Sugătorii pricepuţi

Motto:

"Dup-o masă copioasă, o ţigare canceroasă"

Astăzi a fost Ziua Internaţională Anti-Fumat...în care nefumătorii au încercat, prin diferite manifestaţii, să convingă “populaţia cu fumuri” să se lase de obiceiul ăsta jegos. Doar că e ca şi în cazul violenţei: pentru că s-a stabilit o zi internaţională împotriva ei, în care nişte “unii” aprind lumânări şi organizează diferite manifestaţii pro-pacifism, asta nu înseamnă că de mâine nu vor mai exista războaie pe planetă, nu se va mai trezi un descreierat şmecher care să scoată pistolul din buzunar şi să tragă în plină stradă…
Totul este doar o pierdere de timp, exact la fel cu ceea ce s-a întâmplat azi; pot să iasă în stradă mii de persoane, pot să se lipească pe pachetele de ţigări sute de poze cu plămâni sângerânzi, grumazuri sfâşiate de cancer sau copii cu malformaţii grave…fumăcoşii sunt atât de pierduţi în propria lor demenţă, încât mai abitir ar simţi o pişcătură de tânţar, decât prostiile astea. Nu ştiu cine le-o fi băgat în umbrele alea de creier că “a pipa (a fuma)” este expresia maximă a şmenozelii…Spuneţi-mi şi mie; cât de bou tre’ să fii ca să stai cu paiul în gură (obicei preluat de la rubedenia Ghiţă, care îl prestează la schimbarea vremii) cât e ziulica de lungă, şi să te crezi Miezul din Fanta, Unicul şi Cel Mai tare Specimen trăitor pe acestă planetă?
Este trist…mai ales că genul acesta de “îndobitocire în masă” afectează din ce în ce mai mulţi tineri, care nici nu au intrat bine în adolescenţă. Pe cuvânt că i-aş spânzura de limbă în deşert, pe nătărăii idioţi care le servesc drept exemplu acestor copii. (Asta ar fi de mii de ori mai eficient decât coloanele tălâmbe de mărşăluitori pe potecile patriei, nu credeţi?)

P.S.: De când eram în scutece, am şi eu o nedumerire micuţă: ce plăceri orgasmice îţi provoacă o ţigară, pe care o sugi mai cu nesaţ decât o face o curvă plătită pentru….te face să “atingi norii şi ploaia”?

P.S. 2: Ştiu că în categoria asta (a "afumăcioşilor copăceni") sunt şi oameni de ispravă (în rest), care s-au apucat de "tutunărit" dintr-o prostie; şi acum nu se mai pot lăsa, deşi ştiu se otrăvesc singuri (pe principiul: "ce îşi face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual"). Dar nu pot să iert pe nimeni.

Trece Vremea… (Oră de taximetrie)

“Românu-i frate cu zeroul,

Ne-am agitat degeaba.

2000 - Doi zero zero zero,

2000 - Cum a fost aşa va fi.

2000 - Doi zero zero zero

O groază de zerouri, prin tot felul de birouri.

Poate n-am fost prea clar.

O să reiau puţin aceasta logică de calendar :

E 2000, are ceva zero-n el,

Da' să vedem cum stăm noi la capitolul ăsta,

Ia să ne gândim niţel :

Industria - zero ! Agricultura - zero ! Turismul - zero!

Suntem în 2000 !Cultura - zero ! Învăţământul - zero ! Zero ?? Zero !!!”
[Taxi / Doi Zero Zero Zero]

Aşa cântau nişte taximetrişti geniali, când eram noi (mai) mici. Culmea este că de atunci, au trecut ceva ani. Doar că au trecut degeaba...mă rog: au apărut câteva tone în plus de pipiţe afânat-de-senzuale şi dive de mega-succesuri; suntem mai bogaţi cu...cred că un pitic porno, o elevă porno şi, în general, multe şi diverse chestii porno; producţia la hectar de manelişti dobitoci-de-tembeli a sărit din toate graficele, lucru ce l-ar face invidios chiar şi pe Ceauşică; prostia a întrecut orice limită a logicii umane (sau chiar a celei divine), de parcă s-a luat la întrecere cu “depăşitorii de frontiere” din “Star Trek”; s-au multiplicat sugătoa...adică mândrele purtătoare ale hermesurilor, sau mai ştiu eu căror fitzoşenii de plăsoace (asortate la hidoşeniile alea de balerini din lăboace); specimenele pufoase de “regi domnitori peste asfalt” au răsărit ca melcii după “Inundaţia lui Noe”. Am prosperat pe toate liniile mai importante care ne definesc pe noi ca neam…cu o singură excepţie (aia care întăreşte regula): am sărăcit cu o “şuviţă conducătoare”…Dar asta este viaţa. Nu putem fi galbeni de fericiţi şi de bogaţi, pe toate planurile în acelaşi timp…

În acelaşi timp şi spaţiu, dar în altă dimensiune, nişte neisprăviţi strâng de zor la curea…Au făcut asta de când s-au născut, aşa că se poate spune că a devenit un reflex, un instinct apărut în urma evoluţiei continue şi nestăvilite a Naturii.Cotizezi ca bou’ la Nimicnicia aia de Stat de Drept şi îţi bagi sula (instrument ascuţit, de împuns) în centură, pentru a mai da o găurică…
Te scoli dimineaţa pe răcoare (când îţi creşte chefu’ de treabă, mare) şi porneşti către scârbici…prestezi acolo trei sferturi de zi, apoi te întorci la propria coşmelie, bagi la ghiozdan, şi…deoarece simţi că îţi pică ochii în gură de somn şi te uiţi printre dinţi, îţi fixezi o audienţă urgentă la Morfeu. A doua zi, la fel…a treia zi, la fel…şi aşa trec câteva zeci de ani (presărate cu week-end-uri de distracţie betoană, la un grătar la iarba verde din fundu’ plin de mărăcini al grădinii). În ceea ce te priveşte, marea sau muntele sunt pe alte planete, iar străinătăţurile constituie adevărate galaxii foarte îndepărtate; nu eşti interesat de mult cântatele reduceri ale hotelierilor înstelaţi, nu înţelegi gargara promisiacă, tupeist-de-nesimţită a javrelor de scroafe tălâmbe de la guvern…Tu vezi doar că îţi rupi picioarele în gropile de pe asfaltul jegoşilor ăia de regi, că abia reuşeşti să îmbuci o bucată de pâine cu gem la o masă, că iei salariul astăzi şi mâine eşti muritor de foame; mergi la şcoală, şi vezi debandadă şi terra-tone de dezinteres; te îmbolnăveşti, dar nu îţi poţi fâtâi, ca alţii, curul celulitos la spitale de fiţe europene. Tu doar mori în casă, încet şi sigur. Îţi ia un dobitoc smecheros grădina? Las’ că apelezi la Justiţie…care îţi dă o flegmă între ochi şi un şut la părţile sensibile, apoi te trimite acasă, pentru că eşti un netrebnic nenorocit, fără pile sau posibilitatea de a “şpăgui” pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale.
Încerci să te consolezi cu succesele sentimentale…Doar că: dacă nu ai zdringhinele europene ca să întreţii vaca sensibiloasă şi scheunătoare după chestii înălţătoare şi omni-putincioase (care se autointitulează "femeie independentă"), eşti şi urât şi prost…Se zice că nu haina îl face pe om. Adevărat…pentru că este vorba, în realitate, despre contul din bancă. “Şi-ai vrea să ştii doar cine-i vinovat; Tot ce vrei să ştii este, DE CE?”

“Industria - zero ! Agricultura - zero ! Turismul - zero ! Cultura - zero ! Învăţământul - zero ! Zero ?? Zero !!!!!”…Aşa a fost până acum, aşa va fi şi de acum încolo…Oricâţi Boci ar promite kile de prosperitate şi de fericire, oricâte Udre ar promova behăitura aia turistică, oricâţi Băseşti ar ura “Să trăiţi bine!/ Bine că trăiţi!” sau ar promite o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru darurile care, cică, tre’ să le împărţim cu Europa.
Câteodată mă gândesc că tărişoara asta ar trebui criogenaţă, sau transformată într-o rezervaţie…Un parc natural (protejat de legislaţia U.E. în vigoare – se înţelege), al neghiobiei în stare pură, al io-bagilor de carieră, al ipocriziei (cu monumentul ei de geniu-retardat: UNICA ŞI VEŞNICA MANEA) şi, nu în ultimul rând, al lendurilor de ciois.
Sau, mai eficient, transformată în teren de testare al rachetelor nucleare. (asta ar fi varianta modernă a Sodomei).

“Suntem un popor de oameni harnici, harnici şi buni

Şi-aşteptăm de undeva, de la cineva, de la oricine să facă minuni

Am vrea, foarte mult ne-ar plăcea să fie şi la noi ca-n S.U.A

Şi ne mai tot gândim ce bine e şi-n U.E.

Şi ca-n S.U.A, şi ca-n U.E., asta e cea mai buna soluţie

Dar până când se va rezolva ceva

Să cântam cu toţii ca-n Africa...S.U.A, U.E....
---------------------------------------------------------------------------------
Ce bine să nu facem, nu facem nimic

Stăm toată ziua, da, da, da. “

Mon Cri-Cri d’Amour

Ghimizdrocii care îţi cresc în stomac, numai - dar numai – când îţi vezi tuta cum îşi clipoceşte genele…potenţa care îţi umflă mândria, când o simţi că se revarsă fără sfârşit peste tine….miile de stelule multicolorate care beculesc de nebune, ori de câte ori te sărută…mâncăricii care ţi se nasc în palmă, când o auzi cum behăie aiurea, şi vrei să o readuci pe drumul cel drept….DRAGOSTEA. Cu bune şi cu rele.
Pe principiul “Tragi, nu tragi, vremea puştii trece”, presupun că vremea avalanşelor de dragoste trebuie să vină şi ea, musai. Asta pot să o înţeleg; dar de ce trebuie să te transformi într-o râmuţă libidinoasă de câte ori dragostea îţi dă năvală în sufleţel (ca un tăuraş drogat într-un grajd plin de tăuriţe), sau te umple de cucuie şi de ruj (prin toate părţile corpului)…asta nu mai pot să o înţeleg. Oricât m-aş agita (brownian), moleculele de material gri din dotarea capului propriu nu poate să desluşească această problemuţă dureros de dulcik (a se citi “dulcică”, în jargonul oamenilor întregi cu creierii).

Este o seară răcoroasă…Ieşi şi tu ca omul, la o plimbare relaxantă (de unul singur) prin parc…îţi clăteşti (sau măcar încerci să clăteşti) ochii cu verdele naturii (am învăţat cu toţii, când eram mici, că verdele odinneşte retina)…dar tinerii mangă-de-iubăcioşi (şi “doritori de distracţie”, desigur), se ascund “sfioşi” printre copăcei. Lehămmesit până-peste-poate, te întorci acasă, tot ca omu’. Teoretic. Pentru că întâi trebuie să faci slalom super uriaş printre amorezaţii care ocupă trotuarele şi se ling precum câinii hămesiţi în faţa unei fripturi.(Probabil vreunul dintre ei s-a rănit; a auzit că saliva este antiseptică, aşa că…a purces voios pe misterioasa cale a vindecării, însoţit şi de sufleţelul lui jumătate de pereche…). Şi uit-aşa ajungi la locuinţa de domiciliu cu nervii făcuţi zdenţe, şi cu iluzia relaxării atomizată în neant…

Un alt obicei de îndrăgostit-beton este acela al diminutivelor; toate lucrurile înconjurăoare devin mici (bine…cu câteva excepţii), totul luceşte de lumina plăpândă a neprihănirii. Când Arculeţ în Scutecel ţi-a făcut inimioara ciur de săgeţi, aia care îţi prestează concerte seară de seară a devenit, fără putinţă de tăgadă, “femeia ta”. Se dă apoi de trei ori peste cap şi se metaformozează imediat în “puiuţ” (şi alte apelative galinacee), “sufleţel mic şi scumpik”, “steluţă sclipicioasă” sau “îngeraş drăgutzel”; iar apoi vine şi finalul (pentru că, nu-i aşa, nimic nu ţine veşnic)….cardul e o bucată nefolositoare de muciflex plastifiat, contul de la bancă a dat faliment, prin portofel suflă vântul…iar “flocirica care dădea sens existenţei” a devenit “oaie proastă”, “vacă şunculoasă”, "găină tembelă" sau chiar “târfă profitoare”. Offfff….drăguţica asta de iubirică….Nu poţi trăi cu ea, nu poţi să practici kung-fu în pat fără ea…

Şi totuşi...!!! Cum poţi să “puieşti” pe cineva, doar pentru că aşa ai auzit tu că e în tendnţe? Şi de ce “pui”, este apelativul majoritar la care se pot gândi inimile praf de îndrăgostite? Asta e tot ce vă poate cloci mintea aia secetoasă şi arsă de nebuloase, băi…cupidonizaţi de carton!!??? Este mult mai uşor de sucit gâtul unui pui - faptă simbol pentru distrugerea dragostei ajunsă la saturatie?
Cea mai tare fază în legătură cu obicei am trăit-o în facultate, când un cuplu de suflete pereche s-a certat:
“Vezi…că te pleznesc, PUI!”
“Mă mir să fii în stare…pentru că TU NU EŞTI ÎN STARE DE NIMIC, PUI!! Nici chiar să mă…DE NIMIC, PUI!!! AHHHHHHHHHHH!!!”
“Puiurile” zburau ca un supersonic prin cameră, eu mă tăvăleam pe jos şi sughiţam de atâta râs, jumătăţile se păruiau cu scrâşniri din dinţi…de parcă voiau să se facă sferturi!

Deci toată fanfaronada asta este doar o expresie idioată a ipocriziei dobitocilor de manelişti-sentimentali. Şi toantele de superioare intră în “Hora Unirii” fără să clipească! Gata cu feeling-urile de calitate superioară, gata cu fandoseala, fumurile transcedentale de divenie şi cu afirmaţii gen: “nu mă simt împlinită fără cineva care să mă idolatrizeze”, “găsirea Iubirii Adevărate este singura raţiune pentru care exist”, “Vreau pe cineva special de înţelegător” sau “sunt prea gingaşă pentru vitele astea obsedate, care mă sufocă cu solicitările lor de dănţuială nocturnă” . Gata. S-a terminat totul, indiferent cât s-ar pisici lasciv apoi, ele micuţele, în căutarea altui pui obsedat.

Pe cuvânt dacă nu imi e milă de sărăcii pui. Eu dacă aş fi în locul lor, imediat ce cresc mare, aş da toţi scrofii ăştia perfizi în judecată, pentru defăimare….sau i-aş alerga, în vederea decapitării precoce (cum era videoclipul acela). Dar aşa ceva nu se poate face într-un stat de drept, aşa că…încercăm să înotăm, cum putem, prin mocirla asta drăgăstoasă, şi plină de imbecili.