părerea mea este că mâine ar trebui să porţi chiloţi în carouri (dacă mâine era joi, era logic să recomand ceva care să satisfacă cerinţele flăcăricii violet; aşa, mă bazez doar pe instinct)". Cine sunt eu, să fac asta? Hair-dresserul ei personal? Costumar de circ?

"Patru trenuri de călători care fac legatura între Bucureşti Obor, Feteşti şi Călăraşi au fost anulate din cauza ninsorii şi a viscolului. [...]Zăpada a închis mai multe drumuri naţionale şi judeţene"**. Am înţeles că tot din cauza vremii nefavorabile, prin Buzău s-au închis vreo 12 şcoli.
Nimic neobişnuit. Iarna la români, ce să-i faci? Ninsoarea ne-a luat pe nepregătite, ca de obicei. La jumătatea lui ianuarie, cine dracu' se gândea că va ninge? Doar acum câteva zile făceai plajă, cocoţat pe bloc! Cine se gândea că va ninge? E clar că nu noi!

România. Ce să-i mai faci? Un picior de plai cangrenat şi plin de viermi. Tragi apa şi pleci...nu mai e mult până departe. Sau te închizi în lumea ta, pentru că ţara asta te vrea bolnav cu creierii. Beţiv, drogat sau doar nebun, totul este în regulă atâta timp cât eşti dus de acasă. "Mama-i dusă-n sat cu doru, azi e singur puişorul". AOLEU!!! CINE-I DORU???
Da, ţara asta te vrea cretin. (Să fie asta explicaţia pentru care naţia geme de tembeli? Oricum, neamul ăsta este unul de slugi, lingăi şi pupincurişti, deci de ce am ieşi din cuvântul PATRIEI? Dorinţa ei e lege pentru noi) Sau mort...că aşa nu rişti să devii un asistat social şi să trăieşti pe spinarea Statului.
Sometimes, I really wish to go down with the sun.
Dar este zadarnic. N-are rost.

joi, 20 ianuarie 2011

Miserupism exotic

Mare scandal, mare! Scad pensiile militarilor. HUOOOOOOOOOOO!!!!! RUŞINE!!!!!! DE 3 ORI RUŞINE ŞI ÎNCĂ CEVA ÎN PLUS!!! VIAŢA CU CEVA ÎN PLUS, CE DRACU'??
Militarii şi-au dedicat viaţa apărarii statului! Militarii au servit ţara! "Coana 'mnica, ce vă pofteşte sufleţelul? File de caporal la grătar? Un piept de ofiţer, pus la bătaie pe horarele patriei? Un scut uman antirachetă? Haideţi, nu vă sfiiţi! Suntem sub frunză (a lu' Udrea, se ştie!), dacă aveţi nevoie de noi!! În pitpalacii mă-sii, că mă-nervez acuma'! Or suntem oameni onorabili, or nu mai suntem!". (De preferinţă, nu mai suntem deloc. Hihihihihi)

Când îşi pierdeau onoarea, samuraii nu mai aveau pentru ce trăi. Executau un mic seppuku sau se degustau la un harakiri rapid şi rezolvau treaba. Da, nene! Fără onoare, viaţa unui samurai era fix pix! Nu conta câţi koku de orez primea...nu conta că nu avea ce mânca...demnitatea şi onoarea erau singurele directve valabile. Îţi făcea daimyo o boacănă, samuraiul plătea. Onoarea stăpânului este onoarea slugii. Scurt pe 2 şi 3 pe 4. Păi dacă s-ar aplica principiul ăsta şi acum, România nu ar trebui să mai aibă armată...poate doar câmpii de servitori (de dragoste de neam, de ţară...normal) descăpăţânaţi.
Ptiu, ptiu, ptiu, pe unde-mi umblă gândul? Parcă aş fi un nenorocit de lingău băsist!Normal că avem nevoie de militari! Ei ne apară! "ARMATA E CU NOI!!! ARMATA E CU NOI!!" Remember?

"Nu am părinţi, iau Cerul şi Pământul drept Tatăl şi Mama mea."
"Nu am Ochi, iau Lumina din Fulger şi din Vitejie."
"Nu am Armură, Bunăvoinţa şi Loialitatea îmi sunt Platoşă.
"Nu am Fortăreaţă, din Înţelepciunea minţii mele îmi ridic un Zid De Apărare."
"Nu am Armă, din liniştea spiritului meu îmi fac Sabie."
Da dom'le! Samuraii erau ceva deosebit! Doar că vremea lor a apus demult...şi oricum, nu ar fi călcat niciodată pe coclaurile noastre! Acum s-au inventat militarii!! Super tare, frate! Dormi liniştit, MApN (cu Oprea - îl ştiţi! ăla reevalutul - drept moţ al colivei) veghează pentru tine!

Nu mai există samurai. Noi...noi avem militari, măi nenicule! Şi după ce se luptă în slujba ţării, li se mai taie şi din pensie! Auzi, auzi!
Dar eu întreb...Unde e onoarea aici?? Cine şi-o calcă în picioare? Statul, că nu îşi mai plăteşte servitorul, sau sluga că îşi cere cu încăpăţânare simbria?
Şi mi se frânge! Nu sunt stat, nu sunt militar, nu sunt daimyo, nu sunt samurai, nu sunt slugă la nimeni (Nie-nie-nie, Tzucurel Mr. Soldier...pardon! Gradat, cu uniformă de frunze şi tăblărie pă pieptoc; mustăciaoara lui...pana corbului (desigur), falnic ca bradul şi mândru ca o fată mare la bordel) Nici măcar nu-s Anjin-san, (William Adams, primul samurai caucazian), hatamoto la curtea lui Tokugawa Ieyasu.
Eu mă picur cu voioşie pe toţi, pentru că nu mă interesează aspectul. Eu cică-s un biet inginer, deşi scriu ca un dobitoc lovit de streche. No, şi ce-i cu asta? Nu are cine să mă apere? Din partea mea, poa' să vină inamicu să mă atace când i se zburduncăne lui vitejia-ntrânsul, că tot mi se rupe! Nu am nevoie de baioneta nimănui ca să-mi stea pavază!! Nu vreau piepţi agăţaţi în gardul căşii, doar că aşa cere Statul. Mi se îndoaie de el!
Cine vrea să mă caute, mă găseşte aici. Nu vreau să mă apăr. Nu are rost. Şi aşa, legea autoapărării în Românica este dilie. Cică ar trebui să aplic o forţă egală, dar de sens contrar...asta parcă era un principiu prin fizică, dar nu mai contează. Degeaba. Oricum este în van...de ce papuci ar conta?? Nimic nu contează! Legea e lege şi trebuie respectată! "Dă-mi pălăria, dă-mi pălăria, jos pălăria". Aşa trebuie făcut în faţa legii. Măi-măi, măi, măi...să pupe tata pe curul ei catifelat şi micuţ! Şi legea mai trage câte-o băsească...E România. E-Românica, da' cu erori grave la sistemul de operare. Legea e lege, onoarea e onoare, pensia e pensie, reevaluarea-i reevaluare şi militaru-i mândria ţării. Hip-Hip-URAAAAAAA!!!! Să bem pentru asta!
SĂ TRĂIŢI (bine), SĂ MI-O...lasă, că nu găsesc rima potrivită! Bem cu spor, bem vârtos, bem din fundu' lu ' inimă. Da' să-mi trag pălmi, că tot mi se rupe grav de tot. Mă doare de tâmpesc, îmi vine să-mi zdrobesc deştele la ţâţâna uşii. O durere o contracarează pe cealaltă...o suplineşte, o întregeşte. Suferinţa este cel mai bun profesor. Ce specialitate are? Nu ştiu...dar mi se rupe.
De ce ar mai conta asta? Aşa e legea firii; pensiile oricum scad. Bine...cresc, dacă ar fi să ne luăm după refinaţat...ăăă...reevaluat.
Şi ce? Mi se rupe! Să bem pentru asta!