duminică, 31 mai 2009

Sugătorii pricepuţi



Motto:
"Dup-o masă copioasă, o ţigare canceroasă"

Astăzi a fost Ziua Internaţională Anti-Fumat...în care nefumătorii au încercat, prin diferite manifestaţii, să convingă “populaţia cu fumuri” să se lase de obiceiul ăsta jegos. Doar că e ca şi în cazul violenţei: pentru că s-a stabilit o zi internaţională împotriva ei, în care nişte “unii” aprind lumânări şi organizează diferite manifestaţii pro-pacifism, asta nu înseamnă că de mâine nu vor mai exista războaie pe planetă, nu se va mai trezi un descreierat şmecher care să scoată pistolul din buzunar şi să tragă în plină stradă…
Totul este doar o pierdere de timp, exact la fel cu ceea ce s-a întâmplat azi; pot să iasă în stradă mii de persoane, pot să se lipească pe pachetele de ţigări sute de poze cu plămâni sângerânzi, grumazuri sfâşiate de cancer sau copii cu malformaţii grave…fumăcoşii sunt atât de pierduţi în propria lor demenţă, încât mai abitir ar simţi o pişcătură de tânţar, decât prostiile astea. Nu ştiu cine le-o fi băgat în umbrele alea de creier că “a pipa (a fuma)” este expresia maximă a şmenozelii…Spuneţi-mi şi mie; cât de bou tre’ să fii ca să stai cu paiul în gură (obicei preluat de la rubedenia Ghiţă, care îl prestează la schimbarea vremii) cât e ziulica de lungă, şi să te crezi Miezul din Fanta, Unicul şi Cel Mai tare Specimen trăitor pe acestă planetă?
Este trist…mai ales că genul acesta de “îndobitocire în masă” afectează din ce în ce mai mulţi tineri, care nici nu au intrat bine în adolescenţă. Pe cuvânt că i-aş spânzura de limbă în deşert, pe nătărăii idioţi care le servesc drept exemplu acestor copii. (Asta ar fi de mii de ori mai eficient decât coloanele tălâmbe de mărşăluitori pe potecile patriei, nu credeţi?)

P.S.: De când eram în scutece, am şi eu o nedumerire micuţă: ce plăceri orgasmice îţi provoacă o ţigară, pe care o sugi mai cu nesaţ decât o face o curvă plătită pentru….te face să “atingi norii şi ploaia”?


P.S. 2: Ştiu că în categoria asta (a "afumăcioşilor copăceni") sunt şi oameni de ispravă (în rest), care s-au apucat de "tutunărit" dintr-o prostie; şi acum nu se mai pot lăsa, deşi ştiu se otrăvesc singuri (pe principiul: "ce îşi face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual"). Dar nu pot să iert pe nimeni.

sâmbătă, 30 mai 2009

Trece Vremea… (Oră de taximetrie)


“Românu-i frate cu zeroul,
Ne-am agitat degeaba.

2000 - Doi zero zero zero,
2000 - Cum a fost aşa va fi.
2000 - Doi zero zero zero
O groază de zerouri, prin tot felul de birouri.
Poate n-am fost prea clar.
O să reiau puţin aceasta logică de calendar :
E 2000, are ceva zero-n el,
Da' să vedem cum stăm noi la capitolul ăsta,
Ia să ne gândim niţel :
Industria - zero ! Agricultura - zero ! Turismul - zero!
Suntem în 2000 !Cultura - zero ! Învăţământul - zero ! Zero ?? Zero !!!”
[Taxi / Doi Zero Zero Zero]


Aşa cântau nişte taximetrişti geniali, când eram noi (mai) mici. Culmea este că de atunci, au trecut ceva ani. Doar că au trecut degeaba...mă rog: au apărut câteva tone în plus de pipiţe afânat-de-senzuale şi dive de mega-succesuri; suntem mai bogaţi cu...cred că un pitic porno, o elevă porno şi, în general, multe şi diverse chestii porno; producţia la hectar de manelişti dobitoci-de-tembeli a sărit din toate graficele, lucru ce l-ar face invidios chiar şi pe Ceauşică; prostia a întrecut orice limită a logicii umane (sau chiar a celei divine), de parcă s-a luat la întrecere cu “depăşitorii de frontiere” din “Star Trek”; s-au multiplicat sugătoa...adică mândrele purtătoare ale hermesurilor, sau mai ştiu eu căror fitzoşenii de plăsoace (asortate la hidoşeniile alea de balerini din lăboace); specimenele pufoase de “regi domnitori peste asfalt” au răsărit ca melcii după “Inundaţia lui Noe”. Am prosperat pe toate liniile mai importante care ne definesc pe noi ca neam…cu o singură excepţie (aia care întăreşte regula): am sărăcit cu o “şuviţă conducătoare”…Dar asta este viaţa. Nu putem fi galbeni de fericiţi şi de bogaţi, pe toate planurile în acelaşi timp…

În acelaşi timp şi spaţiu, dar în altă dimensiune, nişte neisprăviţi strâng de zor la curea…Au făcut asta de când s-au născut, aşa că se poate spune că a devenit un reflex, un instinct apărut în urma evoluţiei continue şi nestăvilite a Naturii.Cotizezi ca bou’ la Nimicnicia aia de Stat de Drept şi îţi bagi sula (instrument ascuţit, de împuns) în centură, pentru a mai da o găurică…
Te scoli dimineaţa pe răcoare (când îţi creşte chefu’ de treabă, mare) şi porneşti către scârbici…prestezi acolo trei sferturi de zi, apoi te întorci la propria coşmelie, bagi la ghiozdan, şi…deoarece simţi că îţi pică ochii în gură de somn şi te uiţi printre dinţi, îţi fixezi o audienţă urgentă la Morfeu. A doua zi, la fel…a treia zi, la fel…şi aşa trec câteva zeci de ani (presărate cu week-end-uri de distracţie betoană, la un grătar la iarba verde din fundu’ plin de mărăcini al grădinii). În ceea ce te priveşte, marea sau muntele sunt pe alte planete, iar străinătăţurile constituie adevărate galaxii foarte îndepărtate; nu eşti interesat de mult cântatele reduceri ale hotelierilor înstelaţi, nu înţelegi gargara promisiacă, tupeist-de-nesimţită a javrelor de scroafe tălâmbe de la guvern…Tu vezi doar că îţi rupi picioarele în gropile de pe asfaltul jegoşilor ăia de regi, că abia reuşeşti să îmbuci o bucată de pâine cu gem la o masă, că iei salariul astăzi şi mâine eşti muritor de foame; mergi la şcoală, şi vezi debandadă şi terra-tone de dezinteres; te îmbolnăveşti, dar nu îţi poţi fâtâi, ca alţii, curul celulitos la spitale de fiţe europene. Tu doar mori în casă, încet şi sigur. Îţi ia un dobitoc smecheros grădina? Las’ că apelezi la Justiţie…care îţi dă o flegmă între ochi şi un şut la părţile sensibile, apoi te trimite acasă, pentru că eşti un netrebnic nenorocit, fără pile sau posibilitatea de a “şpăgui” pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale.
Încerci să te consolezi cu succesele sentimentale…Doar că: dacă nu ai zdringhinele europene ca să întreţii vaca sensibiloasă şi scheunătoare după chestii înălţătoare şi omni-putincioase (care se autointitulează "femeie independentă"), eşti şi urât şi prost…Se zice că nu haina îl face pe om. Adevărat…pentru că este vorba, în realitate, despre contul din bancă. “Şi-ai vrea să ştii doar cine-i vinovat; Tot ce vrei să ştii este, DE CE?”

“Industria - zero ! Agricultura - zero ! Turismul - zero ! Cultura - zero ! Învăţământul - zero ! Zero ?? Zero !!!!!”…Aşa a fost până acum, aşa va fi şi de acum încolo…Oricâţi Boci ar promite kile de prosperitate şi de fericire, oricâte Udre ar promova behăitura aia turistică, oricâţi Băseşti ar ura “Să trăiţi bine!/ Bine că trăiţi!” sau ar promite o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru darurile care, cică, tre’ să le împărţim cu Europa.
Câteodată mă gândesc că tărişoara asta ar trebui criogenaţă, sau transformată într-o rezervaţie…Un parc natural (protejat de legislaţia U.E. în vigoare – se înţelege), al neghiobiei în stare pură, al io-bagilor de carieră, al ipocriziei (cu monumentul ei de geniu-retardat: UNICA ŞI VEŞNICA MANEA) şi, nu în ultimul rând, al lendurilor de ciois.
Sau, mai eficient, transformată în teren de testare al rachetelor nucleare. (asta ar fi varianta modernă a Sodomei).

“Suntem un popor de oameni harnici, harnici şi buni
Şi-aşteptăm de undeva, de la cineva, de la oricine să facă minuni
Am vrea, foarte mult ne-ar plăcea să fie şi la noi ca-n S.U.A
Şi ne mai tot gândim ce bine e şi-n U.E.
Şi ca-n S.U.A, şi ca-n U.E., asta e cea mai buna soluţie
Dar până când se va rezolva ceva
Să cântam cu toţii ca-n Africa...S.U.A, U.E....
---------------------------------------------------------------------------------
Ce bine să nu facem, nu facem nimic
Stăm toată ziua, da, da, da. “

vineri, 29 mai 2009

Mon Cri-Cri d’Amour


Ghimizdrocii care îţi cresc în stomac, numai - dar numai – când îţi vezi tuta cum îşi clipoceşte genele…potenţa care îţi umflă mândria, când o simţi că se revarsă fără sfârşit peste tine….miile de stelule multicolorate care beculesc de nebune, ori de câte ori te sărută…mâncăricii care ţi se nasc în palmă, când o auzi cum behăie aiurea, şi vrei să o readuci pe drumul cel drept….DRAGOSTEA. Cu bune şi cu rele.
Pe principiul “Tragi, nu tragi, vremea puştii trece”, presupun că vremea avalanşelor de dragoste trebuie să vină şi ea, musai. Asta pot să o înţeleg; dar de ce trebuie să te transformi într-o râmuţă libidinoasă de câte ori dragostea îţi dă năvală în sufleţel (ca un tăuraş drogat într-un grajd plin de tăuriţe), sau te umple de cucuie şi de ruj (prin toate părţile corpului)…asta nu mai pot să o înţeleg. Oricât m-aş agita (brownian), moleculele de material gri din dotarea capului propriu nu poate să desluşească această problemuţă dureros de dulcik (a se citi “dulcică”, în jargonul oamenilor întregi cu creierii).

Este o seară răcoroasă…Ieşi şi tu ca omul, la o plimbare relaxantă (de unul singur) prin parc…îţi clăteşti (sau măcar încerci să clăteşti) ochii cu verdele naturii (am învăţat cu toţii, când eram mici, că verdele odinneşte retina)…dar tinerii mangă-de-iubăcioşi (şi “doritori de distracţie”, desigur), se ascund “sfioşi” printre copăcei. Lehămmesit până-peste-poate, te întorci acasă, tot ca omu’. Teoretic. Pentru că întâi trebuie să faci slalom super uriaş printre amorezaţii care ocupă trotuarele şi se ling precum câinii hămesiţi în faţa unei fripturi.(Probabil vreunul dintre ei s-a rănit; a auzit că saliva este antiseptică, aşa că…a purces voios pe misterioasa cale a vindecării, însoţit şi de sufleţelul lui jumătate de pereche…). Şi uit-aşa ajungi la locuinţa de domiciliu cu nervii făcuţi zdenţe, şi cu iluzia relaxării atomizată în neant…

Un alt obicei de îndrăgostit-beton este acela al diminutivelor; toate lucrurile înconjurăoare devin mici (bine…cu câteva excepţii), totul luceşte de lumina plăpândă a neprihănirii. Când Arculeţ în Scutecel ţi-a făcut inimioara ciur de săgeţi, aia care îţi prestează concerte seară de seară a devenit, fără putinţă de tăgadă, “femeia ta”. Se dă apoi de trei ori peste cap şi se metaformozează imediat în “puiuţ” (şi alte apelative galinacee), “sufleţel mic şi scumpik”, “steluţă sclipicioasă” sau “îngeraş drăgutzel”; iar apoi vine şi finalul (pentru că, nu-i aşa, nimic nu ţine veşnic)….cardul e o bucată nefolositoare de muciflex plastifiat, contul de la bancă a dat faliment, prin portofel suflă vântul…iar “flocirica care dădea sens existenţei” a devenit “oaie proastă”, “vacă şunculoasă”, "găină tembelă" sau chiar “târfă profitoare”. Offfff….drăguţica asta de iubirică….Nu poţi trăi cu ea, nu poţi să practici kung-fu în pat fără ea…

Şi totuşi...!!! Cum poţi să “puieşti” pe cineva, doar pentru că aşa ai auzit tu că e în tendnţe? Şi de ce “pui”, este apelativul majoritar la care se pot gândi inimile praf de îndrăgostite? Asta e tot ce vă poate cloci mintea aia secetoasă şi arsă de nebuloase, băi…cupidonizaţi de carton!!??? Este mult mai uşor de sucit gâtul unui pui - faptă simbol pentru distrugerea dragostei ajunsă la saturatie?
Cea mai tare fază în legătură cu obicei am trăit-o în facultate, când un cuplu de suflete pereche s-a certat:
“Vezi…că te pleznesc, PUI!”
“Mă mir să fii în stare…pentru că TU NU EŞTI ÎN STARE DE NIMIC, PUI!! Nici chiar să mă…DE NIMIC, PUI!!! AHHHHHHHHHHH!!!”
“Puiurile” zburau ca un supersonic prin cameră, eu mă tăvăleam pe jos şi sughiţam de atâta râs, jumătăţile se păruiau cu scrâşniri din dinţi…de parcă voiau să se facă sferturi!

Deci toată fanfaronada asta este doar o expresie idioată a ipocriziei dobitocilor de manelişti-sentimentali. Şi toantele de superioare intră în “Hora Unirii” fără să clipească! Gata cu feeling-urile de calitate superioară, gata cu fandoseala, fumurile transcedentale de divenie şi cu afirmaţii gen: “nu mă simt împlinită fără cineva care să mă idolatrizeze”, “găsirea Iubirii Adevărate este singura raţiune pentru care exist”, “Vreau pe cineva special de înţelegător” sau “sunt prea gingaşă pentru vitele astea obsedate, care mă sufocă cu solicitările lor de dănţuială nocturnă” . Gata. S-a terminat totul, indiferent cât s-ar pisici lasciv apoi, ele micuţele, în căutarea altui pui obsedat.

Pe cuvânt dacă nu imi e milă de sărăcii pui. Eu dacă aş fi în locul lor, imediat ce cresc mare, aş da toţi scrofii ăştia perfizi în judecată, pentru defăimare….sau i-aş alerga, în vederea decapitării precoce (cum era videoclipul acela). Dar aşa ceva nu se poate face într-un stat de drept, aşa că…încercăm să înotăm, cum putem, prin mocirla asta drăgăstoasă, şi plină de imbecili.

joi, 28 mai 2009

Mai am un singur dor…


Când eram mai mici, “aviara gripa” a intrat în ţărişoară că un şobolan flămând într-o magazie de brânză virgină (adică nu era încă afectată de complicatele transformări biochimice ale maturării); pe vremea aceea, găinile au fost declarate “ina-mari (nu ina-mici) publici”, fiind “kilărite” (neologism împrumutat de la idolii noştri de peste ocean) pe loc…maşinile ne erau împroşcate cu spârcâici clăbucios ori de câte ori aveam drum prin zonele calamitate…iar curţile ne erau bântuite zilnic de ciudaţi băieţi albinoşi care ne vânau ouoătoarele cu sârg, săltîndu-le chiar şi din oala cu ciorbă care fierbea pe foc.

Timpul a trecut, lumea a mai evoluat, Uniunea s-a dezvoltat…dar nenorocita de boleşniţă s-a modernizat (şi ea)!!! Şi-a mai adăugat un indicativ la codul de identificare şi a mai scăzut câteva unităţi numerice (din acelaşi număr de înmatriculare), apoi a pornit-o hai-hui pe mapamond, chitită acum să decimeze populaţia nevinovată a porcinelor. A început din Mexic, şi într-un final a ajuns pe Bătrânul Continent; iar cum Românica, vrînd-nevrînd, face parte din bucata asta de pământ, gripelniţa a intrat şi pe plaiurile noastre oieritice, păstorite cu devotament şi multă dragoste de către gloriosul nostru conducător (pe care îl iubim şi îl slăvim, în culcare şi-n sculare).

Doar că…în simplitatea mea de cetăţean trăitor pe aceste coclauri colaro-manelaro-şmecheroase (pline de lenduri of ceois), mai am şi eu un singur dor, în liniştea serii - nu ştiu dacă dorinţa mi se va împlini, dar strâng cu tărie din pumni, îmi imaginez că suflu în “lumnarea” cocoţată pe tortul meu de îmbătrânit, şi sper…repetîndu-mi în gând, aşa:
“Vreau să dea boala secreţiilor nazale apoase în toţi porcii plini de osânză puturoasă, care îţi bîţîie codiţa îmbârligată pe zdrăngănelile lui Guţîîî (TRĂIASCĂ GUŢÎÎÎÎÎ), Vijeliilor de Salami de Aur şi Copiilor Minune (mâncători de gem şi scremători de prune); să se tăvălească în chinuri, şi să îşi strănute pe urechi toate aerele de îngălaţi suferinzi de "macioşenie gorileasco-golănească"...
Mai vreau ca scrofişoarele (folosesc diminutivul pentru că trebuie să fiu “gentălmen”, nu?) revărsate de aerele de (an)dive care îi însoţesc, să aibă aceiaşi soartă umedă şi înfloritoare, dătătoare de plăceri ascunse şi de excitaţii nervoase la neuronel…
Şi mai vreau încă ceva...dar această părticică de dorinţă o donez cuiva care chiar are nevoie de ea. (persoană importantă, "cu un suflet minunat" - nu spun cine)

miercuri, 27 mai 2009

Cursă Contra-Cronometru


Tocmai vorbeam de Românica reală...ţara în care, printre multe alte mizerii, tehnica noastră sanitară este de căcat (chiar dacă avem specialişti în domenniu). Deci...întrebare de 1000 de puncte: Ce faci dacă nu îţi permiţi să pleci până la Paris sau Viena ca să faci o operaţie de apenticită sau să îţi scoţi o măsea, ca orice porc îngălat şi putrezit, plin de snobism şi de fiţoşenie?

Mi-am promis să fac tot ce îmi stă în putere să o ajut pe Ioana...Sincer, nu o cunosc personal; dar ştiu prin ce a trecut, şi bănuiesc cam prin ce trece şi acum. Şi încerc să fac orice care o poate ajuta cumva...Cei care gândesc oarecum ca mine, sunt rugaţi să ofere o mână de ajutor. Sau măcar un deget...
Of! Sper să fie bine...cumva.

Caz disperat / O tânară are nevoie de ajutor
Caz disperat la Câmpina.
O tânără de 23 de ani a primit o cumplita veste: Metastaza.
După mai multe intervenţii chirurgicale şi un teribil tratament cu citostatice, rezultatele pozitive se lasă aşteptate. Cum sistemul sanitar din România este neputincios în astfel de cazuri, presată de timp, Ioana aşteaptă o minune de “afară”.
Ioana a reușit să găsească o clinică în Austria, la Viena unde în functie de rezultatul analizelor va primi un alt tratament în urma căruia organismul să raspundă pozitiv și să ducă la înlăturarea cancerului.
Numai analizele făcute la această clinică, în Viena, costă 6000 de euro. Cheltuielile totale ale întregului tratament estimându-se la 50 000 de euro.
POVESTEA
Mă numesc Pîrvu Ioana Laura, am 23 ani, sunt din Câmpina, şi în urmă cu 3 ani (în martie 2006) am luat hotărîrea să excizez o aluniţă situată toracal posterior, în partea dreaptă. Intervenţia a avut loc la spitalul Colentina. După o lună a venit rezultatul de la anatomie patologică şi diagnosticul de melanom malign.
Am fost îndrumată către spitalul Fundeni, şi înaintea începerii oricărui tratament a fost nevoie de o reintervenţie locală pentru a se realiza marginile de siguranţă (intervenţia a avut loc la spitalul Munposan).
A urmat tratamentul cu citostatice (Dacarbazina) timp de 6 luni, şi apoi imunoterapie cu Interferon (3 milioane u.i de 3 ori pe săptamână) timp de încă 6 luni. Între timp toate rezultatele păreau a fi favorabile, dar la un an şi jumătate (decembrie 2007) am constatat o adenopatie axilară dreapta. Am fost sfătuită să mă operez din nou pentru a îndepărta grupul ganglionar, intervenţie ce a avut loc în decembrie 2007 la spitalul Fundeni. Rezultatul de la anatomie patologica a confirmat faptul că era o metastaza dată de melanom.
A urmat o nouă serie de chimioterapie (cu Dacarbazină şi Cisplatin) timp de 6 luni, şi imunoterapie cu Interferon (6 milioane u.i. de 3 ori pe săptămână) până în decembrie 2008 când am observat apariţia unor noduli la nivelul sânului drept. M-am adresat din nou secţiei de chirurgie a spitalului Fundeni, mi s-a recomandat îndepărtarea parţială a sânului. Rezultatul anatomo-patologic a fost tot de metastază dată de melanom. Mi s-a mărit doza de Interferon la 18 milioane u.i., dar la alte 2 luni au apărut alţi noduli tot la sânul drept, aşa că în februarie 2009 a avut loc o noua intervenţie chirurgicală pentru îndepartarea întregului sân. Rezultatul de la anatomie patologică a fost acelaşi, metastază.
Am continuat tratamentul cu Interferon, dar la alte 2 luni am observat apariţia unui nou nodul la sânul stâng. A fost îndepărtat chirurgical tot sânul şi au fost extraşi şi ganglionii axilari, în scop preventiv (în aprilie 2009). Acum am acelasi tratament: Interferon (9 milioane u.i. de 3 ori pe săptămână).
Mentionez că echipa medicală în grija căreia am fost mi-a acordat toată atenţia şi a încercat să mă ajute cât s-a putut de mult. Poate posibilităţile externe sunt mai mari şi acesta este motivul pentru care căutăm un alt tip de tratament în străinătate.

Cei care doresc să o ajute pe Ioana o pot face cu o donaţie oricât de mică în contul deschis pe numele său la:
BRD sucursala Câmpina, Câmpina, Str Bd. Carol 1, Nr 62, Bl 17 A
RON: RO85BRDE300SV55380303000
EURO: RO28BRDE300SV55468743000 cod SWIFT: BRDEROBU

„Ajutor înseamnă şi o lumânare aprinsă la biserică şi o rugăciune spusă din inimă mulţumesc tuturor celor care se implică”
Ioana Pîrvu,

ioanapirvu.wordpress.com/

Varză de Bruxelles



De ceva vreme iar ne îmbrobodesc la greu guvernacii ăştia “neregulaţi la creier”…Se spune că suntem pe drumul de ieşire din Criză, că ce a fost mai rău a trecut; leul redevine leu plin de potenţă, economia reîncepe să duduie, creditele la bănci se deblochează…MĂI, OAMENILOR!! Dacă toţi specialiştii din lume spun că starea asta de zbucium economic va mai dura încă aproximativ 3-5 ani, iar state mai puternice din punct de vedere financiar decât noi încă se tăvălesc în chinuri, Românica este mai brează? A încovoiat ea banana, sau s-a mutat recent în altă dimensiune? Sau asta este doar “regenerarea de campanie”? Bocul ne crede chiar atât de dobitoci? Stă ţanţoş ca un curcan în proţap şi se laudă cu realizările lui, în timp ce restul guvernului e de porc şi plin de “corupţenie”? PĂI…EL ESTE ŞEF DE GUVERN!!! Sau cel puţin, eu aşa îmi amintesc; probabil am fost plecat din localitate vreo câteva luni…

În altă ordine de idei…Mai sunt unşpe zile până să vom arăta Europii că suntem cetăţeni responsabili, că ne pasă de viitorul nostru, de viitorul Uniunii. ŞI VOM VOTA!(TEORETIC, voi vota.) Voi desemna pe cineva cinstit, care să mă reprezinte în ditamai parlamentul european...SAU NU! Pentru că nu am pe cine...
Mi s-a sugerat să mă dau cu EBA (cu riscul de a-mi pierde câţiva neuroni)...cică e tănără, e o femeie de succes, manechin de marcă şi politician de frunte. E apropiată de restul lighioilor tinere de pe cuprinsul naţiunii...si cel mai important lucru: ESTE INDEPENDENTĂ. Ceea ce înseamnă că o doare la corason (chiar i se frânge în bucăţi) de noi, ăştilalţi, şi nu serveşte nici o meschinărie de interes al vreunei “adunături cu carnet de partid”. Este catindata ideală, este femeia ideală, care ar merge până-n pânzele albe (creeate de Gucci & Leornardo ) ca să ne apere interesele de prostime decartatoare de bani la buget....Doar că are ceva probleme cu exprimarea. Dar ce mai contează un aşa mic amănunt, când ai în faţă “un cineva” atât de special-de-deosebit? O să îşi scrie (i se vor scrie) cartonaşe cu răspunsuri la eventualele întrebări ce i se vor adresa, si gata! Nici nu trebuie să răsfrângă măcar o buză, în încercarea de a vorbi…Problem solved!
Ceea ce nu înţeleg eu este altceva…ce a făcut fătuca asta pentru norodul locuitor pe aceste plaiuri, ca să merite să viziteze Bruxelles-ul ca un proscris? A apărut în reviste colorate? Da…bine. Şi-a tras câteva poze lângă un raft plin-ochi cu bibliorafturi şi mai pline-ochi de semnături?
Sunt intoxicat de zor cu fraze gen: “Va fi votată de tineri, pentru că, făcînd şi ea parte din categoria asta, le înţelege nevoile. Şi este iubită de tineretul alegător…”…Da, sigur! Sunt convins că o parte de tineri şi idioţi "goriloi bifători" o…adică ar iubi-o, dar la partea cu înţelesul…“Mai încet, că bagă pui” . Când îţi fâţâi sucul celular dimpreună cu grăsimile organice în ditamai maşina de fiţe, munceşti la juma de normă şi câştigi pe lună cât un tânăr obişnuit într-un an, cheltui pe zi cât alţii-ntr-o lună îţi faci cumpărăturile din din magazinele “snobilor de Milano” sunt sigur că îl înţelegi taman la fix pe studentul care nu a mai mâncat de câteva zile pentru că şi-a dat toţi banii pe chirie (sau a “sponsorizat” vreun prof cu care tre’ să dea următorul examen), pe absolventul care nu găseşte de lucru pentru că i se cer minim câţiva ani de experienţă în domeniu sau pe cel care e şomer, pentru că este ultimul sosit în “marea familie a multinaţionalei” şi este primul sacrificat la restructurare, pe feciorul care a fost nevoit să abandoneze liceul din cauza lipsei de bani, iar acum râneşte la porcii vreunui manelist împuţit ori pe tânărul în devenire care “bagă din scurt” 10-15 kilometri pe zi cu auto-pingeaua, pentru a se culturaliza. Şi nu numai atât! Duduiţa aceasta pătrunde cu uşurinţă nevoia oricui! Este alături de bunica care este pe moarte, dar nu a văzut niciodată marea; de mama care nu are cu ce să îi cumpere pruncului ei nişte lapte praf, şi…DA! Chiar şi de paraliticul care are nevoie de un scaun electric, pentru a se deplasa!
Doar că întrebarea revine obsedantă: ce a făcut ea, micuţa, pentru noi, până acum???????? Prin ce s-a remarcat, în afară de cuvinte stâlcite, “plurale de success” puse anapoda şi dezacorduri demne de o “economistă masterată”????????? Vrea să mă reprezinte pe mine, în faţa unui întreg continent? Amintirea primului ei discurs plin de opinteli şi de oftaturi, încă îmi stoarce lacrimi de milă….
Aaaa! Să nu credeţi că sunt anti-EBA, cumva. Eu chiar o admir pe domnişoara asta...oarecum. S-a născut la momentul potrivit, în locul potrivit. Are o viaţă care unii tineri nici nu îndrăznesc să o viseze, este cunoscută şi chiar poate face ceva important în viaţă...cred. Doar că nu şi asta, cu europarlamentarele (şi în general, nimic care să necesite vorbitul vorbelor)! E ca şi cum ai pune un “fâţ” (peştoc, masculul fâţei) să îţi tricoteze o haină de blană…
Şi totuşi, sunt aproape convins că Lenuţa va fi aleasa.
Cât despre restul candidaţilor…aceiaşi poveste. O gloată de iluştri necunoscuţi trecuţi oarecum în umbră, plini de tupeu, ipocrizie şi nesimţire crasă (chiar dacă unii le mai au cu sporăvăiala). Nu s-au remarcat prin nimic, care să mă facă pe mine, alegător, să le dau cu ştampila pe chip. Şi să vrei, şi nu ai pe cine vota…

Norocul meu e că nu vreau!

luni, 25 mai 2009

Dorelul T-rex



4E. (măcar o părticică)

“Îmi dau seama că în România nu avem oameni pricepuţi la nimic!”
[Mircea Badea]



ULTIMĂ ORĂ!! Unul din malurile de pământ ale pasajului Băneasa s-a surpat, 4 muncitori fiind prinşi dedesubt!
Cam aşa au început toate jurnalele de ştiri, vineri seara. BĂI!! Da’ nu există nici o lucrare în care să nu se petreacă accidente din astea, atât de prosteşti? Ce boi puturoşi sunt numiţi ca şefi de echipă sau ingineri de lucrare? Chiar aşa, nu sunt în stare să execute o flegmă de scurmăciune, fără să iasă şi ceva morţi, sau asta face parte din mult prea necesara “jertfă pentru creaţie” specifică tradiţiei noastre? Spiritul lui Manole s-a răspândit chiar atât de mult, încât fiecare rahat cu aburi de inginerie în cap simte nevoia să pună şi câteva oseminte umane la baza fiecărui “edificiu” pe care “îl supraveghează” cu ochi orbeţi de vultur răpciugos? Suntem în mileniul 3, pentru Dumnezeu! S-au inventat atâtea zeci de mii de scule ajutătoare, care să uşureze munca umană! Cât de tâmpit şi de prost poţi să fii, încât să nu fii în stare să sapi un şanţ nenorocit, fără să ai şi victime?
În urma anchetei proaspăt demarate, precis vor fi scoşi vinovaţi muncitorii! “Nu au avut echipament de protecţie…”. PĂI, BĂI GENII DE TIFON BEAT! În primul rând, nici nu se dă echipament de protecţie, pentru că la noi “merge si-aşa”! Iar ăla care este, are cea mai proastă calitate posibilă; nu e bun nici să sapi o canalizare! Şi în al doilea rând: ca să te protejezi de un zid de pământ înalt de 6 m care îţi pică în cap, îţi trebuie ceva mai mult de o cască şi o salopetă…poate dacă ai avea în spinare o butelie de oxigen precum scafandrii, un costum etanş de astronaut şi o armură de oţel pe tine, ai mai avea vreo şansă!
Cică universităţile de la noi formează mii de specialişti anual. Cum să nu avem ingineri capabili? Păi…facultăţile noastre sunt de mizerie, iar studenţii sunt pregătiţi în ultimul hal de bine…Mergi ca vita la curs, ca să vină un dobitoc la catedră şi să îţi dicteze de pe noţiţele lui de deştept trancalău cum tre’ să fii inginer de geniu…te zgâieşti apoi la nişte schiţe de utilaje vechi de 100 de ani, şi gata! Nu tu practică, nu tu vizite la fabrică, nu tu nimic! Aştepţi doar “mare şi bogată milă” la examen, pentru ca “academicianu’ doctor inginer deţinător al centurii negre cu 25 de dani” să îţi “corecteze lucrarea” (prin metoda "aruncarii la tavan": dacă foaia ta pică pe catedră, ai noroc şi ai trecut; dacă nu…ai picat. SIMPLU!!! ) ca să iei spârcâiala aia de notă de trecere! Şi aşa trec 5 ani (sau 4, după regulile astea “moderne”; imbecilii vin şi pleacă, şi…MINUNE!!! Ai terminat facultatea…eşti mândrul deţinător al unei hârtii pe care scrie (cu litere de-o schioapă) INGINER, iar tu nu ştii care e diferenţa între o îmbinare prin nituire şi una prin sudură!
Uite-aşa cresc ingineraşii cu firicele de scuipat la gură, ca melcii băloşi după o ploaie bună…
Sunt de vină studenţii, pentru că la ei facultatea înseamnă beţii straşnice seară-de-seară, “babardiri” de gagici bengoas-de-libidinoase şi frichineli prin cluburi de “târfe dezbrăcătoare de chiloţi”. Sunt de vină profesorii, care nu au pic de talent didactic, şi cred că titlul pe care îl poartă este o ocazie de a se lăuda cu fantoma trenului lor de cunoştinţe impecabil de curate (şi parfumate). Este de vină materia asta de căcat care ţi se bagă fără folos pe gât…pe care o memorezi ca pe o poezie pâna la examen, apoi execuţi o spălare de creier ca să faci loc pentru porcăriile de semestrul viitor. Este de vină tupeistul nemernic care iese în faţă şi îşi asumă totul cu o nonşalanţă porcesc-de-dărâmătoare (de parcă mie mi se-nbrăhăne că scoate el nişte vorbe goale pe gură!). Este de vină…incapabilul de muncitor care nu este în stare să lucreze (FĂRĂ ECHIPAMENT DE PROTECŢIE!!!) decât sub fereastra sălii de curs, şi care deranjează brain-storming-ul învăţaţilor...
Este de vină mentalitatea noastră de cârpaci imbecili, care facem totul cu costuri cât mai reduse (ca să rămână bani şi pentru hermesurile “foto-postero-modelistelor” siliconate la perechea de creier), durîndu-ne fix în cur de efectele pe termen lung!
Ţara inginerilor…Mda. Hai să ne râdem şi să ne tăvălim printre sutele de planşe “creonate” migălos cu tuşul! Mai repede ne-am încadra în profilul idioţilor cu aere “davinciene”, al doreilor care se cred “ti-recşii construcţiilor”. Suntem o naţine de Dorei…care s-au răspândit peste tot, ca puricii pe cu câine coafat şi plăcut înmiresmat: în Sistemul Sanitar, în Educaţie, în Politică, Justiţie şi Turism. O naţie de tupeişti incapabili şi plini de fiţoşenie, în care adevăratele valori sunt înnăbuşite şi distruse sau aleg să părăsească acest “Tărâm al Impotenţei”

Nu-i aşa că e minunat de grandioasă dulcea noastră Românică?

P.S.: Nimiceşte-l pe T-Rex!!! Fără milă şi fără remuşcări! Înfinge dinţii-n el şi transformă-l într-o mare grămadă de oase înnălbite de vreme (şi de Ace – Înnălbitorul Minune).
P.S. 2: Pentru a putea înfăptui cu success îndemnul de la punctul 1, auto-sugestionează-te (“pe principiul: sunt…Armand Assante…SUNT ARMAND ASSANTE, SUUUNT AARMAND ASSANTE!!!”) să fii un Spinosaurus Aegypticus teleportat din Nordul Africii în America. Este ceva mai mare şi mai feroce decât Regele Tiranic al Şopârlelor, şi i-ar trage o "caramangeală de gradul 1".

vineri, 22 mai 2009

Adevărahatul Meci al Mileniului


“Eu nu-l am adversar nici pe Geoană, nici pe Crin Antonescu. Adversarul meu este Criza.”
[Traian Băsescu]


LES JEUX SONT FAIRES! RIEN NE VA PLUS!!!

Îîîn coolţuul din dreaaptaaaaaa….cântărind cât o flotă dispărută “ca prin minune”, fost posesor al Şuviţei Magice, fost deţinător al titlului “Cel mai aprig duşman al maidanezilor”, Eternul Rival Al “Sistemului Ticăloşit” şi Campionul Absolut al Păsăricilor..…BIIIIGG BĂĂĂSSSSEEEEEE!!!!!!!!
Îîîn coolţuul din stângaaaaaa…. cântărind peste 100 de biliarde de euroi, Învingătoare prin Knock-Out în peste o grămădoaie de state, Distrugătoare A Milioane De Averi, Lupul Cel Rău Pentru Trilioane De Bănci…….CRIIIIIZAAAAAAAAAAA!!!!!
Combatanţii îşi aruncă priviri duşmănoase, pline de ură şi venin. Primesc ultimele sfaturi de la antrenori, apoi înaintează către centrul ringului şi arbitrul le mai explică încă odată regulile în neregulă. Luptătorii se dau cap în cap, în semn de salut, şi….SE AUUUUDE PRRRIMAAAA BĂĂĂTAAAIEE AAA GONGULUIIIIII!!!
Mulţimea este în delir! Criza atacă încă din primele secunde ale meciului cu un uppercut răvăşitor, în care îşi concentrează toată forţa ei ruinătoare de bogătani. Băselu’ eschivează cu uşurinţă….dansează în jurul arenei şi îşi întărâtă adversarul, scălâmbăindu-se cu frenezie la el. IN-CRE-DI-BIL DOAM’LOR ŞI DOMLOR!!! Cât curaj! Câte tone de eroism! Cu ce usurinţă poate para orice atac! Dragul nostru Apărător al Neamului…are în spate un întreg popor care îl susţine…iar ochii sunt îndreptaţi numai spre alegători! Promite salarii mărite şi chiar eliminarea totală a taxelor…îl doare la băsesc de Criza care ata….OUUUUUUUUU!!! Doam-ne-lor şi Dom-ni-lor….Băse este pus la pământ cu o lovitură ruşinoasă sub centură…Tribuna pur şi simplu explodează!!! Se rup scaune, se aruncă fumigene în ring, se huiduie…. dar Criza se bălăngăne deja nepăsătoare, cu braţele ridicate, în semn de victorie! Arbitrul începe numărătoarea: 1….2….3…..4…Big Băse este culcat la podea, neştiind ce l-a lovit! Încearcă să se ridice, târându-se cu greutate până la corzi şi trăgînd cu disperare de ele, dar NU REUŞEŞTE!!! …5….6….7…..Să fie acesta sfârşitul confruntării?
“Curaj!!!!CURAJ!!!! Nu te lăsa acum!!! FIII BĂRBAT, ŞI RIDICĂ-TE, LA NAIBA-N PUII TĂI!!!!” Spectatorii au înnebunit de-a binelea! Urlă, înjură, se roagă, îşi încurajează favoritul…cu lacrimi în ochi, Băse se târăşte pe podea! Timpul a încremenit pentru el….nu aude, nu vede…simte doar durerea care îi pulsează prin corp şi se răspândeşte ca un râu de foc şi îl săgetează în creierii capului, transformîndu-i într-o tochitură de carne nefolositoare…Cu o ultimă forţare mega-omenească, reuşeşte însă să se ridice…ŞIIIII…ŞIIIII…Se aude GONGUULLLLL!!!! IN-CRE-DI-BIL, doamnelor şi domnilor!!! ÎN UL-TI-MA SE-CUN-DĂĂĂĂ…ce repriză fenomenală!!!! Ce luptăcioşi minunaţi!

Întrerupem programul pentru o scurtă pauză publicitară:
Din ciclul “Zboară puiule, zboară”, vă prezentăm noul produs al firmei noastre: Xanax Forte, cu o formulă îmbunătăţită şi un plus de Diuretic Promisionaic!
Xanax Forte. Pentru o viaţă plină de ”ieşiri prominţătoare”, lipsită de griji.


În colţurile lor, sportivii primesc ultimele îngrijiri medicale. Se ridică, îşi dau cu pumnii în cap (pentru ambiţionare), şi se îndreaptă fioroşi spre centrul arenei…SE AUDE GONGUL DE ÎNCEPERE A CELEI DE-A DOUA REPRIZE, ŞIIII….
Băselu’ este luat din nou prin surprindere cu o lovitură la rotulă, şi este aruncat din nou la podea! Mulţimea huiduie!!!! Dar Băse îşi revine repede, şi îi aplică fulgerător nesimţeniei ordinare de adversar o “kesa-katame cu fixare la sol şi luxare de membru”, un vârf de opincă (promovează şi el “lendul de ciois”) între dinţi şi un croşeu la operaţie de o lasă “pleaşcă de lemn” la podea! CRRIIZZZAAA RE-AL-MEN-TE SE TĂVĂLEŞTE ÎN CHURI LA PODEA!!! Băsel “hăhăieşte” vesel către mulţime, şi simte cum Românica noastră dragă se află deja “pe un drum de ieşire” din căcat. CRIZA ESTE LA PÂ-MÂÂÂNNNTTT!!!! AM SPUS-O ŞI O MAI REPET: CEEEE MECI, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR!!
Publicul ovaţionează frenetic!!!.....Este o atmosferă IN-CEN-DI-ARĂ aici, pe Viitorul Stadion Naţional Al Viitorului Îndepărtat…Băse dansează pe corzi, Criza se tărşăie năucită la pământ, prostimea cântă, arbitrul numără…4…5….6…7….8….În ultima secundă, Big Băse primeşte o palmă cu piciorul, zdruncinătoare de ficaţi, şi se împleticeşte năuc la colţ! DAR NUUUU!!!!! CRIZA ESTE ÎNCĂ LA PODEA, ÎNSĂ ÎN RING SE ZBÂNŢUIE ALIATUL EI!!!AAAA-UUU-TOSS-STRADAAA!!!! I-RE-ALLLLL, DOAM’LOR ŞI DOM’LOR!!! I-RE-AL DE FE-NO-ME-NALLLL!!!!
Big Băse este PUR-ŞI-SIMPLU CO-PLE-ŞIT! Directele de dreapta, de stânga şi de centru îi zboară necontenit către figură, iar Augustul Luptaci nu mai are nici puterea să se apere!! Dar….NUUUUUUUUUUU!!!!! NU ESTE POSIBIL AŞA CEVA!!!! ÎN RING APARE ÎNCĂ UN VRĂJMAŞ NECONTENIT AL NEAMULUI: SISTEMUL DE IGIENĂ JEGOASĂ!! Băse este de-a dreptul stupefiat! Se simte realmente impotent în faţa atâtor adversari redutabili! “BĂĂĂ-SE, BĂĂĂ-SE, BĂĂĂ-SE FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR”!!! Mulţimea de “pupinbăsei” îşi încurajează cu “idiolatrie” Campionul, însă acesta este răvăşit! Braţele i se leagănă neputincioase pe lângă corp, “lăboanţele” folosite până nu de mult la strivit ticăloşi corupţi, îi sunt ca o cârpă beată. “Plin de răni şi suferinţi”, Eroul se clatină! DAR NU CADE LA PĂMÂNT, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR!!! EX-TRA-OR-DI-NAR…EFECTIV MEGA EXTRAORDINAR! Plin de sânge, cu faţa tumefiată de lovituri, cu o mână bătîndu-se cu Autostrada iar cu “cealalaltă” tinînd piept Sistemului Jegos, încă mai are putere să îşi salute cu mâna rămasă liberă sutele de susţinători! Ultimul Erou al Românicii!! Plecăciuni, domnu’ Băsesc…mii de plecăciuNNNUUUU!!!!!!! NU; NU; NU!! Criza se ridică de la podea, mai fioroasă şi mai criminală-feroce ca oricând! Se bate cu pumnii-lopeţi în piept, rage de furie şi se năpusteşte ca o locomotivă debilă spre Apărător, care, pur si simplu îngheaţă!!!
DIIIINNNG!!! DIIING-DIIIING-DIIING!!!!
UFFFFFFFFFFF…..Salvat de clopeţel, din nou. CE NO-ROC, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR! CE NOROC!
Se încheie şi runda a doua a Meciului Mileniului, iar scorul este ÎNCĂ INDECIS! Dar acum…este momentul să ne mai răcorim şi noi puţin, cu o nouă clipuţă de pauză publicitară…Join us again, for THE MILEANULUI MEACI.

- To Be Continued -

marți, 19 mai 2009

Because of You...



Motto:
"Pe umeri, pletele-i curg râu,
Mlădie-i ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins la brâu,
O pierd din ochi de dragă."
[G. Coşbuc / Phoenix - Numai Una]


Because of you, an Aurora Borealis is among us...
Happy Birthday, my sweet, dear Flower. >:D< :-* >:D<. And a life full of joy and happiness, no matter where you'll be, or what you' ll do.
This is all I can give you right now...something unique, for someone unique.
And...Bye.

duminică, 17 mai 2009

Eyes of the Tiger



“You know I couldn't have done nothing without you...
Yo, Adrian, we did it...”
[Rocky Balboa]


Îndrăgostit..Soţ...Tată...Campion...Ucenic....Mentor....LUPTĂTOR!
A fost lovit de Viaţă, însă mereu a găsit puterea să se ridice; chiar şi atunci când lumea nu mai credea în el. A fost doborât de adversari, dar nu a renunţat niciodată. A sfidat orice logică, pentru că a crezut în el şi în cea care l-a iubit. A luptat, până la ultima bătaie a gongului...pentru că ştia că trebuie să ducă îşi ducă bătălia până la capăt; pentru că voia să îşi demonstreze că nu este doar un alt “bolovan” de cartier
A lovit atât de tare, încât a simţit cum se rupe ceva în el, şi se prăbuşesc aripile de înger…dar a învins.

Este povestea de dragoste a unui om care şi-a încredinţat sufletul altcuiva, în schimbul încrederii acelei persoane. O istorisire în imagini care pune accentul pe cauzele unor probleme care apar în familie...un film despre sport. O poveste despre muncă încrâncenată şi despre ambiţie, despre încercarea unui idol de a-şi (re)descoperi ochii de tigru. O epopee a unui SUPRAVIEŢUITOR, care te învaţă să continui să încerci, chiar dacă ştii că nu ai nici o şansă...să crezi în flacăra care arde în tine, şi să continui. Să lupţi, indiferent de ce spun şi ce cred “ceilalţi”.
Este viaţa unui SIMBOL...care a creat alte simboluri.

Aşa că...cine îşi închipuie că “The Saga of Rocky” este “un imn închinat violenţei”, este doar “cretin de geniu şi minunat de prost”. Un idiot cu creierul agăţat în pioneze în bătaia soarelui, care nu înţelege nimic din lucrurile care se petrec în jurul lui….şi îl compătimesc.

După ce ai urmărit “Rocky” nu poţi să fii decât emoţionat… şi să te întrebi “cât de multe poţi încasa, şi totuşi, să continui”, să mergi înainte. Să lupţi, până la sfârşitul meciului...

joi, 14 mai 2009

“Sânulum Gigantisium” sp. "Siliconatis din Grosus"


“Stau câteodată şi-mi aduc aminte” de nonşalanţa cu care poceam hiturile copilăriei: “E-o lume mi-nu-na-tă, în care vei găsi. NUUUUUUMAIIIIII PROOOSSTIII…”. Dacă ştiam eu câtă dreptate aveam pe vremea aia…cred-sigur că făceam cerere (aprobată şi parafata DE SUS) să nu mă mai nasc. Serios.
Ieri, cred că a fost ziua străluminărilor…După ce că eram eu amărăt şi scârbit până peste poate cu bazaconia aia de campanie “o să-ică”, am mai citit şi o ştire (într-un ziar de chiloţăreală, mai exact), de am rămas prost! M-a lovit drept la operaţie şi m-au apucat convulsiile…“Băi! Nu mai văd eu bine? Stai să dăm re-play…” Dar degeaba, pentru că aşa scria; mare, “închenărat”, negru pe alb. Cică una din S.U.A vrea să intre în “Guiness Book” ca şi posesoarea celor mai mari sâni artificiali din lume! “Her boobs” ar trebui să aibă 1.71 m în diametru!!!!
Drăguţ…dar totuşi: DE CE AR VREA O FEMEIE SĂ CARE DUPĂ EA MAGAOAIELE ALEA DE ŢÂŢOACE??????????? Ştiu că sunt goriloi feroci şi cuceritori, care sunt înnebuniţi de partea asta anatomică (de fapt, cam acesta este şi motivul pentru care majoritatea fătucilor se “tunează”; speră că vor avea norocul să fumeze vreun “trabuc” crescut pe vreo vedetă fotbalistică, “creatură de modă” de mega-succes, sau, de ce nu? Poate chiar de la un “prezident micuţ şi inocent”…). Dar aia…vrea cumva să aibă sala de fitness la purtător şi umblă cu săcoii ăia după ea, ca să îi ridice în loc de gantere?? (un mameloi din ăsta ar avea cam 10 kg!) Sau a auzit ea, mititica, că borbaţii adevaraţi crapă de dorinţă să vadă şi să se coţăie pe nişte ţâţoaie enorme????? Pe cuvânt, dacă pot să pricep lumea asta în care trăiesc! Totuşi, acum înţeleg de ce pe planetă se organizează “campionate de frecat individual” (a doua străluminare!)…păi cu nişte reprezentante ale sexului frumos/dizgraţios atât de mirifice…parcă simt cum mă ia o poftă să mă îndes în nisip (cu totul), precum struţul (dar alergătorul care face asta e un struţ up-gradat).
Uneori mă întreb, mai în glumă-mai în serios, dacă femeile fac şi ele parte din specia asta umană (şi acum vine şi clişeul: “cu excepţiile de rigoare”, DESIGUR!). Oricum…ele sunt nişte fiinţe sensibile, pline-ochi de sentiment, visătoare, care dau peste Dragostea Adevărată în fiecare dos de ghenă, incurabil de “romănticoase” şi cu privirea îndreptată numai asupra Sferelor/Pătratelor/Cilindrelor Transcedentale. Da’ aia parcă e vârful la grămadă, moţul de pe “plăcinta americană”, cireaşa de pe tortul imbecilităţii! De ce ar vrea ea asa ceva? Ia bani când se notează recordul la condică…dar apoi? Îşi nenoroceşte spatele toată viaţa? Joacă în filme porno, pentru obsădăii cu limba scoasă şi balele la gură, care vor să vadă asemenea enormităţi? Păi…ca bărbat privitor la alea, tre’ să fii cel puţin dobitoc! Animal prost şi tălâmb! Asta nu mi se pare deloc o expresia a senzualităţii…NICIDECUM! E doar O pleaşcă de idioţenie, altoită cu o pleaşcă de prea-curvenie şi una de primitivism crâncen…
Cred că am greşit, clar, planeta. Peste hotare parcă se trăieşte mai bine ca în draga noastră naţiune, dar şi ei…nu mi-e ruşine cu noi, dar nici nu aş avea complexe de inferioritate cu ei!

P.S.: Marele Toma Caragiu spunea odată: “E bine…că aţi ales…de prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei…[…]…e bine…dacă vreţi să vă bucuraţi, dacă vreţi să râdeţi……dacă vreţi să rămâneţi OAMENI”
Aşa că...presupun că asta a fost porţia noastră de haz uman. Cred. Sper…“

Prosteala Prostimii


Motto:
“ - …Pune să deie cu tunurile într-înşii...Să moară toţi! Eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti!
- Proşti, dar mulţi...”
[Constantin Negruzzi – Alexandru Lăpuşneanul]

Am fost atât de absorbit de maifestările tembele ale Europii, adolescenţilor şi manelarilor…încât am uitat cel mai important lucru posibil; cel mai de viitor lucru pentru Românica noastră “boroboaţă” -nu chiar atât de boroboaţă pe cât era la 1918, dar…merge şi aşa; S-A DAT STARTUL NU ŞTIU CĂREI CAMPANII ELECRORALE!!! (cred că pe 9 mai…sau cam aşa ceva; oricum mi se cam “flu-flu” de imbecilitatea asta)
Pe scurt, idea e că nişte porci (“nerăciţi”, încă, cu gripa aia nenorocită), care nu au făcut ABSOLUT NIMIC pentru populaţie, au demarat campania de “o să-uri”; o să fie nişte proiecte uluitoare care se sprijină pe viziuni solide, ce vor duce naţiunea printre stele; o să avem (iar) terminate autostrăzile; o să avem centuri rulante (nu din “ălea” cu ţinte şi bubuline metalice, ca la "poponaci") împrejurul marilor oraşe; o să ne umplem de bani din turismul care va merge ”ca pe roate” (mai ales că avem şi ditamai imnul de promovare);o să avem salarii de mii de euro; mda…o să ne crească încă un cap de…gândit; o să curgă lapte şi miere pe şanturi, nu lături urât mirositoare din canalizările patriei. Plus un bonus: vom avea şansa de a atinge culmile “cele mai superioare” ale extazului (nu tantric!), pentru că ne vom vedea “mult iubiţii şi stimaţii domni Aleşi” (de data trecută). Îi vom aplauda, le vom cânta ode de mărire, LE VOM ATINGE AUGUSTELE LOR “CRAVĂŢI PLĂCUT FLUŞTURĂTOARE” în vântul blând de mai, iar EI ne vor cerşi o nouă ştampiluţă pe buletinul de vot, ca să mai pună câţiva centimetri la “burtălău”… Noi suntem proştii de umplutură, iar ei sunt boierii.

Noroc cu zoaia aceasta de democraţie şi de “stat de drept”, care ne dă voie să “avem puterea de veto, odată la 4 ani”. Noi ne “vetoim” din greu, iar trântorii ăştia bolânzi cumpără căsoaie şi diferite rahaturi la ţoapele curve şi imbecile, care le sug “aroma” transpiraţiei stînd pe “locul mortului” (ce aparţine de câte un “Gipan urieşesc”). Da…ne scăldăm în noroc, nu alta! Suntem până peste cap în noroc, şi îl hăpăim lacomi cu lopata, în speranţa absurdă că va mai scădea şi el, în timpul vieţii noastre. Doar că nu e aşa…
Mă omoară toţi cu proiecte, viziuni şi planuri. Fac reformă în Justiţiţie…adică schimbă niste “bulendre“ albastru-închis cu unele albastru-deschis. Şi atât! Asta e Marea Reformă? “Hai să mestecăm vorbe şi să discutăm discuţii, să le luăm ochii la prostălăi! Ne dau cu pecetea pe hârtie, apoi gata.” Eu sunt sătul până-n gât de chestii din astea…Cred că luna asta o să vomit numai promisiuni, numai abureli şi vrăjeli! O să îmi iasă pe urechi, pe nas şi…în principiu, cam pe toate “căile de evacuare” pe care le poate avea un om. Dar nu contează…Nu contează ce behăie cu nonşalanţă meschină nişte “catindaţi”, pentru că cetăţeanul de rând are probleme mai presante, care trebuie rezolvate imediat (şi nu e de la laxative!). Nu eşalonat, nu “în trepte", nu gradual. La el totul se rezumă la “ce mănâncă mâine” şi la jegul ăla de “job”, pentru care pierde 12 ore/zi ca să câştige 500-600 de lei/lună..Vin facturile, şi se duc 3 sferturi din salariu…apoi “mai trăieşte, băi proletarule! Şi desigur, nu uita să te exerciţi în drepturi şi să ne ajuţi să ne bălăcim osânza prin fineţuri diverse…” DAR DREPTUL LA O VIAŢĂ DECENTĂ UNDE ESTE? S-A STRÂMBAT? S-a pierdut prin bălării, şi aleargă Bănel după el?
Am urmărit astăzi o emisiune, unde mai mulţi specialişti se “dădeau de ceasul morţii” să afle de ce pleacă tinerii peste hotare, şi fug de ţara asta ca “Necuratul (înseamnă că nu a făcut nici un duş de la Facerea Lumii?) de tămâie”. Păi, BĂI CIUMPALACILOR !!!! E vreun tânăr care este tentat să se spetească ca o slugă zi de zi, pe un salariu mizerabil? Există vreun tânăr care îşi doreşte să pornească cu avânt (de parcă ar fi azvârlit de o praştie gigantică) într-o viaţă golită de sens, şablonată, pentru ca la 40 de ani să realizeze că a trecut mult-cântata tinereţe, şi nu a avut timp/bani să facă nimic important? A terminat medicina…în România medicina e de tot căcatul! Mai bine se şterge la…nas cu diploma aia ordinară, şi prestează orice altă muncă, dar NU AICI!!! Aici, singurul câştig îl are când realizează că “şi-a tocit coatele pe băncile şcolii” mai mult de un deceniu, şi a fost doar PIERDERE DE VREME!! Mai multe şanse de afirmare le are lucrînd ca barman sau camerist, prin Grecia, Spania, Franţa (nu cumva în Italia, că eu personal…am ceva dificultăţi în a-i “înghiţi” pe macaronari), Thailanda, Taiwan China sau chiar Botswana sau Congo! Decât să fie medic “respectabil” la noi....orice alternativă este mai bună. Şi uite aşa rămâne Românica “Raiul Idioţilor, Şmenarilor şi Tâlharilor”…
Un profesor din facultate îmi spunea (când eram tânăr) că ignoranţa înseamnă fericire (cel puţin aşa stă treaba pe “picioarele noastre de plai”). Atunci nu îl credeam, dar acum…parcă simt cum mă trece un fior de încredere. Te naşti în vârf de munte, ştii că ai 3 scopuri în lumea asta - să plantezi un copac, să faci un copil, să construieşti o casă; le îndeplineşti şi eşti fericit. Atât. Javrele alea pot să îşi crape capetele seci în “Războiul Ciolanului” de la Parlament, că tu eşti fericit. Gravitatea apare atunci când cobori din vârful muntelui şi realizezi că nu se rezumă totul la un copac, un copil (nu un copil-copac) şi o casă…atunci vezi că tu te lupţi ca disperatul pentru ziua de mâine, în timp ce nişte putregăiţi “ard din scurt” sute de euro, pe moftul unei nătântoace siliconate de a-şi destrăbăla organismul în vreo cocioabă de mega-fitzoşenie. Acela e momentul de “născare” al frustrarii, apoi al nefericirii, apoi al scârbei…

Tot astăzi am citit un articol despre un copil autist, care m-a răscolit peste limita admisă. M-a impresionat cel mai mult efortul disperat al unei mame de a-şi trata copilul…de a-i acorda o şansă la o viată normală. Pentru că toţi îngălaţii de la Ministerul Sănătăţii dădeau din umeri, spunînd “că nu e de competenţa lor”. Dar atunci, de a cui Mama Ciorilor de competenţă ţine? De a salahorului care sapă la şanţuri? De a vânzătoarei de la chioşcul de “newspapere”? Asta e Lumea Reală, “Domnilor doritori de ştampile pe frunte”, nu cea a vorbelor goale pe care le scoateţi pe gură! O lume în care copii îţi abandonează şcolile din lipsă de “mălai” (asta e ca să înţeleagă şi şmecheriţii umflaţi cu scuipat la gură la ce mă refer), o lume în care mori în faţa spitalului pentru că nu ai bani de mită la doctor, o lume în care eşti jefuit, bătut, şi mai faci şi închisoare pentru că nu ai respectat drepturile tâlharului care a intrat în casă peste tine…

Şi exact asta mă aştept să rezolvaţi. Realitatea “prostimii”, nu a “Târmocelii Parlamentare” pline de dineuri, de bairamuri la conacul din vârf de munte şi a coloanelor oficiale “ninonitoare”, care îşi târâie ţevile de eşapament prin cratele din şosele. De REALITĂŢILE VOASTRE, sincer, mă doare fix în inima fundului.
Aşa că dragii mei, vreau să profit şi eu de puterea de de alegător, şi să le dau o “bastârcă” la mufă ipocriţilor ăstora. Şi, nu ştiu ce vor face alţii, dar eu nu mă voi duce la vot. Nu am de ce, nu am pentru ce. Şi nu mă luaţi acum cu “deontologisme” din alea afectate şi nazale…”CUUUUMMM???? PĂI O SĂ IASĂ IAR NŞTE ÎMPUŢIŢI! CUM SĂ NU TE DUCI??????? E DREPTUL TĂU DE DECIZIE…” Şi eu decid, fix o laie! Am de ales între nişte hiene şi nişte şacali…mişto! Ţara va merge ca un transportor cu melc bine uns şi cu rulmenţii noi, dacă se schimbă “Ai Voştri” cu “Ai Noştri”.
Cumva, nu îmi vine să cred…

marți, 12 mai 2009

Fatty Reward




Motto:
“I’m not fat…I’m just fluffy.”
[Gabriel Garcia]

LUMEEEEEEEEEEE....MI-A DISPĂRUT COCALARU'-MANELIST PREFERAT!!! (Să dea Dumnezeu!)...TULAI, LUMEEEEEEE!!! SĂRIŢI!!!!

· Semnalmente: păr ţepos de ankylosaur viril, încadrat de o ”aureolă aurie” de gel proaspăt; faţă ovală asimetrică, cu ochi în care "luceşte" sute de stelule tembele, şi cu bot îmblănit de o entitate sexy şi trendy, care îi protejează toate rândurile (2-3 la număr, funcţie de poziţia observatorului) de bărbie; grumaz puhav (acoperit de un strat trigliceridic, anti-U.V., de culoare ”alb-găăăl-buuuuuui”), încins cu o ”haştapalnă” de lănţoc masiv de pirită (aurul proştilor), şi împlătoşat de un guleric erect, feroce de numa’-numa’. Specimenul umblă ”însultucat” cu tricou ”D&G” alb-sclipicios, altoit cu o mânecă de ”Kenvelo” şi dotat cu un rotundel pufos în zona abdominală. La brâu, printre alte ”flecuşteţe” atârnătoare, i se ”bălăngăneşte” un telefon de culoare căcăniu-degrade plin de fitze, mic cât spârcul unui ”furnic”. În picioare poartă ”şlapi cu deget” (lucraţi în Plastic de Parma, de culoare albastră), aduşi de la o firmă-de-firmă din Germania.
· Semne particulare: ”Paraşuta Parapantă” sexy-şi-rea (poate pe altă planetă) de alături, cu craniul bântuit de umbra unui ”celul codat” (a.k.a. neuron) şi răscolit de un uriaş "Vânt Divin" (Kami-kaze) de "cală casanoavică"*.
· Răspunde la apelativul de ”Bombonel dulcic” sau "Pufulete mic şi scump".

La data dispariţiei, purta ataşată (diplomatic) de cur canapeaua plină de coji de seminţe a unui ”Merţan Bengos-de-Bengos (Tunat şi Trăznit la maxim)”, cu numărul de înmatriculare ”fără număr, fără număr, fără număr” şi seria motorului ”fără serie, fără serie, fără serie”; bolidul a fost fur...ăăăăă...împrumutat (fără ştirea proprietarului) din faţa unei ”magherniţe destinate bestializării nocturne”.

GĂSITORULUI SE ACORDĂ RECOMPENSĂ GRASĂ!!! (mai ales dacă îl uită ”din greşeală” pe lângă ”un loc cu verdeaţă” ce are agăţată la intrare o panglică (de aur) inscripţionată cu tradiţionala urare de ”bun venit”: R.I.P – Rest In Peace.

*Casanoava - varianta feminină a celebrului cuceritor Casanova

duminică, 10 mai 2009

Ziua lu’ Adolescentul de Criză


Toată frăsuneala a început de ieri (mai precis de vineri seara, pentru că româneii noştri sunt tare precoci când vine vorba de distracţie), când cică a fost Ziua Coanei Europa (nu aia de stă la cap de sat şi îţi dă în bobi, ca să afli ce picanterii vor intra în tine pe viitor - pe principiul: “Sunt fierbinte….intru în tine…te fac să tremuri, să gemi şi să transpiri…te epuizez…Nu te speria! SUNT EU, GRIPA!”)…Ci ZIUA EUROPEI! S-au sărbătorit 59 de ani de când pe un ministru de externe l-a lovit străluminarea de a forma o confederaţie de state pentru menţinerea păcii în ”Baba noastră de continent”.…şi aşa, ca un amănunt nesemnificativ: 132 de ani de la proclamarea Independenţei Românicii noastre scumpe (“suufletu’ meeeeeeeeeeu…draagosteaaa meaaaa…”). Dar asta e deja o sărbătoare a împuţiţilor de comunişti, deci se trece cu vederea.
Important este că s-a întâmplat ceva….Şi cum românaşul ştie cel mai bine să sărbătorească întâmplările de marcă ale trecutului, prezentului sau viitorului, oraşele patriei s-au umplut de podeţe metalice pe care s-au cocoţat divi şi/sau dive deschiloţate şi behăitoare, care ne-au împroşcat cu tone de talent şi kile de mega-fitze…Toată lumea s-a distrat, a dansat, a legănat din labe şi din steagurile ”blabastre” cu stelule galbene…A fost cea mai frumoasă zi posibilă! Ca să nu mai amintim că nişte tineri care dădeau peste “plutitorul de siguranţă” de faini (şi cu creier de tenie terciuită de un accelerat), au încins o horă uriaşă într-un centru de oraş…de numa-numa! Parcă era Ziua României… (oricum nu prea ştiau sigur pentru ce se bestializează atât, dar importantă este oricum…DISTRACŢIA)

Nebuneala (cam săracă, de altfel) a continuat astăzi, cu “Ziua Adolescentului” (miop şi “ne-miop”).
Offffffff…adolescenţă dragă…Momentul nebuniilor, al evadării din cuşca tiranică a părinţilor...Luxoasă adolescenţă...şcoală şi "porcoi" de teme (sau nu)…prima dragoste…prima “lipeală”…serile exotice, de băută cu pretenarii prin băncile din fundul clasei sau prin toaletele “slinos-de-înmiresmate”…primii dinţi scoşi, de la bătaia pentru vreo “bunăciune de gagică”, care urma să devină “femeia ta”…mucul de ţigară pasat din gură-în-gură când se strângeau colegii la vreo golăneală jegoasă de “derby” (care oricum se termina egal “prin înţelegere”, ca să nu cumva să îşi spargă ultraşii de suporteraşi debili căpăţânile)…demenţeala de dănţuială pe ritmul Regelui Puţă-Guţă de Platină, din cluburile de noapte supra-aglomerate…Mi se zburduncăne şi mi se frânge (inima) din cotor, numai când mă gândesc!
Se spune că adolescenţa este cea mai frumoasă perioadă din viaţă. DE CE? Pentru că vreunui burtos frustat de apropierea milemiului (de viaţă) i s-a năzărit asta, şi noi, prostimea de rând, trebuie “să servim pe nemestecate”? Sau pentru că este vremea de născare a marilor caractere? (lucru foarte adevărat, de altfel…)
Acum apar “papuşile mici şi sexoase”, care se cred oribil de divine, şi “îşi iau mâinile-n viaţă”, sperînd să ajungă suport de susţinere pentru vreun cefălos galeş şi porcuţ, cu crucioc la grumaz. Acum este vremea când prea-fermecătoarele “dung-dâng-dui fototapete” încep să viseze la un specimen de Făt Frumos tandru, inteligent, cu simţul u-(nu “o”)-morului, visător, sincer (MAI ALES), plin de pacheţele de muşchy (cică asta e scrierea corectă, aprobată de turma encefalică a trendului fiţoşenic) lucraţi la sală (sau cumpăraţi de la alimentara din “spatili blaocelui”), propritar al unui “hârdău” alb de “gipan” (de la mâna a n-şpea). Acum se elaborează marile sugă…cur…Scuzaţi. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine de îmi iese aşa ceva…”Deţi:” REIAU!! Acum se elaborează marile, fenomenalele, tera-talentatele dansatoare exotice şi damele privighetori de cântăcioase … Acum se dă gaz "din gros" pentru focul mistuitor al dragostei ce arde în inimile piţipoancelor pline de sentiment, care, sătule de înţepăturile zecilor de “albinuţe”, îşi doresc cu ardoare propriul şi personalul “bărzăune macho, răzbelit şi fălos”…
Adolescenţa esteceva MAGIC! Este o vreme a începuturilor, o perioadă a plămădirii vedetismului care zace în fundul fiecărei persoane. Păcat că “specialitatea” asta de zi a cam fost trecută cu vederea, şi nu a mai sărbătorit nimeni, aşa cum se cuvine: cu micişori rumeniţi, ciorbică la ceaun (toate lângă nelipsita păturice pătrăţaţă) şi chilomăneli sub clar de soare (că tot a dat vara-n noi). Păcat…mare, mare păcat!
Ce se va întâmpla cu lumea asta, ca o “negresă*”, în care trăim, dacă ne uităm şi vechile tradiţii într-ale petrecerii?
SE DUCE TOTUL DE RÂPĂ (PRĂPĂSTENIE, HĂU, GENUNE)! “OF, OFFFFF, măi, măiiii….şi iar tăiem din vene….”

*prăjitură cu multă, muultăăăăăăăăăăăă kakao

vineri, 8 mai 2009

The Return of ME


First of all, I just wanna tell you that I’M BACK (after a quick restart of my thinking processor)!!!! Me again, in this wonderful, wonderful country…the land of choice (if you are just a sadistic person), the only region where you can find “The End of all Hopes” and the birthplace of “The Mother of all Abuses”. This truly astonishing Romania…
So…let’s start “The Laughing Session”:


3…(Prepare for battle…)…2…(On my mark…)…1…ENGAGE!!!!!!!!

Eterna şi fascinanta Românica


Motto:
“Românii sunt toţi la fel, indiferent că sunt ardeleni, bănăţeni, moldoveni, munteni sau olteni. Nimeni nu e mai breaz.”
[Mircea Badea]


Acum ceva vreme, unii se plângeau că Braşovul a devenit Iaşov, că mulţimea de “sârmoşi” (adică moldoveni; spun asta datorită faimoasei exclamaţii a lor: “Sârma, BĂĂĂĂĂĂ!!!!”) a pângărit mult prea-minunatul şi prea-fenomenalul “Oraş al lui Stalin”. Pentru că…nu ştiu de ce (sau dacă stau să ma gândesc…ştiu prea bina asta), dar moldovenii au acelaşi statut pe care îl avea un grup chinezi în mijlocul unei populaţii de japonezi. Dar asta nu e tot! Oltenii, proşti prin definiţie, au pângărit Ardealul, care cică e Occidentul nostru; iar ardelenii, mult prea înceţi la minte şi la vorbă…au fost doar victimele violului constant, înfăptuit de “poluţiile barbare”… ("Viol, viol, nu săriţi că-mi place!")
Dar se pierde din vedere faptul că suntem cu toţii ROMÂNI. Uniţi în cuget şi-n (ne)simţiri, toţi o apă ş-un pământ, lipiţi în dilimandreala manelistă şi-n prostia de ultimul hal…

Într-o vreme eram stresat că stau într-un oraş de incapabili şi de tembeli…pentru că la alegeri, se trăgea frumos “pătura de covor asfaltic de campanie”, şi la nici două zile după ce tractoarele îşi încetau duduitul şi atmosfera se curăţa de mirosul înnecăcios de smoală încinsă şi de pişoarca de ţuica care o beau “bravii Dorei lucrători”, să se găsească vreo 2-3 “cizmă-tufă de inteligeţi” care să se pornească să spargă în “miljocul străjii”, deoarece aveau de înlocuit conducte…”BĂI, AI MEI FÂRTAŢI! Da’ înainte să vină tărtăreaţa aia nenorocită de asfaltat, nu v-a bubuit prin cap să vă băgaţi unealta din dotare în pământ, să săpaţi şi să schimbaţi conductele alea roase de rugină???? Doar întreb şi eu….”
Oricum…am întrebat degeaba; de la o vreme chiar m-am resemnat, pentru că ştiu că stau într-un amărât de oraş cu nume predestinat (nu atât de viril precum faimoasa staţiune croată cu care suntem tot timpul în gură, dar pe aproape).
Nenorocirea e că, acum ceva vreme, pe când eram (mai) tânăr, chiar credeam în fantezia aia cu “Occidentul României”; sau cel puţin speram să fie adevărată…Până a venit şi vremea să o verific.

Eram student, în minunatul Ardeal (sau Armunte, că e mai “subţireanu” la categoria “deal” pe acolo).”No…acuma să te ţii! Am şansa să văd cu proprii mei ochişori ţările străine din ţărişoara asta! Să mă desculţ de păpuci şi să merg pe străzile astea lucii de curate, să zburd liniştit prin parcuri până la ora doi, când am cursuri… ” Şi la început, sincer vă spun, că am fost impresionat. Pentru că lucrurile mergeau diferit, chiar făinuţ faţă de “debileala din sud”; “(semi)capitala europeană” galopa peste noi, şi lucrurile chiar se mişcau binişor. Până a venit tradiţionala asfaltare de campanie...dimpreună cu tradiţionala schimbare a conductelor de după ea (pe principiul: “pompezi” din greu, da’ somnul “de după” este sfânt).
Şi atunci m-a lovit lumina înţelegerii…E doar o bazaconie aia cu Occidentul, pentru că nici aici nu e nimeni mai citav cu creierul. Nu există aşa ceva…Există doar gena de “românel sadea”.
Am o prietenă (amic...nu vă gândiţi la ce vă gândiţi!), care nu mai vroia să folosească cuvinte jignitoare când o enerva câte un seamăn mult-prea-meltean. Ea zicea doar...”Băi...da’ eşti român rău.”. Şi avea dreptate...pentru că suntem ţara Unicului Caragiale, Marelui Caragiale, Geniului Caragiale, şi a Şmecherosului de Caragiale de Aur (invenţie recentă)! Suntem ţara unde poliţiştii vegheză asupra liniştii cetăţeanului prin vitrina casino-ului, ţara în care 2 bătrânei respectabili se “smardoiesc” în plină stradă, unde milogeala la pomană a devenit Artă Pură şi "cap d-operă" a tehnicii şaolinge "scosul dinţilor dintr-o îmbrâncitură" …

Însă mă bucur (oarecum) că nu suntem singuri. Cam cât de idiot poţi să fii ca să spui că “răceala porcului mexican” vine de la “fratili” lui român? Vorbea scroafa românească cu iubitul ei porc gigoloi-latin prin internet, şi i-a trimis o bezea virtuală (şi plină de viruşi)? Sau cum? I-a trimis o “schisolică de dagodo” (cum zicea odată un bebel), presărată “din gros”cu praf de…AH1N1? (nu Antrax!)
Mda…se pare că "broadăru' american” evoluat nu e nici el mai “cu toţi boii acasă”, ci e doar “broadăru' american’t think a bit”. Sweeettt….very, very sweet.
Ce-mi place lumea în care trăiesc! O ADOR!!! BLEAH!!!!

marți, 5 mai 2009

Decizia Moirelor


By Krrish


Lama energetică se îndrepta încet spre inimă. Trebuia să moară! TREBUIA! Raţiunea acceptase de mult timp verdictul fatal, dar nu şi carnea trupului. Fiecare muşchi se împotrivea, fiecare tendon şi articulaţie se contracta, încercînd să reziste în faţa morţii. Dar creierul TREBUIA să fie mai puternic! Aşa era în firea lucrurilor, şi aşa trebuia să se întâmple!



Cu ani în urmă, descoperirea ecuaţiilor temporale provocase un val uriaş de speranţă, pentru că Umanitatea îşi putea afla, în sfârşit, drumul prin univers. Gândul acesta înfierbântase minţile multor savanţi, de la simplul geolog la inginerul şef al Institutului Planetar de Fizică Cuantică. Se organizaseră conferinţe inter-regionale, comitete şi întâlniri ştiinţifice, unde se discutase despre un singur lucru: TIMPUL! Duşmanul de mii de veacuri al omenirii fusese în sfârşit înfrânt! Pănă la urmă, MINTEA, supusă evoluţiei continue a TIMPULUI – ce ironie! – îşi învingea Stăpânul!
Curând se înfiinţase Institutul “TransTempus”, unde erudiţii fiecărei regiuni a planetei se înghesuiră să participle la cercetare. Volumul de muncă era imens, dar mulţimea de matematicieni, fizicieni, astronomi şi chimişti, devora cu nesaţ, ca un adevărat prădător, orice problemă ivită; proiectul “Salt în timp” a fost o urmare firească. Nu se putea cerceta trecutul! Nu….! Acesta era în cea mai mare parte cunoscut. Pe când viitorul….Toţi se întreabă ce este ascuns în cele mai întunecate colţuri ale Destinului. Până şi un fermier, care doreşte cu ardoare să afle cum va fi recolta de anul viitor, cât va trăi, sau dacă neamul său se va stinge vreodată…
După ani întregi de planuri, dezamăgiri şi succese, venise şi Momentul Istoric: s-a reuşit construirea primei nave temporale – o sferă de quantil ce producea curenţi protonici capabili să străpungă învelişul culoarelor timpului – iar echipajul avea să o comande curând, spre Eternitate. Erau trei temerari: conducătorul proiectului, Dr. Mike Duchamp, astrologul-fizician Dr. John Allison, şi el! Cel care a fost la baza întregii tevaturi! Cel care a descoperit ecuaţiile temporale! Cel mai strălucit matematician din istorie: Dr. Sesshou Chigiri!!



În sfârşit, porni şi numărătoarea inversă: ...3....2....1....
Deodată, singurul hublou al vasului globular fu cuprins de văpăi albastru-incandescent, structura se opinti ca un taur nărăvaş şi tremură feroce, apoi nimic... doar linişte. Pasagerii abia mai respirau de emoţie şi se întrebau dacă au reuşit...dacă au părăsit cu succes baza militară ascunsă de nemărginirea oceanului. Nu ştiau nimic! Nimic nu se clintea, nimic nu vibra; până şi aerul din cabina de comandă părea stătut şi îmbâcsit...Însă temporizatorul digital se modifica cu o viteză înspăimântătoare: 2450...2580...3600....4100....5200...



Numai el era de vină! EL!! Nu ştiuse că valul de energie va fi atât de puternic! Nu ascultase de cei care încercaseră să îl prevină! Doar el era GENIUL, iar ei doar nişte viermi neştiutori...
La momenul plecării, mica lor lume circulară se cutremură puternic, se înfioră precum un căteluş cuprins de chinurile morţii, iar comunicatorul şi stabilizatorul de poziţie fuseseră distruse. Acum, erau pierduţi; rătăceau pe culoarele timpului ca un suflet confuz ce bântuia locul tragic al morţii. Nu se puteau întoarce acasă, nu puteau hotărî locul de destinaţie...Sperau doar să găsească – accidental - o falie destul de mare pentru a putea trece în lumea reală. Se rugau....iar rugăciunile le-au fost ascultate...în anul 666666!
Planeta era pustie şi emana o reactivitate mare; dar bravii exploratori aveau toate condiţiile necesare pentru susţinerea vieţii, pentru aproape 100 de ani de acum încolo. Şi oricum, stricăciunile se puteau repara uşor, cât timp nava nu funcţiona...Nu trebuia să fie nici o problemă!
Dar nu au ştiut, şi nici măcar nu au cercetat dacă pe pământurile acelea exista vreo formă de viaţă. Erau siguri că nimic nu putea supravieţui în mediul ostil de afară...şi nu şi-au făcut nici o problemă; asta le-a adus pieirea.
În prima noapte petrecută în viitor, Dr. Allison muri; sau mai precis, fusese omorât. Avea abdomenul sfârtecat iar capul, despărţit de trup, plutea într-o baltă de sânge negricios. Pe chip, îi mai stăria încă expresia unei groaze supraomeneşti...
Paranoia pusese stăpânire pe supravieţuitori; planeta era nelocuită, sfera lor era impenetrabilă, deci unul dintre ei era criminalul! Era un lucru de netăgăduit asta...Dar cine putea să fie atât de feroce, şi să ascundă atât de bine latura aceasta? Erau doar doua posibilităţi... Groaza devenise insuportabilă! Nu mai dormea nimeni, nu mai mânca nimeni; erau doar nişte umbre înspăimântate, pline de anxietate. Până într-o dimineaţă, când îl găsi pe Dr. Duchamp cu membrele strivite şi gâtul tăiat; abia mai respira, dar era încă viu...Reuşi să bolborosească ceva despre nişte ochi mari, fosforescenţi şi colţi lungi şi însângeraţi...Apoi căzu moale, în îmbrăţişarea caldă a Morţii.



Acum, mai era decât El. Îşi lăsase colegii pradă lumii reci a spiritelor, şi nici măcar nu putuse vărsa o lacrimă! Era hăituit de propria-i responsabilitate, de frică şi de himerele născute de mintea-i confuză. Începea să înnebunească? Trebuia să moară! Oricum avea să dispară, însă ştia că nu va putea suporta acel moment. Era un prost şi un laş! Nu fusese în stare să ia în calcul toate riscurile expediţiei, nu ştiuse că va fi responsabil de moartea a două fiinţe omeneşti – şi a altor nebuni care vor încerca să facă imposibilul, pe baza DESCOPERIRII SALE! De ce nu putuse fi un om normal? S-ar fi căsătorit cu fata pe care a iubit-o dintotdeauna, poate ar fi avut copii..În schimb, el a ales ŞTIINŢA!! DE CE? DE CE? Oare, dacă ar avea ocazia, ar alege la fel? DE CEEE??????



Sufletu-i paraginit se golise de orice emoţie: speranţa muri, TOTUL MURI. Nu mai exista nimic...doar dorinţa morţii. Raţiunea nu mai putea rezista în faţa loviturilor năprasnice ale REALITĂŢII. Deja simţea cum părţi din ce în ce mai mari ale gândirii lucide cedau, iar el se împăcase cu asta. Nu avea nici un rost să se mai împotrivească...Ştia că avea doar să sufere, şi obosise. Obosise să spere şi să creadă, fără nici un rezultat..
Lama de energie a cuţitului era destul de puternică pentru ca, împlântată în inimă, să îi curme firul vieţii. O singură dată în viaţă, urma să fie curajos...Acum! Şi totuşi, muşchii nu îl ascultau. Oricât ar fi negat, era paralizat de frică...Se gândi la Anabella, dragostea lui cea dintâi, şi parcă se mai linişti puţin. Realiză ce nebunie încearcă să facă, şi renunţă...voia să trăiască, pentru că o iubea. Printr-o minune, ea era acolo cu el...îi simţea parfumul dulceag de iasomie şi atingerea caldă a răsuflării ei, pe obraz. Vru să o îmbrăţişeze, să o sărute...si ea i se cuibări inocent, la piept...apăsîndu-i cu tandreţe mâna în care lama sângerie vibra şi bâzâia ca un ţânţar supărat. De ce? Era ea, era acolo, dar de ce vroia să moară? Şi ea îl vroia mort? Chiar atât de mult îl ura? Începu să plângă, şi încercă să o privească în ochi...întotdeauna asta îl calma. Dar ochii ei, ferestre nevinovate de culoarea apusului de soare, erau doar nişte găuri în care mocnea un jăratec fosforescent. Încercă să zâmbească, şi ea îi zâmbi, la rându-i...Fragii rumeni ai buzelor dezvelind nişte colţi mari, însângeraţi..
Încă puţin...încă puţin...simţi o arsură în inimă, apoi, întunericul rece începu să îl acopere în mantia lui grea. Cu o ultimă sforţare a minţii, înţelese că a fost pedepsit pentru că a tulburat liniştea creaturilor de aici....Înţelese de ce îl chema”Destinul distrugerii vieţii”...Înţelese implacabilitatea Sorţii.Undeva, în depărtare, vibra un râs isteric; dar el voia decât să doarmă! O văzu pe Bella a lui, şi încercă să o atingă.
Un singur gând îi mai licări în mintea-i pustie şi rece...
...”Frumuseţea ucide”...
UPDATE:
Nu ştiu ce veţi înţelege din povestioara de mai sus, însă aş vrea să fac o menţiune (pentru care profit de starea de filosofeală care m-a pălit acum ceva vreme - umpîndu-mă de vânătăi - , şi în care încă mă mai scald).
Eu nu cred în existenţa unui Destin Implacabil, pentru că este o prostie. Dacă ar fi aşa ceva, iar unui om îi este hotărât dinainte de naştere cursul vieţii, atunci…este o mică eroare de soft…pentru acel om poate face o crimă; dar nu trebuie pedepsit pentru ea, pentru că a fost doar o unealtă neprocopsită a Sorţii. Nu trebuie să facă închisoare, nu trebuie să fie condamnat după moarte, la chinurile Iadului. PENTRU CĂ NU EL A HO-TĂ-RÂT!
Iar dacă oamenii nu sunt responsabili pentru faptele lor, este inutilă existenţa Raiului (ca răsplată pentru o viaţă “în ştirea lui Dumnezeu”) sau a Iadului (ca pedeapsă a unei vieţi pline de desfrâu). Cu toţii devenim doar nişte entităţi pre-programate, nu ne-am mai numi fiinţe raţionale şi nu am mai avea nevoie de puterea de discernământ.
Însă…aceasta există, fără puţinţă de tăgadă. Ceea ce dovedeşte existenţa “liberului arbitru”, a puterii de a ne hotărî singuri Viaţa.

luni, 4 mai 2009

Muncitorii a petrecut…



Motto:
“Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicînd un picioruş,
Dar de-acuş, s-a isprăvit…”
[G. Topârceanu – Balada unui greier mic]


Auuuuuuuuu, via-ţa meeaaaaaaaaaaaaaaaa…Tare-s mic şi necăjit…
Cam aşa se văitau “tinerii doritori de distracţie”, ieri spre seară…când mini-vacanţa de 1 Mai Muncitoresc (sau mai degrabă…“1 Mai Băutoresc”) era pe sfârşite. Ţi se rupea cordul când vedeai ”mândria ţărişoarei ăsteia” cu lacrimi cristaline în ochi, oftînd din toţi rărunchii după petrecerea nebună căreia trebuia să îi facă cu mâna, de “tai-tai”…
Au băut ca descreieraţii; au sărit peste focul de tabără, ca nişte adevăraţi Robinsoni zgândăriţi de o întreagă oaste de limbrici; au privit, cu ochii băloşi şi…bicepşi întăriţi la onduleurile de râme decapitate ale “pipiţelor stră-stră-stră....-lucitoare” de cartier; s-au bestializat pe tempo-ul retardat al behăielii de oaie constipată care cică e mult râvnitul de “Imn Turistic*”; s-au jucat baschet, fotbal, şotron, alergatea şi pititea, cu ocazia Sărbătorii Tineretului…A FOST UN VIS SUPER-FAIN DE COOL ŞI MEGA-CAŞTOC DE BETON-ARMAT!!!! Dar, ca orice vis frumos, odată şi-o dată trebuie să se “gate”...Aşa că junii şi junele s-au bulucit ordonat ca un “cârd” de joiane alergate de curfutiţe, spre fabuloasele gări şi ultramodernele şosele ale patriei…Înghesuiţi ca nişte sardine bete în vagoanele jigărâte ale trenurilor, sau aliniaţi ca viermii la rahat (turcesc, din nou) pentru autostop, “tinerii doritori de distracţie” reveneau încet-încet, la titulatura de “tineri-şi-atît”. Au lăsat în urmă plajele, locul atâtor minunăţii de jocuri amuzante şi al unor beţii “ca la mama acasă”, au uitat de munţii de gunoaie si jeg care au crescut “ca prin minune” taman pe locul de campare, şi au plecat la “căşile” lor…(acum este faza cu degetul acuzator care se leagănă lent, în ritmul cuvintelor “Ă-O-LI-CĂ VOR FI SPUŞI!” – sau amendaţi măcar)
De partea cealaltă a emisferei proletare, adică la munte, a fost la fel. Pe potecile asfaltate (intitulate pompos “şosele”) nu aveai loc să arunci un ac! Muncitorimea (cam “afumată”) se întorcea la muncă; HE-HE-HEEEE…dar nu în efectiv complet: pe o pajişte, o bunicuţă încă se balansa pe ritmuri lăutăreşti, urlînd în gura-mare că ea vrea să se distreze! Nu simţea frigul, nu simţea reumatismul…pentru că era prea ocupată cu bălăngăneala şi cu privitul la specimenul atroce de mascul de alături, care molfăia “micişorii tresăltători” chiar de pe grătarul din dosul “Zambilicii” de Dacie…
“OFFFFFFFFFFFF…CE FRUMOS A FOST TOTUL!”

A fost minunat! Dar necazul e că…”a fost”. Turma nesfârşită a bolizilor “şucăriţi” de plinătatea fitzelor revenea în pas de “melc defilator” la Românica reală: la cocalarii idioţi netezi de gelaţi pe creier, dar laţi în guşă, care îţi lipesc sigla căluţului cabrat pe o Dacie, spre invidia duşmanilor…la guvernacii aburitori şi nesimţiţi, care îşi asumă cu nonşalanţă (şi plini de umilinţă) rahaturile care le-au votat în toamnă (pe vremea când se trăia “ca în sânul lui Avram”, în ritmul duduielilor Economiei, fără criză şi boleşnţe animale)…la gripa care, dacă ar năvăli peste milioanele de porci şi “poarce” care sălăşluiesc pe la noi, ar lăsa tărişoara nelocuită…la soferii dansatori, sau numărători de “lovele”, care intră apoi sub primul camion…la viaţa noastra fără rost, de zi cu zi.

* Com tu Rumeinia, dă (l)end of chois, dacă îndepliniţi doua condiţii foarte mportante:
- sunteţi proprietar al unui aparat de teleportare care să vă ajute să ajungeţi în locurile dorite, fără a trece prin găocile mizerabile de aeroporturi ale patriei, sau prin calvarul cratelelor din şosele.
- sunteţi proprietar al unui aparat de teleportare care să vă ajute să ajungeţi în locurile dorite, fără a trece prin găocile mizerabile de aeroporturi ale patriei, sau prin calvarul cratelelor din şosele.

Aşa că, dragi străinezi, vizitaţi a opta minune a lumii antice! Statuile de Aur ale imbecilităţii crâncene, Grădinile Suspendate pe turnuleţe ale maneliştilor “de clasă”, Biblioteca din Pivniţă, Colosul de aur de la turci din Templul lui Adilus…ŞI MULTE ALTELE!
COME TO ROMANIA!

vineri, 1 mai 2009

Muncitorii petrece...



UNU MAI MUNCITORESC...BAGĂ, FRATE, CU DISTRACŢIA!!!!!!Cam aşa s-a petrecut norodul, de Sărbătoarea Internaţională a Muncii...Nişte obsedaţi buşiţi de debileală, care flutură din labe, urlă şi se scălâmbă ca descreieraţii, pentru că ei se distrează!
Nebunia a început încă de aseară, în gări; acestea “au fost luate cu asalt de sutele de tineri dornici de distracţie”, iar garniturile cu destinaţia “Mare” au fost neîncăpătoare! Claie peste grămadă, ca nişte sardine închise ermetic într-un degetar sau ca un ciorchine de muşte pe un rahat (turcesc), cocârjaţi de bagaje (dar cu chef de distracţie), aceştia au pornit urlînd spre Nisipurile de Aur ale Mămăiţei. Dar nu mai contează!!! Eşti tânăr cu distracţia în sânge, deci…nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a pentru a-şi călări fufa din dotare la “lapte gros”, în mijlocul pretenarilor cu nasul roşu de bere (care curge în valuri, pentru că e distracţie BEEEE-TOOO-NĂĂĂĂ!!!!). Halba “răsare şi străluce” ca soarele, lumea este mai colorată şi mai vie…Nu există veselie fără idioţi fleoarţă de beţi care zbiară şi îşi aruncă degetele în slava cerului, fără avalanşele de mici cu garnitură de suc de malţ şi fără destrăbălatele are îşi bâţâie organismul, acompaniate de zdrăngăneala din boxe.
Nu mai eşti tănăr? Eşti doar un boşorog burtos, dar cu chef de distracţie nebun? Jos textila, şi fuga în parcuri! Nici un mic nu este mai divin decât acela fript pe “ritme” de Salami de Aur, Vijelii de Parizer şi Belciuge de Platină! Grăsimea se revarsă veselă pe lângâ slip, micul tresaltă pe grătar, bucătarul se bălăngăne vesel, afumat puţin de mirosul îmbătător al fripturii stropite cu tări…E rost de distracţie, frăţioare!
La o asemenea petrecanie, “Autorităţile Statului” nu puteau sta cu mâna în cur…Boii tre’ să aibă pe cine să voteze la alegeri, şi totul trebuie gândit din timp! Iar nebunia de Ziua Muncii era un prilej numa’ bun…aşa că HAIDEŢI NĂROZILOR LA MÂNCARE PE DE-A MOACA!!!! Şi electoratul, ascultător, a percutat imediat; “băbuţi” şi “mămăici”, grăsani şi tineri (ăia care nu au avut finanţe ca să rupă marea în două, de atâta desfătăciune), cu toţii şi-au “dat omor” pentru bonul miraculos care îţi garanta un loc la “halirea pe ochi frumoşi”.Apoi, veseli, cu micul (care acum era mic-micuţ, mânjit de muştar şi bale) într-o mână şi berea în cealaltă, rânjeau anemic şi strâmb la “tlivizor”. Noroc cu ploaia, care a intrat ca lupul între oi şi a răspândit ceata de “petrecăreţi”, care s-au pitit cum au putut ei mai bine, de picăturile ucigătoare: care pe sub mese, care pe sub cutii, care prin şanţuri, care cu scaunele în cap (pesemne li se împlinise visul de o viaţă: de a fi oameni cu scaun la cap)…
Da’ nu mai contează nimic! A fost distracţie antâia!!!!

Văzînd aceste lucruri, m-au încercat două simţăminte, la fel de puternice şi de brutale:
- Milă şi dezgust, pentru dobitocii care şi-ar vinde şi sufletul pentru o jumătăţică de cârnat gratis şi o “sticloanţă” de alcool;
- Scârbă atroce, pentru minunaţii tineri urangutani diliţi, care s-au înghesuit “spre distracţie” ca nişte animale sălbatice scăpate din lanţ! Ei sunt viitorul ţării; dar cu un aşa viitor...cred că ar trebui să facem precum ciobanul mioritic, care se pregătea de moarte!

Şi aşa, dragii moşului, am realizat că ne merităm jena asta de stat de drept, dimpreună cu puhavii lătăreţi care o conduc. Ne merităm mizeria în care ne afundăm din clipă în clipă, compatrioţii care se uită în ochii tăi ca boii şi te mint cu neruşinare şi cocalarii care bântuie pe străzi, plin de jeg şi de importanţă...Pentru că suntem cu toţii nişte jivine imbecile, conduse de alte jivine şi mai imbecile!

Paradoaxele* zilnice


- “Fătucile nu merită atinse nici măcar cu o floare”, pentru că întâi, trebuie să merite acea floare; ele oricum sunt interesate (doar) de gentoace Hermes şi sandale sclipicioase, care se dau la promoţie cu un burtos posesor de ditamai Hummer-ul sau cu un manelist trendy, prost ca bezna.
- Blondele sunt târfe cu un singur neuron (şi acela gripat cu boala vacii nebune); ele sunt cele mai dorite femei şi cele mai căutate.
- Toate fufele behăie non-stop despre/după sentimente (mai) profunde; când se lovesc de ele, le calcă în picioare cu cea mai mare nonşalanţă şi ipocrizie.
- Cea mai fericită zi din viaţa unui om, este considerată a fi cea în care te căsătoreşti; stresul de dinainte/din timpul “Marii Zile de Exaltare Maximă” este enorm şi îţi vine doar să urli precum apucaţii de streche.
- Căsătoriile au la bază jumătăţi întregite şi iubirea supremă; rata divorţului, la sfârşitul anului trecut, a fost de 72% din numărul total al acestor uniri ale sufletelor pereche.
- Prin muncă cinstită şi asiduă se atinge succesul; escrocii, nesimţiţii, şmecherii şi tupeişii au ajuns de mult timp acolo.
- Se urlă sus şi tare că studenţii nu au venituri, deci sunt săraci; parcarea din faţa oricărei facultăţi este trei sferturi plină de bolizi ultimul răcnet, proprietate personală a tinerilor învătăcei.
- Studiile îţi oferă o cale mai facilă către un viitor luminos; marea majoritate a şomerilor este fomată din proaspeţii absolvenţi de facultate. .
- Se cer măriri salariale, pe motiv că populaţia este săracă; numărul telefoanelor de fitze, al maşinilor de sute de mii de euro şi al vacanţelor petrecute prin colţuri exotice ale planetei, este în creştere.
- Pe oricine vei întreba, va spune că este cult în cap şi că urăşte manelele. Întotdeauna “alţii” sunt cei deraiaţi cu creiererul; ţara geme de prostie, iar orăcăiala idioată este din ce în ce mai răspândită pe plaiurile noastre mioritice.
- Cu toţii cerem bună-cuviinţă şi condiţii de trai cât mai bune; coşurile de gunoi, leagănele din parcuri, tribunele stadioanelor sau scaunele de prin transporturile în comun sunt devastate imediat ce se observă că sunt noi.
- Bărbaţii nu (mai) sunt violenţi, precum sălbaticii primitivi; numărul femeilor abuzate (fizic şi/sau psihic) este în continuă creştere.
- Ne batem cu pumnul în piept că suntem mari protejatori de mediu, pentru că folosim bicicleta, o zi pe an; cu ocazia vacanţelor, plajele şi spaţiile verzi (din sânul generos al Mamei Naturi) arată de parcă au fost afectate de Ciclonul P.E.T.-urilor, Aversele de Mucuri de Ţigară şi Grindina Pachetelor de Tutun..
- Fotbalul românesc este extraordinar de fenomenal; arbitrii sunt arestaţi, în disperare, pentru luare de mită, iar naţionala nu mai cunoaşte sensul cuvântului “victorie” (şi nici măcar nu ştie unde să îl caute în dicţionar).
- Românica este o glumă de tărişoară; nimeni care este în ea, nu râde.


* ca să înţeleagă şi unele persoane mai cool, mai betoane, sau mai mult decât şmecherite, care au probleme mari cu forma de plural a substantivelor