Prosteli de oameni mari

De când eram pe la grădi, mă tot întreb: CE ESTE IUBIREA??? (eram o minunăţie de copil precoc, ce să-i faci?). Părinţii îmi tot spuneau că voi afla când voi fi mare…

Motto:
"Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am inceput să-l strig --
Stam singur lânga mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb."
[George Bacovia - Plumb]

Fotbalagistul “Nodică” are iubită. El e tânăr, frumos, cu hormonii zbierîndu-i sub burtoacă; ea, făptură gingaşă şi suavă, siliconată cam prin toate organele trupuşorului firav. Bineînţeles că se iubesc ca pe ochii din cap, în fiecare seară (uneori şi de mai multe ori pe zi, când antrenamentele nu epuizează seva dătătoare de viaţă).
O perioadă totul merge ca uns, apoi drăgosteala se rupe; se duce în fâlfâit de aripi diafane, la fel cum a venit. El vede altă bunăciune, ea descoperă un grăsănău înzestrat mai gros la cont…chestii obişnuite. Tinerii iubăreţi se despart…doar pentru a redescoperi o nouă jumătăţică mai potentă.
Ceea ce mă face să mă întreb: cam câte milioane de bucăţi sufleteşti ne-au fost hărăzite? Fără număr, fără număr, până umplem lumea de progenituri??

Nu cred în existenţa drăgoştii. Deşi toată lumea e cu ea în gură, eu nu cred…pentru că e doar o vrăjeală abjectă. Se scriu cărţi despre ea, se comentează la diferite seminarii de mare intelectualeâitate, se fac telenovele…ca să ne îndese în subconştient că iubirea este atotstăpânitoare, atoateiertătoare, atotrăbdătătoare…a...toate căcaturile din familia asta. Ideea e că la sfârşit, invariabil, cei 2 amorezi se întâlnesc. Cum-necum, după 10, 20 sau 100 de ani, înflăcărarea asta scoborâtă din Sferele Altor Dimensiuni găseşte o cale de a se împlini; ea depăşeşte cu steguleţe, surle şi trâmbiţe toate obstacolele şi capcanele întinse de oamenii răi la suflet şi unifică săracele pipote pereche. Vai, ce frumos! Aproape că mi se bălăngăne o umbră de lacrimă la colţul ochiului! Cât de divin, cât de splendid este totul în teorie…dar în practică? Nu cumva tot conceptul ăsta este o simplă abureală pentru ceva mult, mult, mult mai banal? O spoială a pornirilor primitive, care să ne umfle la mândrie pe noi, oamenii cei mai evoluaţi?
Mulţi mă admonestează blând şi cu superioritate, doar pentru a se închide în iluzia lor mârşavă: “Eheeeee…Nu ai găsit tu pe cine trebuia. Nu eşti tu capabil să simţi căldura ce te învăluie când te afunzi în ochii persoanei iubite. Nu poţi tu să sorbi picurii aurii care se preling în suflet, nu poţi tu să guşti dulceaţa care te ameţeşte. Nu te îmbeţi cu aromele fiinţei adorate, nu te pierzi în puritatea şi castitatea emoţiilor ancestrale. Ţie îţi trebuie o jumătate aşa-şi-pe-dincolo, care să te înţeleagă, să te susţină, să te îmmoie la cuget”. Hai măi! Ia ziceţi voi tera şi clar "zău" cu limba între dinţi!! V-aţi tâmpit? Terminaţi cu idioţeniile! Ce, eu îs cârpă, să mă pună la îmmuiat?? Plus că parcă era vorba despreo întărire falnică, nu o blegeală scârbavnică! Ia terminaţi cu porcăriile, daţi-vă-ţi 2 palme şi plecaţi la scara voastră! Sunt sătul, chiar scârbit de iubire....am intestinul gros plin cu această entitate. M-am intersectat cu ea de atâtea ori, că am ajuns să merg pe furiş pe bulevarde...şi tot asta cred!

Anyway…
Neapărat, dragostea începe cu atracţie animalică, pur sexuală. Că doar nu vezi una/unu’ pe drum şi rămâi fermecat/ă de minunata ramificare a dendritelor prea-frumosului specimen. Nu sentimente înnobilante, nu râme în stomac sau fluturăceli în creier…Nu teorii şi integrale de volum pe inimoacă. O simplă dorinţă declanşată de instinctul de a te da în teleguţe şi atât. Hunga-punga-punga! Vrei?? Ia poziţia şi să-i dăm drumul! Aşa apare îndrăgosteala internaută de la o singură fotografie, de exemplu. Atâta doar că asta-i cam frustrantă…mai ales dacă iubiţica domiciliază peste mări şi ţări iar tu nu o poţi vizita ca să îi demonstrezi pe viu tăria pasiunii.

“Dragostea la prima vedere” este la fel de romantică. Atracţie fizică şi atât. Ce mare şmecherie?? “Ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut??? Luaţi-vă o cameră la motel şi consumaţi-vă în iubire până o epuizaţi, băi dobitocilor!”
Scoate-l la o plimbare prin centru pe…Brad Pitt, că după 10 minute îi iese pe urechi dragostea la prima vedere. La fel şi cu Angelina Jolie…după două străzi, icneşte numai iubire la prima degustare!
Dar ce să îi faci? Unde-i feeling, nu-i lucru de şagă!

Bine, bine…dar cum de rezistă unele căsătorii să atingă o viaţă de om?? Nimic mai simplu: vâlvătaia aia de “mamă ce te-aş iubi non-stop şi peste tot” trece, odată cu avansarea în vârstă şi pleoştirea în mojo. Grăsimile se lasă, pielea se mototoleşte, ochii văd şi inima cere alte exemplare, mai tinere. Cuplul este legat doar prin respect reciproc (dacă are noroc), prin copii pe care îi au împreună sau prin lucrurile pe care şi le-au cumpărat din fondurile comune. Fiinţa umană este foarte materialistă…chestie care creşte proporţional cu greutăţile întâmpinate pentru obţinerea unui anumit lucru. “Ce-s cretin? După atâţia ani de muncă şi zbatere, să arunc totul pe Apa Sâmbetei? Dă-o naibii de otravă, că o mai suport eu ! Strâng din dinţi, stau mai mult pe la lucru, acasă vin mai mult pilit şi…trece viaţa! Numaidecât mă trezesc că a dat ortu’ popii şi sunt liber!”

Iubirea Adevărată…da sigur! Dacă ar exista, rata divorţului nu s-ar mai apropia de 80%. Dacă mizeria asta chiar ar avea o aplicabilitate practică, babuinii gelaţi pe cerebel nu ar mai avea amante, după nuntă. “Nu sufleţel, pe aia o jughinesc doar, pe tine te iubesc cu adevărat! Tu eşti lumina ochilor mei din cap!”. Ce măă??? V-aţi damblagit la diblă??
Am tot auzit, că cine nu e gelos, nu iubeşte. Băi! Sunteţi sănătoşi?? De unde a mai apărut şi idioţenia asta?? Au slobozit-o frustraţii care nu se încred nici în dibacitatea palmelor???? Dacă ar fi să mă iau după teorii, iubirea e fix încredere. Dacă vaca aia a ta chiar te iubeşte (????), o laşi în ditamai grajdul de bivoli în călduri şi tu te bagi la somn liniştit…pentru că ştii că nu vei fi trădat niciodată. Chestia e că aşa ceva nu se întâmplă, pentru că simţămintele de căldură acoperă doar un contract de comun acord, prin care primeşti ciorbă caldă, chiloţi curaţi şi plata a doar juma’ de întreţinere, în schimbul unor flotări după program intensiv. Iar tu ştii asta, în adâncul atriului (puţin şi prin ventricul). Pitzi stă cu tine doar pentru că eşti viril şi o iubeşti cu vână…dar dacă scapă la grajd, poate garanta cineva că nu îşi găseşte altul mai potent?? Că doar nu e mulată pe dotarea amorului tău!

Unde e iubirea aici? E plecată în vacanţă de sărbători??? Sau...a, da! Ăia nu au găsit ei, Dragostea Adevărată! Doar se amăgesc micuţii....beau apă cu gheaţă şi îşi imaginează că e şampanie franţuzească! Ce îmi răscoală mila în stomac...Îi compătimesc sincer!

Un alt clişeu spune că dragostea te loveşte la orice vârstă! Nu îi mai pun pe ăia de acum două postări, că şi aici pot demonstra foarte uşor apartenenţa la plăcerile dobitoceşti. Dar întreb altceva: dacă chiar există vreun Cupidonel care ne trage cu săgeţi de iubire în cur, oricând şi oriunde, de ce nu vedeţi bunici la 80 de ani că se ling pe după boscheţi? Sau cum explicaţi faza aia cu tătăicul care şi-a lăsat gravidă nepoata adolescentă, aflată fix la vremea damblagelii iubăreţe?? Era încleştat de dragoste, precis! Îl orbise Scutecel cu arculeţul lui magic???

Of, of, of...iubirea! Bibelou de porţelan! E şi normal...că dacă nu te depui cu sentimentele cât timp ai colacii fermi şi se mai umflă tărâţa, dracu’ mai îţi face ochi dulci! Ce vreţi mai fragil de atât?

Sălbăticiunile îşi marchează teritoriul cu urină. Oamenii, cu “puiuţ”, “zăhărel”, “pisi”, “îngeraş”, “pisoiaş” şi alte asemenea măgării (nu mai pot da exemple, că mi se sterpezeşte cerebelul numai când mă gândesc la ele). Aşa a fost mereu, chiar dacă spoiala a fost diferită, în funcţie de vreme.
Acum cică eşti brută dacă spui simplu “mănânc”; politicos, se spune “servesc masa”. Cam la fel e şi cu iubirea…Nu poţi să îi spui “Hai să mă văr şi eu pe la tine!”; îi spui şi tu mai împopoţonat, mai răşinos: “TE IUBESC”. Vai, ce frumos sună…Păcat că nu e nimeni în stare să definească clar ce vrea să spună. But, then again, feelins can’t be expressed into words! Lasă măi, că e bun şi puţin mister! Îl interpretăm cu ni se scoală ideile mai poetice!

Tare, nu??

Mai îmbucă, mai îmbucă! Nu te sfii...

cămara geme de borcane cu diamante!

Anul 2010 vine cu scumpiri. Combustibilul a intrat în noul plan tarifar, urmează alimentele. Cică şi ţigările se scumpesc, dar mi se rupe taman de la rădăcină şi mă doare fix în centrul cotului! Despre mine, poate să-l facă mai scump decât o excursie pe Lună! Nu sunt fumăcios, urăsc din ficaţi căcatul ăsta de viciu şi nu mă impresionează nici măcar la inima curului. Cu hrana...e cam altceva!
Abia aştept!

Vestea cea mai bună e că scad taxele la produsele de lux. Sigur, sigur! Că parcă singurul lucru care mă oprea să-mi iau iaht, erau taxele! Aveam taşcălăul de bani sub saltea, dar mă ţinea o scamă să îi investesc, pentru că erau accizele cam mari!
Băi, voi sunteţi sănătoşi la bibilică, sau v-aţi tâmpit de la atâta încrăvăţare??? Noi mâncăm bijuterii, blănuri şi limuzine??? De ce mă interesează pe mine de mizeriile astea, când nu voi avea ce pune pe masă??? Cercetătorii au descoperit de curând că fiinţa umană poate digera bujii şi pneuri de Maybach, iar pe noi ne-aţi înscris în experiment??? Sau ce puii mei, că nu pricep!!
De fapt, nici nu mai contează! Vom avea un an strălucitor...

P.S.: Acum înţeleg de ce puii de românaşi au dat iama în cele tradiţionale şi au înfulecat de sărbători până le-a crăpat maţu-n ei! Probabil voiau să îşi facă depozit pentru la anul...adică ăsta care tocmai ce începu!

Tyga - Diamond Life
Asculta mai multe audio Muzica

Câinele care latră nu muşcă - Interludiu anual

Am îmbrăcat ceva roşu la trecerea dintre ani, am stat cu bani (mă rog...cardul de salariu, pe care sper să îl mai păstrez şi 2010) în buzunar, am fost echipat cu ceva nou, am strănutat, am tuşit, am făcut focul de tabără sub clar de lună, prima persoană care a trecut pragul casei a fost un bărbat înalt şi brunet. Ce mai? Am bifat tot ce trebuia să fac pentru belşugul de la orizont (sper să vină şi succesul ăsta să vină mai cu măsură, să nu mă îndoie cu revărsarea).

Toate bune şi frumoase...dar m-a părăsit amicul anonim (sper totuşi că încă nu şi-a revenit din mahmureala tradiţională de revelion...deşi, asta este a doua zi când nu mai primesc nici o veste de la el). Am domesticit turbatul?...
AOLEU!!! Nu spuneai tu “pa dobitocule, I’ll be back??” (asta-i varianta arnoldiană upgradată, a cuvintelor slobozite de bou – tre’ să îi dau şi lui puţină ferocitate, nu??). Gata?? La cât de potent te dădeai, doar atât ai putut, micul meu prieten grohăitor? După mai puţin de zece intervenţii, ţi-ai şi golit conţinutul sfertului de neuron?? Ragi, porneşti în trombă, şi când să simt şi eu ...prrrrţ! (“băs”, dacă e pe silenţios). Doar atât te-a ţinut?
După minunata pleiadă de ameninţări...mă aşteptam şi eu la ceva palpabil. Şi când colo, ce să vezi? Rămăi fără combustibil şi mă laşi aşa...doar încălzit! No, no,no, că asta nu se face! Hai măi…mai screme-te puţin şi mai împroaşcă-mă cu inteligenţă! Nu spuneai tu că de asta am nevoie? Conectează-mă la creierul tău gigantic!

Vreau să vii cu mami* tău de mânuţă, să îi prestez chestiile pe care m-ai îndemnat (deşi...poate îmi place, sau poate dânsei îi place). Vreau să pui şi tu mai mult suflet, ce Dumnezeu! Ameninţi aşa, apoi te dai la fund? Eu barem tac din gură, dacă ştiu că nu mă ţine să îmi duc la îndeplinire ideile (Şi vezi că nu se pune chestia aia cu “vorba zboară”, pentru că vorbele tale au fost consemnate; şterse pentru că sunt neinteresante, dar totuşi consemnate alb pe negru – roşu pe negru – în scris)

Ce mi-e silă mie de tembeli din ăştia, care rag ca jivinele dezlănţuite şi sunt puşi în cur la prima rafală de vânt! Apoi fug bocind la căşile lor...până data viitoare, când s-o mai umfla tărâţa-n ei.
Băi! Şi barem dacă îi făceam ceva! Barem dacă închideam secţiunea de comentarii sau sistam dreptul de a comenta pentru toţi handicapaţii! Ce puii mei am făcut? Am dat decât o simplă moderare a părerilor...ca să nu îi mai apară toate căcaturile care le gândeşte, direct pe blog (şi ca să i le pot şterge mai eficient)!

Of, of, măi, măi...ce ţi-e şi cu frustraţii ăştia!
Uite...băi dom’le juma’ de buletin! Vrei să îţi dau o idee sifi (spun aşa pentru că nu cred că eşti în stare să menţii ceva mai mult de...2 minute??), dar genială? Nu mai ai ai vână cu comentariile? Fă-ţi şi tu un blog şi înjură(-mă) acolo, până ţi s-o suci gura la ceafă! Poate o să ai şi trafic, sau aşa ceva! Poate o să mai intre acelaşi anonim, în dublu, triplu, cvadrupu exemplar, şi să te aprobe în opinii! Zic şi eu...nu ştiu ce oportunutăţi de piaţă sau ce vad comercial ai tu pe acolo pe la tine.
De obicei, într-o asemenea dispută, eu mă cam feresc să fac referire la părinţi, pentru că ei nu au nici o vină. Dar prostul...până nu e fudul, nu-i prost destul; o bagă pe maică-sa în rahat (de fapt, eu am adus priml vorba de dânsa...dar am fost politicos; ironic, dar politicos), crezînd că face vreo dudă sau ...trebuia să mă sperii, drăguţule?? Păi ai greşit la faza asta...dar mai încearcă! Ai câştigat experienţă....sau nu.

UPDATE: Mi-a revenit pretenarul...sorry. Hai măi, că dacă vrea, poate! Ştiam eu că nu mă va lăsa să trimit mesaje, aşa degeaba!
Mă scuzaţi, am de moderat nişte tâmpenii./span>

Dacă mai am timp astăzi, revin cu dragostea aia mare şi adevărată, aşa cum anm promis. Că tot e sărbătoare şi tre' să pornim în noul an cocoşaţi de iubire.

UPDATE SPECIAL: Primesc tot mai mlte întrebări referitoare la ce am eu de împărţit cu cretinul. Practic nimic...dar nu ştiu ce crede el.
Chestia e că acum vreun an jumătate, am întâlnit o dudie pe mess. Şi no...mai vorbeam şi noi once in a while. O mai ajutam la diferite chestii...o consiliam când se certa cu familia...nimicuri din astea. Îmi era simpatzică fătuca, aşa că am făcut schimb de adrese şi mai corespondam şi noi, aşa de plictiseală. I-am făcut la un moment dat şi o vizită...mă împrietenisem cu familia ei...chestii. Nu ştiu ce părere vă veţi face, dar eu cred că este bine să ai relaţii de amiciţie prin diferite părţi ale ţării, pentru că nu ştii niciodată unde te va duce viaţa.
No, şi...odată, don'şoara mi s-a plâns de o cerere în căsătorie mai tembelă: ea voia nu ştiu ce căcat de maimuţoi, dar i se bagă pe gât un inel de logodnă. (Băi! scrie psiholog pe mine, sau ce?? Cum pana mea aflu eu cele mai intime detalii de la fitecine, care se aşteaptă să le mai şi rezolv??). Deci asta avea prieten (şi fix chestia asta mă interesa pe mine)...Care a turbat auzind că eu sunt o posibilă ameninţare, sau ceva, la dragostea lui (probabil era frustrat din trecut). În fine...fata s-a mutat la el, şi am cam întrerupt legătura...sau mă rog; pentru că mi-a spus că nu vrea să tăiem orice comunicare, că ţine la mine (??????) şi că mă va mai contacta ea, când scăpa de nebun şi mai găsea un net neurmărit.
Apoi ăsta iar a aflat (ca parcă plănuiam să atac nuclear vreo ţară, de avea ce afla)...şi mă tot freacă la icre de atunci. Dar mă întreb: Cum aş putea eu, să îi stric perfecţiunea relaţiei, când e ceva disatanţă până la Timişoara? Plus că eu nu am mai vb de un an de zile cu fata, plus că...nu e nevoie de 2 persoane ca să prestezi o iluzie de legătură, ceva?? Ca să nu mai apuc să analizez mai la sânge situaţia şi să încep cu întrebările deranjante (dar reale), gen: de ce mama mă-sii e ăsta aşa de gelos pe mine? Ori are probleme în paradis şi veghează cu ochi de uliu iubirea lui perfectă? Sau poate fătuca mă simpatiza şi ea (amic, prieten...orice)? Mi se frânge, oricum.

Sau ce puii mei, că nu pricep cum o prezenţă de peste mări şi ţări, îţi poate strica ţie marafeturile. I'm over her (if i ever was on top on her, or something) from ancient times, u fucking moron! Dacă de asta ţă-e frică, mori liniştit în braţele cui vrei! Mi se frânge! Am primit şi comentarii favorabile, deci sunt şi persoane care apreciază scrierile mele.Nu sunt Dumnezeu sau mai ştiu eu ce idol, ca să plac la toată lumea...Dacă nu îţi place ce scriu, simplu! Nu mai citi! Ce e atât de greu?? Din câte ştiu, nu te+am obligat cu mitraliera la tâmplă să îmi vizitezi pagina virtuală!
Astea sunt părerile mele şi nu mi-e frică să mi le enunţ!
Dar no! Nebăuite sunt căile Domnului şi ale obsedăţilor.

Cică boul mă ştie. Ya, right! D-aia nu mai plouă afară! Şi eu îl ştiu pe el, l-am şi văzut, şi dacă mă pun la mintea lui, oricând se poate trezi cu poliţia la poartă. Deocamdată îi permit să mai schencănepe aici. Nu v-am zis că mă amuză la culme? Până mă plictisesc, cel puţin...

După toate indiciile, cam ăsta ar fi misteriosul şi fricosul meu anonim. Poate greşesc...dar nu cred (chiar dacă va urma probabil un mesaj de negare).
Anyway, judecaţi şi voi.