miercuri, 8 septembrie 2010

Giving “The Finger”

Pe principiul “Toate lucrurile bune încep cu o pauză”, vă prezentăm Pauză Publicitară:

[Femeie]: “Eu, Băsel, inima tatălui meu.”
[Bărbat]: “Eu, Băsel, inima iubitei mele”
[Copiliţă]: “Eu, Băsel, inima mămăiţei mele”

Băsel are grijă de toată familia ta.
Băsel. O încântare pentru fiecare.


O cu..FEMEIE şi-a luat o împingere cu dosul palmei de la frac-su Cârmaciului, acum face caz, de parcă toată suflarea României ar sta în asta.
Interesant este însă ce zice inculpatul: “[...] Am observat abia atunci că Volkswagenul roşu era condus de o doamnă, iar in dreapta se afla o altă doamnă care îmi facea semne obscene cu degetul mare ridicat în sus."
http://www.stirileprotv.ro/

Nu mai spun că pe mine mă interesează toată povestea astea cât pe un greiere un căcat de girafă, dar am şi eu o întrebare: “Ce dracu de semn obscene poţi face prin ridicarea DEGETULUI MARE?”



În figura de mai sus se vede clar care este degetul mare şi care este degetul mijloiu. Eu ştiam că semne obscene se fac cu degetul mijlociu, dar poate că în bojdeuca din vârful Chomolungmei unde trăiesc informaţiile ajung mai greu; în urma evoluţiei tehnologice s-or fi descoprit recent noi înjurături cu degetele, sau ceva...

luni, 6 septembrie 2010

Urare

Am înţeles că astăzi fu ziua bocului răchiţănean (nu ştiu cât face, că nu îmi încarc creierul cu amănunte) şi că ar trebui să îi fac o urare, să demonstrez că sunt băiat de gaşcă. Ar trebui să îi doresc să se tăvălească în chinuri şi să mănânce cenuşă pentru halul în care a adus ţara, doar că nu el este de vină (Totuşi, merită un "Baka Boku. Baka, baka"* din străfundul inimii). Nu este de vină nici măcar Băsescu ("Băsesq" în franceză). Ponoasele ar trebui să le tragă neamul ăsta handiapat şi plin de calităţi rele, care a dat naştere la asemenea dobitoci, care a distilat pe culmile succsurilor asemenea impotenţi decervelaţi. De vină pot să fie dacii şi romanii care şi-au dat mâna spre încuscrire, de vină poate să fie acea moleculă pur românească, ce ne transformă în rahaţii care suntem rahaţi. În ţara asta nu va exista niciodată un succes de grup, nimeni nu va rosti "România", pentru a se gândi la un colţ de Rai. Aici există, poate, doar succes individual, dar niciodată-niciodată, unul colectiv...pentru că nu ne dă voie fibra noastră interioară, nu ne lasă genetica.

Anyway...m-am luat cu vorba aiurea.
Revenind la bravul nostru sărbătorit, eu îi doresc să trăiască şi el, dimpreună cu toată familia lui, dintr-un salariu de 600 lei redus cu 25%, timp de juma de an, măcar (asta ca să nu fiu prea sadic).
Aşa numa, de gust.


*Boc tâmpit. Tâmpit, tâmpit.

Speranţe



Speranţe? Eu nu am speranţe. Nu-mi permit să îmi amăgesc creierul cu tembelisme, fiind trăitor în România (de azi, de ieri, de acum 100 de ani, de peste 1000 de ani...nu contează. Tot aia este).
Se pare însă că Nuţica Naţională are aşa ceva...că doar nu se aşeza ea pe scaunul de prim-ministru, DOAR din greşeală. Hai măi, spune-i lu’ Mutu asta, că el o să creadă şi va duce vorba-n sat! Cârnata de Pleşcoi tot speră că poate, poate o milui-o şi pe ea Băzeus cu vreu funcţie de Şefă de Cabinet sau ceva (pe principiul “Maestrul Yoda, prinţesa Leia”), şi doar a încercat să ne obişnuiacă cu ideea. Adică: cum ar arăta o zânuţă bălaie în loc de un pitic atomic, pe scaunul de prim ministru,?? Uite, fix aşa! Drăguţ, nu? Numai bun de tras în poză!
Doar că...Blestem!! Se pare că Maestrul nu a mai avut ce da; Exaltarea Sa Luminoasă nu a mai percutat întocmai şi la timp, Excelenţa sa Încrucişată nu a mai vibrat la aceiaşi rezonanţă cu blondele-i dorinţe, aşa că momentan, prinţesa de Pleşcoi a cam luat-o în mână. “Nu te supăra frate (adică soro), mai stai o tură. Dacă aşa a picat la zar, ce dracu’ ai vrea să fac eu?? Prestează şi tu mai cu talent la satisfacerea încrederii, că poate data viitoare, voi găsi o modalitate de influenţare a Destinului!”