Apel către...gărgăuni

O zicală românească spune: "Mare e Grădina Domnului şi mulţi proşti sar gardul cu Poarta deschisă...". O invoc pentru că vreau să fac un anunţ, dedicat în mod special prostovanilor inculţi care nu-şi pot controla mâncărimea viemişorilor din dos:
"Se pare că am rănit la orgoliu vreun manelist schizofrenic cu patinoar de ţânţari în loc de creier sau vreun hapciupalitic stresat şi frustrat, care a luat bătăiţă la funduleţ când era mic (sau poate încă mai ia???) şi a rămas cu sechele...Cât de mult pot să mă bucur! YES!!!
Nu mă aştept ca tot ce scriu să placă la toată lumea şi ştiu că lovesc crunt într-unii zăbăuci care se cred cine ştie ce rahaţi moţaţi. Fiecare are dreptul la o părere....TOTUŞI, i-aş ruga să se şi prezinte dacă vor să aibă moţul mai mare....pentru că altfel, sunt tentat să îmi cumpăr o lupă ca să reuşesc să îi văd prin lăturile în care se scaldă. Barem să fie un Rahat Individualizat.
Acest blog este DOAR un pamflet. Dar dacă sunt şi persoane care se recunosc până la identitate....nu mai e vina mea. Şi le rog să nu mai viziteze deloc acest blog, pentru că nu am nevoie “să mi se facă trafic” ca să mă îmbogăţesc ŞI NICI NU O SĂ MĂ OPRESC! Cine crede asta....se pare că o musculiţă de oţet nu are loc să îşi facă cuib în cerebelul său.

Sunt atât de fericit….aveam impresia că nimeni nu citeşte ceea ce scriu, iar acum vad că sunt urmărit chiar cu mare atenţie. Frumos…Dar rău mai e să fii imposibil de prost şi să mănânci chiftele în locul sarmalelor..."

Poveste de adormit copiii

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti.....
A fost odată, într-un colţişor uitat de planetă, o ţărişoară bogată şi frumoasă, cu munţi semeţi, dealuri veşnic înnverzite, câmpii mănoase şi ape cristaline....Păsăricile ciripeau vesele la bară cât era ziulica de lungă, soarele strălucea pe firmamentul albastru al cerului, iar Dumnezeu o privea cu mulţămire din Rai şi zâmbea şmechereşte în barbă....
Dar pentru că pe lume nu este numai frumuseţe, celelalte ţărişoare au strâns 100.000 de semnături, au întocmit o plângere şi sau prezentat cu ea la Divanul Împărătesc: “NU ESTE CORECT” spuneau ele “CA CINEVA ATÂT DE PRICĂJIT SĂ PRIMEASCĂ TOATE BUNĂTĂŢĂLE DE PE PĂMÂNT! PROTESTĂM! DE ASTĂZI, SUNTEM ÎN GREVA FOAMEI” (nu mă întrebaţi acum ce mănâncă o tărişoară, pentru că nu am nici o idee; eu sunt doar Povestitorul). Şi Doamne-Doamne a stat El şi a cugetat, şi a tot cugetat….(Ştia că “plângăreţii” aveau dreptate, dar nu mai putea desface ce a făcut; şi totuşi, trebuia să resolve situaţia)…Apoi I-a venit o idee: pentru a echilibra Balanţa, a dat ordin ca acele tărâmuri minunate să fie locuite….
Aşa au apărut oamenii. Dar pentru că era cam mulţi şi nu se putea cârmui singurei, ei şi-au ales (prin vot democratic şi liber) un conducător: Regele Pârţ Întâiul (cunoscut mai târziu drept "Pârţ Cel Mare", "Pârţ Cel Luminat", sau "Pârţ Cel Cuceritor"). Şi el a dat naştere unei dinastii bogate şi înţelepte, care a domnit pe acele meleaguri prin iubire şi nespionarea vecinilor săi.
Ne aflăm în Anul Domnului 9009 D.P. (după Părţ)…Noul monarh este neprihănit, un REGE printre oameni, DUMNEZEU printre muritori...adulat şi ascultat de către popor, pentru că a dus nivelul de trai pe culmi nebănuite încă de oamenii de rând. Laptele şi mierea au început să curgă pe albiile vechilor râuri, norii de furtună nu voiau să se mai abată deloc prin aceste locuri, câinii vagabonzi nu mai erau însemnaţi pentru castrare, lupul umbla la braţ cu mielul, cercetătorii au inventat teleportarea….(nu mai voiau să îşi morfolească încălţările “Leonardo” din piele de crocodil – pe care au dat o tonă de bănet – prin praful insalubru ce bântuia pe miile de autostrăzi argintii ce brăzdau acum în lung şi-n lat micuţul stătuleţ). Atât de mult îl iubeau oamenii pe conducător, încât îi spuneau "Gurul". În fiecare dimineaţă, când acesta avea câte o întrevedere privată cu Mama Natură, supuşii strigau: “Pişă-te pe noi Guruuuuuleeeeeee!!!!! Dă-i cu boltăăăăă.....ca să ajungă la toată luuumeaaaaaaaaaaa!!!!!!”
Şi totul mergea bine. Până într-o zi, când Latrina, Vrăjitoarea Cea Rea care a venit de la Răsărit, a aruncat un blestem de moarte asupra întregului ţinut (Ce să-i faci? Aşa sunt Vrajitoarele Rele; fac rău fără motiv…). Şi din acea zi, ceva ciudat s-a întâmplat în toată împărăţia: cu fiecare zi care trecea grosul populaţiei a început să sărăcească din ce în ce mai aprig; conducătorii se îmbogăţeau cu fiecare secundă şi deveneau din ce în ce mai hapsâni; unde mai pui că, de la o vreme, îi durea în …poponel de ce se întâmpla dincolo de zidurile înalte ale Cetăţii de Scaun. Apoi întâmplările ciudate au început să curgă ca un râu umflat de ploaie:
Pe un tânăr l-a apucat cheful să îşi mozolească “girlfrienda” în timp ce aceasta îşi gonea bolidul pe şosea (am uitat să vă spun că de la Marele Blestem, secretul teleportării se pierduse cu desăvârşire)…O bocitoare scheuna de zor la mortul greşit…Unei vidanje i-a venit chef să se golească drept într-un lac cristalin de munte (Blestemul a secat şi izvorul de lapte şi de miere)…Animalele din grădinile zoologice au început să moară de foame…Şoferii de tir au început să danseze la volan….Companiile de utilităţi au început să ceară plata facturilor înainte de emiterea acestora…La colţuri de stradă au început să se vândă (“pe sub mână”) veste şi căşti anti-poc (la ore de vârf, oraşele erau frecventate de ciudate proiectile metalice ovale; dacă aveai o “întâlnire de gradul III” cu ele, rămâneai cu o frumuseţe de găurică în corpuşor – asta dacă nu erai protejat)…unul ţinea morţiş să se fotografieze alături de mortul cu vată-n nas de pe catafalc…Una îşi tatua buzele…Comunicaţiile au început să fie urmărite…Centuristele au început să stea gata-dezbrăcate pe marginea străzii (în aşteptarea oamenilor legii)…
Nimeni nu ştia ce se întâmplă.
Au încercat cu descântece. Au fost la Tata Vierme şi chiar la Mama Lăcusta (cei mai faimoşţi vraci ai vremii), dar fără nici un rezultat. Pe zi ce trecea, oamenii erau mai proşti, mai răi, mai nesimţiţi, mai aroganţi, mai snobi, mai dilimaci.
Aşa că m-au rugat pe mine (Scribul Sătesc) să le public povestea…dacă o citiţi şi dumneavoastră, şi aveţi vreo idee care să ducă la înlăturarea “Magiei Diavoleşti”, vă rog din suflet să sunaţi la numărul de telefon: “0-800-800 Nătâng” şi să oferiţi soluţia corectă (este un obiect din bucătărie, are 101 litere şi începe cu “i”).
P.S.: Celui care va reuşi, i se va dărui prinţesa de soţie şi jumătate din împărăţie…

Înger şi/sau Demon

Care este diferenţa dintre “a fi bun” şi “a fi rău”? Cine hotărăşte de care parte a baricadei vom fi pe parcursul vieţii? Se spune că toţi ne naştem nevinovaţi şi cu sufletul pur…atunci ce se întâmplă la un moment dat în viaţă de ne obligă să luăm “HOTĂRÂREA”? Şi odată ce am decis, aşa rămânem pentru totdeauna? Suntem buni/răi şi nu ne mai putem schimba niciodată? Care este linia dintre BINE şi RĂU? Cine o trasează şi cât de groasă este? Unde se termnă Binele şi unde începe Răul?
Ce este un criminal în serie care mai are o scânteie bună în suflet? Mai poate fi el condamnat la moarte? Este o persoană bună şi totuşi este o persoană rea..
Cum se numeşte cineva care omoară un om nevinovat pentru a proteja 1000 de alţi nevinovaţi? Este bun sau rău? Merită acuzat de crimă, sau decorat pentru vitejie?
Se spune că într-o fiinţă umnă, cele 2 concepte pot coexista. Şi că ele te ţin în viaţă. Dar cum se numeşte cineva care nu este nici bun, nici rău? Înăuntrul lui totul este mort, totul este cenuşă. Nu are putere să mai iubească, dar nici nu poate să urască. El doar este. Atât. Fără vise, fără speranţe, fără credinţă…Un hău negru şi adânc de durere, învelit de carne…Carne care respiră, merge, vorbeşte, şi doar aşteaptă să fie uscată de soare sau să putrezească….O astfel de persoană mai poate fi numită Fiinţă Vie?
Ce înseamnă “a fi viu”? A ieşi cu prietenii vineri seara la discotecă, a te distra, a călători, sau a simţi totul prin prisma sentimentelor? A iubi, a dori, a spera….Veţi spune că asta depinde de persoană, pentru că fiecare înţelege altfel viaţa. Dar ce îi determină să ia aceasta decizie? Ce trebuie să se întâmple ca să putem hotărî? Şi cum se numeşte cineva care nu alege nici una dintre căi? Se mai poate numi Viu?
Cum se numeşte o persoană care a fost predominant bună, dar ceva de pe parcursul vieţii a determinat-o să îşi schimbe hotărârea? Acum este predominant rea; totuşi, ar vrea să redevină ce a fost, însă nu mai poate. Există ceva care să denumească genul acesta de om?

România printre rădăcini

Astenia de primăvară a adus cu ea (şi anul acesta) febra plantării. Cu toţii vrem să citim năutăţile despre piticul PORNO tolăniţi pe o pătură în carouri, la umbra unui stejar sau salcâm. Acum…soare-este; păturice-este; pitic porno-este; copac-este şi nu prea…Deci: cu mic cu mare, punem mânuţa pe o lopată şi sădim bebeluşi-copăcei! Uităm şi noi pentru câteva ore de Nikita, de brăileanca aia (auto-brand-uită “sexoasă”), de Floricel-Bond sau de furăciosul de raţe Grivei şi ieşim afară în soarele feciorelnic. Plantăm arbori, spre gloria eternă a acestei ţări!
Şi, ÎN 50 DE ANI avem şansa să ne mândrim cu uriaşa pădure pusă cu “mânuşiţili” noastre...Până în 2025 există şansă să avem mult visatele autostrăzi...În 2015 avem şansa să ne “cocoţăm” maşinile prin zecile de parcări suspendate... Prin 2020 avem şansa ca aeroporturile naţiunii să fie la standarde europene…“Cutărescu” care face trafic de droguri are şansa să primească 20 de ani de închisoare…
BĂI OAMENILOR! CAM CÂT DE PROŞTI NE CREDEŢI? Trăim într-o tărişoară plină de şanse, dar AVEM ŞANSA DE A BENEFICIA DE ELE ACUM? De ce totul este posibil să se întâmple peste mulţi mulţi ani? E o poveste dintr-aia cu “a fost odată ca niciodată”? Acum ce are? Scade slănina de pe burta vreunui bogat dacă se întâmplă ceva ÎN PREZENT? Se dărâmă Turnurile Gemene neconstruite încă? Se deşertifică tot continental african? Porcilor din coteţe le cresc aripi (de la Red-Bull) şi pleacă cu toţii “în ţările calde”, lăsîndu-ne fără porţia “tradiţională” de fleică la grătar de Crăciun? Nu cer palatele lui Becalli, nu vreau piţipoancele lui Poponetz sau fitzele lui Fitz….vreau doar SĂ SE MIŞTE CEVA ŞI ÎN ŢARA ASTA NENOROCITĂ! E chiar atât de greu? De ce “o să….”? Bineînţeles…veţi spune că se mişcă deja! Spiritul civic s-a trezit deodată în sufletul curat al românaşului nostru, care s-a şi pus pe plantat “sănătate verde”…Până şi duduile “de afaceri” şi-au pus “mânuşiţele” fine (model unicat!) creeate de Gucci, belerinii “în trend” şi fustiţele mini cu sclipici şi au ieşit să presteze în folosul comunităţii, în frunte (sau în altceva) cu politicienii balonaţi la creieraş, care sunt primii care dau “un exemplu pozitiv prostimii de rând”….Să nu îţi crească mândria în tine (ca un brad) când vezi atâta patos?
Este bine că se pun copaci….nu mă înţelegeţi greşit. Dar totul este prea “cântat”, prea spoit de falsitate…Punem pomişori în pământ, apoi ce? Nu avem instalaţii de irigat, nu avem fonduri pentru îngrăşăminte (se anunţă o vară caniculară şi foarte secetoasă). În solul deja nisipos, puieţii vor creşte doar pentru că o mână slinoasă şi asudată de bogat i-a plantat? Începem să sărim împrejurul păduricei în ritmul “dansului ploii” ca nişte maimuţe opărite? Sperăm că se va prăbuşi peste ea vreun avion ce transporta bălegar american? Chemăm toate "javrele bagaboante" ale patriei, le adăpăm bine şi le punem să "irige" câmpurile?
Şi presupunînd că vor creşte “într-un an cât alţii-n 3”. Cine ne garantează că peste vreo 1,2,5,6 ani nu se va trezi vreun “rege al afacerilor imobiliare” care să culce totul la pământ, pentru că locul este de fapt al lui, de pe vremea lui Burebista şi avuţia i-a fost confiscată de porcii de comunişti? El este MARELE STĂPÂN, vrea să facă un ansamblu rezidenţial, iar locaţia este perfectă! Aşa că…drujbele la treabă!
“Codru-i frate cu românul”. Poate acum vreo 200 de ani…pentru că dacă totul ar fi fost de actiualitate, “o ştire mondenă”, ¾ dintre români ar fi făcut pârnaie pentru fratricid. Se reintroducea pedeapsa cu moartea, doar ca să mai se elibereze puşcăriile arhi-pline…Păi ce pedeapsă ar merita cel care îşi feliază fratele cu drujba, apoi îi “trage” un strat de beton peste mormânt?
Dar, una peste alta, totul este bine pentru că avem şansa să…avem şansa săăăăăă….ups! am uitat. Oricum, important este avem o şansă. Nu contează care este…. O avem şi este doar a noastră!

CineMa Iubit

“Dumnezeu a creeat Lumea în 7 zile. Eu mi-am distrus viaţa în 7 secunde…”
Aşa începe ultima producţie cinematografică care mi-a atras atenţia. Este un film cu şi despre oameni care sufera, fac greşeli, se bucură, iubesc…doar oameni obişnuiţi. Oameni care se ajută…dar cum găseşti acei oameni care CHIAR au nevoie de tine? Dorinţa prea mare de a ajuta este interpretată adesea drept slugărnicie nemernică sau pupincurism, iar acestea se pedepsesc aspru…eşti călcat în picioare fără milă de oricine crede că te poate folosi cumva. Nu contează că tu ai vrut doar să fii “bunul samaritean”, că ai vrut doar să îţi dovedeşti că poţi fii important pentru cineva, că iubeşti acea persoană sau pur şi simplu eşti drăguţ…Eşti “tranşat” de oricine crede că ar putea lua ceva de la tine (indiferent că e “ţigancă împuţită”, ungur idiot descreierat sau italian cu vânturi de mândrie în creieraş).
Filmul acesta sugerează o cale de a descoperi DOAR acele persone care au nevoie de tine, o cale de a vedea hidoşenia celor “drăguţi”…Îţi arată lăturile din sufletul omenirii şi oazele de verdeaţă ale acesteia…Te învaţă să alegi.
Lumea nu este aşa cum credem noi. Cu cavaleri şi zâne care îţi sar în ajutor la primul semn de pericol, cu fecioare neprihănite şi spâni răutăcioşi. Lumea este plină de lupi deghizaţi în miei, de vulpi acoperite cu pene de găină care aşteaptă să te sfâşie cu prima ocazie…Oamenii prea-măresc iubirea, dar nu iubesc. Sunt cu ea în gură şi pe buze în fiecare secundă, însă nu iubesc. Totul este doar o faţadă, o manea jegoasă care sparge difuzoarele şi te asurzeşte, doar pentru că este “la modă”. Oamenii (în general) nu iubesc…Singura care te iubeşte cu certitudine este Moartea. Nu Dumnezeul care te învaţă să i te rogi Lui, ca apoi să asculte muzică la căşti în timp ce o faci….Nu mama care îţi vinde un rinichi, doar pentru a face rost de bani…Nu prietena “sensibilă” care îţi repetă ca o moară defectă că tu eşti Soarele ei, care te pune să “o ajuţi în fiecare noapte”, pentru ca ziua să plece la altul. Nimeni. Nimeni nu te iubeşte…doar Moartea. Ea vine la tine indiferent că o chemi sau nu, te vrea indiferent că eşti top-model, şchiop, ciung, orb, tânăr sau bătrân, muritor de foame sau multimiliardar…Ea te vrea oricum. Ea este ca o iubită care se întoarce mereu la tine, indiferent de ce s-ar întâmpla…Este precum căţelul care te aşteaptă în faţa porţii să te întorci de la lucru…Ea te iubeşte şi te aşteaptă întotdeauna. Exact ca în jurămintele pe care le rostim noi, cu gura plină de dinţi cariaţi şi de iubire.
Cinema iubit…Nimeni…Nimeni nu mai face acum nici măcar filme de valoare. Toţi sunt obsedaţi de actorie, de faimă, de succes, dar filme adevărate se fac foarte rar. Zilnic se produce câte un “block-buster”, câte o manea ipocrită pentru nişte manelişti ipocriţi şi idioti. Nu se doreşte decât faimă…
O altă vizită la cinema am făcut-o tot de curând, când s-a lansat “Slumdog Millionaire”. Este un film special, un film cum nu am mai văzut de câţiva ani buni. Îţi dă încredere, tărie să suporţi toate mizeriile vieţii, speranţă în iubire şi puterea de a visa…Toate trec însă după vreo oră. Trăim în România, unde este imposibil să devii milionar de la un “câine de mahala”. Este (aproape) imposibil ca prin muncă cinstită să devii celebru. Este (aproape) imposibil să îţi găseşti dragostea, să găseşti ACEA PERSOANĂ care are nevoie de tine (acum toate tutele vor crede că ele fac parte din categoria aceea norocoasă “aproape”). Nu poţi să visezi, nu poţi să fii încrezător în viitor. Nu poţi să te bucuri de fiecare clipă care trece. Nu poţi să fii romantic(ă), nu poţi să zâmbeşti. Nu poţi să fii optimist…Eşti părăsit de toţi si de toate. Sângele te părăseşte, pentru că picură zilnic din inimă. Voinţa te părăseşte, pentru că oricum “stă” degeaba la tine.
Trăim în România, nu într-un film de Oscar. Trăim într-o lume golită de sens şi de valori. O lume care se închină în ritmuri “orientale” de “cica-laca-cichi-cea”, o lume spoită de aur unde ne “numărăm ouăle” şi căutăm “iubiri” de-o noapte (sau de mai multe, dacă “se mişcă mai cu talent”).
O lume comunistă şi gri.

Bici! My Country….

Motto:
“Ai money...LOVE STORY; N-ai money....I’M SORRY”

Cam la asta se rezumă viaţa de zi cu zi în draga de Românica...
Invitaţia unei curve pentru clienţii săi! “Ai mălai, ne-o tragem. Nu ai, RABDĂ! Sau du-te în baie şi cântă-ţi refrenul cu La-La-La....”
Ţărişoara noastră a ajuns un bordel nenorocit, condus de nişte matroane slinoase! Te duci cu “teşcălăul” de bani, şi eşti băgat în seamă…Dacă nu îi dai “tainul” necesar fiecăruia, eşti tratat ca un gunoi jegos! Vrei să îţi vizitezi bunica la spital? Păi tre’ să începi să “împarţi pomană” încă de la poartă…Te-a prins “cap de cretă” că ai depăşit pe linie continuă? Cu o mită mică şi-a pierdut memoria….Ţi-au ridicat maşina din faţa porţii? Le bagi şi tu ceva în buzunar (nu otravă de şobolani!), şi gata!
Se dă mită la doctor, la infirmiera care te duce la analize, la liftieră (ca să nu urci şi să cobori ca bou’ pe scări), la preot ca să te îngroape, la mecanic ca să îţi facă revizia la maşină…Plăteşti ziariştii care îţi fac poză în cadă (pe furiş, bineinţeles) şi te transformă peste noapte în divă plină de ifose…Vrei să “te bagi” într-un partid, ca să devii în 2-3 ani un “amărât” de ministru cu portofoliu plin de izbânzi politice? Păi în cazul ăsta…tre să dai banu’ “din gros”, să lingi sute de funduri rotofeie, sau să înveţi să dai recitaluri luuuuuuuuuunnnngi şi dese la vreun microfon (fiecare după putere). La asta se rezumă totul!
Oribil! Scârbos!
Ca să poţi să te mişti puţin, trebuie să îţi asigure cineva spatele. Şi dacă nu e aşa? Dacă nu ai pe nimeni care să îţi slujească drept “pilă”? Dacă nu poţi să îţi pui baza în nimeni? Toţi te ajută cu sfaturi, dar tu nu ai nevoie de asta. Aşa că…nu poţi decat să urli ca lupu’ la lună....Urli ca descreieratul, fără să te bage cineva în seamă! (adică de băgat te bagă, dar în nişte locuri puţin mai strâmte şi mai întunecoase). Nu pricep însă cum de s-a ajuns la situaţia asta nenorocită; întotdeauna a fost aşa, însă acum este din ce în ce mai rău! Este o hazna care se umple din ce în ce mai mult şi începe deja să dea peste..Se va ajunge să nu mai poţi respira dacă nu dai şpagă la cineva!.
Si “ăia de sus” te aburesc zi de zi cu grija care o poartă ei pentru “prostime”. Se discuta programe, proiecte…se grohăie legi idioate sau se behăie recomandări naţionaliste….În principiu, nu se face nimic. Pentru că nu iese nici un câştig. Pentru că o matroană “cumsecade” nu îţi dă fătuca să i-o…mângâi pe degeaba. Tre’ să dai si tu ceva la schimb. Aşa e şi normal; dacă vrei să intri într-o cameră cu păsărici, nu trebuie să le aduci şi de mâncare? Nu poţi să intri aşa...cu mâna-n gură...E ceva elementar.
DOAR CĂ: la o casă de toleranţă mergi pentru că aşa alegi tu. Iei o decizie conştientă şi îţi asumi toate riscurile în caz că eşti prins (oalele sparte în cap de către nevastă, dormitul pe la prieteni pentru că soacra a schimbat yala, şosetele nespălate – pentru că nu mai are cine să le bage la maşina de spălat, mâncatul pe apucate). Nu te obligă nimeni să faci asta; o faci pentru că aşa vrei tu! Eşti stăpân pe viaţa ta! Dar dacă ai fi obligat? Dacă LOCUIEŞTI alături de târfe care ţi se bagă pe gât şi te sufocă? Dacă stai într-un stabiliment uriaş, din care nu poţi ieşi? De fapt...porţile îi sunt larg deschise, însă nu poţi face nici o mişcare pentru că nu ai bani! Pentru că abia poţi să îţi iei pentru mâine un iaurt (la promoţie, desigur)!
Trăim o viaţă de căcat, o viaţă plină de frustrări, idealuri sfărâmate şi speranţe deşarte. Trăim într-un bordel, printre tâlhari care te pândesc la fiecare colţ de stradă să îţi dea “la mufă” sau pur şi simplu “te fac” elegant, sub privirea atentă (şi plină de cataractă) a justiţiei. Trăim în ţara în care poti să ai totul...dar doar în vis dacă nu eşti decât un "pulifrici" obişnuit. O ţară în care tu eşti curva, şi "ţi-o trag" toţi şmecheraşii.
Trăim în România…

Ferma animalelor

M-am săturat până-n măduva oaselor! Mi-e silă! Mi-e scârbă de halul de ţară mizerabilă în care trăim!
O mama plânge pentru că nimeni nu vrea să îi ajute băiatul să se recupereze după o pareză...o bunică îşi jeleşte nepotul mort în Afganistan...un sat întreg îşi plânge copiii îngropaţi sub zidurile şcolii în care învaţau...o bătrânică aşteaptă cu speranţă pensia de 3 lei, care nu i-a mai fost mărită de zeci de ani....o studentă moare pe trecerea de pietoni, lovită bolidul unei “doamne” de afaceri mult prea grăbită...unui pieton îi pică în cap o bucată de tencuială dintr-o clădire antică...un bebeluş este molestat la maternitate...o familie doarme pe stradă, pentru că locuinţa i-a fost nationalizată...
...O domnişoară cochetă îşi cumpără o poşetuţă de rafie, cu „doar” 10.000 de euro...un tânăr Făt-Frumos “sparge” în club 100 de euro pe o sticlă de whiskey....un slăninos rânced, roşu în obraji, este dus la schi în Alpi...un magnat taie o pădure ca să construiască un centru de afaceri...un „domn” încearcă să se hotărască în care dintre cele 1.600 de vile să locuiască luna aceasta... o „aerisită la creieraş” vrea silicoane, ca să impresioneze taurii băloşi care se învârt în jurul ei...
Lăturile în care ne scăldăm zi de zi mă fac să vomit!
Învăţămantul este de tot rahatul! Sistemul sanitar este la pământ! Transporturile sunt jalnice! Turismul este minunat, dar îl cauţi cu lupa!
Şi aleşii noştri bocăniţi la cerebel ce fac? Nimic! NI-MIC!!!! Nu se mai merită să înveţi în iubita noastră ţară? Îşi urcă frumuşel odraslele la avion, şi le trimit la studii în marile centre universitare ale Europei....Se îmbolnăvesc dar nu vor să fie vecini de salon cu vreo colonie de gândaci sau şobolani? Dau fuguţa la elicopter şi se duc la tratament la Viena sau la Paris...Nu pot să meargă pe şosele supra-aglomerate ale patriei? Îşi cheamă repejor cohorta de “maşini urlătoare” care să elibereze calea....Vor să plece în concedii dar nu vor să fie jecmăniţi de “bravii” noştri hotelieri? Iau bani din bugetul primăriei şi pleacă pentru o scurtă “vacanţă” binemeritată (numai vreo 2 luni) în Caraibe, Hawai sau Japonia...
De curând, cineva spunea la televizor că ne-am pierdut valorile, iar puţinele persoane care mai merită admirate rămân doar atât...Ceva intangibil. De ce nu încercăm să învăţăm de la ei şi să devenim noi înşine nişte valori? De ce nu ne ambiţionăm să străbatem şi noi greul drum al campionilor? De ce păstrăm totul doar la un nivel sentimental şi nu încercăm să transpunem în fapte?
Într-un fel, avea dreptate. Dar mai poţi face ceva în cloaca asta mizerabilă care ne înghite pe zi ce trece? Numai prin muncă şi perseverenţă nu mai reuşeşti...Cinstea, corectitudinea, onoarea, intelectul nu mai reprezintă atuuri care te pot propulsa spre un viitor luminos. Practic, eşti legat de mâini şi de picioare, indiferent ce ai face..Dacă nu ai câteva sute de euroi să “îi împingi” acolo unde trebuie, rămâi doar o flegmă ce trebuie răzuită de pe trotuar! „Trăim într-o lume plină de posibilităţi, sau nici una”...Daca nu ai mita pentru cine trebuie. O duci rău cu banii? Las’ ca abia s-a tăiat porcul...s-au preparat cârnaţii şi toba...nu contează că “primitorul” se scaldă în lapte cu petale de trandafir sau că barul îi este plin de gin, scoch şi tequila. O ţuică şi câţiva caltaboşi îi astâmpără imediat dorinţa hapsână de înnavuţire!
Visezi să îţi faci o carieră de succes, să vizitezi ţări exotice şi să contribui la înălţarea ţării mult iubite pe culmile gloriei? E cam naşpa....dacă nu ai părinţi patroni, unchi senatori care să “îţi pună o vorbă bună”, sau măcar pe cineva plin de bănet care să “îţi facă vânt” într-un post bine plătit; “faci umbră pămâmtului degeaba”! Nu eşti decât o povară, un ciot de care se împiedică toţi. Şi atunci cum să mai ai curaj să speri că vei fi “cineva”? Cum să mai visezi? Cum să mai poţi urma drumul idolilor tăi?
“Binili învinge”....”Dreptatea triumfă întotdeauna”...”Cinstea e o virtute”...DOAR VORBE GOALE! Nişte “chestii” fără valoare, prăfuite de timp. Acum nu mai există decat nesimţire crasă, tupeu porcesc, prostie la kil. Istoria noastră nu mai are ca tezaur inestimabil decât apelative precum “găozar”, “păsărică” sau “ţigancă împuţită”! Ca să ai succes nu trebuie decât să “fi mâncat rahat când erai mic” şi să ai un seif plin de euro şi valută, să poţi să prosteşti omu’ în faţă cu naturaleţe imbecilă, sau să sugi (acadeaua care trebuie) mai cu talent. Atât. Acesta este imensul SACRIFICIU ce trebuie făcut pentru a fi o “valoare naţională”.
Toate statele lumii ne recunosc doar ca nişte “ţigani borâţi”. Criminali, violatori, hoţi, cerşetori. Nu mai există Nadia care a uimit o lume întreagă şi a intrat în istorie, nu mai există “Maradona din Carpaţi”, care era lăudat în gura mare acum vreo 15 ani, şi nici măcar Grigore Leşe, cel care înduioşează cu cântecul său şi munţii de granit. Nenorocirea este că nu mai există PENTRU NOI! Străinii doar au momente când mai uită…
Uneori cred că au dreptate în tot ceea ce se spune despre noi. Nu suntem decât nişte scursuri care merită puse la frigare! Sau măcar unii dintre noi (adică majoritatea). Ne-am uitat simbolurile. Ne-am uitat tradiţiile. Ne-am uitat idntitatea. Ne-am uitat valorile morale. Ne-am uitat decenţa. Ne-am uitat inteligenţa. Ne-am uitat umanitatea. Am uitat să mai zâmbim, să mai trăim. Am uitat să mai visăm. Am uitat…
Am devenit nişte animale obsedate! Nişte handicapaţi mintali conduşi doar de instinctele primare şi de nişte netrebnici ordinari!

Bălăduca Căcatului

A fost odată un căcat, umflat în guşă şi moţat
Îl respectau căcaţii toţi, că era mare şi cu moţ
Dar într-o zi, l-a întâlnit, un câine rău şi hămesit
Şi l-a mâncat.
A stat ce-a stat, l-a digerat, şi l-a făcut din nou căcat.
De el râdeau căcaţii toţi, că era mic şi fără moţ....


Morala:
Să nu fii mare şi moţat, că o s-ajungi tot un căcat!

Taxomania

Conform ultimelor estimări, în scumpa şi dulcea noastră Românica se plătesc (adică NOI PLĂTIM) 558 de taxe şi impozite!!!
Drăguţ, nu? Oare cine le inventează? Şi dacă tot pune la taxat toate prostiile care le visează noaptea, de ce nu a făcut un număr “rotund”? De dragul imaginii….De ce nu sunt 560 de taxe? Sau 600, ca să fie un număr “şi mai deosebit” (în felul ăsta puteam măcar fi prostiţi că noi plătim de fapt doar 6 taxe - zerourile nu reprezintă nimic, nu-i aşa??). E complicat rău de tot cu ţărişoara asta….
Dacă tot vor să ia ditamai împrumutu’ de la europeni, ca apoi să plătim tot noi, nu ar putea să o ia mai pe scurtătură? De ce se scarpină “cu boltă”? Se împrumută, (şi iau tot ei banii, bineînţeles….“ca să învârtoşeze economia asta muribundă”), apoi măresc taxele ca să plătim noi datoria…Nu este mai simplu să bage de acum încă vreo câteva impozite?
De exemplu:
· Impozit pe prostie (fără limitări de sex, vârstă sau venit)
În felul acesta, visteria ţării se va umple într-o “clipuţă”...(păi dacă prostia tot nu doare – pentru că dacă ar durea, trei sferturi de populaţie s-ar tăvăli în chinuri – măcar să avem un câştig de pe urma acestei abundente bogăţii...)...Taxa auto nu s-ar mai modifica a “n”-a oară din aprilie…Nu s-ar mai promite “că dacă mă alegi pe mine, în ţară va curge lapte şi miere”, iar NOI nu i-am mai crede…Nu ar mai face audienţă maximă la tv. toţi “schimbăcioşii” care “şi-o iau pe coajă”, toate târfele care se “ţigănesc” în direct, toţi/toate tâmpiţii/tâmpitele care se apucă afectaţi de “lălăit” sau toate sexoasele care participă la vreun campionat naţional de “putut”…
· Impozit pe nesimţire
În felul acesta, “bravii cetăţeni” care merg la “un grătărel şi o berică” la iarbă verde, nu vor mai lăsa totul ca o imensă cocină în urma lor (Stai puţin, că se apropie 1 Mai!!!). Limuzinele nu vor mai ocoli legănîndu-se ostentativ craterele din şosele. Poliţia nu va mai băga la “bulău” nici o bătrânică care a mutat 3 pari mai încolo (în timp ce criminalii, violatorii şi marii mafioţi zburdă liberi “prin munţi şi câmpii”, sau îşi târâie fundul pufos şi îngălat pe vreun fotoliu din piele moale aşezat “cu schepsis” în vreun post de conducere). Bolnavii nu vor mai fi lăsaţi să moară în case, pentru că ambulanţa face “plimbări romantice sub clar de stele” cu toţi beţivanii şi drogaţii…”Regii” nu s-ar mai lăuda în gura mare cu afacerile lor înfloritoare, “care lipsesc cu desăvârşire”.
(Acum ar fi barem 560)
· Impozit pe snobism şi parvenitism
În felul acesta nu vom mai vedea “amărâţi” care îşi mănâncă cuminţi sandwich-ul cu gem învelit într-un ziar vechi, aşezati pe capota unui Porsche sau neghiobi care îşi spală Lambo-ul cu apa de la cişmeaua din centrul oraşului. Nu vom mai vedea cum toate şcolăriţele se aşează “silitoare” în poala “babalâcilor putrezi de bani”, doar ca să ajungă “Doamne cu năsucul pe sus”. Nu vom mai face turism “de interes naţional” la Milano sau Paris, unde “stă tata gentuţelor fistichii si a balerinilor de firmă ”. “Potecile” naţionale nu ar mai fi străbătute din minut în minut de coloane de maşini licuritoare, care conduc la toaletă vreun umflat gelat şi cu diplomat. Maneliştii cu burdihan care oftează după “pipitze” unduitoare nu ar mai ajunge “marile figuri artistice” ale patriei. Cavourile nu ar mai avea turnuleţe, termopane şi crucioce sclipicioase cocoţate sus de tot, la vedere.
· Impozit pe sindromul “fata lu’tata”
În felul acesta, singurul merit al cuiva nu ar mai fi acela că are pilele potrivite...Şoferii nu ar mai ajunge Marii Consilieri de Industrie Alimentară ai ţării…Gigoloii Naţionali nu ar mai fi aceia care deţin cu mândrie cheile de la Astonul lu’ tăticu…”Şefiţele” care ne conduc spre belşugul european nu ar mai fi dintr-acelea care “nu vor să vorbesc” cu noi….Nepoatele colaterale nu ar mai ocupa dezinteresat “doar” un scaun de consilier guvernamental...Nu te-ai mai împiedica prin orice instituţie de Clanu’ cutare şi cutare...
Şi ca să relozvăm două dintr-o lovitură, mai am o propunere: de ceva vreme se tot vorbeşte despre revenirea la titulatura de “ţigan”, pentru că cea de “rrom” ar creea confuzii entice. Se ceartă toţi cu îndărătnicie, ca disperaţii, dar nu ajung deloc la vreun rezultat… Dar dacă ne-am schimba noi titulatura ţării? Dacă ne-am numi taxomani, locuitori ai frumoasei Taxomania? Simbolul naţional ar fi “Leul biciuit de dresorul Euroi”, imnul de stat ar fi “Oooooooooo…!!!! Datoria mea… ” iar preşedintele ne-ar cuvânta oacheş dintr-un Rolls Royce fabricat la comandă?

SUS TAXXXXAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!URA! URA! URA!

Pro/Con Stituţia

Nu ştiu de ce, dar zilele acestea a revenit în actualitate subiectul băgării (introducerii) Prostituţiei în Constituţie…
BĂĂĂĂĂĂĂ!!!!! VOI SUNTEŢI NORMALI CU CAPUL??????? Rata şomajului creşte din oră în draga noastră Românica, ca un “copil din flori” nedorit de nimeni, şi voi ASTA faceţi? Ne batem “ca chiorii” pentru o bucată de pâine, de parcă am fi în Evul Mediu, iar VOI asta discutaţi? Aceasta este marea strategie de creere a locurilor de muncă? Aceasta este mult-lăudata Strategie Anticriză a Guvernului Boc (Trosc)?
Am fost daţi afară de la serviciu? Nu-i nimic…e legală prostituţia. Tragem de bani ca disperaţii, să avem măcar de un covrig pe zi? Nu-i nimic…e legală prostituţia. Vrem să mai punem bani “sub saltea” ca să ne luăm maşina cu care se plimbă idolul nostru Salam, Cârnaţ sau Parizer şi nu avem posibilitate de creditare la bănci?? Nu-i nimic…e legală prostituţia…O să ajungem un neam de curve şi curvi!
Parcă şi văd oraşele şi satele patriei luminate feeric….Neoanele roşii sunt prezente la fiecare colţ de stradă…Peste tot pluteste o atmosferă calmă şi seducătoare…De o parte a aleilor, în vitrine sângerii, se unduiesc lasciv siluete masculine lucrate la sala de forţe sau la hârleţ, care te cheamă…te invită să le pătrunzi misterele…”Mică, groasă dar jucăuşă”, “Lungă şi subţire…dar mai precisă decât săgeata lui Robin Hood”, “Provoc plăcere FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂĂRRRR”…Anunţurile cu litere lucioase şi şchioape te îmbie…te aprind…ACOLO ESTE RAIUL DOAMNELOR. De cealaltă parte, în vitrine violet şi roz, gem excitate tinere exemplare feminine…Sunt frumoase…seducătoare..tinere….bătrâne ştirbe...cu sâni tari sau mai fleşcăiţi….cu tatuaje din cele mai trăznite pe/sub păsărică…Care te aşteaptă să le duci printre nori, să le explorezi (doar contracost, bineînţeles)….AICI ESTE RAIUL DOMNILOR.
Problema este alta: dacă prostituţia a deschis Porţile Belşugului pentru toţi “a-măăă-râââââââ-ţii”, cine vor mai fi clienţii? Oferim servicii, dar cine le cumpără? Cine o să profite de vasta noastră cultură într-ale pozitiilor? Cine o sa “ne-o tragă în curtea din spate sau pe prispă”? Rozalii rotofei cu papion/ cravată care se învârt printre noi?? Păi ei o fac deja…Străinii? Păi şi ei o cam fac deja…
Partea bună la toate astea este că nu se va mai face şcoală. Adică va fi, doar că în orar vom avea “Studiul Zonelor Erogene”, ”Aprofundarea poziţiilor”, “Arta cunnilingus-ului”, “Chimia şi biologia vaginului” sau “Istoria sexului”. La citire vom învăţa doar consoana “G” şi vocalele “A, E, O”. La Educaţie Fizică vom avea doar flotări şi împingeri….Abecedarul va fi înlocuit cu manualul de “Futurama” şi “Micul dicţionar Kama Sutra”…
“Doaaaaaamnaaaaaaaaaaaaaaaa…..Gigel nu vrea să mă ajute la pozitia 69…….Şi nici nu vrea să îmi spună care este poziţia 71…..”
“Lasă dragule…că te ajută Irinuca…Şi fii atent, ca să bagi la cap: POZITIA 71 ESTE POZIŢIA 69 CU DOUĂ DEGEŢELE ÎN PO-PO-NEEELLLL…Nimic mai simplu!”
Şcolarii vor avea mult-râvnita reducere a materiei... Sărăcia va dispărea. Populaţia (a nu se conFUNDa cu Copulaţia) va fii fericită (chiar în extaz). Doar tre’ să vedem şi partea plină a paharului, nu?
Dar dacă toţi o să fim dame sau “dami” de companie (la pat, canapea…ce are omu’ pe acasă), cine o să ne mai apere scumpa ţărişoară împotriva spionajului mârşav a lu’ Floricel, Ghiocel, Zambilica sau Margaretutza (să pupe tata pe ea... )? Noi? Cum? Ne aşezăm cu toţii pe graniţă, unul lângă altul, ca un adevărat Gard Viu de Protecţie, ca să nu mai treacă nimeni? Mda....Un gard de scânduri cu găuri....Străinii nici nu vor mai aştepta alte invitaţii speciale. O să ne “babardească” de o să ne “sară capacele…”. Însă o să fim fericiţi. O să intrăm (sau mai precis o să intre în noi) toate alianţele internaţionale care există…Şi asta fără nici un efort din partea noastră (poate un geamăt ocazional. Dar ce mai înseamnă asta când suntem în Europa, şi ea în noi?)
Dacă practici medicina, eşti medic. Dacă practici ingineria, eşti inginer. Dacă practici şoferia, eşti şofer. Dar dacă practici prostituţia, ce eşti? Prostit? Păi asta suntem şi acum…Cine nu îşi mai aduce aminte de “armata” celor 10.000 de specialişti? Cine a uitat motoarele duduitoare ale economiei? Cine şi-o mai aminteşte pe respectabila Mătuşă Tamara? Noi am fost prostiţi mereu, de ceva ani încoace…Şi chiar de la apariţia neamului nostru viteaz, dacă stau să mă gândesc mai bine! Îi mai ştiţi pe “iobagi”? Toată lumea (de la “fruntea” ţării) le-o băga…
Şi uite-aşa…suntem practicanţi legali ai prostituţiei, deci nu o să ne mai “reguleze” Criza pe noi. O “regulăm” şi noi pe ea. Măcar satisfacţia asta să o avem…
Asta este ţara în care trăim. Ţara care arde, iar “babele” de la guvernare se piaptănă…

De ziua ta…

4 D.

Slăvim femeia, îi închinăm ode, o iubim…îi prea-mărim gingăşia şi frumuseţea în tablouri nemuritoare şi ne întrebăm retoric cu toţii, ca nişte retarzi: “Ce ne-am fi făcut fără FEMEIA DE LANGĂ NOI???” Păi…în primul rând, nu ne-am fi născut…nu am mai fi putut sta cu berica rece la picioare şi mâna la şliţ să ne uităm cu ochii injectaţi la nişte imbecili care aleargă după o minge, în timp ce mâncarea aburindă ne aşteaptă pe masă…nu am mai fi avut lenjerie curată…ciorapii nu ar mai fi stat aşezati pe perechi în şifonier… nu am mai fi avut o viaţă fericită şi liniştită…nu ar mai fi existat revistele pe care să ne curgă scuipatul din gură de excitare…nu am fi avut pe cine să “altoim” (ca să ne descărcăm) pentru că Bănel a greşit poarta…E CLAR! Am fi rămas nişte animale în grotă, făra să avem şansa să evoluăm…
Bărbaţii sunt doar niste bivoli în călduri, obsedaţi de sex! Deşi au creier, ei aleg întotdeauna să nu îl folosească…ei gândesc doar cu “biluţele” din zona mediană a corpului. Ce porci de cea mai joasă speţă! Noroc că s-au inventat femeile, care să îi educe (sau măcar să încerce), să le arate puritatea sentimentelor (deşi creierele lor de babuini nu o să le priceapă niciodată), să îi înveţe ce înseamnă mila, bunătatea, frumuseţea, sinceritatea… Mizeria în care se scaldă un bărbat (BLEAH!!!) este cunoscută de oricine; şi totuşi, nobilele femei se sacrifică pentru binele nostru, “îşi calcă pe inimă” şi ne înghit toate porcăriile, acceptă de bunăvoie otrava tutunului acru care le-o aruncăm în năsucurile lor delicate…CE VIAŢĂ NENOROCITĂ!
Femeile ne suportă, şi noi cum le răsplătim? Le violăm prin parcuri întunecoase, le omorâm, le înjurăm, le dispreţuim, le lovim (doar pentru că vasele nu stau aşezate “la linie” în uscător), le înşelăm. Aşa că meritau şi ele o sărbătoare doar a lor…O zi în care să încercăm să ne depăşim condiţia de neanderthalieni şi să le cântăm bunătatea şi altruismul de care dau dovadă. Femeile ne acceptă aşa cu suntem. Cu burdihan sau fară, moşnegi sau în floarea vârstei, pitici (chiar şi porno) sau înalţi…ele sărăcuţele ne acceptă….doar dacă avem contul din bancă plin de euro, sau “măcar” un Merţan ultimu’ tip la poartă. Dacă le dăm gentoace “în tendinţe” ca la Milano, pantofiori cocheţi şi pietricele sclipicioase, ne acceptă orice! Pentru a se putea făli, femeia e în stare să facă orice!….sunt doar nişte ipocrite!
Vorbesc cu dezinvoltură despre sentimente, despre cât de minunate sunt ele...cât de insensibi suntem noi, cei care nu le întelegem nevoile…Ele vor doar de dragoste! Care dacă nu vine la pachet şi cu ceva “mălai”, nu mai contează…Calcă în picioare orice inimă îndeajuns de imprudentă să îi ofere decât sentimentele.Vor doar sinceritate. Ca să poată apoi să îşi bată joc! Vor înţelegere, ca să îţi poată bârfi cu prietenele “moliciunea de fată” de care dai dovadă! Vor să le ocroteşti, ca să poată fugi în patul primului dulău cu ceafă lată şi lănţău la gât, care “le scoate la spectacole de karaoke” de cel putin 10 ori pe noapte. Vor…tot ce este mai bun, mai curat….PROSTII! Vor doar bani. Vor doar să îşi satisfacă “micile” capricii! Vor doar să fie bombe sexy cu o tonă de silicon, la care doar să jinduieşti ca un căţel după un os suculent… .Apelează la orice truc care trezeşte în tine instincte animalice, apoi se plâng că sunt înconjurate numai de tauri în călduri. Nu ar găsi şi ele un BĂRBAT nobil si generos, un cavaler romantic si sincer, puternic şi sensibil…..Cineva care să le trateze ca pe adevatele flori care sunt…
Şi dacă în grădina asta zoologică în care se învârt ca nişte lei în cuşcă dau din întâmplare peste cineva “mai altfel”, ce fac? Brusc, eşti doar un pămpălău fără…curaj. Brusc eşti doar o cârpă, un “ceva” atipic, demn de milă. Dintr-o dată nu le mai preocupă decât “modul în care le poţi fi mai folositor”. Se şterg cu sentimentele pe picioare şi aspiră la ceva mult mai material, care poate să le stăvilească setea de zdrăngănele colorate, pe care să şi le atârne de toate extremităţile.
Drăguţ….
Unde a dispărut toată inocenţa lor? Unde s-a dus curăţenia lor îngerească? Unde este parfumul îmbietor de floare pură? Totul s-a pierdut prin grotele inundate de buruieni ale inimii lor meschine…. FOARTE FRUMOS! Cam asta sărbătorim noi astăzi cu atâta aplomb…ZIUA IPOCRIZIEI!
Bărbaţii sunt ipocriţi pentru că laudă “în gura mare” pe cineva pe care dispreţuieşte. Pe cineva care maltratează zilnic, fizic şi/sau verbal. Pe cineva care îi serveşte doar ca bucatar şi sac de box.
Femeile sunt ipocrite pentru că aşa sunt ele. Nu le trebuie un motiv…Ipocrizia este la modă, şi ele nu vor decât să fie în pas cu “trendul”. Aşa cere turma, aşa cer şi ele. Nu e nimic care trebuie analizat şi dezbătut…
Nenorocirea este că prin toată mizeria asta se mai află pierdute şi câteva adevărate FEMEI. Femei romantice şi visătoare,dulci şi nevinovate, care suferă singure pentru că dau numai peste goriloi turbaţi şi duplicitari…Şi, în alte colţuri ale “galaxiei”, mai există încă adevarati BĂRBAŢI care suferă din cauza mizerabilelor materialiste şi duplicitare…
Eu pentru ele sărbătoresc astăzi. Pentru toate acele “femei-flori” neştiute, care îşi ascund tristeţea şi cred în continuare. Pentru toate acelea care nu au uitat să viseze, în ciuda greutăţilor ce le-au întâmpinat… Pentru toate acele femei care ne dau încredere şi ne ajută…Lor le doresc din suflet “La Mulţi Ani” şi sper din toată inima să îşi găsească calea spre fericire…

Covrigul şi gaura lui

Cu toţii ştim ce este acela un covrig. În drum spre lucru, în drum spre şcoală, în excursii sau pur şi simplu doar pentru că simţim nevoia să facem ceva cu gura (adică SĂ RONŢĂIM. NU vă gândiţi la prostii), cu toţii am mâncat măcar o dată în viaţă un covrig. Mic sau mare, gros sau subţire, crocant sau fiert, împletit sau nu, simplu, cu mac sau cu susan, cu toţii am mâncat măcar o dată în viaţă un covrig. Unii spun “că covrigii este alimentul săracului”…Nu este adevărat! Repet: NU-ESTE-ADEVĂRAT!!! Indiferent dacă eşti bogat sau sărac, dacă în garaj ai ultimul tip de Aston Martin sau primul (şi singurul) tip de Trabant, dacă stai într-o vilă cu 50 de camere şi piscină în curtea din spate sau într-o cutie găurită de carton pe uliţa cimitirului, ai mâncat în viaţa asta a ta, măcar o dată, măcar un covrig…Iubim atât de mult covrigii încât avem şi un loc special în frumoasa noastră cultură, dedicat doar lor: “Umblă câinii cu covrigi în coadă”. Aşa spune prea-mărita noastră înţelepciune.…Da’ de ce nu umblă cu gogoşi în coadă? De ce nu umblă cu pizza, tarte, biscuiţi, pişcoturi, fripturi (ca să le rămână şi lor oasele), muşchi file sau icre negre? Pentru că nu au gaură? Vedeţi cât de importantă este o gaură? Ceva abstract, care nu reprezintă nimic...Fără gaură (gaura de la covrig) nu ar fi existat zicala românească. Nu ar fi existat pretextul pentru a ne etala cultura milenară. Nu ar fi existat covrigul. Nu am fi existat noi.
Covrigul este simbolul nostru naţional...Francezii au Turnul Eiffel. Americanii au Statuia Libertăţii. Canadienii au Frunza de Arţar. Noi avem Covrigul, dimpreună cu gaura lui. Atunci de ce ”ăia” au spus new-york-ezilor că simbolul reprezentativ pentru noi este un ponei roz cu zvastică pe coapsă şi os băgat (deloc întâmplător) în părţile mai ruşinoase ale trupului? Ei sunt rozalii graşi şi umflaţi, fericiţi şi fără griji? Zvastica este viaţa asta grea şi amărâtă (amplasată mai spre spate, mai aproape de noi) iar noi suntem osul?
Ceea ce nu a observat nimeni niciodată este altceva: TOTUL ESTE UN COVRIG! Nu râdeţi aşa, că o să vă explic imediat. Apoi o sa râd eu, pentru că îmi daţi dreptate....
VIAŢA ESTE UN COVRIG. (Acum o să intru puţin în ezoteric). Este ceva continuu şi neîntrerupt, care curge ca un râu nestăvilit la vale...Diferitele seminţe de susan (Noi) încearcă din toate puterile să îi umple golul central (Moartea) însă oricât s-ar strădui, sunt prea mici, prea infime ca să poată face ceva. Sunt prea nesemnificative...Desigur: pentru unii viaţa este covrigul acela împletit, uns cu zahăr sau dulceaţă, aburind şi îmbietor...pentru unii este doar un cerc de cocă fiartă...însă oricum ar fi, este prezentă ÎNTOTDEAUNA şi gaura. Orice am face, oricât ne-am chinui, nimicul din mijloc nu îl putem nega. El există, chiar dacă nu vrem să îl vedem. Chiar dacă purtăm ochelari de soare sau de vedere.
ROMÂNIA ESTE UN COVRIG. Este o ţară binecuvîntată, un amfiteatru al tuturor bogăţiilor. Avem peisaje naturale care te lasă cu gura căscată ”ca la dentist”, cu fluvii de gunoaie, P.E.T-uri de bere şi pachete de ţigări. Avem unicitatea Deltei, cu tot cu milioanele de ţânţari care te sug cu plăcere şi te gonesc de pe teritoriul lor. Avem pajişti întinse şi mănoase, împănate din loc în loc cu parfumatele bălegi bovine, ovine sau cabaline (uneori chiar umane). Avem munţi semeţi străbătuţi de şosele neprotejate de parapeţi, care te ”invită” să cunoşti mai îndeaproape abisul ce se cască în stânga sau în dreapta ta. Avem căi ferate ce lucesc romantic în soarele dimineţii, cărora le mai lipseşte ici-colo, pe la vreo îmbinare, câte un şurub inofensiv sau un prezon şmecher care părăseşte ca prin farmec ”locul de domiciliu”...Covrigul şi gaura lui. Comorile pe care le avem şi ne batem joc de ele, cu nesimţire crasă. Ambrozia pe care ne-a dat-o Dumnezeu, dar pe care nu ne-o îndeasă şi în gură.
LUMEA ÎNTREAGĂ ESTE UN COVRIG. Iar România este gaura lui. Locul de baştină al ipocriziei, prostiei, imbecilităţii, nesimţirii, snobismului. Locul unde unii au cât pentru 30 de generaţii şi unii abia îşi pot cumpăra pâinea cea de toate zilele. Ţara bolizilor de curse care din păcate nu au fost construiţi să planeze pe deasupra hârtoapelor autohtone. Locul unde se nasc miliardarii doar dintr-o semnătură nevinovată a pixului. Ţara în care spiritul civic şi altruismul îţi asigură o căsuţă frumoasă, la 2 metri sub pământ. Unde eşti olimpic internaţional şi primeşti o diplomă de merit. Locul unde mori pentru că nu ai nimic să îi bagi în buzunar lu’ cutare sau cutare. Locul în care şmecheria, prostia şi cretinismul sunt slăvite cu adoraţia unui beţiv pentru sticla lui.
INIMA MEA ESTE UN COVRIG....Odată, în tinereţe, era plină de idealuri şi de vise. Plină de încredere şi de veselie, nerăbdătoare să guste din plăcerile vieţii. Însă dragostea, în loc să se aşeze cuminte acolo şi să o completeze, a răscolit-o fără milă cu buldozerul, a bombardat-o cu proiectile atomice. Idealurile au fost năruite ca un castel de cărţi în furtună. Plăcerile s-au transformat în lupta pentru existenţa zilnică. Veselia s-a preschimbat în grija apăsătoare pentru viitor. Încrederea a devenit frustrare. Dragostea s-a transformat în dezamăgire. Un pustiu întunecat, dezolant şi părăsit, cu un înveliş subţire şi gelatinos de aluat, care fierbe la foc mic (în ritmul ăsta o să iasă un ceva opărit, nu fiert). Un covrig, al cărui gaură se măreşte încet, dar sigur.
Totul este un covrig cu gaură. Sau doar o gaură?

Fitze de P(r)ost

A început Cursa Mântuirii!
De astăzi nu mai minţi, nu mai furi, nu mai violezi fecioare neprihânite care s-au afişat mai golite (sau mai pline) de haine prin revistele colorate, nu mai ucizi în plină stradă – doar pe la colţurile întunecoase (oare o să ne plictisim de acum când vom deschide televizoarele şi în loc de ştiri sângeroase vom vedea doar copiii jucîndu-se veseli în parc, supravegheaţi atent de mamele pitite “strategic” de razele soarelui?). Nu îi mai „fentezi” pe fraieri la alba-neagra, nu mai “abureşti” dobitocii cu “succesurile” care îţi împănează cu mândrie C.V.-ul, nu îţi mai afişezi ostentativ limuzina de mii de euro pe uliţa satului... Cu toţii suntem mai pioşi, mai buni, mai iertători. Şi mai presus de toate, suntem mai atenţi la ce îmbucăm (pufoşii halitori de cârnaţ şi puhavii iubitori de caltaboş trebuie să îşi pună pofta-n cui, pentru că altfel, nu sunt primiţi în Rai). Aşa că ne punem cu mic cu mare la dietă....Magazinele alimentare îşi pitesc produsele ambalate îmbietor din vitrine, ascund şunculiţa, jambonul, lăpticul şi brânza de burduf şi afişează cu sfinţenie sutele şi mii de chestii care au în componenţă soia (nu din aia modificată genetic). Cu toţii ţinem post! Nu se mai oripilează nimeni de kilele de E-uri sau tonele de amidon sintetic din mâncare, nu mai există obiecţii cu privire la provenienţa mai neecologică a legumelor; pentru norişorii albi pe care vom dănţui după moarte, nici un sacrificiu nu este prea mare!
Cuminte, la restaurant nu mai ceri ciorbă de os afumat, ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi tarte cu frişcă la desert; vrei să fii în trend, deci te lipseşti. Ceri toate specialităţile cu soia, verdeţuri, cartofi şi paste făinoase...îi tragi o înjurătură (cu referire la origini şi la dumnezei) chelnerului neîndemânatic care se mişcă ca “ochii mortului”, spui regulamentara rugăciune prin care îi mulţumeşti lui Doamne-Doamne pentru hrana zilnică, apoi mămânci fericit (şi cam cu noduri) bucatele “de post” pe care le-ai urlat cu 10 minute în urmă ospătarului..
Zbieri nervos la vreun fite-cine care ţi-a blocat ieşirea de pe locul de parcare, în trafic împarţi “binecuvântări” cu “semnul păcii” la nefericiţii care nu se dau la o parte din faţa bolidului proprietate personală, îi înjuri cu patimă “păia de sus” pentru ineficienţa semafoarelor, apoi, ajuns în sfârsit acasă, te eliberezi de energia negativă acumulată peste zi, citind din scoarţă-n scoarţă o cărticică de câteva pagini, luată de “aia bătrână” de la biserică…
…Adormi cu zâmbetul pe buze, cu gândul la masa cu “toate cele cuvenite” care va trona în mijlocul sufrageriei, peste câteva săptămâni.
DRUMUL…(Nu. Este prea puţin spus). AUTOSTRADA SPRE RAI ÎŢI ESTE ASIGURATĂ!!!

GATA!!!!!! NU MAI POT!!! M-am săturat de piTZipoancele tâmpe care ţin post doar pentru ca Domnul să le milostivească cu câte un pui de milionar în euro, amorezat până peste urechi de rotunjimile lor apetisante şi siliconate! Mi-a ajuns până în gât ipocrizia cu care ne abţinem de la mâncare “pentru că aşa este bine”! Dumnezeu stă la o tarabă unde ne prezentăm noi amărâţii şi cerem ca la alimentară câte un favor? ”Vă ajut, dar daţi şi voi ceva la schimb….” Aşa? Aşta înseamnă să fii credincios? Trebuie doar să executăm după ureche nişte cerinţe, şi asta ne garantează locul printre îngeri?
Vrem un “gipan ultimu’ răcnet” la poartă? Vrem să luăm milioanele de lei/euro care ne fac cu ochiul şmechereşte din contul bine păzit al Loteriei cu Trifoiul Norocos? Vrem să treacă Criza asta nenorocită mai repede? Vrem să privim spre cerul brăzdat de sutele de autostrăzi suspendate care “râd în soare argintii”? Vrem ca princhidelul să termine primul din clasă? Vrem să avem succesul garantat atunci când expropriem cu japca vreun bătrânel bolnav sau vrem doar ca a doua zi să avem la masă curcan la rotisor şi o sticlă de Cabernet, după care să râgâim cu patimă?
POSTIM! (da’ nu de la bairamurile unde femeile se unduiesc lasciv pe o bară lucitoare sau de la chermezele la care curg râuri de băutură, că ele sunt sarea şi piperul din viaţă. Doar de la mâncare). Şi ca să fim si mai “miezoşi”, mai dăm câte un leuţ şi la bieţii cerşetori care aţintesc asupra noastră ochii lor mari de căţelandri hăituiţi….Acum Dumnezeu SIGUR nu ne va uita! Avem deja rezervările făcute pentru “Fericirea Veşnică”!

De ce chiar totul a devenit doar un subiect de brand? De ce se scot milioane de euro de pe urma a ceva care ţine doar de trăirea şi de sufletul fiecăruia? De ce privim totul atât de simplist şi pierdem din vedere profunzimea? De ce bagatelizăm totul, dar avem pretenţia “obrazului fin”? De ce transformăm TOTUL într-o gândire de turmă, pierzînd esenţa undeva, prin tufişurile plaiurilor noastre mioritice? De ce suntem atât de falşi? De ce ne obsedează atât de mult imaginea? “Fără număr, fără număr, fără număr” a devenit singurul principiu care ne ghidează viaţa?
Este trist….

Maneaua Iubirii

La un club, la un colţ de stradă, sau aşa, pur şi simplu, un băiat şi o fată se întâlnesc...Ea e frumoasă, atractiva, lui îi lucesc în soare muşchii lucraţi cu sârg la sală. Sunt atraşi reciproc, aproape instantaneu. E CLAR..DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE...Se întâlnesc de câteva ori, şi „te iubesc”-urile încep să fie aruncate cu neglijenţă în stânga şi în dreapta. E CLAR, IUBIRE. Ea face mâncare bună, el poate. Ea e frumoasă, el e genul „macho man”. După un timp, se ceartă, dintr-o prostie. Gelozie absurdă şi prostească. Îşi aruncă cuvinte urâte unul altuia, apoi se despart. El...totuşi poate (chiar mai mult). Ea e foarte sexy. E IUBIRE. Se împacă. Apoi iar se ceartă. Nu îşi mai vorbesc, nu se mai suportă unul pe celălalt. Rup orice legătură. UNDE E IUBIREA?
Iubirea a devenit ceva atât de banal...Dacă vorbeşti puţin despre suflet şi iubire, eşti sensibil(ă). Eşti deosebit(ă). Nu eşti un porc/tută ca restul lumii. Iubirea este peste tot; în engleză, franceză, spaniolă, română sau maghiară, „TE IUBESC” sunt cele mai rostite cuvinte. Odată cu iubirea vine însă şi spiritul de Sherlock Holmes, vin talentele lui James Bond şi neîncrederea lui Iuda. Iubeşti, deci trebuie să fii gelos. Să urmăreşti fără demnitate telefoanele iubitei/iubitului, să îi monitorizezi e-mailul cu neruşinare, să fii atent(ă) la orice privire, gest sau cuvânt ca un obsedat, nu mai este un sacrificiu. ESTE O NECESITATE (care trebuie făcută, ca orice necesitate). Te-ai angajat la S.P.P, C.I.A. şi K.G.B. şi execuţi „arestul la domiciliu” pornit doar din dorinţa ta firească de a proteja ceea ce iubeşti. Iubesti, eşti gelos. Cu cât eşti un Clouseau mai aprig, cu atât iubeşti mai intens. E normal. Oricine îndrăzneşte să îi mai repete celebrele cuvinte iubitei/iubitului, „e mâncat”, clar. Dar ceea ce nimeni nu observă este că, dacă sentimentele sunt reale, poate să vină toată populaţia globului să îşi mărturisească dragostea faţă de partener/parteneră, pt ca el/ea nu observă. Te iubeşte doar pe tine. Doar că e mai greu cu analiza logică, plus că... acum e rândul tău şi nu accepţi să îţi ia cineva lumina strălucitoare a reflectoarelor, nu accepţi să îţi fure „iubirea”. E maneaua ta, fără drept de apel.
Iubim atât de mult, încât avem şi o zi specială dedicată acestui sentiment nobil. Că doar suntem evoluaţi...nu mai trăim în caverne. Acum iubim. Mult, des şi tot ce mişcă. Nu te poţi numi „iubitor” dacă, atunci când a venit ziua aceea specială, nu dai fuguţa la chioşcul de pe colţ şi cheltui cât mai mult pe diferite prostioare de porţelan, bumbac sau alt material, care reprezintă inima. Inima ta, care o dăruieşti persoanei iubite. Cu cât ai mai mulţi bani, cu cât cheltui mai mult, cu atât iubeşti mai mult. Cantitatea contează, nu calitatea. Un pupic, un cadou (mai scump sau mai ieftin, după buget) o îmbrăţişare, o noapte fierbinte (sau doar călduţă, după putere) şi...AM SĂRBĂTORIT IUBIREA! Suntem şi noi în „rândul lumii”. Bestializaţi-vă şi vă bucuraţi! Suntem înconjuraţi de iubire! Strigaţi cu to(n)ţii în cor: De trei ori URA şi-o dată să trăiască!
Ce s-a întâmplat cu iubirea aceea tacită, inocentă, pură? Unde este romantismul, nevinovăţia? Doar în cărţi? Doar în filmele indiene şi telenovele? Se spune că iubirea învinge totul. Se spune că în viaţă iubeşti o singură persoană. Sper să fiu atât de puternic să fac asta. Este atât de multă ipocrizie în jur, şi mi-e frică...
Totul este murdar, totul este banal. Dacă nu repeţi ca tâmpitu’ „te iubesc”, eşti dat la o parte. Dacă nu eşti „gentle-man” obsedat de gelozie, nu îţi etalezi forţa ca să sperii „duşmanul” şi să aperi ce este al tău, nu exişti. Dacă nu eşti în trend, eşti fraier. Dacă nu eşti precum toţi gibonii cretini care îşi arată puterea, care se bat cu pumnii în piept „ca gorilele”, care se cred stăpâni pe un teritoriu, eşti doar un papă-lapte (lapte cu grişuleţ, făcut de mămica înaintea orei 22.00, ora de stingere. Bineînţeles)
Iubirii nu îi dai şanse. Iubirea adevarată presupune încredere. Iubirea nu apare pentru că o spui tu. Iubirea nu învinge totul. Iubirea te trece întâi prin chinurile iadului, apoi îţi aduce izbăvirea. Iubirea cere timp, pentru că trebuie dovedită. Timpul te poate omorî...Iubirea nu este ceva cu care te făleşti. Este ceva ce simţi adânc înrădăcinat în sufletul tău. Iubirea nu se bazează pe funcţii, numărul maşinilor din garaj, mărimea contului din bancă sau desimea pututului. Ea doar este. Nu ştii de ce, nu ştii de unde.
Niciodată nu ştii care este motivul pentru care iubeşti. Este ceva ilogic, care sfidează orice...Şi cu toate acestea, dacă nu îţi mărturiseşti sentimentele (cu cât mai repede cu atât mai bine), nu te bagă nimeni în seamă. Pentru că tu nu iubeşti.
Te lauzi că nu agresezi pe cineva mai slab ca tine (inclusiv o femeie) pentru că (o) iubeşti? Că este sub demnitatea ta de mascul feroce??? Şi totuşi, nu scapi ocazia să înjuri ca la „uşa cortului” (nu am nimic împotriva rromilor) şi să ameninţi ca un disperat. Păi...pentru ştiinţa ta de om „mai superior”, domnule mascul idiot, injuriile aruncate cu dărnicie reprezintă doar primul pas pe drumul violenţei fizice. Dacă nu eşti în stare să îţi controlezi nervii când te loveşti de chestiuni mai minore, ce te face să crezi că vei reuşi să îi ţii în frâu când vei fi înfierbântat de ceartă? Nu sunt ca tine. Recunosc. Doar că ce nu poţi să pricepi tu este că NICI NU VREAU SĂ FIU!!! Dar dacă eşti mândru nevoie-mare, ce îţi mai trebuie gândire? „Gânditul dăunează grav sănăţii!”. Să înţeleg că acesta este principiul tău de bază.
Iubeşti...dar trebuie să aştepţi. Trebuie să ai răbdare, să îi dovedeşti. Cuvinte frumos aranjate şi cochete poate spune oricine (cu unele excepţii). Nu e greu să dai din gură. Nu este greu să promiţi luna de pe cer (ştii că niciodată nu o poţi dărui, şi oricum nu ţi-o cere nimeni), soarele sau alte chestii din astea, mai luminoase. Pentru că totul este DOAR UN ŞABLON! O manea, la care îi înveţi versurile pe de rost (grijă mare aici, că nu e voie cu bileţele ajutătoare şi nici nu e Doamna care să îţi sufle). Şi fetele, oricât ar fi de sensibile, sunt vrăjite instantaneu. Ştiu/simt că vor altceva, însă vraja cuvintelor este prea seducătoare. Trebuie să fie trendy, trebuie să fie moderne, chiar dacă inima le spune altceva. Chiar dacă nu aşa sunt ele cu adevărat. Nu contează sinceritatea, cerinţă obligatorie a bărbatului şablon perfect. Contează doar imaginea, care distruge totul in cale. Indiferent dacă este bun sau rău.
I-am spus că voi fi fericit, dacă şi ea este fericită. Vorbe goale. Pentru că nu sunt Dumnezeu, să fiu atât de curat. Nu simt o iubire atât de pură...ci doar ceva mai omenesc. Nu mă îndrăgostesc la cerere, nici nu mă „dez-îndrăgostesc” când pocneşti din degete. Pot fi rănit şi simt suferinţa. Simt frica şi deznădejdea. Am sentimente, deşi nu îmi place să mă laud. Nu sunt „distrugător de inimi”. Nu pot spune te iubesc cu adevărat încă. Nu sunt fericit fără tine. Nu am sens fără tine...Sunt incomplet. Nu sunt perfect. Nici nu pretind asta. Sunt doar un om, un visător...
Uneori îmi doresc să fii în pericol, doar ca să vin să mor pentru tine...
„You are my heart. Go there and be happy”

„It's time for me to go through The Chambers of Hell.”

România te iubesc, că ca tine nu găsesc!

“Nu mi-e ruşine că sunt român. Mi-e ruşine că trăiesc în România...”
Mircea Badea

Ce se întâmplă cu frumoasa noastră Românica? Este doar condusă de incompetenti, sau aşa suntem toţi?
Se promovează din greu corectitudinea şi decenţa…Ca să ce? Să poţi fi mândru că mori de foame în ţara ta? Muncesti ca disperatu’ 15-18 ore pe zi şi la salariu, după ce îţi plăteşti dările către stat, vezi că abia mai rămân bani pentru pâinea de a doua zi! Si să spunem că rezişti la ritmul acesta…Lucru-mâncare-somn-lucru-mâncare-somn…Anii trec, şi la 40 de ani te trezeşti că nu ai realizat nimic! Doar o familie şi o casă…La atât se reduc idealurile noastre? Se mai merită? Munceşti, mori de foame. Nu munceşti, mori de foame. Care mai e diferenţa?
Eşti mândru că ai o maşină…care nu a mai părăsit garajul de luni bune, pentru că nu mai ai bani de benzină. Pentru ce?
Ce rost mai are să faci o facultate, să “te realizezi”, când “tot ce mişcă-n ţara asta” este cu susul în jos? Îţi toceşti coatele 18-20 de ani pe băncile şcolii CA SĂ CE? Să vezi că toţi şmecheraşii de cartier, pe care i-a durut în cot de tot ce există pe lumea asta, ajung la funcţii pe care tu nici nu îţi permiţi să visezi? Să vezi că toţi care fac “puţintel” scandal grotesc la tv ajung marile vedete ale României? Nu pentru că sunt genii. Nu pentru că au un talent deosebit. Nu pentru că sunt speciali în vreun fel. Ci doar pentru că au făcut scandal, s-au implicat în toate mizeriile posibile sau s-au fălit cu costumul pe care i-a/le-a înzestrat Mama Natură? (Nu aceea din emisiunea televizată)
Trebuie să fii cetăţean model…pentru ce? Să poţi merge liniştit pe stradă şi “să te trezeşti” cu un glonţ în cap? Să fii “mândrul” posesor al unei bucăţele de metal încins între ochi? Aşa este “în tendinţe” acum? Aşa se poartă?
Când vine vremea alegerilor, ni se promit pe bandă toate cele. Doar ca să dăm cu ştampila pe câte un candidat. Apoi se uită totul Se şterge totul cu buretele. Rămânem doar vitele care “strâng cureaua”. Şi asta în timp ce pe şosele antice ale patriei cresc din ce în ce mai vârtos zeci de Q7, X5, Ferarri şi Lamborghini…Da’ ce?? S-a descoperit reţeta îngrăşământului de Gallardo şi Murcielago? Păi atunci să-mi zică şi mie unde se vinde, ca să apuc şi eu măcar vreo 3 kile...
Eşti un tânăr absolvent cu potenţial si dorinţă de a duce ţara spre viitor. Dar unde te angajezi? Peste tot vezi numai “pila lu’ cutare”, nepoata lu’ cutare, finul lu’ cutare, soţia lu’ cutare…Suntem o ţară de naşi, fini, nepoţi, soţi...Şi dacă nu ai pe nimeni? Nu îti mai bagă nimeni în seamă avântul tineresc? Eşti inexistent? Se aplică principiul “Mori..zdreanţă nenorocită”? Dacă nu eşti “Regele Şoselelor” (inexistente), “Regele Parcărilor” (inexistente), sau orice alt gen de viţă regală, nu poţi să faci nimic? Totul este mită, corupţie, prostie, ipocrizie. Ne-am pierdut umanitatea…
Chiar nu mai avem nici o valoare morală? Se vorbeşte obsedant despre iubire…în chiloţi. Adevăr şi Dreptate…poate pe Lumea Cealaltă. Nu aici. Nu în România. Culmea este că încă avem talente deosebite, dar nu pot răzbate prin marea de mizerii în care ne scăldăm. Cineva foarte drag sufletului meu mie scrie poezii…Când le citeşti, simţi cum străbaţi timpul şi spaţiul…Simţi cum intri într-o lume deosebită, aparte. Te simţi mai uşor…pluteşti ca un pescăruş pe cerul senin al verii…Dar mai este cineva interesat de artă? În societatea actuală TOTUL pare inutil. Nu se mai merită. Nu “iese” bani.
Importăm precum cretinoizii toate sărbătorile străine. Mâine-poimâine o să sărbătorim şi “Ziua Dragonului”, sau o să avem şi noi un carnaval “tradiţional” ca la brazilieni…Ne pierdem obiceiurile, ne pierdem identitatea şi valorile. Sau erau de mult pierdute?
Toţi suntem bulversaţi. Toţi suntem sătui până-n gât. Dar nu avem ce face...Discutăm cu frenezie la televizor, criticăm, strigăm....”câinii latră, ursul merge”. Nimic nu se schimbă, nimic nu încearcă măcar să revină pe un făgaş cât de cât mai normal…Totul este o manea. Totul se mimează. Toţi suntem aburiţi în fiecare zi, îndoctrinaţi să credem în “luminiţa de la capătul tunelului”, care se apropie…Eu sincer, cred că luminiţa era de la un bec care s-a spart demult, iar acum nu a mai rămas decât un întuneric de smoală. Nu cred că mai avem vreo speranţă…cel puţin vreo 3-4 generaţii de acum încolo.
“Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punînd mâna pe ei
Să-i împarţi în doua cete: în smintiţi şi în mişei.
Şi în două taberi large cu de-a sila să-i aduni
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! ”

Kahruna'o Yonda

Demult, pe când oamenii abia se născuseră din pulberea de stelară a Zeilor, pe când Soarele şi Luna nu se formaseră încă şi Bolta Cerească era luminată doar de stele, pe când apele încă modelau marginile lumii, un destin a fost pecetluit pentru totdeauna…
Au trecut atâtea milenii de atunci, încât nimeni nu mai ştie care a fost adevărata curgere a faptelor, pentru că, de-a lungul timpului,”Cântul stelelor gemene” s-a îmbogăţit, luînd câte ceva de la fiecare popor care l-a transmis mai departe.
Eu o să v-o spun aşa cum am auzit-o şi eu de la străbunii mei şi imi cer iertare de pe acum, dacă voi face unele fapte uitate. Aceasta se întâmplă din cauza că, în mărginirea lor, oamenii nu au reuşit niciodată să cuprindă cu mintea întreaga poveste, si să inteleaga Adevărul…
Se spune, că, în tărâmul îndepărtat al Tirionului, trăia un baiat, care este chiar eroul acestei povestiri: Arien era orfan; părinţii lui murisera în războiul împotriva Nemilosului Zhha’Duum, Stăpânul Demonilor, odată cu majoritatea întregului său clan, în bătălia de pe câmpia Dua Karna. El însuşi fusese luat prizonier, însă după câţiva ani de captivitate, când a învăţat labirintul de mine în care era sclav, a fugit. A păcălit paznicii, şi până să realizeze ei, a dispărut în măruntaiele pământului. Numai că a ieşit imediat la lumină prin pasajul secret la care a trudit din greu pe perioada întregii lui captivităţi. Plin de răni şi vânătăi s-a întors în fostul lui sat, şi credea că va găsi alinare..însă toţi îl priveau ca pe o iscoadă a răului, un spion al demonilor care voia doar să îi învrăjbească. Aşa că, a fugit…a fugit cât l-au ţinut picioarele, şi s-a ascuns în Pădurea Întunecată, de unde nu a mai ieşit niciodată. Au trecut 10 cicluri de atunci, şi nimeni nu i-a simţit lipsa…nimeni nu a avut nevoie de el, nimeni nu a întrebat de soarta lui.
Până într-o zi. Pe când se juca în întunecimea pădurii cu animalele, din neant a apărut o căprioară albă, care părea să îl cheme, părea că vrea să îl facă să o urmeze. Şi aşa a şi făcut, până într-o poiană, unde a văzut o prea-frumoasă fată, care l-a fermecat încă din prima clipă…păru-i lung până la pământ scăpăra în lumina apusului, în nuanţe de galben şi violet… privirea îi era limpede şi adâncă ca apele ce izvorăsc din înaltul Munţilor Palëon…Dar ochii ei nu erau albaştri, ca ai neamului Naldar, ci aveau o culoare nedefinită; însă de câte ori îi privea, Arien se gândea la frunzele ruginii ale Sezonului Recoltei, la cerul de dinaintea răsăritului soarelui şi la norii Kirama brun-aurii, ce apar întotdeauna după o furtună puternică…Când îi privea se pierdea… Simţea că se înneacă în ei, că moare, doar ca să renască imediat mai curat şi mai fericit… Când ii privea, în piept simţea o căldură şi o amorţeală nedefinită dar placută, ca atunci când îşi privea mama şi o îmbrăţişa…Şi deşi nu stia ce este, ceva din adâncul sufletului îl împingea spre ea, îi spunea că totul va fi altfel, din acel moment.
La început nu a luat în seama aceste sentimente, însă a văzut-o şi a doua zi, şi a treia…..şi era ceva de mirare. Parcă cineva sau ceva îi impingea să se cunoască. Aşa că la un moment dat, baiatul şi-a luat inima-n dinţi, şi deşi tremura în continuu, s-a hotărât să o întrebe cum o cheamă…
- Mă numesc Kahruna, dar îmi poţi spune Karu. Şi…ai dreptate. Nu sunt de pe aici şi nu cunosc pe nimeni….
Şi asta a fost tot. Karu nu i-a spus niciodata mai mult. Era foarte misterioasă, însă tocmai acest mister îl atrăgea. Din acea zi, de câte ori umbla prin padure, ca un făcut, Karu era întotdeauna printr-o poieniţă…Şi de câte ori o vedea, tot întunericul dintre copaci şi din sufletul lui dispărea, lăsînd loc căldurii care parcă o emana fata...Cu timpul, au început să vorbească, şi chiar s-au împrietenit….Doar ca Destinul să îi despartă…
Într-o zi, Karu i-a spus băiatului că nu se vor mai putea vedea, că trebuie să plece acasă. Însă să nu dispere, că nu va mai fi niciodată singur…Şi atunci, printr-o minune, deasupra lor a răsărit o stea.
- Vezi steaua asta? Este Kahruna’o Yonda, Steaua de Cristal. Ea va rămâne mereu deasupra pădurii să îţi dea lumină şi căldură, şi oridecâteori vei vrea să vorbeşti cu mine, gândeşte-te la ea. Kahruna este magică, şi are puterea de a transmite gândurile tuturor care au sufletele legate…Dă-i gândurile tale ei şi eu le voi auzi.
Şi Karu a plecat, iar Arien nu a mai văzut-o de atunci. La început a suferit, însă apoi şi-a adus aminte de Steaua Magică de Cristal. Şi de atunci, când se simţea singur, se gândea la ea, şi spera ca prietena sa să îl audă. Spera să se întoarcă, spera să o revadă fie numai şi pentru câteva clipe…Spera la ceva ce nu putea avea. Cu timpul, a început să petrecă din ce în ce mai multă vreme cu gândul la stea, şi nu se mai simţea singur. Şi într-o noapte, când lumina Kahrunei era mai strălucitoare ca de obicei, la fereastra casuţei lui Arien a apărut Karu. Ceea ce i-a spus atunci, nu va uita niciodată…i-a spus ca ea este Steaua de Cristal, că i-a auzit gândurile, chemările, dar că ea nu se va mai putea întoarce niciodată pe Pământ, pentru că Eea, Marele Cârmuitor al Cerului îi interzice asta. Însă, să ştie că, chiar dacă nu se vor mai putea vedea niciodată, ea, Kahruna, va străluci întotdeauna pentru el.
Arien a fost atât de şocat, încât nu a putut spune nimic…doar tremura.
A încercat să renunţe la tot, să nu se mai gândească la Karu, însă de câte ori reuşea, în sufletul lui se năştea un gol adânc şi negru, care îl înspăimânta. Îl ardea, şi durerea era mult mai mare decat a torturii pe care o îndurase în minele de diamantin ale demonilor. Simţea că din inima lui picură sânge, că în el are un vârtej care absoarbe tot, care îl macină fără al distruge, care îl chinuie… Şi din toate modalităţile câte încercase până atunci, doar “Fata Cu Ochii Ruginii” îl putea face să dispară. Işi amintea atunci din nou de ea…ştia că nu o va mai putea vedea niciodată, ca nu putea visa la ea, pentru că visele întotdeauna rănesc, însă tânjea după lumina caldă pe care ea i-a aprins-o în suflet. Îşi dorea să o vadă, însă încerca să nu ia în seamă visele…”Nu o cunosc mai deloc…Distanţa dintre noi e prea mare…..nu există nici un sentiment care să se nască doar dintr-o scânteie, şi aşa, deodată….Ea nu este ca mine….”. Aceste cuvinte şi le repeta în continuu în minte …şi atunci, vălul întunecat îi acoperea din nou sufletul, şi îl îngrozea; decât gândul la Karu îl putea încălzi, şi exact asta nu putea face.
Anii au trecut, şi Arien a ajuns doar o umbră; o pată întunecată în negrul de smoală al pădurii, un spirit ars de propria lui flacără. A oscilat în tot acest timp între dorul faţă de Karu şi realitatea, lipsa viselor, prezenţa mantiei negre şi umede de singurătate…O visa în fiecare noapte, îl alina cu prezenţa ei, pentru ca a doua zi să se simtă vinovat că a îndrăznit măcar atât. Îşi mai dorea încă o şansă, voia să nu mai fie doar un nume, voia pe cineva care să îl aline. Nu stia ce să facă….
…Până într-o zi, când a aflat că în satul învecinat trăia un om foarte bătrân, care cunoştea o vrajă din Străvechime, de pe vremea elfilor, care putea transforma pulberea stelară pe care oricine o avea în suflet, într-o stea adevărată. Numai că strălucirea te omora pe loc, şi renăşteai doar pe bolta cerească, ca astru dătător de lumină, ca o scânteie ce va lumina de-a pururi întunecimea universului
Tânărul nu a mai stat atunci pe gânduri…ştia că nu va putea trăi aşa în continuare, că balanţa sufletului său se va înclina mereu şi că asta îl va ucide. Avea nevoie de Karu, avea nevoie să fie întreg iarăşi, avea nevoie de echilibru. Şi doar ea i-l putea da.
Şi de atunci, pe cer se pot vedea şi acum două stele îngemănate: Kahruna’o Yonda, care îşi varsă lumina asupra Pădurii Întunecate (care de atunci s-a numit Pădurea Stelei) şi asupra stelei sale pereche, şi Arien, care o imploră să nu îşi înceteze văpaia, să îşi reverse pentru eternitate strălucirea care, desşi îl pârjoleşte cu puritatea ei, îi distruge şi craterul întunecat şi rece de deznădejde.
Atât am auzit şi eu, şi atât vă spun şi dumneavoastră…Menestrelii trecutului au transformat această legendă în baladă, pe care o cântă cu glasurile lor subţiri, oriunde se duc. Probabil o veţi mai auzi, dar într-o altă formă….eu atât am ştiut, şi atât vă spun. Dacă vă întristează, poate oamenii ca dumneavoastră îi vor găsi alt sfârşit…dar lucrul acesta nu îl poate şti decât Timpul..