miercuri, 3 iunie 2009

Candidatul Ideal


“Eu ştiu că mă voi chinui, cu mii de euroi pe zi.
Iar inima, de-al ţării dor, mi se va rupe din cotor.
Să vizitez ca un proscris, Bruxelles, Nancy şi Paris;
Puiuţul meu scump, fără tine, eu sufăr printre manechine
Şi-n loc de Loganul meu mişto, să-ndur 3 Merţuri ş-un Peugeot…!!!
Ooooo…. Doamne, dacă ţi-am greşit (iar eu asta sper - hihihi), aşa să fiu pedepsit!”

GATA!! AJUNGE!! Nu mai pot să suport! M-am săturat să îmi nărui şi bruma aia de materie cenuşie, gândindu-mă ca disperatul pe cine să votez…Vreau să îmi desfac lanţurile astea de ignoranţa, să dărâm ca un Samson biblic zidurile de ţopârlănie crasă, să apar precum Hulc din cenuşă...şi să mă pornesc a acţiona şi eu cumva! Sunt intoxicat zi de zi cu necesitatea prezenţei la actul democrat al votării, pentru că aşa îmi voi arăta eu dragostea faţă de Uniune; sunt prostit zilnic, cu tone de tupeu, că Ixulescu sau Cutărescu sunt nişte bandiţi ordinari, jefuitori ai Maicii Patrii şi călcători ai bunelor moravuri…deci, prin urmare, ştampila mea ar trebui să meargă la Nodescu, care e singura speranţă pentru un viitor luminos pe aceste meleaguri, singurul imaculat şi neprihănit, mai abitir decât Albul ca Zăpadul. Am de ales între Barbie Girl cea Siliconată, plină de intenţii înălţătoare şi aere modelistice de succesuri; V.C. Tudor, Tribunul Neostoit al Poporului şi Devorator Pasionat de Xanax; "Dragă Stolo", Venusul în Chiloţi de la marginea mării; şi ceva cvasi-necunoscuţi care nu s-au făcut remarcaţi prin absolut nimic!
Toţi sunt nişte snobi, şi nişte lipitori sugătoare de sânge (sângele poporului, se înţelege). Aşa că nu am pe cine vota…Şi totuşi…cred că am mâncat ceva în neregulă aseară, pentru că m-am trezit cu o poftă nebună de a-mi demonstra iubirea mea neţărmuită pentru Europa; deci, ca să fac asta, ar trebui să votez. Dar nu am cu cine să votez, aşa că NU VOTEZ! Dar U.E. e principiul care îmi ghidează viaţa…
Circuitele mele paraginite ale logicii începuseră deja să fumegăie. Trebuia să fac ceva, dar în acelaşi timp nu puteam…pentru că mi-a ajuns până-n gât nesimţirea şi tupeul scrofesc al celor care le-am mai acordat încrederea mea, în trecut. Ce să fac???????

ŞTIU!!!!!!!! O să candidez eu! Sunt singura persoană care mai merită să-mi port stindardul năzuinţelor către posteritate, plus că nu aş refuza o vacanţă (plătită regeşte) de câţiva ani prin Bruxelles…Şi partea tare e că o să îmi manifest şi adoraţia care îmi roade neîncetat sufletul, precum un vierme râvnicios care vrea să se cuibărească într-un măr.
O SĂ CANDIDEZ EU la euro-alegerile astea!!!! Ştiu că este puţin cam târziu pentru a-mi lansa hârtiuţa cu propunerică în public, însă am muncit mult ca să îmi pregătesc intrarea în politică, vreau binele tutuor, şi…sper din toată inima să câştig simpatia alegătorilor şi să intru şi eu în Euro-Parlament, măcar la redistribuire…
ccccccccccccccccccccccccc
Mai jos, aveţi C.V.-ul meu, cu toate date mele personale.

· Nume: Gagiu’ Porno (am auzit că eşti un ciumeg-de-ciumeg, dacă ai o terminologie din asta…sexy)
· Afiliere: Independent
· Siglă de concurs: Toată viaţa am stat sub semnul mult iubitului meu idol pe care îl respect sincer, din fundul inimii (a nu se inversa cuvintele); aşa că mi se pare normal, să îl imit…Sigla mea va fi numărul de la maşină, şi anume: S.T.F. – Să Te Fericesc!
· Studii: 69 de doctorate în Limbologie, absolvite impecabil cu coroniţă şi 10 cu felicitări. Prin urmare, folosindu-mi limba cu care m-a dotat Natura, mă pot face înţeles în orice colţ al planetei. În acest fel, dificultăţile de comunicare sunt eliminate total.
· Activitate de campanie: Am construit un castel de nisip, alături de viitorii mei alegători (plus alte preocupări copilăreşti: citirea completă a poveştilor Fraţilor Grimm, în faţa unui auditoriu format din membrii Grădiniţei de Copii Nr. 14; împărţirea unei acadele cu un tânăr mai sărman; targerea în poyă alături de tinerii bebeluşi – şi pipăirea bunăciunilor de mame care îi însoţeau; mângâierea pe creştet a şcolarilor aplaudaci, care au fost siliţi – sub ameninţarea catalogului – să mă ovaţioneze); am ţinut 18 discursuri anti-putere, formată (momentan) doar din hoţi incapabili şi pipiţe neduse la sălile de sport; am vizitat mediile academice de antrenament ale fotbaliştilor, şi am încercat să îi conving să mă voteze; am fost filmat din întâmplare, la o slujbă religioasă, în timp ce făceam mătănii şi mă rugam pios pentru bunăstarea vo-tonţilor; am donat o importantă sumă de bani, pentru construirea unui edificiu de importanţă vitală pentru conaţionali – o terasă de 8 stele, în centrul ocrotit al parcului orăşenesc; am croşetat o bundiţă tradiţională în faţa unui stadion întreg şi am spălat câteva toalete cu propria-mi periuţă de dinţi (în faţa aceluiaşi stadion - care m-a încurajat fiecare secundă, cu o frenezie bolnavă).
· Dorinţe înflăcărate: Să am un baldachin impozabil, împrejmuit de o vilă de 3 stele cu vedere la ocean; şi bineînţeles…pace în lume şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei! Ajută-mă să mă lăfăi între aşternuturile acestui pătuţ, alături de o top-modelă pe zi, şi îţi promit că şi viaţa ta se va schimba, radical!
· Frază memorabilă: “Votează-mă, şi vei cunoaşte o fericire orgasmică, pe durata întregului meu mandat (oferta este gratis, pentru primele 100 de zile de exercitare a funcţiei în care voi fi ales). De asemenea, mă angajez (cu mâna pe pectoral), că îţi voi satisface până şi cea mai mică dorinţă limbistică…Anywhere, anytime, anyplace.”

GOD BLESS ROMANIA!!!

marți, 2 iunie 2009

La Mulţi Ani



Nu am vrut să spun asta în scrierea precedentă, pentru ca nu cumva vreun tâmpit cu firicele de bale la gură să facă vreo asociere nefericit-de-greşită. Intenţionat sau nu.
Lăsînd la o parte imbecilitatea precoce a unor reprezentante cu creierii împachetaţi în silicon, astăzi chiar a fost o zi deosebită...pentru că Doamna* Teo Trandafir îşi sărbătoreşte ziua de naştere (pentru încă 50 de minute). Prin urmare, aş vrea să o felicit, să îi urez La Mulţi...Trandafiri Fericiţi în Buchetul Vieţii şi o revenire cât mai rapidă pe sticla (plasma) micului ecran (nu şi pe plăsmoacă, pentru că aşa ceva denotă tone de neam-împuţit-de-prost, care nu merită - şi nici nu e interesat - să urmărească aşa ceva); sper că într-o viitoare echipă de succes cu Mircea...

...It will be "Teo & Mircea Şou (pe ei şi pe...ei) Reloaded".

*semnificaţia cuvântului "Doamnă" a fost terfelită prin noroi, odată ce a fost apendicele de "vedetă" al Magdei Ciumac; totuşi, cred cu tărie că Teo poate repune acest titlu la locul care i se cuvine de drept.

Bordelul Internaţional


“Omul cât trăieşte, învaţă”. Fix aşa spune o învăţătură din moşi strămoşi şi babe stră-babe…Şi EI aveau dreptate! Pe vremuri, prin 1800 î.e.m (înainte erei manelelor), mare şi bogată mai era înţelepciunea acestui popor. Simplistă, dar atot-cuprinzătoare şi multi-înţeleaptă.

Deschid azi de dimineaţă, tacticos, un ziar (ca să mă mai culturalizez şi eu niţeluş). Şi am rămas stană-de-prost! Inima mi-a sărit în gât, creierii capului au prins a se bălăngăni frenetic (precum limba unui clopot agitat)…Părea că întreaga canapea se împachetează şi se remodelează, cu mine încă stînd lungit în vârful ei! Am aflat că astăzi sărbătorim/am sărbătorit, cu mult fast şi tone de onoruri, Whores Day - Ziua Internaţională a Curvelor! Vasăzică, astăzi “s-a născut” târfuliţele…Cine a stabilit asta? Şi-au analizat ele drăguţele arborele genealogic, şi au găsit-o pe MAMA TUTUROR CURVELOR într-o pictură antică, lăbărţată pe un pat şi cu un trabuc de “iarbă ameţitoare” în gură?
După ce am luptat împotriva fumatului, ne-am jucat cu lopăţele în nisip, am citit poveşti şi i-am bătut pe creştet pe kinderii-prichindei, acum ne prea-curvim? Asta este cumva, o insinuare subtilă a mersului lucrurilor în viaţă? O încurajare “cu mantă” pentru tinerele speranţe ale viitorului nostru, beznă-de-luminos? Poate este un “babau speriecios” pentru cei mici…”Uite, mamă! Aşa o să ajungi, dacă nu mănânci tot din farfurie, vorbeşti urât, dai cu pietre în geamuri, împingi băbuţe pe scări şi nu mergi la grădi!” NU….Cel mai probabil (şi mai logic), aşa cică se luptă împotriva discriminarii sexuale, precum au făcut “schimbăcioşii”, “curturiştii”, şi mai ştiu eu ce minorităţi, prin marşul de acum câteva săptămâni.
BĂI! Ori mie nu mai îmi iese bine encefalograma, ori s-a damblagit toată lumea…Cum să sărbătoreşti aşa ceva? Ştiu că este cea mai veche “meserie” din lume, dar totuşi…CARE ESTE EXPLICAŢIA LOGICĂ A MĂSCĂRIEI ĂSTEIA? Într-un fel, nici nu mai contează…pentru că ne exercităm în prestarea muncii noastre favorite (adică distracţia). E sărbătoare, deci…lasă boxele cu Guţî Cel Nou la Nănău (TRĂIASCĂ GUŢÎÎÎ*) să urle din toţi rărunchii, micişorii să se perpelească pe grătar şi ţuiculiţa să inunde autostrada pântecoasă a grumazului! (de altfel, singura şi cea mai modernă de care dispunem, momentan). Ne distrăm, ne simtem bine, că doar este sărbătoare mare, nu? Şi spre seară, poate mergem în grup ameţit şi pe la sărbătorite, ca să le cadorisim (special) de ziua lor…

Aştept cu nerăbdare şi viu interes stabilirea unei Zile Internaţionale (sau măcar naţionale) a Maneliştilor; că doar şi ei sunt oameni discriminaţi (de inteligenţă), nu-i aşa?

P.S.: Am şi eu o nedumerire micuţă: dacă aş vrea – dar doar presupunînd că mi-aş dori asta; suntem oameni trăitori în mileniul 3, nu vlăstare de Jack Spintecătorul ce Dumnezeu! Deci…să reiau; presupunînd că aş vrea ca toţi golano-maneliştii (de pe cuprinsul naţiunii noastre mioritice) şă crape în chinuri, să se tăvălească prin noroi şi să se usuce precum un lichen în deşert, iar eu aş avea o chicăturică de contribuţie în trebuşoara asta, fapta asta ar intra la rasism împotriva semenilor de acelaşi cuget şi (ne)simţiri, sau la maltratarea de animale?

P.S. (again): înseamnă că este/a fost şi ziua otrepelor-de-lichelele din conducerime…acum îmi explic eu de ce se auzeau ieri sirene disperate pe străzi, deşi nu a fost accident sau vreo urgenţă medicală; pesemne “ninonitorii” se pregăteau pentru “excortarea” coloanelor de (viitori) aleşi – DOAMNE FEREŞTE!!!! - în turneul lor grandios prin văile şi munţile ţărişoarei…

* printre manelari, cică se strigă aşa ori de câte ori este pronunţat “numili lu’ minunaTUL şi fericiTul Rege”; iar eu vreau să îi fac şi pe dragălaşii ăştia să simţească şi sufletili lor ceva satisfacţiune.