marți, 31 martie 2009

Manele’s World

4 E.

Motto:
”Ooooooooooooooooo!!!!!! Viaţaaaa meeaaaaaaaaaaaaaaaaaaa……
Că Criza ne vaaaaaaaaaa afectaaaaaaaaaaaaaaa…….
PiTZipoancaaaaaaaaaaa ce vrea baaaaaaaaaaaaaniii
Se va duce la duşmaaaaaaaaaaaaani………”

Acum ceva vreme, în mall, cineva şi-a cumpărat 10 baxuri de hârtie igienică, pentru că simţea (adânc înfipt în stomac) un junghi îngrozitor, aducător de vremuri căcăcioase...Care iată că au şi venit: Un burtos umflat se oftică de moarte că nu are bani să îşi cumpere Veiron-ul ce şi-l doreşte de când era în scutece şi trebuie să se mulţumească cu un ”amărât” de Aston….Un balon de seu rânced face mătănii cât e ziua de lungă ca să-i ajute şi lui Dumnezeu să petreacă vara în Grecia (aşa cum face vecinul său de viloacă)…O tută cochetă e nemulţumită pentru că va ajunge de râsul curcilor (adică o vor râde toate prietene ei), din moment ce nu are în garderobă cureluşele (sau mai bine zis cureloaiele) sclipicioase marca Gucci - ultimu’ răcnnet în materie de modă…O mamă văduvă nu are bani să le cumpere celor 2 copii ai săi o pâine pentru cină (ups! mă scuzaţi….am luat-o pe arătură; aste-s doar amănunte nesemnificative, aşa că trecem peste ele)…Un tălâmb duhnind a bere este în stare să facă moarte de om pentru că nu a mai apucat şi el “ţedeul” cu melodia lu’ Marele Guţă care a spart gura lu’ târg (şi a lăsat-o ştirbă)...
În ţărişoară a venit Fioroasa Criză Economică....DAR NU DISPERAŢI!!! De când e lumea, muzica i-a alinat toate durerile românaşului nostru, aşa că, scoate-ţi boxele (originale) Sonmy pe geam, şi...SĂ-NCEAPĂ BAIRAMUL!!!!!! PiTZipoancele dănţuitoare (tare frumoase) sunt cocoţate pe masă, băutura depăşeşte viteza legală “pe şoseaua gâtului”, “divii” Salam şi Ciorbă îşi acordează vocile “triluritoare” pentru concert ….ne distrăm şi ne simtem bine (să moară duşmanii de ciudă!), indiferenţi la sutele de ochi care ne priveşte!
Necazul este că nu oricine poate audia dulcile ritmuri ale manelelor…În principiu, când le asculţi (pe manele, adică), ceva cald te ia de la picioare şi te răscoleşte până în străfundurile cele tăinuite ale sufletului; apoi ceva-ul ăsta pătrunde în creier şi simţi cum inteligenţa începe să ţi se scurgă pe asfaltul încins de onduleurile frenetice ale fetiţelor…Este o muzică aleasă, pe care nu oricine o poate pricepe. Dacă nu eşti măcar un puiuţ de meltean….poţi să te chinui degeaba! Aceasta lume de vis îţi este de nepătruns! Eşti doar un spectator care admiră o mândreţe de carnaval, fără însă a putea să ia parte la el. Tentaţiile sunt însă la tot pasul:
Cur…ăăăăăă … zânele (bunăciuni de bunăciuni) răpitoare, te invită suav să le cânţi serenade “pe la spate”…Eşti chitit pe treabă, dar stai ca dobitocul şi te întrebi cum poate încăpea atâta farmec într-o fiinţă aşa de fragilă şi gingaşă…buzişoarele “ca două petale, ce te tópesc pe picioare”, bluziţele de firmă (cam obscură ce-i drept) cu două numere mai mici, care le scot în evidenţă pieptul siliconat din gros, tonele de sclipici ce le înconjoară ca o ploaie proaspătă de vară, fustiţele minuscule cu panoramă la grădina de vară din spate, pantofiorii cu toculeţe fine, de 30 de cm. înălţime…Fiecare lucruşor în parte te atrage ca un magnet la ele! Dar sunt Fiinţe Superioare, care caută IUBIRE şi doar ANUMIŢI grohăitori! Ca să ai şanse, trebuie să îndeplineşti câteva cerinţe minime, aflate pe lista oricărei domnişoare de bun-simţ: părul vălvoi trebuie să fie gelat şi dat pe spate într-o pleată ordonată, tricoul “cu burtă” trebuie să te orbească prin culorile sale ţipătoare (sau măcar prin cele câteva zeci de steluţe poleite), lănţăul cu crucioacă (cu cât mai mare cu atât mai bine) nu trebuie să lipsească de la grumazu-ţi puhav şi greţos, telefonul fiţos (de sute de euroi) trebuie NEAPĂRAT să ţi se bălăngăne la centură sau, în unele cazuri (atunci când “cruciuliţa” lipseşte cu desăvârşire), alături de zgarda de dulău fioros de la gât…degetele ca nişte cârnăciori trebuie să învârtă “la mişto” cheile unui gipan uriaş, alb ca neaua (chiar auriu, dacă ai posibilitatea aceasta)…Totul trebuie să fie plin de culoare, să pleznească de forţă masculină, de hormoni sălbatici! Trebuie să fii un mitocan adevărat, un şmecheraş care “îşi bagă” cu dărnicie ce are el mai scump (adică mâna) peste tot, un cocalar înrăit cu nasul mereu plin de “comori” mucilaginoase (ce pot fi lansate oricând la o ţintă fixă sau mobilă, şi care conferă o voce hârâită şi seducătoare), un animal în pat…şi încă eşti un nimic! Dacă duşmanii nu se comportă ca nişte şoricei speriaţi în prezenţa ta (ceea ce înseamnă că tu esti Tata Motan), dacă numărul bancnotelor din portofel (imitaţie de piele de şarpe, evident, ştanţat cu numele unei nu mai ştiu cărei ţestoase ninja) sunt “fără număr”, dacă nu eşti incult de mare clasă dar dai dovadă de tupeu porcin ….EŞTI UN NIMIC!!!
Pitzipoanca este foarte selectivă…aşa că ai grijă! Oricând te poţi trezi că bunăciunea ţi-a fost şterpelită de către duşmanul tău, şoricelul….

Băleşti din greu la o viaţă din asta? Vrei să sugi şi tu din seva Copacului Vieţii din Grădina Prinţeselor Unduitoare? Nimic mai simplu! Trebuie să îţi cultivi puţin spiritul sadic din tine şi să îţi schingiueşti fiecare neuron de care dispui…Apoi totul va fi mult mai simplu! Totul va veni de la sine….Pentru că vei fi transportat instantaneu în lumea de basm, spoită de aur fals şi de prost-gust a manelelor…


OBSERVAŢIE: să nu faci cumva greşeala să confunzi maneaua cu ritmurile indiene sau arabe, pentru că eşti mâncat! Deşi linia melodică este asemănătoare, maneaua este doar o imitaţie palidă fără nici un substrat. Nu are un mesaj anume, fiind doar o zdrăngăneală văitată ce abundă în ploi de bani, duşmani care mor de inimă rea şi de oftică, balerine periculoase (implicit deschiloţate) şi prinţişori care dau tot felul de şmenozeli. Nu îţi transmite sentimente profunde, nu te înalţă moral sau psihic…

duminică, 29 martie 2009

Fotbalagistul Manelist II - Cronica unei naţiuni


Se pare că bikineii coloraţi ai fătucelor “sexoase” şi nurii pitzipoancelor “mult prea gingaşe şi seducătoare” pentru lumea în care îşi duc existenţa zilnică nu au fost de ajuns ca să scoată “fotbalul” românesc din mocirlă…nici cântecele gângurite cu patimă la fiecare colţ de stradă, şi nici măcar, nici măcar speranţele!…Cum spun deontologii drept consolare în ultimul timp: “Se pare că Dumnezeu nu a fost român astă seară…” (adică aseară).
Româneii noştri au jucat cum au ştiut ei mai bine: dezechilibrat, fără tactică, fără logică, anemic. Pasele căutau cu încăpăţânare “no man’s land-ul” stadionului constănţean, şuturile pe poartă erau absolute minunate (dacă se juca rugby). Terenul era excelent pentru sârbi, dar mult prea tare pentru noi; mingea noastră era ori prea moale, ori prea umflată şi nu puteam juca un fotbal de calitate…însă uitam că acelaşi balon îl au şi adversarii.
“Meciul unei naţiuni”…o “calicatură” hilară, o nebuneală care ne reprezintă cu succes…O naţiune fără valori şi direcţie; o naţiune disperată şi abramburită, plină de mimi şi de manele care tâmpesc şi bruma de materie cenuşie ce mai băntuie izolat pe plaiurile ţărişoarei noastre. Ceva atipic care “trăieşte” împotriva tuturor legilor firii, un cazan al frustrărilor amestecate cu tone de speranţe (deşarte). O naţiune agonizantă…a avioanelor pline cu bani, a prinţişorilor cu tupeu, invidiaţi de şleahta numeroasă a duşmanilor şi a pipiţelor (fără număr, fără număr, fără număr) şmecherite şi pline de talent. Valoarea se câştigă văitîndu-ţi tonele de valută ce te împresoară din toate părţile, snobismul şi meltenismul au devenit modul principal de viaţă…Cam asta este naţiunea noastră, iar meciul de aseară a reflectat cu acurateţe “bogăţiile” pe care le promovăm.
Ştiam că nu merităm să ne calificăm, că nu merităm să intrăm “în lumea bună” a fotbalului mondial. Ştiam că vom pierde, însă aveam o mică speranţă că vom reuşi “să scoatem” măcar un egal. Trebuie să privim însă şi partea luminoasă a lucrurilor: se pare că unghiuliţele noastre vor rămâne la locul lor, şi nu le vom mai smulge de nerăbdare până miercuri, 1 aprilie…Atunci va fi “Ziua Păcălelilor”, deci “tricolorii” vor avea o scuză (fundamentală) pentru păcăleala de joc de care vor da dovadă.
Şi cu toate acestea, avem câţiva jucători buni (de fapt, în România toată lumea este un jucător clasa întâi, începând de la preşedinte). Dar eu vorbesc acum de (adevăraţi) fotbalişti…Ciudat este că în colectivul echipei, nu mai dau randamentul scontat. Sunt (foarte) buni luaţi separat, dar nu şi când îi pui unul lângă celălalt. Şi mai ales, nu când îi pui să joace fotbal în Românica. Şi îi admir că au avut puterea (să încerce) să demonstreze că “se poate”. Deşi eram conduşi la pauză cu 2-0, au avut puterea să lupte în continuare, să spere, deşi ştiau că se confruntă cu ceva mult mai puternic şi mai organizat.
Una peste alta….a fost un meci de cacao (nici măcar cu lapte sau cu puţin zahăr) care ar trebui să ne înveţe că este bine să sperăm, dar doar atunci când speranţele se sprijină pe nişte fapte adevărate. Nu inventate, nu dintr-un trecut îndepărtat…Fotbalul ar trebui să fie un spo modalitate de a ne petrece plăcut timpul, nu o ocazie să ne fălim cu armele din buzunar sau o oportunitate pentru ca huliganismul să intre în vieţile noastre.

Mai avem mult de învăţat….

sâmbătă, 28 martie 2009

Marea Dezbrăcare


3….2…1…0,8...Numărăm cu frenezie clipele care ne mai despart de “Meciul unei Naţiuni”. Este un eveniment important (chiar foarte important), de care depinde calificarea naţionalei la Mondialele din 2010…de fapt este doar primul pas; dacă va fi făcut cu succes, ne roadem unghiile până la sânge pentru partida de pe 1 aprilie. Dacă nu…e mai complicat. De fapt, este simplu: STĂM ACASĂ!
Dar asta nu vrea nimeni…aşa că punem toţi umărul (sau ce avem mai liber si în stare mai bună) la ridicarea moralului echipei….unii anticipează Paştele şi se transformă într-un urias “Ou Tricolor” biped; unii se tund în cele mai ciudate moduri, apoi îşi vopsesc smocurile de păr ce le-au rămas în...culorile naţiunii noastre, desigur; aceia dintre noi care au voce intonează cu gura până la urechi şi cu ardoare (pe stradă sau acasă) vreun imn mobilizant pentru “tricolori”; unii bat la tobe (de voie sau d nevoie)…Oricum nu prea e important ce facem; ce e cu adevărat necesar este ca cei 11 jucători care vor păşi pe gazonul stadionului din Constanţa să ŞTIE că suntem alături de ei, trup şi suflet.




Şi cum toată lumea face câte ceva (după putere sau după buget), ţoapele pe care le avem în dotare nu se puteau lăsa mai prejos; astfel, cu mic(ă) cu mare, s-au pus pe dezbrăcat….indiferent că sunt deja dive (ori “andive”, cum spunea cineva) sau doar aspirante la titlu, şi-au aruncat textila şi au pornit în pas de defilare către studiourile de fotografiat, în speranţa că odată ajunse “pe hârtie”, vor fi remarcate de cineva important sau pur şi simplu barometrul celebrităţii lor va exploda…În chiloţei sexy (musai galbeni sau în cele 3 culori naţionale) ele îşi sustin cu înflăcărare (şi seriozitate) favoriţii; este o trebuşoară extrem de însemnată…chiar dacă o fac cu fundul (singurul care este îmbrăcat după ultimele tendinţe); privindu-le (pe sticlă pe hârtie, chiar pe viu dacă au noroc să intre în vestiarele echipei), odată se va învârtoşa ambiţia în idolii sportivi care imediat vor porni la bătălie “cu pieptul dezvelit” şi cu dorinţa de calificare scrijelită adânc pe creiere!
AŞA???? AŞA vor să îi facă să câştige? Nu ştiu de ce, dar mă cam îndoiesc că un fotbalist care vede o fată aproape dezbrăcată se gândeşte la cum să câştige partida care îl aşteaptă…Se îmbăţoşează el, dar…nu prea cred că mintea lui este chiar la "jocul cu balonul rotund". Şi atunci, care este scopul la toate acestea? Vor şi ele, micuţele, să fie băgate...în seamă de cineva “frumos, bogat şi celebru, sincer şi gentleman”? Sau cum? Au descoperit că o echipă de fotbal se simte încurajată doar când vede goliciunea unor trupuri afişată ostentativ? Păi dacă este aşa…ca să fim siguri că “ai noştri” vor câştiga, de ce nu mergem toţi dezbrăcaţi? O galerie de nudişti ce îşi încurajează cu entuziasm favorişii…
Dar asta este deja prea de tot. “Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să nu mai visăm”; deşi…dacă suntem mult prea realişti şi privim “fenomenalele” rezultate obţinute de compatrioţi la partidele de acum câteva luni…este cam nasol. Pentru că am avea mult prea puţine şanse la calificarea mult dorită... Mai bine SPERĂM că Dumnezeu va ţine cu noi şi va fi bine...În definitiv, speranţa este tot ce ne-a ai rămas în drăguţa noastră de ţărişoară, tot ce ne mai ţine în viaţă.
SPERĂM ŞI CÂŞTIGĂM. SPERĂM SĂ CÂŞTIGĂM...