Îndemn (Stră)Luminat

Acum vreo 2 săptămâni, ministrul Vlădescu ne îndemna să emigrăm dacă nu ne place situaţia economică dragei a noastre Românici (tăvăli-s-ar în chinuri de jeg purulent de naţiune). La aceea vreme încă îmi vedeam de vacanţă şi nu am vrut să mai comentez toate idioţeniile slobozite de gura conducătorilor. Ce să-i faci? A zburat porumbelul păcii, asta e!
Acuma...ştiu că românul uită de la mână pân' la gură, că nu mai e de actualitate declaraţia şi că (în principiu) nu e bine să dezgropi morţii că put, dar...ideea e e că toată tărăşenia mi-a rămas înfiptă în creieri ca un cui înroşit în flăcările Iadului şi trebuie să mă eliberez cumva; aici nu mai e vorba despre Zâna Zânelor cum priveşte ea la bunăstarea femeii şi dă papuci cu toc la sinistraţi, nu prea mai e de glumă sau de minhotit pe sub mustăţi. Pur şi simplu, un om din guvern ne spune verde-n faţă: "Dacă nu vă mai place cu ce poftă ne pişăm pe voi ca nişte adevăraţi guri bivolari, dispăreţi în pana mea şi gata! Nu vă obligă nimeni să vă adăpaţi de la izvoarele dătătoare de viaţă ale actualei guvernări" A, da! Ce e mai odios este că imboldul a fost lansatde un economist de frunte, într-o ţara unde se moare literalmente de foame, unde o călătorie peste hotare ar însemna salvarea şi sentinţa la moarte a unei familii obişnuite. Că doar nu bagi mâinile în buzunare şi porneşti spre Congo la pas de drumeţie, ce papuci?!
Deci, în redactarea răspunsului meu voi porni de la minunata îmbiere la o viaţă normală.

"Cine nu agreează creşterea T.V.A. e liber să se mute în altă ţară"
[Sebastia Vlădescu - Ministru de Finanţe, citat din memorie]

Băi băiatule, tu ai impresia că ţi-a luat mă-ta ţară şi te-a pus şef de trib??? Tu crezi că ai ieşit tu, ombilic cu cârlionţ în frunte din mă-ta de la prefectură direct cu cravata de ministru şi mapa de deşteptăcios în mână??
Cum să spui aşa ceva?? Ce tupeu grotesc să ai ca să elimini aşa ceva pe gură??
Adică, cum adică? Cui nu-i place să plece?? Crezi că suntem la bordel aici?? Vizionezi toate curvele şi dacă nu-ţi ridică nivelul de trai nici una, îţi bagi picioru-n ea de activitate culturală şi o laşi baltă?? Tu ai senzaţia că pe mine mă ţinea de la plecare fix acordul/dezacordul tău? Crezi că eu nu am plecat pe câmpii fiindcă nu-mi dădeai tu verde?? Ia fă-te că prestezi şi tu un căcat de o mie de euro la băiatu' (ca dar de despărţire, desigur) şi-ţi garantez că în secunda 2 mă picur pe tine si îţti trimit bezele din Uganda (sau alte tărâmuri mai trăibile)!

Fericirile

(nu cele duhovniceşti, ci celelalte...mai pământeşti oleacă)

De curând am avut ocazia să citesc nişte articole, nişte analize asupra fericirii.(probabil că e vreo inflaţie a acestei stări de spirit, sau ceva). Însă stilul de abordare era total diferit: în timp ce într-o parte se decreta sus si tare că la modă este nefericirea, că lumea vrea să fie în trend, să alearge chiaună şi cu limba scoasă după nefericire, în cealaltă parte ni se predica cu patos bunăstarea lucrurilor simple, căldura unică de mamă ce îşi îmbrăţişează copilul(asta n-o sî pot simţi în veci pururi, deoarece pentru a putea simţi sentimente materne, ar trebui să suport câteva artificii de calcul, care mi se par...nenaturale)
Anyway...deşi pe alocuri adevărate, ambele puncte de vedere mi s-au părut doar nişte exerciţii de falsitate crâncenă şi ipocrizie crasă, nişte ode închinate propriei persoane, nişte ridicări pe un postament special pe un postament mai special decât nemernicilor de rând ce s-au învăţat doar să se plângă şi au uitat să guste din savoarea vieţii. Pe sistem "Băi idioţilor, fericirea nu înseamnă numai vacanţe exotice şi plimbări cu limuzina!; Ia nu vă mai orăcăiţi atât implacabilitatea sorţii şi plecaţi urechea colea, să vă înveţe Măria Mea cum să trăiţi şi voi în lume! - Of, of, of,...dacă n-aş fi eu să vă învăţ ce-i cale pe vale... praful şi pulberea s-ar alege de nemerniciile voastre!", duduile (păi da' şi normal! Cine dracu credeaţi că poate fi lovit de deşteptăciunea ancestrală) băgau cu drag şi spor despre Spiralele Universale şi despre nimicnicia muritorilor de rând.
Doar că, mie mi se pare destul de simplă măgăria asta cu sentimentele pozitive: genetic, fiinţa umană este croită să îşi caute fericirea fix acolo unde nu o poate găsi. Aici nu mai merge cu comparaţii şi estimări idioate. Cutărică nu are ce mânca, dar eu bag în mine (a.k.a. "ţin regim, că nu mă îngraş şi pot să mănânc orice") ca-n-tr-un spital de urgenţă pe timp de război, şi totuşi nu-s vreo culme de fericire. Alţii nu au văzut salată de fructe decât în poze, eu o dau la câini dacă s-a învechit o zi, cine Mama Ciorilor să mai mănânce ceva care nu e proaspăt? Vrei să dea dizenteria peste mine??
După toate definiţiile, ar trebui să fiu monument de fericire. Sau nu...pentru că fiecare apreciază banalul atunci când nu-i mai este accesibil.
Aţi realizat vreodată ce fericire crudă te cuprinde când stai întins pe spate, cu mâinile sub cap şi bei un pahar de apă rece?? O prostie, pentru că fiecare dintre noi poate face acest lucru hidos de banal, în fiecare secundă a vieţii...sau nu. Am trecut prin momente în care am fost ţintuit la pat, singurele mişcări care îmi erau posibile fiind mişcarea ochilor de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Nu aveam voie să beau şi să mănânc, nici măcar nu mi se permitea să stau lungit ca tot omul culcat, picioarele fiindu-mi sustinute la 30-35 cm deasupra axei capului. Mi se scurgeau ochii după un pahar de apă şi un covrig de cocă ordinară, însă tot ce primeam erau perfuzii şi udarea buzelor cu un tifon înmuiat în apă. Nu mai voiam excursii şi concerte, spectacole şi preumblări prin Insulele Virgine, ci ceva extrem de simplu şi banal, care totuşi îmi era refuzat (şi care, ar fi trecut imediat ce îmi era accesibil).

O pritenă îmi povestea că ar trebui să fie fericită în comparaţie cu o fată de vârsta ei, care avea nişte probleme de deplasare. Oricine care putea mânca o coajă de pâine ar fi trebuit să fie fericit în comparaţie cu mine, care mâncam cu paiul. Ar trebui...dar nu; chestiile astea nu funcţionează aşa: Le simţi sau nu (Dacă eşti sau nu privat de ele).

Simplu, ca "Bună ziua". Eşti fericit sau nu. Nu există "Ar trebui", niciodată nu a existat.

Un colţ uitat de Cer

S-a isprăvit şi şarada cu Mădălina Manole...finally! Pe la 3 ma izbit un somn de zile mari şi credeam că am dormit ca un păgân la înmormântea privighetorii cânticului românesc, dar spre norocul meu au amânat evenimmentul. Oricum, bine că s-a terminat, că îmi crăpau creierii şi dădeau rateuri grave. Nu vreau eu să par un ciudat, dar pe mine chiar nu m-a impresionat tărăşenia cu artistul debordînd de sensibilitate, care, sătul de urâciunea lumii ia un gât de otravă să-i meargă bine la digestie. Deci serios...putea să fie înmormântarea în spatele casei mele, că nu mă mişcam un milimetru, să mă sparg în omagii (care, oricum, până la urmă erau doar o frecţie la picior de lemn). Mi-au dat lacrimile când a murit Jean Constantin, am fost neplăcut uimit când s-a dus Michael, dar în cazul de faţă nici nu am tresărit! Nu ştiu de ce...poate pentru că ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual - cum altfel? Poate pentru că mi s-a părut ipocrizia maximă să ceri iertare pentru ceva ce te gândeşti cu luciditate să faci? Nu ştiu.
Deci te-ai omorât, foarte bine! Nu e capăt de ţară, mau sunt câteva miliarde de suflete pe planetă. Înseamnă că ţi-ai asumat o groază de chestii, posibil şi ura propriului copil. La ce dracu ceri iertare?? Te încălzeşte asta cu ceva?? Nu o să mai întrebe copilul ăla "Tati, tati, da unde e mami?? De ce s-a dus??" Deci eu chiar nu înţeleg...cum poţi să munceşti o viaţă întreagă pentru ceva, apoi să îţi bagi piciorul cu nonşalanţă, în tot ce ai realizat?? Dacă erai singur pe lume, hai că mai înţeleg, dar câna ai pe cineva care depinde de tine, de ce să te bagi singur la capul la crăpătura uşii??

Oricum, per total mi s-a părut o idioţenie pentru care nu aş fi scos la soare nici un petec de piele, nici bătut cu ranga! Putea să cadă biserica pe mine, să îmi scoată ochii cu crucea din turlă, că nu aveam de gând să mişc un centimetru în direcţia Ploieştiului! Am zis!

Si-aşa, din ce-am văzut la tv, poporul ales iar s-a dat în stambă, grav de tot! Pe principiul unei vecine, care mă îmbia galeş să stau şi eu la o înmormântare care se oficia la noi la biserică "că o să fie frumos", tot băbetul ţării s-a strâns ca la urs, la mini-sluja (câteva rugăciuni, ca să fiu exact) celei ce a fost Mădălina Manole (Fată super-talentată, drăguţă ce-i drept, dar cam..."răsfăţată", cum mărtorisea Tavi Collen la o emisiune de dimineaţă). Băi, deci mă uitam îngrozit la o adunătură pestriţă de oameni, căreia nici prin gând nu-i trecea să adoptea măcar o mască de seriozitate! Unii rădeau (mai pe fereală, să nu-i vadă lumea), unii gesticulau grăbiţi, un copil urla că s-a pierdut de părinţii săi (cam handicapaţi la cap după gustul meu, dacă s-au gândit să-şi scoată odrasla la o înmormântare, de parcă ar fi dus-o la bâlciul din capul străzii), unii se împingeau să se fotografieze cu moarta pe catafalc. Nu mişcă nimeni......Păsăricaaaaaaaaa....gata! O să iasă o poză super! Nu daţi banii pe prostii, trageţi-i în poze pe copii, cu un decor de artist în fundal!

O prietenă se arăta oripilită, scârbită chiar, pentru că ziarul Click publicase un articol intitulat "Mami, de ce ai plecat"(sau ceva de gen, oricum). Cinică la maxim expunerea, dar cu cât mă gândesc mai mult, îmi pare pe undeva adevărată. La începu, prima mea reacţie a fost să condamn respectivul jurnalist, doar că...La cât de hidoasă este viaţa asta, la cât de sarcastică este existenţa, cine îmi poate garanta că peste 5-10 ani, nişte colegi mai răutăcioşi nu vor întreba fix asta?? Sare pe rană, şi ce??

Anyway...Dumnezeu/Budha/Zamolxe (sau oricine alcineva)* s-o odihnească. Să-i fie ţărâna uşoară!

* prin sinucidere, cam respingi ideea de Divinitate şi tot ceea ce se spune că reprezintă ea